Ultima oară - partea a IV-a

Lia se trezi din somn zâmbind. Avusese un vis minunat, în care era mireasa lui Paul… şi pentru că-şi petrecuse noaptea alături de el, se citea cu ușurință fericirea pe chipul său...  
Cu ceva timp în urmă, au decis că se vor căsători, imediat ce Paul se va putea desprinde din activităţile sale. Iar visul, după părerea Liei, a fost premonitoriu. Dansul feeric în care a plutit tânăra noaptea întreagă, alături de alesul inimii sale, părea rupt din acele poveşti cu finaluri fericite. Zeci de lacrimi de fericire au fost despicate, cu mâini tremurânde, din dorinţa ei de a fi alături de Paul, omul care reprezenta o parte din ea. Părea că-l aşteptase o viaţă...  

Ultima oară - partea a III-a



În acea noapte, iubitul Liei, a primit un telefon de serviciu, în urma căruia a trebuit să se prezinte la bază. Era solicitat pentru a îndeplini o misiune specială.  
Paul era ofiţer instructor al trupelor comando. Dincolo de viaţa discretă din planul social, existenţa sa era plină de pericol şi neprevăzut. Obişnuit să supravieţuiască în condiţii vitrege de viaţă, să meargă în misiuni dificile, era unul din cei mai buni soldaţi ai trupelor de elită, a cărui existenţă se derula mai mult sub presiunea evenimentelor din spatele cortinei unei ţări, a acţiunilor şi procedurilor specifice militarilor. Dacă avea clipe liniştite în viaţa sa, acelea erau clipele petrecute alături de Lia, femeia lângă care a descoperit farmecul iubirii, femeia lângă care a învăţat să zâmbească cu inima. Până s-o cunoască, a vieţuit ca un lup singuratic. Lia i-a arătat că există şi o altă cale a vieţii, cea a iubirii, i-a arătat acel sublim despre care ştia, dar pe care nu-l simţise niciodată. Cunoştea doar supravieţuirea, legea junglei: cel puternic îl devorează pe cel slab. Aşa a fost pregătit fizic şi psihic, pentru că aceasta era menirea unui soldat. Iar un soldat nu-şi permite să fie cuprins de sentimente. 

Ultima oară - partea a II-a


 Când seara se despletea din înaltul cerului, trăgând draperiile peste lume, Lia era bucuroasă că întrerupea activităţile de peste zi, se aşeza în pat, închidea ochii şi, înfăşurată în mii de gânduri, își închipuia că este alături de Paul. Adora să se joace cu imaginaţia, să facă planuri, să se plimbe la braţul iubitului ei prin sfere neatinse de omenesc. Îi plăcea să se rupă de cotidian şi să se ancoreze în extensia aceea înaripată a zborului peste tărâmuri înmiresmate de iubire.  
Nu de puţine ori, ca şi de astă dată, fetiţa sa, Teo, o întrerupe din fanteziile sale, unde personajul principal era ea, iar Paul, persoana sufletului ei.  
 -Mami, mami! Ce faci? Te strig de minute bune, iar tu nu-mi răspunzi! Ce-ai păţit? Nu mai auzi?  
Doamne?! de-ar şti fetiţa unde-i zboară mamei gândurile, prin ce tărâmuri fermecate călătoreşte, i-ar înţelege lipsa de atenţie! Ar înţelege că briliantul care se ascunde în ea şi-a găsit, în sfârşit, bijutierul care-l va şlefui cât mai frumos. Dar, chiar dacă relaţia cu fetiţa sa era foarte strânsă, tot n-ar fi fost momentul potrivit să-i facă mărturisiri complete, să-i vorbească despre dragostea care o străbatea, despre acea picătură magică care era Paul, bărbatul ce o înălţa cu fiecare atingere.  

Ultima oară - prima parte

 Dacă ar fi ştiut că îl vedea pentru ultima oară, probabil l-ar fi privit altfel, mai  pătrunzător, poate. Dar...  
 Maşina s-a oprit. El, pasagerul din dreapta, cu delicateţea-i caracteristică, a coborât din maşină, nu înainte de a saluta, de a-i spune Liei: - La revedere! Pe mâine, iubita!  A deschis uşa din spate şi, de pe banchetă, şi-a luat geanta văzându-şi de drum.  
Lia a pornit maşina şi s-a înscris în trafic, nemaigândindu-se la privirea iubitului său, ştergându-şi aproape, din minte, chipul său. Traficul era aglomerat, fiind ora în care, majoritatea oamenilor îşi încheiau programul de lucru şi se îndreaptau către propriile locuinţe. Aşadar, concentrarea Liei era acum dedicată traficului încărcat.