Poezie, de Iacob Coman
M-am prins de flori, de spini,
De stânci, de frânghii şi de mâini
M-am prins să scap,
Să nu cad în adânc
M-am prins de oameni mari
De tot ce este nobil
De tot ce s-a părut că-i sfânt
Şi-acum trădat de toate
Alunec adânc, tot mai adânc
Spre suferinţă…
Mă uit în ochii Tăi iubitul meu
Mă prinzi, mă laşi
Speranţa mea e totuşi biruinţă
Iubitul meu, Hristos
Tu nu mă poţi trăda!
Tu nu mă poţi trăda...
,,Trebuie sa ne traim propria viata ca un dans, ca atunci cand plecam, oricine vine dupa noi, sa afle ca oamenii care au fost aici nu au fost oameni obisnuiti; au lasat flori si mirosuri frumoase; au lasat ecourile cantecelor lor si dansurilor lor; au lasat urmele pasilor lor in aur pur de douazeci si patru de carate. “ Osho
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu se înjura şi nu se face spam
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.