Tudor Arghezi

De-abia plecaseşi 
De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Nepoţi pentru bunici


 
O pagină demnă de raftul de sus al inimii fiecăruia dintre noi

    Acţiunea ,,Nepoţi pentru bunici” s-a desfăşurat astăzi, 12 mai 2012, începând cu orele 15.00, la Brăila şi a fost organizată de către Primăria Municipiului şi Consiliul Judeţean local. Fondurile care s-au strâns cu ocazia acestei manifestări vor fi donate aşezămintelor pentru vârstnici.
   Dincolo de măiestria  mâinilor dibace, peste zecile de obiecte scoase la vânzare astăzi de către şcolari, preşcolari şi cadrele lor îndrumătoare, a plutit aroma gândurilor de iubire desenată cu multă emoţie.  De la jucării dăruite în scopuri nobile, la poveşti despletite din sufletele celor iubitori de frumos, standurile de obiecte deschise astăzi, pe platoul din faţa Palatului Administrativ a Instituţiei Prefecturii Brăila, au făcut deliciul vizitatorilor care au venit cu mic, cu mare, să participe la evenimentul ,,Nepoţi pentru bunici”, în calitate de cumpărători şi ... spectatori.

Maica Tereza , citate despre iubire, partea a- II-a

Faptele bune sunt verigile care formează lanţul iubirii...


     Trebuie să existe un motiv pentru care oamenii bogaţi trăiesc bine. Trebuie că au muncit pentru asta. Mă supăr doar atunci când văd risipa. Când văd oameni aruncând lucruri pe care noi le-am putea folosi.

 Haideţi să ne întâmpinăm mereu unul pe altul cu zâmbete, pentru că zâmbetele sunt începutul iubirii.

 Cuvintele care nu duc mai departe lumina lui Christos, îngroaşă întunericul.

 Nu putem şti niciodată tot binele pe care îl poate face un zâmbet.

 Miracolul nu e că noi facem toate astea, ci faptul că suntem fericiţi făcând-o.

 Nu asteptaţi lideri. Faceţi ce e de făcut singuri, fiecare în parte.

 Dumnezeu nu-ţi cere să reuşeşti, El vrea doar să încerci din tot sufletul.
 Trec o singură dată prin viaţă. Tocmai de aceea orice lucru bun pe care îl pot face sau orice gest de caritate pe care îl pot face pentru cineva, trebuie să îl fac acum … pentru că nu voi mai trece din nou pe aici.
 Noi, cei care nu vrem, conduşi de cei care nu ştiu, facem imposibilul pentru nerecunoscători. Am facut atât de multe, pentru atât timp, primind atât de puţin în schimb, încât suntem calificaţi acum să facem totul din nimic.
 Încerc să dau săracilor în schimbul iubirii ceea ce bogaţii ar cumpara contra unei sume de bani. Nu, nu aş atinge un lepros pentru o mie de lire sterline, dar l-aş vindeca pentru dragostea Lui Dumnezeu.

Cornelia, 12 mai 2012



Ioan Cerghit


"A învăţa pe copil nu înseamnă să-i dăm adevărul nostru, ci să-i dezvoltăm propria gândire,

Maica Tereza - I -


Citate despre iubire:

Să fii nedorit, neiubit, neîngrijit, uitat de toată lumea, cred că e o foame mai mare, o sărăcie mai mare decat a celora care nu au ce sa mănânce.
Nu măreţia gesturilor noastre contează, ci cantitatea de dragoste cu care le-am facut.
Dacă judeci oamenii, când mai ai timp să-i iubeşti?

 De fiecare dată când zâmbeşti cuiva, este un gest de dragoste, un dar către acea persoană, un lucru frumos.
 Am descoperit paradoxul că, dacă iubeşti până când doare, acolo nu există durere, ci şi mai multă dragoste.
 Dacă nu avem pace, e pentru că am uitat că aparţinem unul altuia.
 Dacă vrem ca un mesaj de dragoste să fie auzit, el trebuie sa fie trimis. Pentru a ţine o candelă aprinsă, trebuie să turnam ulei în ea.
 Iisus a spus să ne iubim unii pe alţii. El nu a spus să iubim toata lumea.
 Voiciunea e o plasă a dragostei în care poţi prinde suflete.
 Foamea de dragoste este mult mai greu hranită decat foamea de pâine.
 Dragostea începe prin grija pe care le-o acordăm celor de aproape, celor de acasă.
 Iubirea este un fruct care se coace în orice anotimp şi oricine poate ajunge la el.

Parabolă despre iubire...


                                          Iubirea care dăruieşte ...

   Se spune că a existat odată un arbore bătrân şi maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. 

Când înflorea, fluturi de toate formele şi culorile veneau de pretutindeni şi dansau în jurul lui. Când făcea fructe, păsări din ţări îndepărtate veneau să guste din ele. 

Ramurile sale arătau ca nişte braţe vânjoase. Era minunat. 

Un băieţel obişnuia să vină şi să se joace sub el în fiecare zi, iar copacul s-a obişnuit cu el şi a început să-l iubească. Ramurile sale erau foarte înalte, dar el şi le apleca, pentru ca băiatul să le poate atinge pentru a-i mângâia florile şi pentru a-i culege fructele. 
Iubirea este întotdeauna gata să se încline; ego-ul niciodată. Dacă încerci să te apropii de un ego, acesta se va înălţa şi mai mult, devenind atât de rigid încât să nu-l poţi ajunge. 
Ori de câte ori venea copilul, arborele îşi pleca ramurile. Când micuţul îi mângâia florile, bătrânul copac se simţea cuprins de un val incredibil de fericire. 
Iubirea este întotdeauna fericită atunci când poate dărui ceva; egoul nu este fericit decât atunci când poate lua ceva de la altcineva. 
Băiatul a crescut. Uneori, dormea în poala copacului, alteori îi mânca fructele, sau purta o coroană împletită din florile sale. Se simţea atunci de parcă ar fi fost regele pădurii. 
Florile iubirii te fac întotdeauna să te simţi ca un rege, în timp ce ghimpii egoului te fac să te simţi mizerabil.

Interviu cu un aviator - partea a VI-a



 - După pornirea motorului, până să te ridici de la sol, ce simţeai?

  - Simţeam mirosul zborului cu fiecare inspiraţie şi expiraţie  ce-mi zvâcnea din trup în ritm alert. Degetele mele lunecau în cascadă peste butoanele din bord simţind impulsul lor năvalnic prin toată mâna dornică de a iniţia un nou zbor spre glorie, spre aventura altor clipe din clepsidra timpului meu. Avionul este precum un cal sălbatic, simte dacă eşti nesigur şi te atenţionează. Îţi cere precizie, iar mişcările tale aceasta trebuie să-i comunice. Şi abia apoi vei trăi senzaţia aceea a dominării, după ce v-aţi sincronizat propriile ceasuri: al tău, al pilotului deci şi al aeronavei. Simţi măreţia zborului în care te lansezi şi-aproape te contopeşti cu plămânii cerului şi respiri la unison cu ei... şi respiri... şi zbori... şi respiri... şi zbori... în sufletul pilotului se unesc lumi, se topesc frontiere...

  - Să zbori este un mare risc. Ţi se părea un joc, cu reguli dure, ce sfida gravitaţia sau decolai mereu cu ideea responsabilităţii în tâmple, iar în gânduri cu traiectoria stabilită dinainte? Aveai vreodată momente în care improvizai, în care lăsai pasărea să zboare după dorinţa inimii tale din acel moment? Ţi-ai permis un astfel de moft ?

  - În timpul zborului nu ai voie să trişezi. Niciodată! Să improvizezi da, atunci când situaţia o impune şi când - Doamne fereşte! - eşti în situaţia de a pierde comenzile aparatului de zbor şi ai datoria  să-ţi salvezi viaţa şi să încerci să readuci la sol aeronava.
  Atunci când eşti în aer, altfel se măsoară secundele vieţii. Aeronava nu admite compromisuri din partea pilotului, totul devine independent de voinţa sa. E... doar mâna destinului cea care conduce în astfel de momente. Şi datorită acestor clipe valoroase, când îţi joci viaţa pe un singur zar, aruncat la capătul orizontului, obţii nişte drepturi speciale, pe care nimeni, niciodată nu ar trebui să ţi le conteste.
  Dacă mi-am permis să zbor după placul inimii? Hm... nu a fost pilot care a rămas singur în aeronavă, mai ales după terminarea şcolii de ofiţeri şi să nu încerce să-şi facă de cap.  Este ca un lucru interzis. Te ispiteşte până cedezi. Am făcut destule prostioare recunosc, care puteau să mă coste chiar viaţa, dar a fost plăcerea de a descoperi pe propria piele ce se întâmplă şi de ce îţi era interzis să faci anumite manevre. Ştii povestea mierii din fagure. Eşti tentat să-ţi înmoi degetele în ea şi uiţi că există posibilitatea să fii înţepat de albine.

Invitaţie la... solidaritate


    Mâine, 12 mai 2012, între orele 15.00 – 19.00, Prefectura Brăila a invitat şcolile din judeţ să organizeze un Târg de obiecte confecţionate de elevii din învăţământul primar brăilean.
   Târgul cu lucrările rezultate din activităţile şcolare se va desfăşura în faţa instituţiei Prefecturii brăilene, de pe Calea Călăraşilor, nr. 3. sub sloganul „Nepoţi pentru bunici”.
   Toate produsele realizate de elevi vor fi vândute în cadrul acestui târg, iar sumele  ce se vor strânge vor fi donate centrelor de bătrâni.
   Aşadar, dacă elevii au reuşit să se implice în acest proiect caritabil, noi, persoanele adulte ar trebui să dăm curs invitaţiei lor şi să îi ajutăm să-şi atingă obiectivul vizat, acela de a dărui o părticică din inima lor celor vârstnici, celor care au nevoie de ajutor, fiindu-le alături şi cumpărându-le produsele pline de originalitate.

Radu Gyr

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! 


Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru pătule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!


Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Radu Gyr

Întrebare 


Adâncă-i noaptea, orele profunde...
Gemând, spre raftul cărţilor mă-ndrum
şi-ntreb în şoaptă fiece volum:
-Tu eşti? Şi cartea fuge şi se-ascunde.


Plângând, întreb portretul ei acum:
-Tu eşti? Şi nici iubita nu-mi răspunde.
Îmi umplu cupa-n vin să mă scufunde,
întreb: -Tu eşti? Şi cupa piere-n fum.

Arsenie Papacioc...

,, (...) Să preţuim timpul... o clipă poate fi un timp

Despre succes...

,, Succesul este atunci când răzbaţi acolo unde

J.A. Comenius

,, Vorbele fără lucruri sunt coji fără sâmburi, teacă fără sabie,

V. Pavelcu

,,Fiecare om seamănă cu unii şi

Cornelia, mai 2012


Interviu cu un aviator - partea a V-a




    - Atunci când pilotai, te simţeai acasă, în lumea ta? Se spune că  aviatorii lasă o parte din inimă la fiecare zbor pe care-l fac. Pentru tine cum a fost?
  - Aşa este ! Normal niciun zbor nu seamănă cu altul şi rămâne ceva din tine la fiecare. Plus că, cu fiecare zbor, ne risipeam discret parfumul la... uşile norilor pe care le scuturam de vise de fiecare dată. Pentru că... trăiam la maximum cum s-ar zice, în fiecare zi noi, aviatorii, cuceream câte un munte nou, orientaţi fiind de busola sfântă a Destinului. Şi... trebuia să biruim mereu, nu aveam voie să ne oprim, să ne temem, să amânăm un exerciţiu sau să rupem foi zilnice din calendarul Timpului fără să merite desprinderea ! Cred că fiecare pilot şi-a scris propria legendă în culoarul norilor, dar că nu toţi au avut curajul să o aştearnă pe hârtie. Pe mine, de exemplu, Dumnezeu m-a înzestrat şi cu aptitudini pentru scris şi de aceea poate mi-am notat zilnic în propriul jurnal frământările şi victoriile culese de pe traiectul cerului. Şi... DA: simţurile mele vibrau la cote înalte atunci când eram într-o aeronavă. Era lumea mea personală în care trebuia să-mi demonstrez abilităţile! Când era vorba de limita vieţii şi a morţii, de-acolo din văzduh, nu-mi negociam trăirile! Chiar iubeam viaţa de pilot ! Nu era un teatru ieftin cum observ că se joacă în alte domenii. Mie mi-a plăcut mereu să fiu sincer cu mine însumi, să-mi analizez mereu alternativele din portativul vieţii.

Nichita Stănescu

Poezia 
Poezia este ochiul care plânge.
Ea este umărul care plânge,
ochiul umărului care plânge.
Ea este mâna care plânge,
ochiul mâinii care plânge.
Ea este ţapa care plânge,
ochiul călcâiului care plânge.

Nichita Stănescu

Leoaica tânără, iubirea 


Leoaica tânără, iubirea
mi-ai sărit în faţă.
Mă pândise-n încordare mai demult.
Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
m-a muşcat leoaica, azi, de faţă.

Mihai Eminescu

Criticilor mei 
Multe flori sunt, dar puţine
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieţii,
Dar se scutur multe moarte.

E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înşirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.

Dar când inima-ţi frământă
Doruri vii şi patimi multe,
Ş-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte,

Ca şi flori în poarta vieţii
Bat la porţile gândirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer veştmintele vorbirii.

Mihai Eminescu

Poet 
Să torni la rime rele,
Cu dactile în galopuri,
Cu gândiri nemistuite
Să negreşti mai multe topuri;

Şi când vezi vreo femeie
Să te-nchini pân’la pământ
Şi de-a sta ca să-ţi vorbească
Să înghiţi orice cuvânt;

Mihai Eminescu

Odă (în metru antic) 

Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată;

Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,

Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Neîndurătoare.

Teama



     De câte ori nu ţi-a bătut în fereastră teama? Acea soră vitregă a curajului în umbra căreia stă mereu? Cu paşi nesiguri calci de multe ori cărările vieţii şi laşi temerile să-şi facă cuib în sufletul tău. Teama, acea stare de neîncredere în propriile forţe,  face de multe ori să-ţi alunece din mâini pocalul iluziilor! E acel geamăt surd ce se pierde în infinitul din tine şi care te  doboară de multe ori.
  Greşeşti  dacă ţii teama ferecată în suflet şi o laşi să-ţi conducă viaţa,  să-ţi transforme dorinţele în spumă şi să le spargă de malul lumescului. Când picioarele îţi sunt îngropate în nisipul ei, păşeşti atât greu! Aripile ţi se frâng sub descântecul temerilor. Te aperi de ghearele sale şi fugi, undeva într-o lume a umbrei, cu tălpile sângerând, călcând pe cioburile ascuţite ale durerii, ale neîncrederii în tine .

A dărui...


      Într-o şcoală de la ţară, la ora de religie, un copil l-a întrebat pe preot, care le vorbea despre milă ca despre prima virtute pe care trebuie să o avem neapărat ca să ne mântuim:
- Părinte, dar eu, care sunt sărac şi nu am ce dărui, cum să fac eu milostenie? Dacă aş avea şi eu mai mulţi bani, aş da cu dragă inimă, dar aşa…
- Fiule, nu asta înseamnă milă. Uite, de exemplu, ieri dimineaţă, plecând cu treburi, am văzut-o peste drum pe mama ta, ieşind din curte şi ajutând până acasă o bătrână, ce se ostenea cu o legătură de lemne. Mai târziu, am zărit-o iarăşi îndrumând un călător ce se rătăcise şi, chiar dacă nu l-a putut ospăta, un sfat bun şi o cană cu apă rece s-au găsit şi pentru el.

Încrederea în Dumnezeu


     Un om călătorea pe un drum de ţară, împreună cu soţia sa. Obosiţi de atâta mers şi văzând că îi prinde noaptea pe drum, cei doi călători au vrut să tragă la un han. Dar hangiul, om rău, a refuzat să-i primească, spunându-le că nu mai are camere libere. Nevasta omului s-a arătat nemulţumită.
- Ei, lasă, femeie – a încercat să o liniştească omul – lasă, că ştie Dumnezeu ce e mai bine!
- Măi, omule – zise atunci femeia sa – da’ ce poate fi bine când – uite! – nu avem unde sta peste noapte?!

Paulo Coelho

                          Asta e Viaţa...
     Întotdeauna este bine de ştiut când anume se termină o etapă din viaţă. Dacă insişti a te menţine în ea dincolo de timpul rezonabil, îţi vei pierde bucuria şi simţul a ceea ce se află în afara ei. Închide cicluri, sau capitole, sau uşi. Important este să le poţi închide, şi să laşi în urmă momente ale vieţii; momentele care se încheie.
Ţi-ai terminat munca?
Ţi s-a încheiat o relaţie?
Nu mai locuieşti în acea casă?
Trebuie să pleci într-o călătorie?...
Poţi petrece mult timp din prezentul tău, scufundându-te în “de ce” - uri, în a revedea caseta şi a încerca să înţelegi cum, şi pentru ce motiv se întâmplară cutare şi cutare lucruri.
Dar te vei consuma degeaba şi la nesfârşit, căci în viaţă, tu, eu, fiii, fraţii tăi, prietenii, noi toţi, ne îndreptăm inevitabil către a închide capitole, către a da pagina, a termina etape sau momente din viaţă, şi de a merge înainte.

Interviu cu un aviator- partea a IV-a




   - Ai ascuns multe clipe în rama icoanelor  cu aviatori până ai învăţat descântecul manşei aparatului de zbor ?

  - Cu siguranţă, multe. M-am învelit cu mult exerciţiu aviatic datorită unor oameni minunaţi care m-au instruit. Dintre aceştia aş aminti cu plăcere profesionişti ce pot fi consideraţi deschizători de drum pentru mulţi tineri şi care ne-au ajutat să descoperim calităţi nedescifrate chiar de noi înşine. Oameni ce au reuşit să scuture clopoţeii curajului la poarta visurilor noastre şi ne-au întins braţele să zburăm. Au răscolit cu dibăcie aurul din sufletele noastre şi l-au trecut prin propriul foc până ne-au dat forma potrivită. Chiar dacă mă repet, aceşti oameni sunt : locotenent major Ioan Văetuş, primul meu instructor de zbor ; căpitanul Florin Labău, instructorul meu de la elicoptere. Îmi aduc aminte de răposaţii Victor Huci şi Mircea Toader, amândoi morţi în urma prăbuşirii aceluiaşi avion. Îmi amintesc cu recunoştinţă de Virgil Paliştan, de colonelul Ştefan Nicolae - primul meu comandant de escadrilă brăilean, de  ale cărui rădăcini brăilene am aflat după vreo 30 de ani de la momentul cunoştinţei noastre. Maiorul Dragomir Alexandru, brăilean - care chiar dacă era un dur în profesie -  mi-a lăsat o impresie deosebită, deoarece a fost unul dintre piloţii cu mare experienţă de zbor, având mii de ore de pilotaj efectuate în aviaţia sanitară, unde activase anterior venirii lui în Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie.
 Sunt câteva nume care mi-au venit acum în gând, însă au fost şi alţii. Ţin să precizez şi faptul că am avut o relaţie prietenească, nu neapărat de şef – subordonat cu majoritatea piloţilor ofiţeri. Cât am activat în aviaţie, nu a existat o relaţie de tipul acesta de superior versus subaltern, ci am avut o relaţie de amiciţie între noi.  Era şi firesc, pentru că, fiind în aceeaşi cabină, eram precum fraţii, împreună la dispoziţia hazardului.

Inima perfectă



   Se  povesteşte că într-o zi, un tânăr s-a oprit în centrul unui mare oraş şi a început să le spună trecătorilor că are cea mai frumoasă inimă din lume. Nu după mult timp, în jurul lui s-au strâns o mulţime de oameni care îi admirau inima: era într- adevăr perfectă! Toţi au căzut de acord că era cea mai frumoasă inimă pe care au văzut-o vreodată…
   Tânărul era foarte mândru de inima lui şi nu contenea să se laude singur cu ea. Deodată, de mulţime s-a apropiat un bătrânel. Cu glas liniştit, el a rostit ca pentru sine:
- Şi totuşi, perfecţiunea inimii lui nu se compară cu frumuseţea inimii mele!
Oamenii au început să-şi întoarcă privirile spre inima bătrânelului. Până şi tânărul a fost curios să vadă inima ce îndrăznea să se compare cu inima lui. Era o inimă puternică, ale cărei bătăi ritmate se auzeau până departe. Dar era plină de cicatrice, şi erau locuri unde bucăţi din ea fuseseră înlocuite cu altele care nu se potriveau chiar întru totul, liniile de unire dintre bucăţile străine şi inima bătrânului fiind sinuoase, chiar colţuroase pe alocuri. Ba, mai mult, din loc în loc lipseau bucăţi întregi, lăsând să se vadă răni larg deschise, încă sângerânde.

Interviu cu un aviator - partea a III-a


   - Cum te-au răscolit emoţiile în momentul în care ai urcat pentru prima dată într-un aparat de zbor? Cum a fost la primul salt cu paraşuta ?

   - Primul zbor  a fost în anul întâi şi l-am executat pe Aerodromul Focşani, la data de 19 aprilie 1978, pe un avion IAR 823 de fabricaţie românească (la Fabrica de Avioane IAR Ghimbav- Braşov), avion înmatriculat cu numărul 10. Zborul a constat în 30 de minute de aclimatizare în raionul de zbor Focşani, timp destinat recunoaşterii acestei zone. Acest prim zbor l-am efectuat sub conducerea instructorului meu, locotenentul Ioan Văetuş şi a fost momentul acela special din cariera oricărui aviator, când am scris în catalogul cerului prima notă, când chipul meu s-a privit miraculos în oglinda norilor.

Activităţi didactice... 3 mai 2012


Interviu cu un aviator - partea a II-a


Capitolul I

Orizontul mai aproape între o decolare şi o aterizare


   A deschis poarta Raiului pământesc, în a zecea zi a lunii lui Cuptor a anului 1956, risipindu-şi mireasma dulce a dorinţelor în iarba meleagurilor buzoiene, fiind primul prunc al familiei Covache. Copilăria şi-a petrecut-o pe plaiurile ieşene, grădiştene dar şi în actualul oraş Ianca (de care s-a simţit adoptat pentru totdeauna), din judeţul Brăila unde a urmat şi cursurile Liceului Teoretic, făcând parte din elita generaţiilor ce-au absolvit aici, despre care spunea :
    Perioada liceului a fost minunată. Acum se ţesea cu fir de aur visele cu maşini zburătoare din timpul copilăriei, iar inima îmi bătea cât pentru doi, nerăbdătoare de a mă înscrie la şcoala militară de aviaţie, decizie pe care o aveam  înrădăcinată  deja în suflet. Aşa că... am râs, am plâns, am visat şi... la un moment dat m-am trezit în buzunar cu diploma de absolvent al liceului. 

  În anul 1977 se înscrie la Şcoala Militară de Ofiţeri de Aviaţie Aurel Vlaicu de la Bobocu, din judeţul Buzău pe care o va absolvi cu bine în anul 1980.
    Este perioada unor începuturi visate nu doar cu ochii minţii, ci şi cu cei ai sufletului. Când firul acela ce se prindea de capătul începuturilor mă trăgea cu aviditate spre cer, spre lumea aerului, când pasiunea zborului trecea sfioasă prin sita trupului meu şi îşi acumula colbul în suflet. Când visele nopţilor mele erau bântuite de legenda zburătorului Icar, doar că penele mele nu erau confecţionate din ceară, ca să se topească sub fierbinţeala soarelui, ci din o putere lăuntrică ce transforma imposibilul în posibil.
   Voiam să-mi iau revanşa acolo, sus, să dovedesc încă o dată că nimic nu a fost în zadar şi că-n istoria aviaţiei fiecare pas, fiecare descoperire făcută poate cu sacrificiul vieţii de multe ori, a meritat. Simţeam această sete permanent şi decisesem să merg pe drumul ales, iar toate aceste sentimente ce mă animau, mă făcea să simt cum zilnic din mine porneau aripi. Şi mi-au tot crescut... până la sfârşitul studiilor primului an al Institutului Militar, când pentru prima dată mi-a fost dat să scriu cu pala avionului  apartenenţa mea pe tărâmul cerului. 

Interviu cu un aviator- partea I-


  Fiecare om la un moment dat al vieţii a simţit că visele i s-au năruit, uitând astfel să-şi mai întindă aripile ca să zboare. Renunţă să mai caute ieşirea, decide că e mai comod să-şi pună cătuşele renunţării la idealuri. În astfel de clipe este nevoie de un imbold, de încurajare, de renaştere din propria cenuşă. Oare, de unde să-l luăm? De la un exemplu viu, după părerea mea! De la o persoană care a reuşit să învingă obstacolele vieţii fără teamă.
 Cu acest gând m-am decis să deşir firul istoriei vieţii lui Marian Covache, al cărui traseu profesional a fost unul deosebit, ce merită să fie luat drept model de către alţii. Sau măcar să învăţăm câte ceva din experienţa sa, din visele şi stăruinţele sale.


Portretul unui om: Marian Covache

    Ca să conturez profilul lui Marian Covache l-am rugat să înrămăm împreună un tablou al celor mai importante momente din viaţa sa, să-şi lase mărturisite viziunile ce i-au macinat interiorul sufletesc, în care ideile geniale s-au luptat, poate, între rostire şi nerostire.
  Animat de dorinţa unui ideal, acela de a cuceri înălţimile, s-a înscris la şcoala de ofiţeri de aviaţie, în setea sa de a se contopi cu cerul propriilor năzuinţe. Visul său, de a se ascunde în strâmtoarea norilor pentru a-şi consemna numele în istoria aviatorilor, înghesuit în buzunarul vârstei de 20 de ani, i-a dat elanul necesar până la împlinire.
   Dincolo de caracterul său tenace, voi încerca să ating acea fineţe de mătase lăuntrică, pe care încearcă să şi-o domine printr-o permanentă analiză şi  voinţă de fier. Şi poate voi descoperi cum a reuşit uneori să scoată la suprafaţă perle ascunse pe fundul mărilor vieţii, cu mâinile sale dibace, ce-au mânuit şi condeiul ani de zile, cât a fost om de presă. Arena jurnalistică l-a fascinat asemeni celei aviatice, de aceea a excelat în ambele profesii: aviaţia şi jurnalismul.
 Cum a reuşit să-şi lase puternic amprenta pe căile ce le-a străbătut? Cum a reuşit urma adâncă a pasului său să imprime excelenţa? Sunt întrebări pe care m-am decis să i le adresez!
 Pasiunea pusă în tot ceea ce a făcut, depăşirea  oricărui obstacol, fie el un program prelungit de lucru ori cine ştie ce încrengătură birocratică, trebuie mărturisită azi înaintea reportofonului,  fiindcă este un exemplu de urmat.

Solomon Marcus





          În cadrul evenimentelor organizate cu ocazia Zilelor revistei ,,Convorbiri literare",  pe 27 aprilie 2012, la Universitatea Petre Andrei din Iaşi, academicianul Solomon Marcus a ţinut conferinţa cu tema: ,,Pornind de la Convorbiri literare din 1913". 
   Făcând un periplu prin etapele dezvoltării şcolii româneşti, de la Titu Maiorescu până în prezent, printre altele, a subliniat că acum a sosit momentul lui Spiru Haret, a reformelor propuse de el, că,  în prezent, nici o disciplină nu mai poate trăi pe cont propriu, adică nici o disciplină azi nu mai este suficientă sieşi. Aşadar, ar trebui să privim şi-n afara disciplinei, pe care, în calitate de dascăli, o predăm elevilor.
  Sala Amfiteatrului a fost arhiplină, iar la sfârşitul conferinţei, academicianul a răspuns întrebărilor care i s-au adresat de către cei prezenţi.
  Un eveniment cu o însemnătate uriaşă, pentru toţi cei prezenţi, şi, unic pentru mine, care am avut şansa de a-l asculta şi întâlni chiar pe Solomon Marcus.

Nichita Danilov


  



    În cadrul manifestărilor culturale de la Iaşi, dedicate Zilelor revistei ,,Convorbiri literare", la Cramele Cotnari,  Nichita Danilov şi-a lansat antologia bilingvă „La finestra del tramonto" .  Evenimentul poate fi considerat un preambul al lansării propriu-zise, care va avea loc în Italia, la Torino, luna următoare.Traducerea cărţii a fost făcută de către  Danilo De Salazar, prezent, de asemenea la eveniment.

Doru Scărlătescu, ,,Apocrife la Cartea Facerii"



    Sâmbătă, 28 aprilie 2012, orele 12.00, Doru Scărlătescu şi-a lansat cartea ,,Apocrife la Cartea Facerii", la Librăria Universităţii Al.I. Cuza -,,Trafali", o carte deosebită, cu o grafică excelentă, aparţinând lui Traian Mocanu, care m-a impresionat mult. Felicitări şi muze inspirate în continuare, maestre al condeiului!
  Mulţumesc pentru volumul oferit şi, aşa cum spuneaţi, pentru bucuria întâlnirii şi a descoperirii reciproce.

Eveniment cultural






Zilele revistei Convorbiri literare, Ediţia a XVI-a, 26-27 aprilie 2012, Iaşi

   În perioada 26-27 aprilie 2012, la Iaşi s-au desfăşurat Zilele revistei ,,Convorbiri literare”.
Deschiderea s-a făcut în Salonul Mare al Hotelului Moldova de către directorul Filialei Iaşi a USR, Cassian Maria Spiridon. După desfăşurarea colocviului Ion Creangă şi ,,Convorbiri literare”, care a avut loc pe 26 aprilie, au urmat în ziua următoare, respectiv pe 27 aprilie 2012, la Casa cu Absidă ,,Laurenţiu Ulici” prezentarea colocviului având ca temă ,, Spiru Haret şi reforma educaţională”.

Zilele revistei Convorbiri literare, Ediţia a XVI-a, 26-27 aprilie 2012, Iaşi




Inaugurarea plăcii comemorative la Muzeul ,,Otilia Cazimir”, Iaşi



    În cadrul manifestărilor culturale desfăşurate la Iaşi, vineri, 27 aprilie 2012, a avut loc inaugurarea plăcii comemorative de la Muzeul ,,Otilia Cazimir”. Otilia Cazimir a fost prima preşedintă a Uniunii Scriitorilor, Filiala Iaşi, la 1949.
  În mireasma liliacului înflorit, cei prezenţi la acest eveniment au ascultat cuvintele istoricului literar George Sanda, cel care a scris în 1984 Monografia Otiliei Cazimir (Otilia Cazimir, Editura Cartea Românească, 1984 ).  Istoricul a amintit de faptul că, Otilia Cazimir şi-a oferit propria locuinţă ca sediu pentru filiala semenilor săi. Casa scriitoarei a fost sediu câteva luni, iar ea a fost preşedintă a Filialei Iaşi timp de doar 6 luni.
    Despre lucruri inedite, cu privire la Otilia Cazimir, care nu au fost cuprinse în monografia scrisă în 1984, a vorbit istoricul George Sanda (membru al Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România) venit special de la Bucureşti.

Invitaţie la... necitirea blogului meu....


   În urmă cu două luni, prietenul meu, Roberto, mi-a sugerat să-mi fac blog, pe motiv că e... în trend. Am acceptat propunerea sa, cu condiţia de a-mi administra blogul, el având destulă experienţă în domeniul virtual. În noua calitate a sa, ,,consilier de imagine”, cum îmi place să-l tachinez, a considerat de bun augur să facă o invitaţie mai multor bloggeri, anticipând că în felul acesta, ne-am putea citi reciproc, scrierile.
  Aşadar, subliniez încă o dată, invitaţia celui de-al doilea administrator al acestui blog, (primul fiind eu, desigur) a fost una decentă, nicidecum agresivă.
  Curios lucru că, unii din cei invitaţi, sub umbrela anonimatului (Oare, de ce se tem dacă se consideră atât de inteligenţi? Oare, de ce se pretează să facă o analiză anonimă dacă se cred atât de ,,capabili”?) au dat o nuanţă negativă acestei iniţiative a lui Roberto şi mi-au trimis comentarii cum că: ,, Geniul lor, nerecunoscut probabil de semeni, a fost lezat tocmai de invitaţia de a-mi citi blogul.”
   Şi iată ce-mi cugetă gândul, dintr-o dată: ,,Doamne! pământul pe care ne-ai trimis să-l stăpânim este imens, au loc toţi oamenii în el, fiecare poate urca nu doar la cer, ci şi dincolo de el, din toate punctele de vedere.”
   Sigur, nu putem fi toţi geniali că, vorba cuiva, n-ar avea cine să ne mai tragă ciubotele....
  Persoanelor a căror privire le-a fost ,,rănită” de scrierile mele, le cer respectuos scuze, pentru că am făcut gestul neinspirat de a le invita pe blog, nu pentru că, calitatea postărilor nu ar fi bună, ci pentru că, ele nu meritau o aşa ,,onoare”.
  Domnilor anonimi: Caius, Lorenabr şi alţii ( toţi care mi-aţi trimis comentarii răutăcioase) vouă vă este adresat acest material. Iar pregătirea mea profesională nu priveşte pe nimeni, deschideţi întâi dosarul propriei pregătiri, analizaţi-vă, criticaţi-vă şi nu vă mai consumaţi energia să aruncaţi cu noroi în semeni, sau, şi mai mult, să vă pese cine e cel care a aşternut un rând ...

Dascălul

   Dincolo de chipul celei ce ţi-a dat viaţă şi pe care o porţi în inimă ca pe-o icoană,  mai este cineva acolo, în oglinda sufletului, în faţa căruia te înclini cu respect şi recunoştinţă pe tot parcursul vieţii: dascălul tău. Este persoana care ţi-a deschis orizontul cultural şi a pus prima cărămidă la formarea personalităţii tale.
   În momentele speciale ale vieţii, când deschizi albumul amintirilor regăseşti anii de şcoală primară, înconjurat de chipul ocrotitor al celui sau celei care ţi-a aşezat stiloul în mână şi te-a ajutat să pătrunzi în tainele scrisului şi cititului.
Lacrimi de fericire îţi inundă ochii când retrăieşti acele momente unice, încărcate de emoţie, elan, visare şi cutezanţă. Îţi aminteşti cum ţi-au fost paşii călăuziţi, cum teama de-a păşi treptele învăţăturii dispărea dacă mâna ta era condusă de un dascăl ce se dăruia vocaţiei sale. Îndemnuri ce ţi-au rămas întipărite în suflet mulţi ani şi care ţi-au jalonat drumul vieţii, cuvinte care au învins timpul şi nu ţi s-au şters din gând.

La mulţi ani! celor care-şi serbează astăzi ziua numelui.

La mulţi ani, Georgiana, prinţesa mea!

Acasă



   Indiferent unde mergi în fiecare zi, la un moment dat te întorci... acasă. Locul căminului tău, locul în care îţi reîncarci bateriile pentru a doua zi. Acolo unde te întâmpină chiar de la uşă mirosul pe care tu îl laşi la plecare, parfumul acela familiar cu care te stropeşti mereu, parfumul dragostei de-acasă.
  Şi dacă în casa ta râsete de copil îşi înalţă ecoul, îţi vor legăna simţurile mirosul lor, după o zi, poate, obositoare de la serviciu. Tăcerea căminului şi zgomotul  împletit de glasul unui copil te vor chema mereu cu paşi nerăbdători, acasă, în mediul acela intim ce nu ţi-l poate da nici cea mai mare bogăţie din lume, nici chiar confortul unui hotel cu multe stele.
   Fiecare colţişor al casei tale ascunde o poveste unică pe care o tăinuieşti de ochii străinilor ce-i pot smulge misterul. Îţi aparţine doar ţie, este hrana sufletului tău, desertul din care nu trebuie să se înfrupte decât familia ta. Sunt poate clipele copilăriei, ale primului cuvânt rostit, al primului pas hotârât, al primei emoţii sau al primului fâlfâit de aripi dinainte de a părăsi căminul.

Rugă


Răneşte-mă cu zidul fericirii
Pe care să-l îmbraci în har divin
Mă cheamă în clopotul nemuririi,
Să stau la masa Ta ... şi am să vin!

Pentru cei care postează comentarii pline de injurii, revin cu un material, postat mai demult pe blog şi pe care-l recomand spre citire celor care sunt deranjaţi de prezenţa mea în ,,lumea blogerilor"...Lectură plăcută!


Până unde poate coborî micimea umană!


   Ne cutremurăm când vedem, adesea, cât de mult au decăzut unii oameni ai zilelor noastre! Sau poate că aşa o fi fost mereu, dar nu aveam acces la astfel de ştiri!
    Că ura şi trădarea au înfierat sufletele anumitor oameni, se ştia de mult, chiar de când Iisus a fost vândut de propriul ucenic, Iuda, pentru treizeci de arginţi! Dar s-ajungi să-ţi încolţească vrăjmăşia în suflet, faţă de o persoană pe care practic nu o cunoşti, decât din vorbele cuiva (iar acela cine ştie ce fel o percepe!), şi să arunci cu piatra spre ea doar pentru că a urcat, poate, pe scara vieţii mai sus decât tine, nu! nu aş fi crezut pe cineva în stare! Personal, când auzeam despre indivizi (căci nu-i pot numi oameni!) cu astfel de comportamente, refuzam să cred că chiar există, că sunt descendenţi ai speciei... OM, şi că îşi derulează viaţa, chiar şi-n proximitatea spaţiului meu existenţial.

Primul pas



    Întotdeauna primul pas este greu. Fie că te gândeşti la vremea când erai o mogâldeaţă de om şi aveai aproape un anişor de viaţă, când ţi s-a spus de către părinţi cu câtă străduinţă ai făcut primul pas, fie primul din noianul care te aşteapta în viaţă!
Există primul pas în orice. În dragoste, într-o afacere, într-o relaţie de prietenie, în alegerea unui vis... toate drumurile din jur pornesc cu un prim pas. Atunci când totul este doar o idee pe care o transformi încetul cu încetul în realitatea ta.
   Primul pas în iubire îţi trezeşte cele mai înălţătoare emoţii, fie că-l faci sub privirea unei zile de primăvară, când mireasma pomilor înfloriţi îţi încarcă sufletul de fericire. Sau... poate îl faci într-o zi de vară, călduroasă, pe malul mării, când tălpile tale deşi îngropate în nisip par să se mişte cu uşurinţa unei aripi de dor. Primul pas îl poţi sprijini de umărul toamnei ce-ţi atinge obrazul  cu frunza ruginie, desprinsă pentru tine din cel mai înalt copac ţesând haină aurie visului  în care vrei să păşeşti...

Şoapte de adio...

Reci şoapte de adio mă răscolesc în vise,
Când tropăit de clipe se-aude-n goana lor
Şi îmi deschide poarta tăcerilor învinse,
De secolul uitării cu un suspin uşor.

Parfumul mulţumirilor



  Adeseori, în viaţă, te loveşti de o formulă de politeţe, pe care trebuie să o foloseşti: mulţumesc! Paleta  mulţumirilor observi că este din ce în ce mai goală, fiindcă oamenii, în graba lor, uită să aşeze un gest de recunoştinţă în ochii celor care îl merită.
  Dacă ţi se face un servicu, ţine de respect să  răspunzi cu mulţumiri persoanei binevoitoare. Mulţumirile, împachetate în zâmbet, venite din inimă, înseamnă mult pentru cel care le primeşte şi deschide  punţi noi de comunicare.
  Cu siguranţă, ţi s-a întâmplat să ajuţi o persoană şi să nu primeşti în schimb un cuvânt de mulţumire. Şi... te simţi rănit parcă, iar dorinţa  de a o ajuta din nou  dispare. Cuvintele de mulţumire au rostul lor. Ele prind în agrafe nuferi albi în inimile celor care le primesc. Repeţi gestul iarăşi, dacă ţi se cere, însă fără entuziasmul dintâi şi, încerci să înţelegi, ce este în sufletul unui om care ţine mulţumiri nedăruite în colţul gurii, ale cărui inimă le-ar oferi, dar ceva, inexplicabil, îl împiedică să le pronunţe.

CONCURS NATIONAL DE CREATIE LITERARA IN LIMBA RROMANI ,,STEFAN FULI’’,EDITIA I,APRILIE 2012 I.S.J.BRAILA-SCOALA CU CLASELE I-VIII SUTESTI


În perioada 18 -20 aprilie 2012, s-a desfasurat primul concurs  national de creatie literara in limba rromani ,,Stefan Fuli’’,editia I, aprilie ,in judetul Braila, organizat de catre  Scoala cu clasele I-VIII Sutesti -  gazda, in colaborare cu  Inspectoratul Scolar Braila si Primaria    Sutesti.

Concursul poarta numele ,,deschizatorului de drumuri’’, ,,calauzei’’  in destinul literar al rromilor din perioada postdecembrista , celui care poate deveni emblematic atat prin destinul sau tragic , cat si prin pioneratul creatiei sale literare , fiind considerat in   publicatia ,,Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien” primul din etnia lui ,cel putin in ultimii cincizeci de ani care poate prezenta un volum de poezie de  sine statator’’.
Stefan Fuli atrage atentia asupra unei etnii asupra necesitatii de integrare a etniei rrome , asupra ,, calvarului ‚’’ rromului intr-o lume plina de prejudecati. A lasat in urma doua volume de versuri ,,Aproape , departe  ’’ si ,,Calvarul Rugului’’.
Un festival de creatie literara ,,Stefan Fuli ’’ este  un firesc omagiu  adus celor care lupta prin arta scrisului impotriva stereotipurilor si prejudecatilor fata de rromi iar pentru etnia rroma Stefan Fuli inseamna un nou inceput pentru increderea in fortele literare ale unei etnii, pentru nevoia rostirii si rostuirii.

Sterian Dumitru Vicol

Stropul de fericire...


   În valul tumultuos al vieţii cauţi cu înverşunare fericirea. Nu ştii cum arată, cum se respiră... ştii doar că există, că este minunată şi îţi propui să culegi cât mai multe flori din grădina în care înfloreşte, să te îmbeţi cu mireasma lor.
Nu poţi da o definiţie fericirii, însă îţi imaginezi că degetele sale pot cuprinde toţi oamenii deodată,  aruncând asupra lor lumini  feerice. Depinde de fiecare-n parte cât de mult şi-o doreşte. Atâta timp cât n-o consideră un ideal de neatins!
 Şi... dacă crezi c-ai adunat primii stropi de fericire, îi picuri în candela sufletului ca să îţi luminezi viaţa cu ei. Asemeni unui croitor amator, decupezi fericirea din fiecare clipă, câteodată drept, alteori strâmb, iar din toate aceste bucăţi coşi iia propriei tale fericiri, pe care, nerăbdător o îmbraci. Poate reprezenta pentru tine prosperitate, succes profesional sau orice te face să te simţi împlinit. De fapt, această haină încărcată de trăiri, o porţi după fiecare petec nou adăugat şi, chiar dacă în faţa lumii pari caraghios, în suflet simţi că ascunzi un pic din măreţia zeilor.

Prietenia



   Una din cele mai puternice legături, ce uneşte două fiinţe, este prietenia. Este precum o floare ce-o sădeşti în inima unui om şi, pe care, dacă o îngrijeşti în fiecare zi, va deveni din ce în ce mai puternică şi-şi va lăsa apoi parfumul prin cămările sufletului tău.
  Întâmpini în viaţă urcuşuri şi coborâşuri, ai momente în care parcă atingi stelele şi stai de vorbă cu ele, dar şi momente în care paşii ţi se opresc în faţa obstacolelor ce par să te doboare. Atunci este bine să ai pe cineva alături, care să-ţi dea curaj, să te ajute să-ţi reasculţi vibraţiile dorinţelor interioare. Cine poate umple acest gol mai bine decât un prieten?
  Prietenii sunt oameni care ştiu să-ţi întindă mâna dacă le ceri ajutorul, au întotdeauna un moment liber pentru tine, mai ales când e nevoie să-ţi şteargă lacrimile ce-ţi ard sufletul câteodată cu durerea lor. Căci chiar dacă dai greş în activităţile tale şi treci prin eşecuri, prietenii îţi rămân alături, aşezându-ţi mereu petale albe pe braţe.

Primăvara din tine...


S-au aşezat în ram flori albe de cireş
cu care ţi-ai înmănuşat
braţele lungi ale şoaptelor.
Şalul lor ţi-acoperă umerii
încărcaţi de enigmele vieţii.

,,Prinţul metaforei"


lui Fănuş Neagu
Nisipul din clepsidră refuză să mai curgă,
Secundele vieţii alunecă pe-arcuş
Păşeşte printre îngeri cu privirea-i adâncă
Şi-n catastiful vieţii semnează el, Fănuş!

Buzele tale



B
uzele tale
sunt clepsidra cuvintelor de iubire,
ce strecoară pasiuni mistuitoare,
stropite cu-a dorului licoare,
şi-ncarcă cupele fericirii
când îţi sorb preaplinul inimii.