Toamna şi-a scuturat muzele peste oraşul cu salcâmi
La sfârşit de septembrie, început
de octombrie, şoaptele poeziei au curs din inimile iubitorilor acestei arte, în
cadrul Festivalului Poeţilor din Bacani,
ediţia a V-a, 2011, România - Grecia, la mal de Dunăre brăileană.
Manifestările organizate de
Biblioteca Judeţeană Panait Istrati, sub aripa protectoare a Uniunii Scriitorilor
din România, Filiala de Sud –Est, dar şi a Consiliului Judeţean Brăila a adunat
în Sala de Conferinţe a Teatrului Maria Filotti nume mari ale culturii
româneşti şi nu numai.
Deschiderea Festivalului s-a
făcut de către domnul Dragoş Adrian Neagu, directorul Bibliotecii Panait
Istrati, iar apoi, amfitrion al serii a fost
poetul Nicolae Grigore Mărăşanu. Cuvinte de susţinere pentru
participanţi au fost rostite şi de către reprezentanţii Consiliului Judeţean
Brăila, prin doamna subprefect Veronica Macri
şi secretarul general al judeţului, Nicu Filote.
După recitalul poeţilor invitaţi, s-au lansat spre finalul primei seri a
evenimentului cărţile ,,Fetele Nikas în
lumina zilei mare şi albă” autor Monica Vouduris şi volumul ,,Dincolo şi dincoace de poezie” , de
Ştefania Mincu .
În cea de-a doua zi a Festivalului,
au avut loc mai multe activităţi, printre care aş aminti un program artistic
susţinut de Comunitatea Elenă din Brăila, dar şi vernisajul expoziţiilor: de
caricatură a lui Victor Chiriloaie-Chiril, de documente despre comunitatea
elenă brăileană şi o alta, de publicaţii greceşti, din colecţiile Bibliotecii
Judeţene Panait Istrati.
După amiaza zilei de 1 octombrie a
debutat cu o expoziţie de cărţi publicate la Editurile ,,Omonia” şi ,,Vinea”. S-a
continuat cu un nou recital de poezie al autorilor prezenţi, cu o lansare de
carte a lui Arcadie Suceveanu, ,,Cafeneaua
nevermore” şi cu lansarea publicaţiilor Festivalului Poeţilor din Balcani,
,,Balcanica 2011- poeţi români şi greci”
precum şi ,,Caietele Balcanica 2011”.
Şi-au regăsit poeziile în cărţile
Balcanica 2011, atât poeţii greci cât şi
cei români: Theoni Kotini, Stella Leontiadou, Costas Nousias, Maria Topali,
Haris Vlavianos, Monica Vodouris, Corneliu Antoniu, Simona- Grazia Dima, Ioan
Es. Pop, Valeriu Stancu şi Nicolae Tzone.
Numele prezente în caietele
Balcanica, cu propriile lucrări desigur, au fost următoarele: Elena Albu
Istrati, Leo Butnaru, Marin Cioroianu, Violeta Craiu, Corneliu-Ioan Iovuţa,
Simona Lupaşcu, Aurel Pop şi Cornelia
Vîju.
Festivalul s-a încheiat cu
decernarea premiilor ,,Balcanica 2011”
care au revenit următorilor poeţi:
Marele Premiu al Festivalului Poeţilor din Balcani ,
poetului Ioan Es. Pop, premiul pentru poezie
greacă - Mariei Topali, cel pentru traducere
- Elenei Lazăr, iar premiul Opera Omnia – lui Arcadie Suceveanu din
Republica Moldova.
Juriul acestui festival a fost alcătuit
din domnii: prof. univ. dr. Vasile Spiridon - preşedinte, prof. univ. dr. Radu
Voinescu şi prof. univ. dr. Nicolae Oprea.
Toţi cei prezenţi în aceste zile
magice la Brăila, cu siguranţă şi-au înmuiat pensula în acuarela sufletului şi
au stropit cu vers rupt din simţire întregul teritoriu balcanic. Ba chiar au ascuns şi-n tolba sufletului miracolul
acestor clipe, din care se vor hrăni până la sfârşitul toamnei, sau poate şi
mai mult. Şi, fiecare vers care s-a rostit în cadrul acestui regal de poezie,
îl vom regăsi în următoarele zile în fiecare strop de ruginiu ce va poposi prin
grădini, dar şi-n sublimul asfinţiturilor autumnale.
Chiar dacă cerul de octombrie nu-şi
mai pleacă fruntea aşa mult ca să-i
atingem lumina stelelor, cu siguranţă, vântul său nu va ezita să ne poarte frenetic pe aripile sale, în lumea
mirifică a poeziei, până la ediţia viitoare a Festivalului, care, sper, să se bucure de acelaşi succes precum cel
de anul acesta.
Cornelia Vîju
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu se înjura şi nu se face spam
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.