Adeseori, în viaţă, te loveşti de o formulă
de politeţe, pe care trebuie să o foloseşti: mulţumesc! Paleta mulţumirilor observi că este din ce în ce mai
goală, fiindcă oamenii, în graba lor, uită să aşeze un gest de recunoştinţă în
ochii celor care îl merită.
Dacă ţi se face un servicu, ţine de respect
să răspunzi cu mulţumiri persoanei binevoitoare.
Mulţumirile, împachetate în zâmbet, venite din inimă, înseamnă mult pentru cel
care le primeşte şi deschide punţi noi
de comunicare.
Cu siguranţă, ţi s-a întâmplat să ajuţi o
persoană şi să nu primeşti în schimb un cuvânt de mulţumire. Şi... te simţi
rănit parcă, iar dorinţa de a o ajuta
din nou dispare. Cuvintele de mulţumire
au rostul lor. Ele prind în agrafe nuferi albi în inimile celor care le
primesc. Repeţi gestul iarăşi, dacă ţi se cere, însă fără entuziasmul dintâi şi,
încerci să înţelegi, ce este în sufletul unui om care ţine mulţumiri nedăruite
în colţul gurii, ale cărui inimă le-ar oferi, dar ceva, inexplicabil, îl
împiedică să le pronunţe.