Interviu cu un aviator- partea a XVI-a

   - Printre diplomele ce încarcă panoul realizărilor tale profesionale, am zărit  şi brevetul de revoluţionar. Vorbeşte-mi despre el! Ai fost şi tu în mijlocul evenimentelor din decembrie 1989?

- Păi... dacă nu eram acolo, astăzi nu aş fi fost recunoscut ca: Luptător  pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 - Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite!

  Deci... răspunsul ar fi că: am fost în mijlocul evenimentelor în decembrie 1989, ce

s-au desfăşurat la Brăila, încă din primele clipe ale intrării întâiului grup de brăileni în Casa  Albă,  încercând să-l înlăture de la putere pe fostul prim-secretar Anton Lungu, cu care aveam totuşi o relaţie bună, prin prisma meseriei mele. Pot să spun că împreună cu actualul director al Teatrului Maria Filotti, cantautorul Mircea Bodolan, am cântat, în balconul de astăzi al Prefecturii Brăila, prima oară melodia ce avea să devină Imnul de Stat,  Deşteaptă-te române!

 -  Revoluţia şi-a însemnat pecetea în sufletul fiecărui român la data producerii ei. Din poziţia celui de pe baricade, altfel s-au scurs clipele. Spune-mi dacă ţi-a fost teamă atunci când gloanţele armelor îţi conturau orizontul? Şi... sufletul tău, trădat de teamă în zilele acelui decembrie sângeros cum a supravieţuit?

  - Cu zgomotul de gloanţe eram obişnuit din poligoanele de trageri. Nu eram familiarizat cu... sângele semenilor mei curgând pe caldarâmul din faţa Comitetului de Partid sau cu cel din faţa Direcţiei Agricole. Şi... ştii ceva? Cui nu îi este frică de glonţ când nu poate răspunde în acelaşi mod? Numai un nebun poate sta cu pieptul dezgolit în faţa glonţului! Şi... pe lângă mine au trecut multe gloanţe. Sigur că mi-a fost frică! Am ştiut însă să o înving şi pe ea...

 -  Potopul speranţelor unui trai mai bun a curs şi pe meleagurile brăilene  în zilele Revoluţiei din 1989 . Din cunoştinţele tale, cât de îndoliată a fost Brăila? Au trecut mulţi brăileni prin pânzele morţii?

  - Da! Speranţele de atunci sunt astăzi... tot speranţe, deoarece aproape  că ne-au fost furate şi ele pe parcursul anilor ce s-au scurs de atunci. În schimb, ştiu că oraşul Brăila, declarat Oraş Martir, a fost greu încercat. De fapt... cum au fost multe alte oraşe surori în suferinţă. Brăila a înregistrat un bilanţ trist după victoria Revoluţiei: au fost 43 de morţi şi 106 răniţi. Din câte ştiu, Brăila are înregistraţi, în toate asociaţiile recunoscute, în jur de 214 persoane posesoare ale unor certificate de revoluţionar. Printre eroii martiri, doi îi cunoşteam bine. Mă refer la  Ştefan Boieru, născut la Ianca, prin 1959  şi căpitanul Vasile Brebenel, coleg de clasă şi văr al soţiei mele. De menţionat că Vasile a murit la Bucureşti. L-am cunoscut înainte şi pe eroul martir Costică Ichim, fost procuror, mai mare decât mine cu un an, împuşcat în abdomen în ziua de 23 decembrie 1989. Şi pe plutonierul adjutant Dumitru Preoteasa l-am cunoscut cu mulţi ani înainte de Revoluţie, a fost împuşcat şi el în abdomen cu o zi înainte de Crăciun.

   - Ne despart peste douăzeci de ani de la Revoluţie. Schimbarea a cuprins în vâltoarea ei întregul tărâm românesc. Privind în candela Timpului, crezi că sacrificiul a meritat? Crezi că moartea a bătut atunci la porţile potrivite cu cântul său, ori şi-a ales doar victime nevinovate?

   - Absolut toţi eroii martiri au murit nevinovaţi! Sau dacă au avut vreo vină, aceea a fost că au avut curajul să se opună regimului totalitar la care ajunsese Nicolae Ceauşescu, să se opună foamei şi interdicţiei de a vorbi liber, de a respira în libertate. Pentru acest curaj unii dintre noi au fost răsplătiţi cu gloanţe. Din cei circa 1100 de eroi-martiri ai Revoluţiei , 942 au fost ucişi după data de 22 decembrie 1989.

   Încă nu sunt convins că sacrificiul făcut a meritat, de vreme ce tot mai mulţi dintre cei care conduc destinele acestei ţări au cam uitat de Revoluţie şi revoluţionari, chiar crezând că fotoliile funcţiilor ce le ocupă azi le-au fost hărăzite de ursitoare încă de la naştere. Şi au demonstrat timp de 22 de ani că au dus înapoi,  cu zeci de ani, ţara pe care Apusul nu o mai voia concurentă în dezvoltare şi importanţă pe mapamond.

  - Oare blazonul puterii de atunci a suferit după măsura răutăţilor pricinuite? Sau crezi că Dreptatea nu şi-a înfipt destul de  adânc tăişul în trupul nedreptăţilor?

     - Puterea comunistă nu avea blazon. Blazon au casele, clasele, regimurile, familiile care se respectă. Comuniştii nu au avut respect pentru nimeni. Nici măcar pentru ei. Acum - pe drept - o parte din nostalgicii vremurilor când în România se trăia mai bine, unde nu domnea spectrul şomajului şi sărăciei lucii, caută să amintească de un aşa zis blazon. Poate era unul moştenit de la ultimii adevăraţi politicieni ai perioadei interbelice şi imediat de după război... Din câte ştiu eu de la tataia Dorneanu, blazoanele adevărate erau ascunse prin biserici, prin trupurile unor preoţi, aşa cum s-a întâmplat şi la Biserica Sfinţii Împăraţi- Constantin şi Elena din Brăila, unde până şi stema regală a stat ascunsă zeci de ani, de urgia comunistă. Dar... astea sunt pentru unii poveşti, pentru alţii motive de polemică. Cât despre Dreptate, să ştii că niciodată nu va reuşi să-şi înfigă tăişul în trupul nelegiuirilor sau nelegiuitorilor. Omului de rând, talpa ţării cum i se spunea cândva, nu-i vor fi recunoscute niciodată nevoile şi fărădelegile la care a fost supus. Şi atunci ... să mai întrebăm ceva?

  - Ce gânduri ai vrea să transmiţi celor care au avut curajul în zilele Revoluţiei din 1989 să înfrunte alături de tine gloanţele şi să ridice sabia curajului cât mai sus? Iar familiilor ce poate au pierdut atunci pe cineva drag, cu ce cuvinte ai dori să le consolezi dacă ai avea ocazia?

   - În toată ţara sunt câteva mii de revoluţionari, luptători, răniţi şi urmaşi de eroi martiri. Poate că nu eu ar trebui să le transmit ceva anume! Gânduri de recunoştinţă, omagii şi lumânări aprinse trebuie să le aducă tot românul ce trăieşte şi gândeşe româneşte. Eu unul, şi celor cunoscuţi, şi celor necunoscuţi (cu foarte mulţi m-am cunoscut prin intermediul internetului, a reţelelor de socializare şi a diferitelor forumuri), le-am transmis prinosul de recunoştinţă. Familiilor care şi-au pierdut fiii, soţii ori taţii e greu să le mai transmiţi ceva. Şi atunci... şi acum. Niciun omagiu ori plecăciune, nicio recompensă ori monument  nu poate înlocui pe cineva drag. Sunt convins că Dumnezeu i-a orânduit de-a Dreapta Lui pe toţi eroii noştri martiri ai Revoluţiei de la 1989.

  - Dacă Dumnezeu ţi-ar pune în mâini acea cheie specială, cu care să deschizi Uşa Lumii, de unde ai începe? De la omul de sus, în mâinile căruia stă puterea sau cu cel de jos, al cărui obraz a fost poate, adeseori, lovit de multe ori?

   - Uşa lumii, cum frumos numeşti tu locul lăsat de Dumnezeu, unde noi să interferăm cu civilizaţia, cu societatea umană, este una. La ea batem toţi când ne naştem, când terminăm o şcoală sau când trăim vremuri de restrişte. În momentul când batem la ea, toţi suntem muritori de rând... Suntem clopot al cărui limbă bate după cum Divinitatea ne hărăzeşte.

  Dacă Tatăl m-ar investi pe mine ca uşier la Poarta Lumii, i-aş lăsa pe toţi să treacă convins fiind că în faţa Lui toţi ar fi smeriţi şi blânzi, ca mai toate oile sale. El va şti cum să-i treacă apoi prin strungă, lăsându-i vremelnic vieţaşi pe Pământ ori trimiţându-i spre alte servicii fie în Rai fie în Iad.

  Şi totuşi... cred că aş mai proceda şi altfel în funcţia deschizătorului de uşi. Da... aş începe poate cu cei de sus, căci aici aş avea de resetat câte ceva... fiindcă ei au uşile ferecate de nepăsare. Pe când cei mici, de când au moştenit talantul iubirii îi cunosc valoarea, ei îşi ţin uşa sufletului permanent deschisă împărţindu-şi puţinul cu aproapele lor.

  Şi... referindu-mă la oamenii puterii, le-aş smulge gândirea din prizonieratul în care s-au lăsat purtaţi şi le-aş scoate emoţiile frumoase ascunse în adâncurile lor, transformându-i în vrednici păstori. 

  Cu  aşa o cheie magică, aş rescrie chiar cuvintele Scripturii, acelea ce zic că: Mai uşor va trece o cămilă prin urechile acului decât va intra un bogat în Împărăţia Cerului.

  Iar toate acestea s-ar împlini, numai când acel dacă din întrebarea ta ar avea într-adevăr forţa pe care i-o proroceai...