Interviu cu un aviator - partea a XV-a

  - În ultimul timp toată lumea pleacă în străinătate în dorinţa unui trai mai bun. Tu ai trăi în altă parte decât România? Iar dacă ai vrea să schimbi locaţia, în interiorul ţării, în ce oraş ţi-ar plăcea să locuieşti?

 - Din păcate trăim exodul acesta al forţei de muncă. Nu pleacă nimeni din ţară doar de dragul de a pleca. Sunt câţiva nababi care pleacă temporar, îşi cheltuie acolo milioanele de euro sau dolari în loc să-i cheltuie în staţiunile din ţară, atât în cele montane cât şi-n cele de la Marea Neagră . După părerea mea, nu este cu nimic mai frumos în altă parte decât în ţara ta. N-am avut ocazia să văd Palma de Mallorca, dar bănuiesc că nu este cu nimic mai frumos decât o staţiune balneară românească. Nu ştiu ce este mai important pentru unii: perna de sub cap sau stelele de la intrarea în hotel?  Eu cred că perna şi acoperişul sunt cu mult mai importante decât stelele unui hotel, de aceea nu aş pleca nicăieri din România.

  Iar ca locaţie, unde aş vrea să trăiesc? Nu aş schimba Brăila, ci aş schimba doar mentalitatea administraţiei locale, pentru că oraşul cu salcâmi este un oraş superb, al doilea după Bucureşti ca importanţă istorică arhitecturală. Este un oraş cosmopolit, unde întâlnim mulţi oameni, mulţi indivizi cu caractere minunate de la care putem învăţa multe lucruri interesante. A căror experienţă

s-a scris chiar pe aceste meleaguri de la mal de Dunăre şi în sufletele cărora au curs multe poveşti de viaţă unice.

  Iar, strategic, Brăila este aşezată aproape de munte, de mare, de învolburata Dunăre. Oraşul acesta ne-ar putea oferi o sumedenie de satisfacţii din multe puncte de vedere, doar că trebuie umblat undeva la mentalitatea celor care dirguiesc destinele sale.

  Nu, n-aş pleca, aş trăi din nou pe malul Buzăului, la Gradiştea, între Vişani şi Mircea Vodă unde este un peisaj mirific! Aproape de Dunăre! Mă mir că nu l-a descoperit nimeni până acum ca să-l pună în valoare!

 Recunosc că am fost tentat odată să mă mut în vestul ţării, aproape de nişte mătuşi şi unchi de-ai mei din Arad. Pe parcursul vieţii am constatat că am ales corect şi că nu mirajul vestului este important, ci oamenii care te înconjoară. Acolo aş fi fost înconjurat de patru-cinci familii, pe când aici, la Brăila sunt printre zeci de familii ce-mi sunt dragi.

  Poate că nu ţi-am zis, dar într-o zi sunt salutat, sunat sau vizitat de cel puţin zece persoane. Iar aceasta mi-ar fi lipsit cu siguranţă acolo, eu fiind o persoană sociabilă, plăcându-mi permanent să fiu un om activ. Doar aşa mă simt împlinit ca om: atunci când mă fac util celor din jur, când sunt un formator al lor. Îmi place să mă dăruiesc total celor care au nevoie şi-mi solicită ajutorul, bineînţeles.

  La Brăila mă simt cu adevărat la mine acasă. Chiar dacă rădăcinile nu mi-au crescut aici şi sunt, într-un fel, adoptat de aceste meleaguri, acel ACASĂ magic în sufletul meu este Brăila. Recunosc că adopţia i-o datorez  lui Anton Lungu, prin locuinţa ce am primit-o în acest oraş, în urma unei misiuni de aviaţie executată în Insula Mare a Brăilei.

  - Te consideri un om fericit? Cu ce culoare şi-a înscris fericirea numele în inima ta?  Care a fost reţeta fericirii tale?

   - Da, mă consider un bărbat împlinit, realizat atât în plan profesional cât şi familial. Am cules multe bucurii de la viaţă ce mi-au încărcat inima de o mulţumire imensă. Iar de la mulţumire la fericire este doar un pas. Pe care trebuie să ştii cum să-l faci. Iar eu încă îi port amprenta pe talpa piciorului deoarece l-am atins de multe ori. De fapt stările de fericire reprezintă combustibilul vieţii. Eu am fost mereu pilotul propriei vieţi şi nu pasagerul, cum se întâmplă în alte familii pe care, prin prisma ocupaţiilor mele, mi-a fost dat să le cunosc.

  Fericirea unui om trebuie să fie un atribut ideal pe care, dacă ni-l dorim, ni-l vom prinde în palmaresul vieţii cu uşurinţă. Fericirea izvorăşte din binele ce îl oferi aproapelui tău, izvorăşte din înţelegerea cu cei dragi ţie, din faptul că ai lăsat în urma trecerii pe Pământ cel puţin un vlăstar din fiinţa ta. Eu am lăsat doi, iar prin aceştia voi lăsa din ce în ce mai mulţi. Ţi-am expus arborele meu genealogic aşa că... peste ani acesta va reuşi să înalţe cât mai multe ramuri, pentru că unul din scopul pe care îl avem odată cu venirea pe Pământ este şi perpetuarea speciei.

  La vârsta pe care o am acum, consider că frumuseţea vieţii mi-o iau şi din rolul de bunic. Lukas mi-a schimbat viziunea asupra lucrurilor şi dacă mă uit în ochii lui găsesc motivaţia de a mai trăi, poate, mulţi ani de acum încolo!...

  În privinţa reţetei, nu am una anume.  Codul meu genetic a avut înscris în el dăruirea. Şi poate de aceea am gustat fericirea, întocmai ca pe o răsplată a dăruirii mele. Spunând dăruire, mă refer de la iubire până la un simplu sfat, până la emoţia recunoştinţei. Tot ce ţine de spaţiul sacru al inimii pe care l-am menţinut mereu plin de flori şi miresme, din care am stropit mereu drumul meu.

  - Consideri că ursitoarele au fost generoase cu ceea ce ţi-au hărăzit?

  - Da! Şi le sunt recunoscător! Provenind din nişte părinţi frumoşi, atât fizic cât şi sufleteşte, ursitoarele au decis să fiu un bărbat frumos, inteligent şi să fiu privit cu plăcere de cei din jur...

 Sigur că mi-au dat şi nişte atribute negative, căci altfel nu le-am fi sesizat pe cele pozitive, nu? Sunt cicălitor, adesea caut defectele celor din jur pentru a le corecta, desigur. Îmi place să văd cum materialul brut al defectelor noastre egoiste este prefăcut în diamantul înţelepciunii umane. Tot un atribut negativ am considerat şi limbajul meu direct, prin care taxam imediat interlocutorul, fără menajamente, limbaj ce m-a făcut câteodată să pierd. Şi totuşi... cred că a spune omului în faţă adevărul, ceea ce gândesc despre el într-un  vocabular special, nu cred că ţine de ursitoare, cât mai mult de influenţa anturajului. Redacţiile unde am lucrat nu sunt chiar mediu de... bibliotecă şi... fără voie, câteodată mai scăpam şi expresii de o coloratură cu care nu prea mă mândresc...

  - Ce planuri de viitor are Marian Covache? Cum te vezi peste un an, poate? Ce vise mai ascunzi în tolba sufletului ?

   - În primul rând plănuiesc să fiu sănătos. Fiindcă dacă avem sănătate vom trece peste toate problemele, le vom domina şi ne vom ridica asupra lor. Iar, dacă vom fi sănătoşi şi cu spiritul, vom înfrânge din noi mânia şi egoismul, atribute ce se ascund în fiecare om  şi vom găsi Ţara Făgăduinţei în suflet, cu uşurinţă.

  În plan material îmi doresc să-mi finalizez cartea despre Istoria Aviaţiei, la care lucrez de ceva timp şi pe care recunosc că am mai neglijat-o,  iar în anul 2012 vreau să vadă lumina tiparului.

  Un alt vis din tolba sufletului meu, mă aşează într-o imagine superbă, de mână cu nepoţelul Lukas-Flavius şi - de ce nu? - cu celălalt braţ cum strâng cu dragoste o altă mână micuţă, al celui de-al doilea nepot, pe care aştept să mi-l dăruiască cea de-a doua fiică.

 Te văd cu surâsul pe buze, de aceea pot să-ţi spun că şi de la tine mai aştept o altă carte, la care de asemenea să fac partea de redactare şi în care să-ţi aşterni din nou trăirile proprii,  inspirate de muzele ce bântuie străzile tale movilene.

  Mă gândesc chiar la un nou proiect în care să mă implic, mă refer la vreo redacţie de ziar ce - poate - îşi va face apariţia pe meleagurile noastre brăilene, deoarece oraşul are nevoie să mai apară ceva jurnale, pentru că acelea de pe piaţa de azi sunt insuficiente. Cu siguranţă experienţa mea va fi oferită oricui mi-o va cere, mai ales că prin activitatea mea mi-am însuşit o lecţie importantă a vieţii, aceea că un adevărat conducător trebuie să-i servească pe ceilalţi, nicidecum să-i domine.

  Unul din visurile ce sunt conştient că nu-mi poate fi onorat de destin, ar fi acela de a pilota din nou. Sunt realist, ştiu ce mi-au recomandat medicii, dar pentru că eram la capitolul acesta fragil, al dorinţelor mele interioare, n-am putut să mă abţin şi să n-o amintesc.

  Totuşi, am posibilitatea să-mi îndeplinesc o parte din acest vis, prin organizarea la anul, a mitingului aviatic de la Ianca. Îmi place să fiu util celor din jur, îmi doresc să mă strecor în inimile multor tineri şi, poate, să le inspir pasiunea pentru zbor, pasiune căreia se pare eu îi sunt încă sclav.

  Vârsta pe care o am - 55 de ani- îmi permite să privesc şi înapoi, şi-o fac cu plăcere, ca să gust alături de nepoţi din fructele realizărilor mele. Am speranţa că biografia mea va suporta asaltul Timpului şi va contracara poate comentariile răutăcioase ale criticilor.

  Aşa că, speranţa va fi draperia ce-mi va acoperi fereastra sufletului şi de acum înainte, iar cu fiecare an strâns în buchetul vieţii să mai ajut un om, poate de vârstă tânără, să-l ajut să-nţeleagă că stă în puterea lui să lupte cu tigrii ce bântuie jungla dorinţelor interioare şi să-i dovedesc că parfumurile vieţii pier doar odată cu florile.

  Mă bucur, Cornelia, că m-ai convins într-un final să-ţi acord acest interviu, recunosc că am fost mai reticent, din primăvara anului 2010 de când mă tot rogi. Îţi mulţumesc chiar, deoarece dacă până acum câţiva ani aveam doar crâmpeie de amintiri, am observat că în ultimul timp amintirile mi se revelează cu claritate în minte şi curg lin din clepsidra inimii unde s-au închis în diferite momente ale vieţii.

  Iată că mi-am amintit de anii copilăriei, de primele planoare şi avioane uşoare ce mi-au brăzdat nu doar creştetul ci şi inima.  Mă simt răscolit de copilăria petrecută la Iaşi, la Gradiştea într-un mod cât se poate de plăcut. Iar primii peşti prinşi în balta Ciulniţei, primii struguri furaţi, primii fluturi din stomac din anii de liceu se pare că sunt amintiri de o prospeţime de nedescris, păstrând încă aroma ochilor mei plini de o puritate copilărească.

  Făcându-mi o analiză a treptelor pe care le-am urcat în viaţă, aş spune că am ajuns deja în vârf. Aşa că, planurile mele de viitor, activităţile mele viitoare dincolo de tot ce ţi-am amintit, se vor oglindi în preceptele morale de care ar trebui să ţinem seama cu toţii.

  - Şi, înainte  să încheiem discuţia noastră, ai vrea să deschizi cartea de oaspeţi a… sufletului  şi să-mi citeşti primele nume înscrise acolo, bineînţeles după cele ale familiei?

  - Cartea de oaspeţi a sufletului meu este destul de mare. Este încărcată de nume deosebite,  dar mai are încă pagini albe ce-aşteaptă să fie scrise. Depinde doar de Dumnezeu şi de planul Său, de misiunea  pe care o mai am de îndeplinit eu pe Pământ.

Aşa că printre numele din carte îţi voi citi câteva, ordinea fiind aleatorie.

  A semnat colonelul Mihai Georgescu, pilotul instructor Vasile Pleşca, pilotul Grigore Copaci, prietenul meu Dumitru Frunză, referindu-mă la cei din aviaţie.

  Au semnat inevitabil şi nume care m-au marcat din anul 1996 încoace, în orice demers jurnalistic: Candiano Tirian Priceputu, Constantin Ionescu şi chiar tu, Cornelia Vîju.

   Sper să te lege amintiri plăcute şi pe tine privind colaborarea noastră, atât cea de la Monitorul… cât şi cea de editare a cărţilor scrise de tine.  Mă bucur mult că ai recunoscut şi public, la lansările volumelor tale că m-ai considerat pionul principal al carierei tale scriitoriceşti, prin acceptarea publicării în paginile de ziar al materialelor tale. Ţi-am dat elan şi, poate, datorită faptului că am reuşit să simt vibraţia cuvintelor ce curgeau din suflet şi am descoperit trăirile din spatele ideilor tale. Mi-amintesc că ţi-am zis odată, când tu ai obţinut un premiu cu o poezie,  că mă consider un descoperitor de stele şi datorită ţie. Şi am vorbit la modul serios, chiar dacă la timpul acela nu m-ai crezut.  

  Sper că anii ce mi-au rămas din pelerinajul meu pământean să mai adauge şi alte nume ce vor rămâne în memoria Timpului. Inevitabil, cred că am omis anumite persoane ce nu mi-au venit pe moment în gând, însă cu siguranţă ei nu se vor supăra şi vor înţelege că prezenţa lor în inima mea este mai importantă decât aceea de enumerare în cartea ta.

  Recunosc că mi-aş fi dorit în cartea mea de oaspeţi să semneze toţi cei cărora într-un anumit moment al vieţii le-am întins o mână de ajutor. Iar dacă ei nu au reuşit s-o facă, am speranţa că în propriile lor cărţi de oaspeţi se regăseşte  numele Marian Covache.