Fiecare om la un
moment dat al vieţii a simţit că visele i s-au năruit, uitând astfel să-şi mai
întindă aripile ca să zboare. Renunţă să mai caute ieşirea, decide că e mai
comod să-şi pună cătuşele renunţării la idealuri. În astfel de clipe este
nevoie de un imbold, de încurajare, de renaştere din propria cenuşă. Oare, de
unde să-l luăm? De la un exemplu viu, după părerea mea! De la o persoană care a
reuşit să învingă obstacolele vieţii fără teamă.
Cu acest gând m-am
decis să deşir firul istoriei vieţii lui Marian Covache, al cărui traseu
profesional a fost unul deosebit, ce merită să fie luat drept model de către
alţii. Sau măcar să învăţăm câte ceva din experienţa sa, din visele şi
stăruinţele sale.
Portretul unui om: Marian Covache
Ca să conturez
profilul lui Marian Covache l-am rugat să înrămăm împreună un tablou al celor
mai importante momente din viaţa sa, să-şi lase mărturisite viziunile ce i-au
macinat interiorul sufletesc, în care ideile geniale s-au luptat, poate, între
rostire şi nerostire.
Animat de dorinţa
unui ideal, acela de a cuceri înălţimile, s-a înscris la şcoala de ofiţeri de
aviaţie, în setea sa de a se contopi cu cerul propriilor năzuinţe. Visul său,
de a se ascunde în strâmtoarea norilor pentru a-şi consemna numele în istoria
aviatorilor, înghesuit în buzunarul vârstei de 20 de ani, i-a dat elanul
necesar până la împlinire.
Dincolo de
caracterul său tenace, voi încerca să ating acea fineţe de mătase lăuntrică, pe
care încearcă să şi-o domine printr-o permanentă analiză şi voinţă de fier. Şi poate voi descoperi cum a reuşit
uneori să scoată la suprafaţă perle ascunse pe fundul mărilor vieţii, cu mâinile
sale dibace, ce-au mânuit şi condeiul ani de zile, cât a fost om de presă.
Arena jurnalistică l-a fascinat asemeni celei aviatice, de aceea a excelat în
ambele profesii: aviaţia şi jurnalismul.
Cum a reuşit să-şi
lase puternic amprenta pe căile ce le-a străbătut? Cum a reuşit urma adâncă a
pasului său să imprime excelenţa? Sunt întrebări pe care m-am decis să i le
adresez!
Pasiunea pusă în
tot ceea ce a făcut, depăşirea oricărui
obstacol, fie el un program prelungit de lucru ori cine ştie ce încrengătură
birocratică, trebuie mărturisită azi înaintea reportofonului, fiindcă este un exemplu de urmat.