Dorinţe stranii

Voiam să mă păşeşti în orice dimineaţă,

În gândul tău ce alunecă în iubire,

Iar eu să mă desfăt în ale tale braţe

Şi sărutări să curgă fără contenire.

Să mă ascund apoi printre frunze şi ierburi,

Ce cresc la marginea unor  clipe de dor,

Nebun să mă cauţi, sub înverzite şaluri,

Fără să chemi mâna iubirii în ajutor.

Şi aş mai fi vrut să mă-mpleteşti din slove,

Să mă strecori prin simţuri cu sângele odat’,

Vântul să mă culeagă din parfum de roze,

Prin care mângâierea, iubite, ţi-ai uitat...

Cornelia Vîju