Interviu cu un aviator - partea a-X-a

Capitolul al II-lea

Aroma vieţii de jurnalist, printre norii fumului de ţigară…

   Pentru că lumea brăileană, în mijlocul căreia trăieşti, te cunoaşte mai mult datorită celei de-a doua meserii pe care ai practicat-o cu succes - aceea de jurnalist - hai să facem un periplu prin perioada aceasta a vieţii tale.

   -Când ai decis să urmezi calea jurnalismului ? Care a fost momentul declanşator şi cine te-a determinat să-ţi prinzi de degete cătuşele unei meserii atât de creative şi puternice în acelaşi timp? Cuvântul scris sau vorbit este o armă puternică, iar tu ai ales să-l foloseşti chiar în profesie. 

    - Într-adevăr, nu m-am temut să arunc pentru a doua oară zarurile vieţii într-o profesie grea şi frumoasă în acelaşi timp. Este lumea cuvintelor, este biserica în care curg  lacrimile şi a of- urile lumii, dar şi realizările oamenilor talentaţi.  Dar... să încep cu primul pas:

  În februarie 1996 am avut un conflict cu unul dintre comandanţii mei din aviaţie: acesta voia să trec pe postul de navigator al unui echipaj ucrainean care urma să zboare în România. Am refuzat să plec cu acel echipaj, iar ulterior aveam să aflu că au căzut în apropierea Clujului şi că au ars toate cele trei persoane din aeronavă.  În urma acestui refuz, s-a creat un conflict între mine şi comandantul unităţii unde lucram. Încetul cu încetul, datorită divergenţelor de opinie dintre noi, starea de tensiune părea că ia amploare din ce în ce mai mult, de aceea, în astfel de condiţii nu mai aveam plăcere să-mi desfăşor aici activitatea.  Era undeva la şase ani după revoluţie, când fiecare făcea ce voia, cum voia  şi nu era tras la răspundere de nimeni.

   Într-o zi de marţi, 13 februarie, am scris un articol, nu-mi mai amintesc tema, pe care l-am trimis la un ziar local, Libertatea.  Am fost sunat de către directorul ziarului şi informat că materialul va fi publicat, iar domnia sa şi-a exprimat dorinţa de a ne vedea. Desigur, am dat curs invitaţiei, iar în urma întrevederii am consimţit la o colaborare. Îmi plăcea să scriu, îmi descoperisem veleităţi scriitoriceşti în  verile frumoase petrecute în taberele de pregătire U.T.C., când am făcut cunoştinţă pentru prima dată cu scrisul la Scânteia Tineretului.

 Am început o colaborare cu acest cotidian brăilean,  Libertatea, colaborare ce a ţinut din februarie până la 1 iunie 1996, dată în care mi-am luat transferul de la aviaţie, cu mult regret.

  Totuşi, mi-amintesc că nu m-am uitat în urmă şi mi-am început activitatea ca jurnalist, am încercat să mă contopesc cu noul loc de muncă de la Libertatea, cu care încheiasem deja un contract .

   Am promovat foarte repede, chiar este o evoluţie cu care mă laud, de la funcţia de redactor simplu, la redactor de rubrică, redactor principal de rubrică şi şef la departamentul social-economic.

  Pe fondul unor schimbări politice în România, ziarul a fost preluat de cineva cu care nu am împărtăşit aceleaşi viziuni ideologice. Aşa că a trebuit să-mi întrerup activitatea la Libertatea, după o perioadă scurtă de colaborare.

  Nu am fost de acord ca ziarul să fie politizat şi de aceea am rupt colaborarea cu ei, dându-mi demisia. Important de ştiut este faptul că  reuşisem să refac complet acest ziar, alături de directorul de atunci, domnul Stan Munteanu. La insistenţele mele, reuşisem să trecem ziarul de la un format mare, clasic, la unul bicolor , altfel ilustrat, cu o altă ţinută grafică, creasem chiar un ziar frumos.

  Am ajuns apoi redactor şef la un săptămânal care se numea Jurnalul de Brăila plămădit  sub egida  Jurnalului Naţional condus de Marius Tucă. Am avut câteva succese notabile  în presa locală şi cu acest ziar, cu articole şi informaţii pe placul cititorilor care  ne-au sunat, ne-au felicitat pentru modul cum abordasem anumite subiecte de la acea vreme. Nu s-a mai putut continua cu acest săptămânal din cauza unor probleme financiare, pe care unul din colegi le crease, iar la timpurile acelea, câteva zeci de milioane erau bani, vorbesc de anii 1998 – 1999.  Aşa că am fost nevoiţi să încetăm activitatea şi la Jurnalul de Brăila pe care practic l-am închis.

  Am continuat sporadic o colaborare cu un bisăptămânal Brăila, condus tot de   Stan Munteanu şi cu Cronica română  pe vremea când directorul acestui ziar era inegalabilul şi regretatul Fănuş Neagu. Am scris şi la Cronica română o perioadă împreună cu poetul brăilean Ion Mustaţă, dar între timp eram… curtat de un trust de presă bucureştean şi astfel am deschis redacţia cotidianului Viaţa Brăilei unde am fost redactor şef şi director o perioadă de timp.

  Sigur, viaţa ziarelor este ca viaţa unui fluture: efemeră, multe apar, multe dispar! Nu a ţinut de competenţele noastre profesionale, ale jurnaliştilor brăileni, ci de interesele unor persoane din Bucureşti . Din păcate şi acest ziar,  Viaţa Brăilei a fost închis la un moment dat. Practic, la timpul acela, nu prea ştiam despre ce era vorba! Mă rog, am aflat ulterior că au fost nişte probleme de care nu-mi amintesc cu plăcere,  ele fiind de natură politică.

  Am continuat activitatea jurnalistică la cotidianul Arcaşul ca redactor şef, activitate întreruptă de un conflict pe care l-am avut cu aşa-zisa conducere a acestui ziar. Ne-am împăcat la scurt timp după aplanarea conflictului, dar aceasta nu a însemnat şi reluarea activităţii la  Arcaşul.

  Şi  iată că, într-o zi, am fost solicitat de trustul de presă, Grup Press, care edita cotidianul local, Monitorul de Brăila . În cadrul acestui ziar am ocupat funcţia de redactor şef, perioadă în care m-ai cunoscut şi tu, iar de aici m-am pensionat în septembrie 2008.

 Din nefericire nici ziarul Monitorul de Brăila nu a rezistat pe piaţă şi la un an şi jumătate - doi ani, după plecarea mea a fost închis, pentru totdeauna, se pare. 

  Trebuie să precizez că în viaţă nu  mi-au plăcut:  prostia, minciuna şi laşitatea, iar atunci când am dat peste ele, am preferat să mă distanţez, să mă retrag şi chiar să renunţ la job-ul în care eram obligat să le suport.

    - Cum au fiinţat cele două pasiuni, aviaţia şi jurnalismul, în inima lui Marian Covache?

   - Am o inimă mare, magnifică chiar, ce poate atinge triumful atunci când este luminată de felinarele îndeletnicirilor mele, pe care tu le-ai amintit.

  Dacă până mai ieri zborul mă purta peste necuprinsul cerului, acum condeiul mă conducea spre adâncurile sufletelor celor pentru care scriam. Imensele rezervoare ale inimii unui om pot alimenta în timp mai multe pasiuni dacă ştii când să te aşezi la masa ospăţului vieţii. Marian Covache a ştiut întotdeauna când să aprindă focul, când să-l stingă în vânt şi când să-l ascundă în străfundurile fiinţei. Este o calitate pe care nu o înveţi la nici o şcoală, ea ţine de intuiţie şi trebuie să te naşti cu ea. Dacă Dumnezeu vrea să o ai, ţi-o va dărui, iar tu trebuie să zămisleşti apoi în tine propria creaţie, să reuşeşti să aduni prin aptitudini lucruri importante până ce bilanţul vieţii îţi va strânge reuşitele la limita de sus.

 Sunt de părere că : Omul este un semizeu ce trebuie descătuşat din lanţurile în care singur s-a legat ! 

  Se cuvine să punctez un lucru esenţial, acela că în ambele domenii, aviaţia şi jurnalismul, dacă nu  ai chemare, dacă nu pui suflet, nu vei reuşi niciodată.  Atât zborul, cât şi scrisul, înseamnă artă şi trebuie să te dedici lor dacă vrei să realizezi ceva . Nu am căutat să excelez, pentru că un jurnalist de provincie nu va excela niciodată indiferent cât de talentat ar fi sau oricât ar munci. Am căutat doar să mă pun în slujba cititorului. Publicam ceea ce îmi dădeaţi voi, redactorii de teren sau colaboratorii, ale căror materiale oglindeau realitatea diferitelor localităţi brăilene.

     -  Se spune că nu putem afla niciodată ce se ascunde în oceanul imens din sufletul unui om. Adâncul său rămâne de multe ori nedescoperit chiar de om însuşi. Tu nu te-ai temut de începuturi, mărturie fiind chiar prima ta pasiune, care a necesitat o doză imensă de curaj. Ajuns la momentul de cotitură al călătoriei tale, ai fi putut să renunţi. Să te retragi poate într-o lume mică, liniştită,  însă tu ai riscat din nou şi ai păşit sub lumina reflectoarelor unui domeniu diferit de primul- jurnalismul. Spune-mi cât de greu ţi-a fost să alegi ? Sau poate, cât de uşor ?

   - Să pun capăt meseriei de pilot a fost extrem de dureros. De fapt, în sufletul meu, nici azi nu cred că am reuşit să o fac. Punctul, acest semn simplu la prima vedere, se scrie foarte greu câteodată.

  În privinţa paşilor spre lumea presei a fost uşor, probabil pentru că nu întâmplător am trimis acel material la Libertatea, iar domnul Stan Munteanu a intuit în mine un talentat mânuitor al condeiului şi, cred eu - fără lipsă de modestie - privind în urmă, nu s-a înşelat.

   Nu-mi pot imagina alt parcurs al vieţii dacă nu aş  fi optat pentru presă. Puterea mea de convingere a fost un atu ce mi-a deschis uşi pretutindeni. În anumite momente totul se rezumă la focalizare, iar eu trebuia să mă îndrept către ceva.

  Aş fi putut să mă retrag din toate, aşa cum ai spus. Să fi lăsat tavanul clipelor triste ale despărţirii de aviaţie, să se prăbuşească peste mine, iar acum nu am mai fi stat de vorbă. Dar eu sunt  o persoană activă căreia îi plac lucrurile măreţe, deosebite. Am fuzionat armonios cu ele, în momente potrivite ale existenţei şi ambele pasiuni au determinat schimbări radicale în sufletul meu. M-au condus pe o cale frumoasă, iar pe scara evoluţiei am făcut paşi importanţi datorită lor. Mi-au dat imense satisfacţii ambele profesii. Poate de aceea şi azi îmi simt buzele sufletului arse de dorul lor. Cred că este acel dor ce nu poate fi stins vreodată, licoarea magică ce ar vindeca, după mine  constă în a gusta din nou din pocalul lor. Iar dacă destinul îmi va mai oferi şansa unei noi propuneri jurnalistice, aş răspunde pozitiv, iar vibraţia condeiului se va resimţi din toate cele patru încăperi ale inimii mele.

  Apropos, cred că şi-n politică aş fi excelat. Însă nu m-am gândit la aceasta atunci, aşa că... nu a fost să fie! Totuşi... niciodată nu-i târziu şi nu se ştie viitorul ce ne poate aduce! Eu sunt deschis tuturor oportunităţilor.