Este imposibil ca dintr-o mare negație să nu izbucnească o mare afirmație.
Toate neputințele se
reduc la una: acee de a iubi, aceea de a evada din propria tristețe.
Fără iluzie, nu există nimic. E straniu să afli taina
realității în irealitate.
Oamenii se împart în două categorii: cei care caută sensul
vieții fără să-l găsească și cei care l-au găsit fără să-l caute.
Numai suferința
schimbă pe om. Toate celelalte experiențe
și fenomene nu reușesc să modifice esențial temperamentul cuiva sau să-i adâncească anumite dispoziții pînă la a-l transforma integral.
Plictiseala o cunosc doar oamenii care n-au un conținut lăuntric mai adânc și care nu se pot menține vii decît prin stimulente exterioare. Toate nulitățile caută varietatea lumii din afară,
fiindcă superficialitatea nu este altceva decăt realizarea prin obiecte.
Iubesc poeții,
fiindcă nu ajung și nu vor să ajungă la
nimic. Poezia lor nu duce nicăieri. Atâta inutilitate în armonie! Este un mare
blestem a-i întelege. Înveți prin ei că
nu mai ai ce pierde.
Spune-mi cum vrei să te prăbușești, ca să-ți
spun cine ești.
Sublimul e o criză temporală a eternității.
Suferința este o
cale de separare, de disociere, este o forță
centrifugală ce te detașează de
sâmburele vieții, de centrul de atracție al lumii, de unde totul tinde să se
unifice în iubire și intimitate.
Nefericirea este starea poetică prin excelență.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu se înjura şi nu se face spam
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.