Costache Ioanid

De ce nu vii? 

"De ce nu vii de pe cărări străine 
să-Mi cazi la piept ca un copil iertat? 
Eu n-am fugit, când numai pentru tine, 
ca Isaac am fost pe rug urcat. 



Mai mult de-atât, ce jertfă de iubire? 
Şi cui i-ar da mai mult de-atât prin gând: 
Un fiu pierdut să râdă în neştire 
şi-un Dumnezeu să cheme lăcrimând?... 

De ce nu vii cât încă sunt aproape? 
De ce te-ascunzi cât încă te mai chem? 
De ce nu simţi lumina Mea pe pleoape 
şi Harul Meu, în ceasul tău suprem? 

De ce nu vrei să fii cu Mine-n slavă, 
să colindăm alături ceru-ntreg? 
Din flori de Rai, din veşnică dumbravă, 
cu mâna Mea cunună să-ţi aleg! 

De ce nu vii tu, suflet nehotarnic, 
cât încă pot Mintuitor să-ţi fiu? 
Când vei striga, va fi atunci zadarnic, 
vei plânge-amar, dar poate prea târziu! 

Mai mult de-atât, ce jertfă de iubire? 
şi cui i-ar da mai mult de-atât prin gând: 
Un fiu pierdut să râdă în neştire 
şi-un Dumnezeu să cheme lăcrimând?"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu se înjura şi nu se face spam

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.