Sâmbătă, 17 martie 2012, începând cu orele 10.00, la sediul ISJ Brăila, a avut loc cea de-a VI-a
ediţie, a Concursului Naţional de produse finale, al Proiectelor finanţate prin programe comunitare ,,MADE FOR EUROPE” –
2012, faza judeţeană.
Scopul acestui concurs a fost valorizarea şi promovarea experienţelor
pozitive în derularea programelor comunitare, am aflat de la d-na inspector
pe proiecte educaţionale, Nicoleta Dincă.
Concursul a constat în prezentarea
produselor finale de către elevii fiecărei unităţi şcolare candidată, o
prezentare a şcolii pe care o reprezintă şi, de asemenea, un rezumat al
proiectului cu care s-au înscris în concurs.
În fiecare zi viaţa ne oferă cadouri pe care
trebuie să învăţăm să le primim cum se cuvine. Ele sunt muzica Universului, ce
vrea să ne legene în propria misiune ce-o avem de îndeplinit, aici, pe Pământ.
Adeseori te găseşti înaintea unui moment care
implică dăruirea unui cadou. Cadoul este un gest de mulţumire, felicitare sau
pur şi simplu al afecţiunii ce-o nutreşti pentru cineva. Atunci când îl
dăruieşti, cadoul dă o stare bună, atât ţie cât şi celui ce i-l oferi. Semn al
generozităţii sau recunoştinţei, trebuie să fie ambalat cât mai frumos, iar
dincolo de panglici şi hârtii colorate să aibă un conţinut potrivit, surpriză, care
să producă bucurie şi zâmbet pe chipul celui care îl primeşte. Şi dacă persoana
căreia îi faci cadoul este specială, câteva săruturi aşezate pe ici pe colo, îi
vor creşte acestuia valoarea. Când primeşti un dar este recomandat să îl desfaci
imediat. Imaginea sa va aşeza reacţia potrivită pe chipul tău, iar bucuria se
va reflecta şi-n ochii celui ce ţi l-a dăruit.
Ţi-ai
pus vreodată întrebarea:,,Cum ar fi arătat lumea fără flori?”
Acele gingaşe plante ce-ţi parfumează viaţa în
orice moment, în culorii vii rupte din paradisul cerului! Acel mic detaliu al
lumii în care fiinţezi şi al cărui semnificaţie capătă nenumărate valenţe.
Ce
i-ai mai fi dăruit persoanei iubite în fiecare zi dacă nu ar fi fost ele? De
unde ai fi cules cea mai limpede rouă ca să-i atingi ochii în dezmierdarea
răsăritului? Şi... drum de petale pe care să păşească, din ce i-ai fi făurit?
De
mic copil l-au fascinat avioanele. Acele maşinării cu care omul poate zbura, se
poate ridica deasupra tuturor, devenind astfel stăpânul aerului. Dacă îi
dăruiai o maşinuţă de jucărie, nu îi
smulgeai prea multe zâmbete, în schimb, dacă îi ofereai un avion, îi cucereai
deja inima. De câte ori auzea cum un aparat de zbor, avion sau elicopter,
survola orizontul, îşi ciulea urechile şi asculta zgomotul până se îndepărta. Îi plăcea
să privească cerul până ce ,,dunga” aceea albă, pe care avionul o desena pe
cer, dispărea. Nu putea rezista dorinţei de a zbura într-o zi asemeni
păsărilor, descoperise deja visul de aur al sufletului său: zborul. Era ca o muzică ce îi inunda
simţurile şi care îi pătrundea din zi în zi, mai adânc în sânge. Îşi cumpăra
reviste de specialitate, cărţi din care afla ceea ce îl interesa, se hrănea în
fiecare zi cu ştiri despre pasiunea lui. Meseria de aviator se scria deja în
inima lui îndrăgostită de aripi şi zbor...
Înserarea învăluia zarea cu o viteză
uimitoare. Cerul poleit cu razele apusului se desfăşura cu atâta graţie, iar
privirea îmi era răsfăţată de purpuriul cerului de toamnă târzie, într-un apus
plin de splendoare. Îmi fixez adânc retina în el încercând să imortalizez acest
cer sângerând, pe conturul albastru al zilei, adevărată minune a naturii şi să
îl ascund acolo, în cufărul acela plin de clipe plăcute dintr-o margine a inimii
mele.
Mereu
aştepţi să se întâmple ceva. Să simţi o
emoţie nouă, să cunoşti locuri fascinante, să descoperi puteri noi în tine,
orice, numai să se întâmple... mâine. Adulmeci sosirea unei persoane ce vine de
departe sau... plecarea ta către necunoscut. Ai vrea să legi punţi către oameni
ce te-au atras cumva, ai vrea să păşeşti peste praguri mai înalte în viaţă. Pe
scurt, simţi nevoia să-ţi depăşeşti limitele, să lărgeşti marginea cerului de
deasupra ta, însă... amâni.
Orizontul
raţiunii desenează vise noi, notele pianului interior vor să cânte o altfel de
partitură, însă... îţi propui să începi... de mâine. Dacă ţi-e dor de o
persoană din familie sau de un prieten vechi, pe care nu i-ai mai văzut de mult
timp, te hotărăşti să le cauţi, dar nu azi, ci... mâine. Chiar şi ochii aceia
fermecători care te-au făcut să simţi acea fluturare în stomac, îi cer inimii
să-i sune, însă...ceva inexplicabil nu te lasă şi... amâni tot pentru ziua de
mâine. Îţi spui că mâine vei avea timp
pentru tot şi toate, grăbind parcă ziua
de azi de care nu mai reuşeşti să te bucuri din plin. Ţi se scurg multe clipe
printre degetele amânărilor, cuvinte se-năbuşă la gândul că mâine pot fi
rostite mai bine, emoţii se pierd şi se frâng cu putere tot de malul lui
mâine...
Pe scena uriaşă a lumii, întotdeauna şi-a
făcut loc cu uşurinţă, intriga. Rădăcinile ei se pierd undeva în negura
timpului. Se poate infiltra în medii mici, cu oameni simpli, obişnuiţi, dar şi
în medii înalte, acolo unde se ţin frâiele puterii.
Intriga este o ţesătură de trăiri
întunecate, ce macină sufletul şi-l cufundă în adâncuri de unde nu mai poate
ieşi, câteodată. Sinonimele intrigii sunt: uneltirea, discordia, cearta,
conspiraţia.
Dacă eşti vizat într-o conspiraţie, te vei
simţi vânat cu cleştele ei şi de multe
ori vei fi obligat să abandonezi şi să te supui jocurilor sale murdare,
deoarece o intrigă bine organizată îţi poate distruge: cariera, iubirea,
familia, viaţa însăşi. Dacă eşti un om
valoros vei trezi destule intrigi în jurul tău. Iar majoritatea oamenilor ce le
ţes sunt persoane cu dorinţe neîmplinite, care îşi urmăresc doar interesele
proprii, râvnesc după bunul altuia mai
mereu, zâmbetul lor ascunde răutatea, trişează ori de câte ori au ocazia şi...
scopul le scuză mijloacele. Nu sunt persoane empatice, ci egoismul le este fără
margini, gândurile lor se desfată doar când crează haos în jur, pe care, de
multe ori îl plănuiesc minuţios.
Fiecare pagină a împlinirilor
noastre naţionale este adânc înrădăcinată în cutele acestui pământ armonios
alcătuit, pe care s-a zămislit neamul românesc, din care s-a hrănit şi pe care
l-a înălţat adesea la rang de cult, apărându-l cu braţul, cu mintea, dar şi cu
viaţa.
Pentru noi nu există locuri mai frumoase şi
mai bine orânduite decât acelea care alcătuiesc pământul României.(Grigore Posea).
Fiecare
om este curios să-şi afle rădăcinile, de unde vine , cărui loc aparţine primul
parfum al universului copilăriei sale. Orice fiinţă are rădăcini din care îşi
extrage seva, lumina ce îi va călăuzi paşii şi îi va da forţă să lupte cu
vicisitudinile vieţii. Locul din care îşi porneşte drumul vieţii, împodobit cu
cele mai minunate flori, copaci înalţi, iarbă ca mătasea scăldată în picături
de rouă cristalină, pictată în acel verde sublim pe care nu îl vei regăsi niciodată
mai frumos ca cel din locul naşterii tale.
,,Oamenii trăiesc alături unii de alţii, dar
nu se iubesc. Voi nu iubiţi decât atunci când puteţi obţine anumite beneficii
de pe urma iubirii voastre. Cum poţi iubi pe cineva dacă aştepţi să obţii ceva
de pe urma lui? Iubirea a devenit o marfă. Ea nu mai este o relaţie, o
tovărăşie, o celebrare. Voi nu sunteţi fericiţi atunci când sunteţi alături de
celălalt; cel mult vă toleraţi.” Osho
O poveste
reală ţesută pe marginea cartelelor Orange Prey Pay
Cu siguranţă, fiecare din
utilizatorii unei cartele Orange PrePay a primit în ultimii ani mesaje de
avertizare de la acest serviciu, prin care ni se cerea să nu dăm curs unor cerinţe
de transfer credit niciodată.
Şi acest avertisment a apărut după
ce am primit, majoritatea utilizatorilor
unor astfel de SIM-uri, diferite mesaje prin care eram anunţaţi că am fi
câştigători ai unor premii mari şi al unor cadouri. Nu am dat crezare niciodată
unor astfel de mesaje mai ales că erau expediate după cartele de utilizator... deci
nu de pe numerele reţelei şi le ştergeam imediat ce ajungeau în telefon.
Povestea acestor mesaje a circulat
repede în toată ţara şi nimeni nu se mai
grăbea să le dea crezare atunci când era bombardat în căsuţa inbox-ului cu ele
şi cu câştigurile lor aberante.
Un întelept obişnuia să stea zilnic
la intrarea într-o cetate din Orientul Mijlociu. Într-o zi, un
călător se apropie de el şi îi spuse:
- Nu am mai fost niciodată pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetăţi? Înteleptul îi răspunse printr-o întrebare:
- Cum erau locuitorii cetăţii de unde vii?
- Egoişti şi răi. De aceea, mă bucur că am putut pleca de acolo.
- Aşa sunt şi locuitorii acestei cetăti, a răspuns înteleptul.
Putin după aceea, un alt călător se apropie de el şi i se adresă:
- Abia am sosit în acest oraş. Cum sunt oamenii de aici?
Înteleptul răspunse cu aceeaşi
Avem timp pentru toate. Să dormim, să alergăm în dreapta şi în stânga, să regretăm ce-am greşit şi să greşim din nou, să-i judecăm pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine, avem timp să citim şi să scriem, să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris, avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm, avem timp să ne facem iluzii şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu.
”Păziţi-vă de proorocii mincinoşi.
Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe
dinlăuntru sînt nişte lupi răpitori. Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg
oamenii struguri din spini, sau smochine din mărăcini?
,,Numai Mântuitorul a ştiut că destinul
nostru era de a fi singuri — şi de aceea mântuirea Lui vine prin conştiinţă, şi
nu prin turmă. … Singurătatea absolută ? O concep câteodată aşa: în tren, pe un
culoar ticsit, stând pe geamantan. Eşti atunci departe nu numai de orice om,
mai ales de cei care te împiedică să te mişti; dar eşti departe şi de orice
punct fix în spaţiu.
”Un intelectual
este cineva a cărui minte se veghează pe ea însăşi. A începe să gândeşti
înseamnă a începe să fii ros pe dinăuntru. Ispita comună tuturor inteligenţelor
este cinismul. Aparent negativă, pentru că nu rezolvă nimic, revolta e
profund pozitivă pentru că relevă întotdeauna ceea ce merită apărat în om.
I
” Destin
înseamnă a lupta deasupra sau alături de viaţă, a-i face concurenţă în pasiune,
răzvrătire şi suferinţă. … Accept viaţa din politeţe: veşnica revoltă este de
prost gust, ca şi sublimul sinuciderii. La douăzeci de ani tunăm şi fulgerăm
împotriva cerului şi a murdăriei pe care o acoperă, apoi obosim.
Mami, eşti cea mai scumpă fiinţă de pe Pământ! Te iubesc şi sunt fericită că sunt fetiţa ta!
Uite, cobor de pe plaiul inimii mele dragostea mea, şi ţi-o înfăşor, ca o eşarfă la gât, încărcată de florile pământului meu natal, pe care le despletesc adesea de pe pânza costumului naţional, pe care îl îmbrac cu bucurie, la fiecare activitate şcolară, unde merg cu gândul la tine, cu gândul de a fi mândră de fetiţa ta, cea mai frumoasă floare din grădina noastră de trandafiri, cum îţi place să-mi spui mereu...
Eşti cea mai mică, dintre cele patru fiice ale mele, Cornelia. Şi, ca orice mezină, te-am răsfăţat , probabil, mai mult decât pe celelalte fiice ale mele. Dar, v-am iubit şi vă iubesc pe toate la fel. Îţi doresc pe parcursul vieţii să nu uiţi niciodată , că inima mea a bătut pentru toate la fel, şi-a ţesut permanent pentru voi o pânză a iubirii, cu care v-am învelit în fiecare zi.
Aş fi vrut să-l cunosc ca om,
să-i ating precum o icoană, mâna şi chipul.
Mi-au rămas de la el două autografe, două începuturi de poveşti pe care
într-o zi le voi scrie.
M-au fascinat cărţile sale, mi-au oferit momente de linişte sufletească. De
câte ori îl citeam eram acolo, alături de personaje. Eram purtată prin clipe
ce-mi păreau cunoscute.
Casa natală mi-a fost dat să i-o
vizitesc în urmă cu câţiva ani, prin bunăvoinţa profesorului Nicu Negoiţă şi am
fost onorată. De fapt, mă consider o norocoasă pentru că am păşit pe aleea din
curtea casei părineşti, i-am atins leagănul copilăriei şi i-am privit chipul
bălai din fotografii.
Acum însă... a plecat. Şi a ales o
zi de mai, o zi înmiresmată de salcâmi înfloriţi, o zi de 24 al cărei ecou va rămâne în inima fiecăruia dintre noi.
Oare, ştia că pe 2 iulie 2011,
casa îi va fi încărcată, chiar de prietenii la braţul cărora a petrecut în
drumul vieţii sale?
E-a doua zi a lunii lui cuptor, iar
pe tărâmul grădiştean din miazănoaptea Bărăganului, s-a inaugurat Casa
Memorială Fănuş Neagu.
S-au adunat nume mari ale vieţii culturale
româneşti, personalităţi brăilene, precum şi oficialităţi locale şi judeţene.
Iată câteva nume: Lucian Chişu, director al Muzeului Naţional al Literaturii
Române, Eugen Simion, preşedintele Academiei Române, directorul Muzeului
Brăilei, profesorul Ionel Cândea, actorul Ion Besoiu, scriitorii Constantin
Gherghinoiu, şi Viorel Mortu şi mulţi alţii.
An de an aşteptăm nerăbdători ziua
de 1 martie, când biruim frigul
iernii şi ieşim parcă din amorţeala anotimpului îngheţat. Iar dacă ne îndreptăm
privirea către clopoţelul gingaş al ghiocelului, speranţa şi curajul se
intensifică în inimile noastre! Ca să fie cât mai specială trecerea aceasta
dintre anotimpuri, întâia zi a lunii martie ne aduce Mărţişorul. Confecţionat din diverse materiale, prins la reverul
hainelor cu un şnur alb-roşu, (albul semnificând frigul iernii, iar roşu
căldura pe care o aduce primavara), mărţişorul celebrează venirea primăverii şi
în sufletele noastre, nu doar în succesiunea temporală din calendar. De fapt, a
treia lună a anului este numită chiar luna
mărţişorului!
În
fiecare an, noi, oamenii, alegem să dedicăm o zi dragostei. Fie că este ziua de
14 februarie, ,,Valentines day”, (care
a pătruns în obiceiurile noastre după Revoluţia din ’89), fie că este ,,Dragobetele”, (din 24 februarie, tradiţie specific românească, ce corespunde cu
momentul în care natura renaşte, când păsările încep să-şi caute cuiburile, iar
oamenii simt nevoia să se dezbrace de cojocul iernii), această zi... există!
Cum să
sărbătorim un astfel de moment, decât printr-un elogiu adus iubirii?
Cu toţii am simţit furia iernii
din ultimele zile. Fie că am rămas sau nu blocaţi în trafic, printre nămeţii de
zăpadă, fie că a trebuit să înfruntăm viscolul în drum spre serviciu, probabil,
oricine şi-a amintit, măcar pentru câteva clipe, că anotimpul alb, pe lângă
bucurie, ne poate oferi destule neplăceri.
Dacă în urmă cu o săptămână alergam
veselă prin zăpadă, în drum spre serviciu, fascinată fiind de scârţâitul zăpezii
de sub tălpile cizmelor, de porţiunile cu derdeluş în care mă avântam precum un
copil, iată că gerul şi vântul dezlănţuit care a urmat, m-a determinat să-mi
refac lista cu preferinţele anotimpurilor. Şi... probabil şi pe voi, cititorii
acestor rânduri.
Când primăvara îşi scutură primul
văl peste zare, ca să-şi cearnă propria vrajă,
celebrăm Ziua Mamei - 8 Martie. Fiecare femeie are o zi în
care este aniversată, însă a opta zi din luna lui Mărţişor este o zi specială,
pentru toate femeile din România, şi nu numai.
Este ziua când în palmele noastre,
ale copiilor, cresc flori rare, pe care le oferim mamelor! Este ziua în care ne
împachetăm inimile în cele mai frumoase declaraţii de dragoste şi le oferim
celor mai dragi fiinţe de lângă noi.
Campaniei "Let's do it, România!"din
data de 24 septembrie 2011, i s-a alăturat şi comuna Movila Miresii, din
judeţul Brăila
prin satele componente: Esna, Ţepeş Vodă şi Movila Miresii.
Iată cum o acţiune de
ecologizare a mediului a adunat aproape o sută de elevi voluntari care au dat o
lecţie de educaţie civică adulţilor de la sate. Grupul elevilor entuziaşti aparţinând
Şcolii Generale cu Clasele I-VIII Movila Miresii, a fost coordonat de cadre
didactice inimoase precum: Gabriela Oncescu, Elena Năstase , Tudorel Ciocârlan
şi Carmen Stoian.
Ne cutremurăm când vedem, adesea,
cât de mult au decăzut unii oameni ai zilelor noastre! Sau poate că aşa o fi
fost mereu, dar nu aveam acces la astfel de ştiri!
Că ura şi trădarea au înfierat
sufletele anumitor oameni, se ştia de mult, chiar de când Iisus a fost vândut
de propriul ucenic, Iuda, pentru treizeci de arginţi! Dar s-ajungi să-ţi
încolţească vrăjmăşia în suflet, faţă de o persoană pe care practic nu o
cunoşti, decât din vorbele cuiva (iar acela cine ştie ce fel o percepe!), şi să
arunci cu piatra spre ea doar pentru că a urcat, poate, pe scara vieţii mai sus
decât tine, nu! nu aş fi crezut pe cineva în stare! Personal, când auzeam
despre indivizi (căci nu-i pot numi oameni!) cu astfel de comportamente,
refuzam să cred că chiar există, că sunt descendenţi ai speciei... OM, şi că
îşi derulează viaţa, chiar şi-n proximitatea spaţiului meu existenţial.
- Înţeleptule,
am venit la tine pentru că mă simt atât de mic, de neînsemnat, nimeni nu dă doi
bani pe mine şi simt că nu mai am forţa să fac ceva bun… Ajută-mă, învaţă-mă
cum să fac să fiu mai bun? Cum
să le schimb oamenilor părerea despre mine?
Fără ca măcar să se uite la el, bătrânul îi spuse:
- Îmi pare rău, băiete, nu te pot ajuta acum,
am de rezolvat o chestiune personală. Poate după aceea… Apoi, după o mică pauză
adaugă: Dacă însă m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate că aş rezolva
problema mea mai repede şi aş putea să mă ocup şi de tine.
- Aaa…încântat să vă ajut, bâigui tânărul cam
cu jumătate de gură, simţind că iarăşi e neluat în seamă şi amânat.
- Bine, încuviinţă bătrânul învăţat, şi îşi
scoase de pe degetul mic un inel şi-l întinse tânărului adăugând: ia calul pe
care-l găseşti afară şi du-te degrabă la târg. Trebuie să vând inelul acesta
pentru că am de plătit o datorie. E nevoie însă ca tu să iei pe el cât se va putea de mulţi bani, dar ai
grijă, nici în ruptul capului să nu-l dai pe mai puţin de un bănuţ de aur. Pleacă şi vino cu banii cât mai repede!
,,Ziua
de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân. Azi poate să fie ultima zi când îi vezi pe cei pe
care-i iubeşti. De aceea, nu mai aştepta, fă-o azi, întrucât, dacă ziua de
mâine nu va ajunge niciodată, în mod sigur, vei regreta ziua când nu ţi-ai
făcut timp pentru un surâs, o îmbrăţişare, un sărut şi că ai fost prea ocupat
ca să le conferi o ultimă dorinţă. Să-i menţii pe cei pe care-i iubeşti aproape
de tine, spune-le la ureche cât de multă nevoie ai de ei, iubeşte-i şi
tratează-i bine, ia-ţi timp să le spui "îmi pare rău",
"iartă-mă", "te rog" şi toate cuvintele de dragoste pe care
le ştii."Gabriel Garcia Marquez
Dacă ai scris ceva despre Cornelia Vîju şi nu se află în lista de mai sus, te invit să laşi un comentariu aici cu linkul unde ai scris şi o să fie adăugat în cel mai scurt timp.
A mai trecut o zi în care femeia a
fost sărbătorită de către bărbat! În care i s-au recunoscut calităţile de:
mamă, soţie, iubită!
Nu voi face o sinteză a acestei zile, amintind despre cum au petrecut majoritatea
femeilor! Aceasta a fost făcută pe toate canalele de ştiri şi sunt sigură că o
cunoaşteţi! Îmi doresc să dau timpul înapoi, să refac firul acestei zile şi să vă povestesc
cum am petrecut eu acest moment din
debutul primăverii, şi ce anume m-a determinat să scriu acest material.
Cornelia Vîju - Despletind şoapte
Volum Poezii
Editura Olimpiada - 2011.
Prefaţă
Neînvăluită în prea multe figuri
de stil, Cornelia Vîju este o poetă romantică, după cum bine a intuit
profesorul Constantin Gherghinoiu, în prefaţa primului ei volum de versuri, de
o sensibilitate aparte şi o vulnerabilitate aşişderea.
Nu ascunde lucrul acesta, din
contră, scrierile sale trădează firea sa visătoare iar ea se dăruieşte
cititorului în toată splendoarea sa, fără ascunzişuri.
Versurile autoarei ţâşnesc din
straturile gândurilor cu uşurinţă şi se rostogolesc pe albul colii de hârtie
impulsiv, fără prea multă ,,analiză”. Cunoscând-o pe Cornelia Vîju, nu mă
surprinde stilul său propriu, versul rupt din simţire şi trecut permanent prin
filtrul inimii sale. Este un vers ce curge câteodată lin, alteori în cascadă,
aşa cum este însăşi poeta, când blândă, când vulcanică.
Cornelia nu scrie pentru un sector
special de cititori, ea scrie pentru toată lumea, nu doar pentru categoria
celor ce ştiu să facă o analiză literară asupra unui text. Ea lasă cuvintele să
curgă cum simte în momentul respectiv al scrierii. Nu caută indicii, nu se
ascunde după cortina filozofică a vieţii, poate din nepricepere sau poate că
chiar nu-şi doreşte încă acest lucru. Zâmbetul ei ştrengar, precum şi marea sa
iubire de oameni, se lasă despletit uşor în poeziile sale. Fără iubire poeta
pare că nu poate respira, se sufocă aproape!
Cornelia Vîju - Interviu cu un aviator - Marian Covache
Editura Olimpiada, Brăila 2011
Colecţia "Interviu"
Prefaţă
Publicate într-un timp scurt, volumele: Ancoră la ţărmul iubirii, Căutător
în propria viaţă şi Despletind
şoapte... alcătuiesc opera literară de până acum a Corneliei Vîju, ca
materie a conservării iubirii sale pentru spaţiul bărăganic în care trăieşte,
munceşte, visează...
Încă de
la primul volum autoarea încearcă să se impună ca poetă, iar apoi ca şi
prozatoare de certă valoare şi originalitate, universul poeziei sale
înscriindu-se pe coordonatele generale, în direcţia tradiţionalistă, cumulând
într-un timp scurt experienţe creatoare rafinate. Încearcă şi chiar reuşeşte să
se cunoască pe sine, o parte de treaptă nouă, dar şi o reluare, o ridicare spre
expresivitatea plenară a unor constante evidente încă de la primul volum.
Cu volumul
Interviu cu un aviator, am putea
vorbi de o ruptură ce are ca graniţă trecerea de la un gen la altul, de la
poezie la romanul realizat prin interviu, o carte cu aspiraţie spre armonie
ilustrată într-un portret. Răspunsurile intervievatului preiau forme narative,
ce susţin părerea mea că aici este de fapt vorba despre un roman cu biografie.
O lucrare premergătoare primei etape de creaţie a Corneliei Vîju, o lucrare ce
întreţine, dacă nu e cu supărare, cultul personalităţii personajului principal,
imagini descrise cu o proximitate tradiţionalistă pentru adevăr, o ridicare
spre expresivitatea precară a unor căutări în trăirea vieţii eroului.
Cartea
este plasată în timpul nostru, adică în contemporaneitate, după cum este şi
viaţa pe care o trăieşte eroul cărţii, alături de alte cărţi din domeniul
aviaţiei. Aici aş aminti cartea Mitu’ lui
Mitu a scriitorului Dragoş Cojocaru, Editura Stef, Iaşi, 2011 – Paul Mitu un erou controversat, dar, în opinia
mea, autentic prin trăirile din Mauritania. Surpriza acestor cărţi din domeniul
aviaţiei, ar fi că au avantajul receptării de către mulţi iubitori de
neprevăzut şi excelsior.
Cornelia Vîju - Căutător în propria viaţă - Eseuri
Editura Olimpiada - 2010
Prefaţă
După debutul cu volumul de
versuri ,,Ancoră la ţărmul iubirii”,
Cornelia Vîju ,,ancorează” pentru puţin din peregrinările ei romantice printre
noi, pentru a ne oferi cel de-al doilea volum al său ,,Căutător în propria viaţă”, cu dedicaţie pentru fiica sa.
Prefigurase faptul că autoarea va reveni la temele poetice din volumul de debut,
chiar profesorul Constantin Gherghinoiu, cel ce i-a semnat prefaţa primei
cărţi: ,,Poeta de faţă are înzestrarea necesară
pentru a diversifica tematica textelor pe care le scrie şi le va mai
scrie”. Şi iat-o făcând acest lucru la nici şase luni de la publicarea primului
volum.