Pe scena uriaşă a lumii, întotdeauna şi-a
făcut loc cu uşurinţă, intriga. Rădăcinile ei se pierd undeva în negura
timpului. Se poate infiltra în medii mici, cu oameni simpli, obişnuiţi, dar şi
în medii înalte, acolo unde se ţin frâiele puterii.
Intriga este o ţesătură de trăiri
întunecate, ce macină sufletul şi-l cufundă în adâncuri de unde nu mai poate
ieşi, câteodată. Sinonimele intrigii sunt: uneltirea, discordia, cearta,
conspiraţia.
Dacă eşti vizat într-o conspiraţie, te vei
simţi vânat cu cleştele ei şi de multe
ori vei fi obligat să abandonezi şi să te supui jocurilor sale murdare,
deoarece o intrigă bine organizată îţi poate distruge: cariera, iubirea,
familia, viaţa însăşi. Dacă eşti un om
valoros vei trezi destule intrigi în jurul tău. Iar majoritatea oamenilor ce le
ţes sunt persoane cu dorinţe neîmplinite, care îşi urmăresc doar interesele
proprii, râvnesc după bunul altuia mai
mereu, zâmbetul lor ascunde răutatea, trişează ori de câte ori au ocazia şi...
scopul le scuză mijloacele. Nu sunt persoane empatice, ci egoismul le este fără
margini, gândurile lor se desfată doar când crează haos în jur, pe care, de
multe ori îl plănuiesc minuţios.