Tablou de primăvară

-->

    Miresmele florilor alunecă pe arcuşul viorii primei zâne a anului, Primăvara. Şi curg din petale viu colorate, peste care, razele soarelui şi-a aşternut nuferii aurii prinşi într-un joc al bucuriei.
   Ciripitul păsărilor este trecut prin sita norilor şi înălţat cât mai sus, ca să ştie întreaga zare că este sărbătoare, că este momentul renaşterii naturii. Florile de cireş au înveşmântat copacii cu rochia lor de argint, iar pământul pare să-şi scrie propriul basm de vis. Fluturaşi multicolori le sărută gingaş şi-şi culeg cu graţie curcubeul din aripi atunci când le ating.

Pasiunile vieţii mele


Motto:
"Nu devii bătrân fiindcă ai trăit un anumit număr de ani, devii bătrân fiindcă ai dezertat de la idealul tău. Anii ridează pielea, dar renunţarea la ideal ridează sufletul." George Enescu


   Fiecare om este precum o floare, care înfloreşte în anotimpul ales de el însuşi. Unii iubesc primăvara şi aleg să-şi risipească parfumul în acest anotimp, alţii vara, toamna sau iarna. Pe parcursul vieţii, în diferite momente ale acesteia, ne descoperim pasiuni cărora ne dedicăm în totalitate  şi astfel reuşim să atingem culmi la care alţii doar visează. Iar atunci când pasiunile încep să se lege în sufletul omului, viaţa pare mai frumoasă iar obstacolele sunt uşor de trecut. Pasiunea căreia i te dedici îţi dă aripi şi te ajută să zbori în fiecare zi.

DISCURS: ,,Cu ce ne mândrim...”


     În zorii zilei de azi, 6 decembrie, clinchete de clopoţei au răsunat în cinstea sosirii lui Moş Nicolae. După cum au deschis ochii, toţi copiii au alergat cu sufletul la gură lângă perechile de ghetuţe lustruite de cu seară, pentru a descoperi cadourile lăsate de Moş. Dar oare am meritat cadourile? Haideţi, să-i dăm câteva motive Moşului, şi să-i încântăm urechile doritoare de-a asculta doar fapte bune!

Ziua Naţională a României



   1 Decembrie a fost adoptată ca Zi Naţională a României în 1990, reprezentând sărbătorirea Marii Adunări de la Alba Iulia, unde s-a votat Unirea Transilvaniei cu România şi simbolizează unirea tuturor românilor într-un singur stat naţional.
   Anul 1918 reprezintă în istoria poporului român anul triumfului idealului naţional, anul încununării victorioase a lungului şir de lupte şi sacrificii umane şi materiale pentru făurirea statului naţional unitar. 

Botezul meu


 

      Botezul este un ritual de intrare în comunitatea creştină şi reprezintă una din cele șapte taine. Privit prin ochii mei de copil, botezul este precum o cunună fermecată de lumină cu care este împodobit omul de către divinitate.
  Sfântul Botez este taina prin care omul, prin întreită afundare în apã sfintitã de cãtre preot, în numele Prea Sfintei Treimi, dobândeşte iertare de pãcatul strãmoşesc şi de toate pãcatele fãcute pânã atunci, se naşte din nou duhovniceşte şi se face membru al Bisericii lui Hristos.
   Botezul este numit şi ''uşa tainelor,'' pentru cã numai prin botez devenim fii ai lui Dumnezeu , reuşind astfel să primim şi celelalte Sfinte Taine.

Bijutier al cuvintelor frumoase



      Pe 5 aprilie 2011, cu toţii am sărbătorit ziua de naştere a marelui scriitor Fănuş Neagu, respectiv aniversarea a 79 de ani de la naşterea sa. Şcoala brăileană care îi poartă numele, a organizat premierea ,,Concursului de proză Fănuş Neagu”, prima ediţie, unde am participat şi eu, obţinând Menţiunea I.
  Am fost foarte bucuroasă de acestă reuşită,  recunosc că m-au cuprins emoţii mari când am ascultat cuvintele frumoase ce s-au rostit la adresa maestrului.

A unsprezecea rază de soare…


    În dimineaţa aceasta, razele soarelui m-au îmbrăţişat cu mai multă căldură ca de obicei. Le-am simţit cum s-au aşezat în părul meu, iar strălucirea lor neasemuită mi-a picurat un strop de fericire în privire. Astăzi mă simt altfel, sunt mai îndrăzneaţă , simt un fel de măreţie. Mai bogată, parcă, pentru că, azi, 11 februarie 2011, este ziua mea de naştere. O să vă miraţi! Împlinesc chiar 11 ani, aşa că acest magic număr, 11, astăzi s-a transformat în nuferi albi, catifelaţi, gingaşi precum sufletul meu de copil şi s-au strecurat în fiinţa mea cu atâta lumină, încât  totul în jur mi se pare superb.

Tabloul şcolii mele


 

    Adesea înmoi pensula în acuarela inimii şi trasez imagini pe pânza imensă a vieţii. Le schiţez peste acea parte în care desenez tabloul şcolii în care învăţ, locul de unde culeg cele mai fine picături de înţelepciune.
 Câteodată folosesc doar culori vii, pentru că mă simt fericită şi mă refer la zilele în care note de zece se aşează voioase în carnetul meu de elev. Alteori, folosesc tonuri mai blânde, pentru că... recunosc, am şi zile în care nota maximă mă ocoleşte şi asta pentru că mă las purtată câteodată pe aripile jocului şi închid în sertăraşul  amânărilor problemele de matematică.

Poveşti la gura sobei

-->
    ,,Stau câteodată şi-mi aduc aminte ce vremi şi ce oameni mai erau în părţile noastre, pe când începusem şi eu drăguliţă –Doamne a mă ridica băieţaş la casa părinţilor mei (...)”.
    Aşa îşi începe Ion Creangă ,,Amintirile”, scotocind prin tainiţa sufletului după cele mai minunate momente ale copilăriri sale.
    Asemeni povestitorului şi mie îmi place să răsfoiesc adeseori în jurnalul copilăriei mele, după clipele încărcate de gingăşia acestei vârste. Numai că, autorul le evocă undeva la vârsta maturităţii, când sacul acestei perioade este deja burduşit de poveşti.

Lumina din şcoala mea


      Azi, dacă ar trebui să dau un chip lumii mele, acela ar fi al şcolii în care învaţ. Ca orice elev, sunt captivată de minunatele lucruri ce le învăţ la şcoală, de parfumul cărţilor pe care le răsfoiesc cu atâta curiozitate alături de profesorii mei. Acum, în primii ani de şcoală, simt că pot schimba lumea cu o singură rostire, făcând-o mai bună, mai plină de iubire, când dascălul descoperă în mine calităţi pe care, cu chibzuinţa sa, le modelează, formându-mă pentru viitor, dându-mi aripi să zbor cât mai sus.

File de toamnă târzie...



      De fiecare dată când filele toamnei se desprind din calendar, ne pregătim să pictăm din nou natura în culorile ei preferate: galben, roşu, maro. Şi dacă tot înmuiem pensula în acuarela sufletului, cernem şi câţiva stropi de melancolie pentru că, trebuie să recunoaştem, clipele autumnale au acest efect asupra noastră. Sunetul toamnei îl recunoaştem sub paşii trecătorilor, când calcă peste covorul  de frunze, ce-mbracă aleile din parcuri şi nu numai; mirosul îl regăsim când atingem coşuleţul încărcat de gutui şi mere coapte. Culoarea amurgului de toamnă se citeşte pe un cer sângeriu, al cărui şal se sprijină de crengile copacilor goliţi de veşmânt.

Vremea colindelor...



        Luna decembrie este cea mai frumoasă perioadă a anului. Şi... nu pentru că este luna în care vine Moşul cu sacul încărcat de cadouri, ci pentru că e perioada în care pe buzele tuturor curg... colindele.
  Colindele sunt cântece cu semnificaţie religioasă, inspirate de Sărbătoarea Crăciunului, când Fiul lui Dumnezeu se naşte. Şi... nu într-o casă împărătească aşa cum ar fi corect, ci... într-o iesle şi ,de asemena ,în sufletele oamenilor iubitori de Divin.

La pescuit...


   În vacanţa de vară, am mers cu familia mea, la pescuit. De cum m-am trezit din somn şi mă pregăteam să mă echipez pentru o astfel de activitate, deja îmi imaginam că voi prinde în undiţa mea, cel mai mare peşte, dintre cei pescuiţi de-a lungul timpului, în familia mea de pescari. Voiam să bat recordul unei capturi pescăreşti din familia noastră, mare consumatoare de peşte de altfel.
 

Dragă Moş Crăciun,


  Mă uit pe fereastră şi sunt tristă că nu zăresc nici un fulg de nea. Raze de soare mi se joacă printre buclele castanii, de parcă ar vrea să-mi facă necaz.
 E mijloc de decembrie 2011! E luna în care tu aduci bucurie, nu doar în inimile noastre, ale copiilor, ci şi-n ale părinţilor, bunicilor ba chiar şi-n lumea necuvântătoarelor. E perioada zăpezii, a uliţelor ce răsună  de glas de copii şi-a derdeluşului. Să ştii că dezamăgiţi suntem nu doar noi, copiii, de lipsa omătului, ci şi adulţii suferă. De exemplu,  mamei mele îi place să se joace în zăpadă, ne îmbulgărim în fiecare iarnă, ne dăm cu săniuţa şi construim, toată familia, cel mai frumos om de zăpadă, acolo, în curte, lângă stâlpul porţii, străjuindu-ne casa  apoi, precum un soldat credincios.

Despre Sărbătoarea Pascală



  Creştinii sărbătoresc la Paşte, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Tradiţiile aceastei sărbători sunt legate de încondeierea ouălor, de vopsirea lor în roşu şi de ciocnirea lor, cu partea ascuţită, spunând cel care ciocneşte primul: Hristos a înviat! Iar persoana , cu care se ciocneşte oul, răspunde: Adevărat a înviat!
 

Arome de copilărie



   De când m-am născut, am fost răsfăţată de parfumul trandafirilor din grădina casei şi de leagănul din mijlocul ei. Este imaginea de care se prind gândurile mele de câte ori mă pornesc spre ... acasă.
Oare, doar copilăria poate sădi în sufletul unui om arome prin care pătrunde în lumea viselor? Oare, există vreo reţetă să poată fi menţinută această magie şi peste timp?
   Mama îmi spune, adeseori, că cea mai frumoasă floare din grădina sufletului unui om este copilăria. Este o floare rară, a inocenţei, a jocului şi a zborului neîncetat spre zări.

15 ianuarie plin de veneraţie


    Azi, 15 ianuarie 2012, se împlinesc 162 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu.
   Fiecare dintre noi poartă în sertarul inimii un vers din creaţia marelui poet, fiecare la un moment dat al vieţii a invocat muzele eminesciene să-l inspire. Iar în ziua aniversării lui, cu atât mai mult!

Mistuită de iubire...


Muşcă-mă cu gura iubirii
mestecă-mă în fălcile ei
şi lunecă-mă în pântecu-i plin.
Prin vânt, toarnă-mi licoarea-i în vene,
cu ochiul zărilor adoarme-mă
şi cufundă-mă-ntr-un profund deochi
până-mi vor sângera viscerele...

Movila Miresii


După  legenda satului Movila Miresii


Într-o aprigă iarnă, un tânăr fecior
ia focul iubirii şi-l toarnă-n pridvor,
inima îi tresaltă ademenitor,
după  fata aleasă,-i sfâşiat de dor .
S-o poarte pe braţe, să-i râdă-n privire,
să-i toarne în suflet elixir de iubire.
Visând la iubită  nerăbdarea înfruntă
şi-n vuietul iernii pe cai se aruncă,
se-avântă în lume cu alţi fraţi de ducă
şi sania-n goană, spre satul din vale,
iute se-ndreaptă pe-a dragostei cale.

Îngerului...


S-au trezit toţi ochii trupului
în dimineaţa acelui cer primăvăratic
ce l-am zărit înlăuntrul meu.
Cu greu voi reuşi să adorm ochii
ce te-au atins cu privirea
pe tine,
înger al lui Dumnezeu!

Nepăsare



Îţi înfingi lancea în trupul meu
ori de câte ori mă reazem de timpul tău...
Îmi ucizi clipele netrăite
înjunghiindu-mă cu beţia cruntă a urii tale.
Visele mi le nărui în imensul abstract
al durerilor răscolite.

Dezamăgirea


    Atunci când iluziile ţi se pierd într-un spaţiu gol, în suflet ţi se cuibăreşte dezamăgirea. Când apare, este precum ropotul scurt de ploaie, care-ţi erodează fiinţa, zdrenţuind-o în câteva clipe. Când îţi faci o speranţă, iar aceasta din diverse motive îţi este înăbuşită, aripile ce-ţi crescuseră, se frâng instantaneu.
  Câteodată te învinovăţeşti, crezând că dacă te-ai fi străduit mai mult, poate, ai fi încărcat mai mult tabloul aşteptărilor. Pot surveni în oricare plan al vieţii tale, însă cele mai grele, ai învăţat că sunt dezamăgirile din dragoste.

Copilăria


 Fiicei mele, Georgiana

Închisă-n suflet în fragilă colivie,
O porţi etern prin  ale vieţii gări:
 E raiul jocului, dulcea copilărie
Ce ascunde în ea suave îmbrăţişări.

Clipele ei urzesc fin inocenţa vieţii
Când prinse sunt în al vârstei năvod,
Timide poartă-n ele roua dimineţii
Căzută-n palma mamei într-un etern izvod.

O clipă de recunoştinţă


          Omului Marian Covache

Azi strâng în mâini o clipă de recunoştinţă
Şi ţi-o închin prin cânt cu sufletul plecat,
O rupe din mătasea vieţii a mea fiinţă,
E clipă sfântă ce-o doresc de neuitat!

Din stele tu m-ai învăţat să iau speranţa,
Şi pe umerii nopţii tâmpla să îmi ţin,
Când simt că mă încearcă viaţa
Să lupt iar umbrelor să nu mă-nclin.

Obrazul sfânt al prieteniei




                                                    Doamnei Georgeta Stancu
Strângi lutul prieteniei
în mâinile-ţi iscusite de olar
şi-mi mângâi gândurile îngenuncheate în lacrimi.
Reaşezi puntea între mine şi realitate
şi-mi luneci prin suflet cuvinte de alinare.
Mă culegi dintre florile de gheaţă,
în rugăciuni dumnezeieşti
şi mă reaşezi pe tâmpla fierbinte a luminii...


De ziua ta...

    Voalul răsăritului desfăşoară mângâietor peste cerul albastru al zilei o lumină specială. Visele s-au reîntors pe tărâmul lor, iar conturul lunii aproape că nu se mai observă.
   Astăzi voi dansa alături de soare la fereastra ta, purtând în mâini un buchet de săruturi în care am presărat lacrimi de fericire. Ţi-l ofer şi scriu cu el iubirea ce-ţi port, pentru că, azi este ziua ta, iubite!

Amintirea primului pescuit


    Zilele trecute sosise momentul să creez  pentru fiica mea în vârstă de zece ani, amintirea primei experienţe la pescuit, pe care şi-o dorea nespus. Era timpul să trasăm împreună o nouă coordonată pe tabloul trăirilor, pe care să o poarte în colţişorul sufletului pentru vremea când va fi mare şi, cine ştie, poate până atunci va deveni un pescar amator priceput.
    În amintirile copilăriei, împleteşti şi tu cu siguranţă firul acelei zile în care ai mers prima oară la pescuit, când, cu sufletul la gură, aşteptai să trăieşti senzaţia aceea unică, de a ţine primul peşte în undiţă.

Întâlnirile destinului...


   Adeseori în viaţă întâlneşti oameni cu suflete minunate, a căror lumină se răsfrânge cu graţie în destinul tău. Nu realizezi, iniţial, că printre măştile persoanelor de care te ciocneşti, se ascund inimi mari, dispuse să-ţi întindă o mână de ajutor ca să aşeze o cărămidă la temelia existenţei tale. Fie că îţi vor deveni prieteni, fie că nu, ei îţi vor arăta lumina de dincolo de umbră şi vor da aripi viselor ce le ascundeai de ani în tine, îţi vor împleti gândurile cele mai ascunse cu firul realităţii.

Dă-mi timpul tău...


Dă-mi timpul tău din vise,
Să-l frâng la sânul meu
Şi să trezesc izvorul ce freamătă în tine,
Să te reverşi în mine
Ca să mă speli apoi
În stropi limpezi de fericire.

Dorinţă



 Dă-mi, Doamne, o frumoasă zi de mai
Şi mă îmbracă-n flori şi-albe petale,
Aşează-mă  pe gura Ta de Rai
Să fiu un izvor de vise reale.

Măşti



Inimi încătuşate de obişnuinţă
şi de iluzii deşarte,
zăresc ades.
Oameni ce calcă
în umbra rănilor deschise,
privesc.

Deziluzie


Te plimbi prin cămările trupului meu
şi te opreşti în suflet,
de unde nu vrei să mai ieşi
nici cu un râu de lacrimi.

Veronica Micle

Nu plânge

Nu plânge că te dau uitării,
Şi nici nu plânge că te las
Sosit-a ceasu-nstrăinării
Şi ceasul bunului rămas.

Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle

Draga mea Veronică,
   Ca eu să nu-ți scriu e de înțeles. Bolnav, neputând dormi nopțile și cu toate astea trebuind să scriu zilnic, nu am nici dispoziție de a-ți scrie ție, căreia aș vrea să-i scriu închinăciuni, nu vorbe simple.
   Dar tu care ai timp și nu ești bolnavă să nu-mi scrii e mai puțin explicabil. Tu trebuie să fii îngăduitoare cu mine, mai îngăduitoare decât cu oricine altul, pentru că eu sunt unul din oamenii cei mai nenorociți din lume.
   Și tu știi care este acea nenorocire. Sunt nepractic, sunt peste voia mea grăitor de adevăr, mulți mă urăsc și nimeni nu mă iubește afară de tine. Și poate nici tu nu m-ai fi iubit câtuși de puțin, dacă nu era acest lucru extraordinar în viața mea care e totodată o extraordinară nenorocire. Căci e bine ca omul să fie tratabil, maniabil, să se adapteze cu împrejurările și să prinză din sbor puținul noroc care îl dă o viață scurtă și chinuită, și eu nu am făcut nimic din toate acestea, ci te-am atras încă și pe tine în cercul meu fatal, te-am făcut părtașă urei cu care oamenii mă onorează pe mine. Căci acesta e singurul reazim al caracterului meu - mă onorează ura lor și nici nu mă pot închipui altfel decât urât de ei.

Mihai Eminescu

 Odă (în metru antic)

Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.
Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce…
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Ne’ndurătoare.

Ion Minulescu

Celei care pleacă

Tu crezi c-a fost iubire-adevărată...
Eu cred c-a fost o scurtă nebunie...
Dar ce anume-a fost,
Ce-am vrut să fie
Noi nu vom şti-o poate niciodată...

Nichita Stănescu

Leoaica tânără, iubirea

Leoaica tânără, iubirea
mi-ai sărit în faţă.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
m-a muşcat leoaica, azi, de faţă.

Adrian Paunescu

Ruga pentru parinti

Enigmatici si cuminti,
Terminându-si rostul lor,
Lânga noi se sting si mor,
Dragii nostri, dragi parinti.

Nevoia de a visa


               Cu toţii am avut momente-n viaţă în care ne-a plăcut să visăm cu ochii deschişi! Visele conştiente sunt de fapt dorinţe, rodul imaginaţiei noastre. Iar dorinţele sunt de fapt… speranţe! Iar speranţa înseamnă viaţă,  partea aceea din noi care ne-ajută să mergem mai departe, e legătura aceea inexplicabilă dintre noi şi Divinitate e… acel ceva cu care ne hrănim zi de zi şi care nu moare niciodată.
          Pe măsură ce visele ne sunt îndeplinite, mintea noastră naşte altele, la fel de măreţe, iar buzele noastre , în rugăciune, le rosteşte cu atâta măiestrie şi necesitate încât, cred, şi D-zeu se miră de câte trebuinţe avem noi. E-adevărat, El ne zice: ,,Cere şi ţi se va da, bate şi ţi se va deschide!” Iar noi, când e vorba să cerem ceva, avem întodeauna o listă interminabilă! Nu ne interesează pe noi că D-zeu mai are şi alte lucruri de făcut, vrem să ne răspundă imediat,  pentru că… visul nostru e cel mai important!

... Cum iubirea va triumfa...


                 ,,Violenţa, ultimul refugiu al incompetenţei”(Isaac Asimov)

   Timpul, în perpetua sa rotire, m-a anunţat prin intermediul orologiului că am păşit într-o nouă zi.
  Cu simţul datoriei faţă de slujba spre care, zâmbind, mă îndrept, într-o zi de sfârşit de ianuarie, îmi repet în gând că sunt o norocoasă pentru şansa de-a atinge un nou răsărit de soare, căruia să-i fur alte câteva raze,  pe care,  ascunzându-le înlăuntrul meu, să mă ajute să devin mai puternică. Atunci când priveşti lumea dintr-un unghi pozitiv, spun psihologii, viaţa pare mai frumoasă, iar problemele mai uşor de depăşit. Lecturasem ,,Gândirea pozitivă”a Verei Peifer, în urmă cu ceva timp şi, instantaneu, îmi revenise în minte unul din sfaturile sale din carte: ,,Norocul are forma gândului...recoltaţi întotdeauna ceea ce semănaţi în inimă şi gânduri”.

Veronica Vizireanu, o stea ce-a apus prea devreme


   Zilele trecute, aflându-mă în cimitir, pentru a aşeza o floare la mormântul bunicilor, am simţit nevoia de-a mă opri în faţa unui alt mormânt, pe crucea căruia era dăltuit în piatră, numele  fostei mele profesoare de literatură, Veronica Vizireanu.
  I-am atins ca-ntr-o mângăiere chipul ce-mi zâmbea din fotografie şi, cu respect, am aprins o lumânare la căpătâiul ei. I-am spus:,,Bună ziua, doamnă profesoară... şi...când eraţi... când ... ne învăţaţi....”. Am încercat fără succes  să-i spun câteva cuvinte, dar... vorbele la trecut, sunau a rece, a greu şi gol, iar eu nu îmi puteam imagina că persoana din fotografie nu mai este. M-am emoţionat în faţa criptei reci, aşa cum o făceam câteodată la ora de literatură, iar doamna profesoară ştia să  îmi şteargă emoţia într-o mângâiere părintească.

Scânteia credinţei e-n fiecare om



                                              Porunca a patra
    
       Când m-am trezit, răsăritul răspândea fuioare de lumină alungând dârele rătăcite din noapte. E duminică şi, deja, îmi programez o mulţime de activităţi ce trebuie să le îndeplinesc. Dar... îmi întrerupe şirul gândurilor fiica mea, care îmi propune veselă: ,,Mami, hai să mergem astăzi la biserică!”,,Nu pot, i-am răspuns, am foarte multă treabă !”,,Dar mami, îmi spune fetiţa mea mirată, doamna profesoară de religie,, la şcoală, ne-a învăţat că e lege de la Dumnezeu ca ziua de duminică să o dedicăm odihnei!” ,,Aşa este, fata mea, i-am răspuns cu glasul stins şi plin de ruşine, parcă, deoarece primisem de la copilul meu o lecţie care, era de datoria mea, să i-o ,,predau”.

RUGĂMINTE DE IUBIRE


- din cugetările unui smerit monah al Bisericii Răsăritului...

   Oriunde ai fi, îţi spune Domnul, acum spre tine mâna mea o întind!
De când te-am plămădit, în pântecele mamei tale, nu am încetat să te iubesc şi să te chem la Mine… Dar cuvintele mele şoptite, adesea nu le-ai auzit, şi mai ales, niciodată nu mi-ai deschis inima ta…

Bună dimineaţa, soare!


            De câte ori, spunem bună dimineaţa! răsăritului de soare atunci când ne trezim? De cate ori mulţumim zilei în care păşim, după ce-am  fost mângâiaţi de lumina lunii?
           Cu siguranţă, de puţine ori! Ne lăsăm cuprinşi în vâltoarea vieţii şi nu mai observăm  că ni s-a dat încă o şansă, ni s-a deschis o nouă zi în care putem privi razele soarelui jucându-se în părul iubitului sau iubitei şi, învăluiţi de strălucirea vie a lui (ei), uităm să aprindem în noi o nouă speranţă! Uităm să ne bucurăm de-aceste gesturi simple!
           

BISERICA SATULUI MOVILA MIRESII


                         Aripile speranţei cresc de fiecare dată când  păşeşti în acest lăcaş  sfânt

    De câte ori durerea zbuciumă sufletul omului, acesta, plin de pocăinţă, se întoarce spre acel Cineva, de-acolo de sus, cerându-i ajutorul. Pentru că, acolo în Împărăţia Cerului, e cea mai puternică forţă a Universului, iubirea supremă, Dumnezeu.

de prin viaţă adunate...

- Costache Ioanid-



Am cautat iubirea...
                  
Am căutat iubirea ca pe-o cetate sfântă
ca pe un cer de cântec în lumea de dureri.
Am dat năvală-n lume spre tot ce ochiu-ncântă.
Şi-am întâlnit durerea. Dar cerul nicăieri.

în diverse ipostaze...








de prin excursiile mele...



de la lansările mele de carte...

perfect adevărat...


,,Lasă persoana pe care o iubeşti să plece! Dacă se va întoarce, te-a iubit întotdeauna, dacă nu, nu te-a iubit niciodată."

Cioran

,,Cu cât cunoşti un om mai bine şi mai mult, cu atât eşti mai aproape de o fatală despărţire cu el. Cunoaşterea detaşează o fiinţă de alta şi alterează grăuntele de mister ce se află în orice existenţă, cât de plată ar fi ea."

Benjamin Franklin

,,Insulta vă aşează sub nivelul duşmanului, revolta vă pune la nivelul său, numai iertarea vă aşează deasupra lui. "

H. Selye


    ,,Banii, puterea politică dobândită, toate pot pieri în urma unor schimbări sociale neaşteptate. Cei mai mari bogătaşi au ajuns şi pot ajunge astăzi, săraci lipiţi pământului. Istoria a demonstrat, în repetate rânduri, cum aristrocaţi puternici, personalităţi proeminente ale unor grupuri religioase, politice sau rasiale devin subit pribegi, de îndată ce-şi pierd privilegiile în urma unui eveniment neprevăzut. Această soartă nu a putut fi evitată decât de cei care şi-au cultivat şi dezvoltat aptitudinea de a obţine iubirea aproapelui.”

la şcoală...20 martie 2012...

la grădiniţă...22 martie 2012...


Concurs de creaţie plastică ,,Amintiri cu Creangă”













    Ziua de 1 martie 2012, a adus Şcolii cu clasele I-VIII Şuţeşti, ocazia de a oferi  cele mai frumoase mărţişoare, prin organizarea primei ediţii a unui concurs judeţean de creaţie plastică, având ca temă ,,Lumea poveştilor lui Creangă”.
  Directorul şcolii gazdă, doamna profesor Mariana Toică împreună cu iniţiatorul concursului, tânărul învăţător Silviu Stelică Roşioru, au încurajat încă de la începutul competiţiei elevii claselor I-IV care s-au înscris la concurs şi le-au urat să devină peste timp nume celebre ale artelor plastice.
  

Dilema pacientului de azi...






   Dacă se întâmplă să ai o problemă de sănătate, ceri ajutor, iar dacă eşti norocos, după o oră ambulanţa soseşte, chiar dacă, nu vine de la o distanţă prea mare. Dar dacă ai ghinionul de a-ţi veni rău chiar într-o zi de week-end, trebuie să fii şi norocos ca să fii preluat după ore întregi de aşteptare... de  la Serviciul de Urgenţă...
  Se întâmplă undeva în România, undeva în Câmpia Bărăganului, undeva în anul de graţie - 2012...
  Aşadar, astăzi, duminică, 11 martie, am avut surpriza neplăcută să văd cum colegului meu de serviciu i s-a făcut rău şi singurul mod de a-l ajuta, după ce am făcut ce mi-a stat în puteri,  a fost să sun la servicul 112. Şi... chiar dacă ambulanţa avea anticipat ca timp de sosire 20 de minute, timpul ei s-a derulat după altă măsură şi s-a transformat într-o oră!