Te-am spânzurat de pântecul
norului
care mi-a întunecat gândurile
şi am simţit trosnetul sec al
funiei
Acum tulburarea mea ar trebui să
se scurgă
peste stratul de scoarţă al
pământului
avid de durere
şi să ajungă până în manta
iar de acolo nu ar trebui să mă
mai atingi
fiindcă altfel...
va trebui să mă spânzur alături
de tine...
Cornelia Vîju
Sunt strain aici ... insa, citind "Tristete", am auzit si eu, trosnetul sec al funiei, pe care l-a "simtit" trairea ta, redandu-l in cuvinte-capcana ... Si am vizualizat si intunecarea gandurilor tale in absenta luminii, generata de nori, ca o impotrivire malefica la porunca "Sa fie lumina!". Apoi norul a luat pentru mine infatisarea lui Thanatos, incat am rostit, ca pe o formula magica cuvintele " fie numele meu Athanase ..." Atunci norul a devenit un inger, si m-am adapostit sub aripa sa.
RăspundețiȘtergere*
Cornelia, te invit sa contempli , pe blogul meu, "AMIN",pictura "EROS si Thanatos", nu stiu de cine este, am "chemat-o" pe Google si a venit, iar eu am postat-o, gandindu-ma la poezia ta, intitulata "Tristete".
Mulţumesc! Un răspuns argumentat, aş spune. Tristeţea mă cuprinde adesea, poate, pentru că nu-mi place îngrădirea pe care mi-o impune lumescul, poate, pentru că lupta cu propriile temeri nu am învins-o de tot... ştiu, îmi veţi spune, teama nu există, e inventată de noi, însă, recunosc că am pierdut redute înaintea ei, şi atunci, tristeţea şi-a înălţat catargul şi s-a proclamat stăpână pe gândurile mele. Iar dacă bătălia se duce pe tărâmul nopţii, e greu de învins în singurătate...
ȘtergereMaleficul m-a încolţit de mii de ori, însă, după cum aţi anticipat că m-aş fi împotrivit, poate că n-am făcut-o, şi chiar am zis: ,,Să se facă lumină!” şi...îngerul mi-a luminat dintr-o dată fiinţa şi m-a ajutat să ies din labirintul unei lumi ,,ciuntite” prea des de suflete mutilate de răutate...
Aţi sesizat finalul, iar dacă nu te vei scurge din mine de tot, va trebui să capitulez şi să ,,mă spunzur alături de tine”....evident, în lumea oniricului aş fi împlinit finalul, chiar dacă tristeţea, subiectul poeziei, aparţine realului....
Şi da, consider moartea o trecere spre un spaţiu nou, de unde voi strânge acea fericire eternă, (mit regăsit şi la egipteni), de unde voi culege acel divin, pe care, poate, nu voi avea şansa să-l adun în această existenţă. Deocamdată, aleg să sfidez îngrădirile cotidianului şi îmi proiectez toate visele şi neliniştile în universul slovelor...
Cât despre pictură, este superbă, nu poate fi descrisă ci doar... simţită. Din nou, mă onorează invitaţia. Poate o să las, acolo, un comentariu, mai târziu....
Cornelia, sa vezi ce naiv sunt : eu citeam poeziile tale, postate pe blog, doar partial, adica ceea ce era la vedere. Ca niste varfuri de iceberg ... Pe urma, am sesizat ce inseamna "mai multe" si ceea ce consideram sa fie catrene, incheiate vertiginos, sau dovedit poezii tulburatoare ... Din felul in care mi-ai raspuns, inteleg ca ai gasit comentariul meu drept "pretios" - ceea ce imi aduce aminte de titlul unei piese , "Pretioasele ridicole". Te rog sa ma ierti, dar asa am simtit ... ca sa raspund in maniera primului tau raspuns pentru mine, aici. Pot sa te rog sa faci abstractie de varsta mea, si sa ma consideri o entitate virtuala, fara varsta, dotata doar cu sensibilitate estetica, si sa ma "tutuiesti" ? Te rog ...
RăspundețiȘtergere