Parfumul mulţumirilor

  Adeseori, în viaţă, te loveşti de o formulă de politeţe, pe care trebuie să o foloseşti: mulţumesc! Paleta  mulţumirilor observi că este din ce în ce mai goală, fiindcă oamenii, în graba lor, uită să aşeze un gest de recunoştinţă în ochii celor care îl merită.

  Dacă ţi se face un servicu, ţine de respect să  răspunzi cu mulţumiri persoanei binevoitoare. Mulţumirile, împachetate în zâmbet, venite din inimă, înseamnă mult pentru cel care le primeşte şi deschide  punţi noi de comunicare.

  Cu siguranţă, ţi s-a întâmplat să ajuţi o persoană şi să nu primeşti în schimb un cuvânt de mulţumire. Şi... te simţi rănit parcă, iar dorinţa  de a o ajuta din nou  dispare. Cuvintele de mulţumire au rostul lor. Ele prind în agrafe nuferi albi în inimile celor care le primesc. Repeţi gestul iarăşi, dacă ţi se cere, însă fără entuziasmul dintâi şi, încerci să înţelegi, ce este în sufletul unui om care ţine mulţumiri nedăruite în colţul gurii, ale cărui inimă le-ar oferi, dar ceva, inexplicabil, îl împiedică să le pronunţe.

  Gestul de mulţumire poate fi făcut şi prin intermediul unei flori, a unui zâmbet sau cadou. Recunoştinţa este un gest frumos, a cărei urmă e specială, pentru sufletul în care o aşezi. Contează mult, este semnătura ce-o laşi pe unde treci, pe cărările unde îţi  scrii propria poveste.

  Parfumul mulţumirilor sădeşte virtuţi în ochii tăi când le oferi. Dă o strălucire aparte privirii. Mai ales, dacă îl cobori de pe raftul inimii, de acolo, de unde îţi culegi principiile etice ale existenţei.

 Te întrebi, câteodată, de ce oare, vânzătoarea de la magazinul din colţ ţi-a trimis acea privire indiferentă atunci când, tu, cu surâsul pe buze, i-ai înapoiat produsul care nu satisfăcea preferinţele tale, însoţit bineînţeles de expresia ,,vă mulţumesc”? Privirea ei încărcată de reproş, aproape că te-a urmărit întreaga zi, şi n-ai mai găsit puterea de-a căuta lucrul dorit în ziua respectivă. Totuşi... era dreptul tău de cumpărător să ai posibilitatea de a alege şi, atunci, nu înţelegi de ce vânzătoarei  i s-a părut atât de nefiresc gestul tău? Răstorni întrebările cu susul în jos, şi-n cele din urmă, realizezi că vânzătoarea respectivă avea o problemă, chiar dacă, primul impuls a fost să te învinovăţeşti. Bântuită, poate, de frustrările vieţii ei, îşi revarsă nemulţumirea asupra celor din jur. Să fi avut tu aşteptări prea mari de la un om simplu? O ierţi şi intri din nou a doua zi în magazinul unde lucrează şi-i trimiţi un salut încărcat de cel mai fermecător zâmbet al tău, pentru că, se pare, are nevoie de el. Observi, la plecare, că te priveşte altfel, că te-a recunoscut şi, a înţeles că salutul tău încărcat de respect, l-a privit cu alţi ochi de data aceasta, pentru că, în vocea cu care ţi-a răspuns, a pus lumină. A înţeles că oricât de supărată ar fi ea, nu are dreptul să fie răutăcioasă cu cei din jur.

   Şi, dacă toată lumea ar înţelege asta, am privi cu mai mult entuziasm viaţa, iar cuvintele de mulţumire ne-ar încărca sufletul cu rezonanţa lor mai des. Lista exemplelor ar putea continua, oameni ce te vor dezamăgi, care ţin mulţumirile încleştate în pumni, vei întâlni mereu.         

    Fii acel trecător fericit, purtând un zâmbet divin, atât în viaţa sa, cât şi-n a celor din jur! Mulţumeşte în fiecare zi celor ce îţi oferă ajutorul, chiar şi răsăritului, apusului, ploii, vântului, florii din fereastră, întregii zări că te poţi bucura de ele.

   Ochii tăi pot privi miracolele unei noi zile şi retrăi amintiri, crea speranţe, pot aduna cu privirea vise din tot şi toate. Şi asta se datorează Universului infinit, căruia îi smulgi o nouă îmbrăţişare, cu şoapte de mulţumire din fiecare clipă. Dăruind mulţumiri, vei purifica inimi cuprinse de indiferenţă, de neîmpliniri şi cuvinte nerostite, iar în interiorul tău va înflori, mereu, primăvara...

Cornelia Vîju