N-ai înţeles...

N-ai înţeles,

n-ai înţeles ce vreau!

Degeaba-mi aşezi trupu-n palme

ca pe-o ofrandă mi-l oferi

veşmintele-ţi ating podeaua rece

şi-n urme de săruturi rătăceşti.

Nu vreau să te ascunzi

după un leş,

căci

trupul e-a timpului epavă

deşertăciunea crudă a acestei lumi,

otravă risipită-n valuri

ce curge-n braţe arse, de ale dorului furtuni.

Voiam să te adun la ceas de seară

şi să te smulg din braţul morţii,

să te-nvelesc în rugăciunea sorţii,

iar nimbul iubirii raza să-şi cearnă

pe al tău creştet.

Ridică-te şi du-te, căci ...

nu m-ai înţeles...

Cornelia Vîju