Şcoala Movila Miresii, o şcoală cu rădăcini adânci

-->

,,Nu-i pe lume fiinţă omenească , al cărui suflet să nu aibă rădăcini adânc înfipte în colţul de pământ unde s-a născut!”

 O vorbă înţeleaptă spune că: ,,Cine are carte, are parte”, că un om învăţat urcă uşor treptele ascensiunii profesionale şi sociale. Am auzit-o şi eu, copil fiind, iar apoi, cu trecerea timpului i-am descifrat autenticitatea. Şi, oricine ştie că locul potrivit de întâlnire cu paginile unei cărţi, este instituţia şcolii.

  Şi pentru că sunt o locuitoare movileană, m-am gândit să trec pragul Şcolii Movila Miresii şi să-i descopăr povestea.

  Atestată documentar din anul 1883, primii dascăli ai acestei şcoli au fost şi fondatorii ei, respectiv soţii Maria şi Scarlet Tudor. Aceştia au avut un rol important în acţiunea de construire a primului local de şcoală, cât şi în demersurile către primărie şi revizorul şcolar. Clădirea este construită din cărămidă, iar aşa cum reise din procesul verbal din 25 noiembrie 1924, învăţau la începuturile ei elevi ai claselor I-IV. Din anul 1934, apare şi clasa a V- a şi mai apoi, clasa a VI- a şi a VII -a. Cursurile erau ţinute de învăţători, iar începând cu 1950 apar primii profesori.

  După reforma din 3 august 1948, sarcinile profesorilor sporesc. Au fost concepute manuale în care concepţia materialistă era prioritară, religia era înlăturată din şcoli, alfabetizarea devenind problema prioritară a învăţământului.

  În 1958, şcoala se numea ,,Şcoala de 7 ani şi agricolă”, care a dat doar două serii. Liceul era la început o şcoală medie, care s-a îmbogăţit treptat cu material didactic, ultima promoţie fiind în anul 1975. Va rămâne Şcoala generală cu clasele I-VIII, iar această primă treaptă de liceu va fi desfiinţată în 1991.

  Clădirea în care m-am oprit, este de fapt şcoala de centru, aici funcţionând clasele V-VIII, precum şi clasele a IX-a şi a X-a în cadrul Şcolii de Arte şi Meserii, cu profil industrie alimentară (clasa a X-a) şi profil electromecanic (clasa a IX-a). Mai cuprinde Şcoala cu clasele I-IV, situată la 0,5 km de localul Şcolii Mari, Şcoala cu clasele I-IV din satul Esna şi Şcoala cu clasele I-VIII Ţepeş Vodă.

   Un prim pas al fenomenului de descentralizare s-a simţit la nivelul administrativ financiar, şcoala devenind şi centru de execuţie bugetară pentru toate unităţile din subordine.

  Numărul populaţiei de vârstă şcolară a acestei localităţi este ridicat, ceea ce arată că populaţia este tânără. Şcoala se afirmă în localitate ca centru de instrucţie şi educaţie, chiar şi pentru cei ce, din diverse motive, şi-au întrerupt cursul şcolarităţii, referindu-mă aici la programul ,,a doua şansă”, despre care s-a mai scris şi cu alte ocazii.

  Trecând peste istoricul acestei şcoli, pătrund pe firul realităţii de astăzi, realitate destul de mulţumitoare.

  Oricine ştie că misiunea unei şcoli este aceea ,,de promotor de instrucţie şi educaţie”, ce permite elevilor să obţină un nivel ridicat de cunoştinţe şi deprinderi, precum şi accederea la performanţă a celor talentaţi.

   Înainte de a bate la uşa directorului acestei şcoli, m-am înclinat cu profund respect protectorilor acestei instituţii ce străjuiau ocrotitor, într-o icoană, deasupra uşii de la intrare, respectiv Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril.

  Mi-am anunţat prezenţa şi, am avut apoi plăcerea, de-a o cunoaşte pe directoarea acestei şcoli, profesor Emilia Danciu, care a manifestat disponibilitate pentru un dialog.

 Cu o atitudine primitoare, m-a invitat prin sălile de curs, prin laboratoare şi sala de sport.

  Sălile în care elevii sunt dornici de-a pătrunde prin tainele ştiinţei, erau încălzite, sclipeau de curăţenie, iar pe pereţi vegheau portrete ale unor oameni de cultură, ce şi-au lăsat amprenta în conştiinţa fiecăruia dintre noi. Materialele didactice, atât de necesare pentru efectuarea procesului educaţional, erau prezente în toate sălile vizitate. În periplul  prin şcoală, nu puteam să nu observ că, pe holurile largi, străjuiau panouri cu elevi fruntaşi, diplome adunate în palmaresul acestei şcoli, de către elevii silitori, premii ce-au făcut cinste acestei instituţii.

  Nu lipseau panourile educaţionale, prin care elevii erau avertizaţi împotriva pericolului ce-l reprezintă consumul de alcool, droguri şi tutun. Desene şi picturi ale unor elevi talentaţi mi-a răsfăţat privirea, un panou întreg al unei fetiţe talentate ce s-a desprins din acest sat şi, despre care s-a scris destul de mult, Bianca Pârlog. Pentru oricine vizitează şcoala, poate observa la loc de cinste tabloul expoziţional dedicat subproiectului ,,Vreau să fiu jurnalist”, şi despre care, am scris nu demult, chiar eu, un material.

  Iar dacă în localitate există vreun copil ce a fost ,,vitregit” de legenda care a dat numele localităţii movilene, o poate afla din şcoală, pentru că de cealaltă parte a peretelui de la intrare, legenda comunei îşi deapănă povestea printr-o imagine grăitoare.

  Cu modestia ce-o caracterizează, directoarea Danciu mă lasă să privesc singură şcoala care îmi vorbea, prin modul cum arăta şi cum, am încercat chiar eu, în câteva cuvinte să-l redau.

Şi totuşi, îi scapă câteva cuvinte, pe care vigilenţa mea nu le-a ratat.

  ,,Elevii şcolii noastre au participat la concursuri şi olimpiade şcolare. Cel mai popular concurs ,,Cangurul” s-a bucurat de mult interes din partea copiilor, care au participat în număr mare. La ,,Concursul European 2007”, de ziua internaţională a copilului, am obţinut premiul I. Activitatea educativă extracuriculară, din şcoală, s-a desfăşurat la cote înalte fiind încununată de rezultate obţinute de elevii noştri şi în cadrul concursurilor sportive sau artistice. ”

   Cum poţi să nu te înclini cu respect, înaintea acestei şcoli, când observi pereţii plini de ,,medalii”? Trebuie să recunosc că m-a încearcat un profund sentiment de admiraţie şi respect, atât pentru elevi cât şi pentru profesorii ce-au ştiut să aprindă în ei lumina călăuzitoare a educaţiei.

 Continuându-mi vizita prin sălile de clasă, am ajuns şi-n laboratorul de informatică, unul din locurile preferate ale elevilor. În momentul vizitei mele, nu era programată nici o oră de curs, dar am găsit printre calculatoare, chiar pe profesorul de informatică, Laurenţiu Vizireanu, ce pregătea aparatele pentru următorii elevi ce-aveau să vină la curs.

  Sala de sport, pe care am vizitat-o la capătul periplului meu, este locul unde se desfăşoară orele de educaţie fizică şi, unde, am observat că se găsesc toate cele necesare desfăşurării unor cursuri de educaţie fizică de calitate. Aici, doi copii talentaţi , se antrenau pentru un concurs de tenis de masă, ce avea să se deruleze în următoarea zi.

  ,,Ne bucurăm de sprijinul primăriei locale, ne spune profesor Emilia Danciu, care ne-a susţinut în multe din proiectele noastre, de îmbunătăţire a bazei materiale a şcolii, iar de când s-a semnat protocolul cu privire la preluarea bunurilor şi clădirilor şcolii în administraţie de către Consiliul Local, acesta s-a implicat activ în întreţinerea şi repararea locaţiilor, bineînţeles, într-o strânsă colaborare cu Consiliul de Administraţie al Şcolii.”

  Zâmbetele de pe feţele copiilor, m-au convins că dorinţa de cunoaştere este ridicată şi-n rândul unui elev de ţară. Şi, toate acestea se datorează cadrelor didactice movilene, a căror dăruire este receptată în sens pozitiv de către elevi.

  Având alături oameni de calitate, pe care se poate baza în orice situaţie, directoarea şcolii movilene, printre  ale cărei calităţi, se numără şi cea de bun manager  (şi de care  m-am convins), mi-a condus imaginaţia, către destinul acestei şcoli, căruia îi prevede un viitor luminos.

  Candelă aprinsă pentru elevi, profesorul movilean va rămâne întotdeauna ascuns în sufletele copiilor, pentru că, a ştiut  să picure stropii culturii asupra lor, să le ostoiească setea continuă de cunoaştere, din râul nesecat ce izvorăşte din el , din vocaţia sa.

   A cuprinde frumuseţea unei unităţi de învăţământ în cuvinte, ar însemna să apelez la amintirile voastre, dragi cititori adulţi, să invocăm emoţii pitite în fiinţa voastră, de pe vremea când aşezaţi cuminţi în bănci, călătoreaţi cu gândurile pe aripile ştiinţei.

  După urcuşuri şi coborâşuri, a reuşit să creeze un fundament solid pentru şcoala ce-o conduce, actualul director.

  Şi nu mă îndoiesc că, în josul panoului cu cele 23 nume ale directorilor ce-au păstorit această şcoală, (şi care se află pe un perete al şcolii), va ocupa cu onoare, locul 24, un loc binemeritat, acest minunat om, profesor Emilia Danciu.

                                                                         

Cornelia Vîju, 2008

Notă: material adaptat după articolul cu acelaşi nume, semnat de mine, apărut în Monitorul de Brăila în anul 2008. Actualmente, şcoala a intrat într-un program de renovare, iar la sfârşitul derulării lui, voi reveni cu o imagine completă a sa.