- Atunci când
pilotai, te simţeai acasă, în lumea ta? Se spune că
aviatorii lasă o parte din inimă la fiecare zbor pe care-l fac. Pentru
tine cum a fost?
- Aşa este ! Normal niciun zbor nu seamănă cu
altul şi rămâne ceva din tine la fiecare. Plus că, cu fiecare zbor, ne risipeam discret
parfumul la... uşile
norilor pe care le scuturam de vise de fiecare dată. Pentru că... trăiam la maximum cum s-ar zice, în fiecare zi
noi, aviatorii, cuceream câte un munte nou, orientaţi fiind de busola sfântă a Destinului. Şi... trebuia să biruim mereu, nu
aveam voie să ne oprim, să ne temem, să amânăm un exerciţiu sau să rupem foi zilnice din calendarul Timpului
fără să merite
desprinderea ! Cred că
fiecare pilot şi-a scris propria legendă în culoarul norilor, dar că nu toţi au avut curajul să o aştearnă pe hârtie. Pe mine, de exemplu, Dumnezeu m-a
înzestrat şi cu aptitudini pentru scris şi de aceea poate mi-am notat zilnic în
propriul jurnal frământările şi victoriile culese de pe traiectul cerului. Şi... DA: simţurile mele vibrau la cote înalte
atunci când eram într-o aeronavă.
Era lumea
mea personală în care trebuia să-mi demonstrez abilităţile! Când era vorba de limita vieţii şi a morţii, de-acolo din văzduh,
nu-mi negociam trăirile! Chiar iubeam viaţa de pilot ! Nu era un teatru ieftin cum observ că
se joacă în alte domenii. Mie mi-a plăcut mereu să fiu sincer cu mine însumi, să-mi analizez mereu alternativele din
portativul vieţii.