Mestecă-mă încet...

În fiecare zi  te am

în şoapta albastră a slovelor mele.

Te îngrop în metafore rare

şi-mi înmiresmez trupul cu atingerea ta.

Te împletesc în ceasuri de flori

cu răsărit,

cu dor de iubire...

Johann Wolfgang Goethe

Dor fericit

Înţelepţii doar s-o ştie
Căci mulţimea joc îşi bate!
Vrea să laud viaţa vie,
Dorul morţii-nvăpăiate.

În a nopţilor răcoare,
Ce-n iubire zămisleşte,
Te cuprinde-o-nfiorare,
Pe când candela luceşte.

Vai! chip frumos; vai! caldă şi gingaşe privire

de Francesco Petrarca

Vai! chip frumos; vai! caldă şi gingaşe privire;
Vai! fără seamăn farmec al mândrelor purtări;
Vai! dulce grai, tu care orice trufaşe fire
Smerit-ai, şi-ai dat celui slab 'nalte cutezări!

Vai! galeş râs în stare atâtea răni să-mi facă,
Încât doar moartea-i soră, azi, gândului nebun!
Suflet regesc, prea-vrednic să fi domnit – o, dacă 
Acest netrebnic secol ar fi slăvit vreun bun!

Vrăjmaşa mea, oglinda, în care-ţi tot priveşti

de Francesco Petrarca

Vrăjmaşa mea, oglinda, în care-ţi tot priveşti
Fermecătoarea faţă, de cer şi-Amor slăvită,
Întru a mea pieire te face să-ndrăgeşti
Nu vraja ei, ci vraja de dânsa oglindită.

Momente speciale alături de fiica mea...

Focul

de Octavian Paler

Nu-i adevărat povestea că oamenii au descoperit focul
lovind două pietre.
Focul a apărut altfel, cînd singurătatea primului om
s-a lovit de prima întrebare,
cînd un om s-a gîndit să prefacă rănile lui în speranţă,
să-şi lumineze mîinile
şi teama de el.

Piano

de George Bacovia

Şi iar toate-s triste.
Şi azi ca şi ieri –
Potop de dureri.

Şi visul apune
În negrul destin…

Şi vremuri mai bune
Nu vin, nu mai vin,
Şi nici mângâieri…

Exil pe-o boabă de piper

de Mircea Dinescu

Tu lasă contabilii să numere valuri
tu lasă-i pe alţii să clatine chei
fii cioara cu scripca, nebunul, hamalul
ce cară-n decembre spre mugur clei.

În mlaştini cu muzici atlet al pudorii
să-ţi fie deodată ruşine să mori,
pe-un pat mişcător în maşina salvării
comandă fetiţe, şampanie, flori…

Prea târziu, la Paris

de Adrian Păunescu

Prea târziu am ajuns la Paris, prea bătrân,
n-am avut nici noroc, nici chemări, nici curaj,
unde sunt, mă trezesc doritor să rămân
şi, cu grele picioare, m-ating de pavaj.

Nu-i de mine nimic din infernul modern,
eu în peşteri, acum, aş avea locul meu,
pe o piatră de râu mi-ar fi dor să-mi aştern,
orice drum la Paris mi se pare prea greu.

Râzi!

Râzi! Privirea ta e sfântă,

Când surâzi peste-a mea lume.

Râzi! Spre dansul fericirii,

Pasul meu o să te-ndrume!

Râzi! Mă văd ca-ntr-o oglindă

În obrazu-ţi ce mă-ncântă.

Râzi! În mine se afundă

Vraja-ţi  neasemuită.

Melancolie

Păşesc absent pe-aleea noastră,

Privesc spre banca unde-am stat,

Revăd aceeaşi boltă albastră

Sub care noi ne-am sărutat.

Melancolia-mi prinde braţul

Şi ochiului lacrimă fură,

Tot îmi zădărniceşte pasul

Spre clipele noastre împreună.

Ileana Mălăncioiu

Cine-a păcătuit de-am fost la fel
Şi n-am fost fraţi de mamă sau de tată
Ci te aştept sub plopul ce se zbate
Că nu te pot iubi ca pe un frate
Şi nu mă poţi iubi ca pe o fată?

Cred că erau în faţa casei plopi
Şi nimeni n-a ştiut şi n-ar fi vrut
Dar s-au uitat bătrânele pe geamuri
Şi-am semănat cu frunza de pe ramuri
Chiar înainte de-a ne fi născut.

Marin Sorescu

Am legat...

Am legat copacii la ochi
Cu-o basma verde
Şi le-am spus să mă găsească.

Şi copacii m-au găsit imediat
Cu un hohot de frunze.

Am legat păsările la ochi
Cu-o basma de nori
Şi le-am spus să mă găsească.

Şi păsările m-au găsit
Cu un cântec.

Tot eu... şi Geo...speciale clipe...

M-ai muşcat cu gură de şarpe ...

M-ai muşcat cu gură de şarpe

când ţi-ai revărsat veninul

în cuvinte pline de neadevăr

peste faldul inimii mele.

Cu zâmbet viclean de femeie

ai ascuţit peste creştetul meu

cuţitul cu care

cândva

ai tăiat trupul urii.

Mihaela Rădulescu

Femeia pe care tocmai vrei s-o întrebuintezi a fost făcută din iubire, şi de aceea nu

poate funcţiona fără acest combustibil. Ai grijă să-i faci mereu plinul.

Daca o iei în braţe, nu uita să repeţi constant gestul. Reacţionează la fel de

minunat la sărutări şi mângâieri, ba chiar la cuvinte calde şi simple.

Când e tristă, încearcă să o faci să zâmbească. Dacă nu ştii cum, fă dragoste cu ea,

va avea apoi cel mai frumos zâmbet.

Nu lovi niciodată o femeie, căci vei înceta să mai fii bărbat şi vei deveni o jigodie,

chiar şi pentru copiii tăi. Ei nu vor uita niciodată că ai bătut-o pe mama lor...

Dan Puric

Nu avem voie să fim spectatori la ce ni se întâmplă.


Ei m-au întrebat care sunt treptele succesului, iar eu le-am răspuns că nu treptele succesului sunt importante, ci treptele împlinirii sufleteşti. Succesul fără scrupule este machiavelic. Împlinirea ta sufletească contează.


În numele democraţiei artistice, deci în numele unei ilegimităţi, prostul gust şi-a câştigat dreptul la exprimare.


Se obişnuieşte să se vorbească despre "delirul dragostei", acel "ceva" ce te orbeşte şi te face să nu mai vezi realitatea. Dar nimeni nu vorbeşte despre delirul mediocrităţii, acea "beţie a lucrurilor meschine" (mărunte), care-şi cer dreptul la suveranitatea fiinţei tale, doar prin covârşitoarea lor majoritate, sabotând în permanenţă visul de a fi om, şi a cărui urmare este urâţenia continuă a vieţii. Frumosul rănit de sabia realului îşi lasă sângele ca jertfă (asupra acestuia), dar, ce ciudat, numai aşa, rănit, frumosul înfrumuseţează!

Octavian Paler

În funcție de ce se clădește pe ruinele unei închisori, se poate spune cât de necesar era ca ea să fie dărâmată.
Așteptarea ne dă iluzia că facem ceva așteptând, când, de fapt, nu facem altceva decât să murim suportabil, puțin câte puțin.
Nu există pustiu; ci doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim.
Să aștepți oricât. Să aștepți orice. Să nu-ți amintești, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăiești în prezent.
Cred că dragostea ne ridică în propriii noștri ochi. Și cât de mult ai vrea să fii așa cum te vede celălalt! Ai dori, și chiar încerci, să micșorezi distanța dintre ceea ce știi că ești în realitate și ceea ce intuiești că vede în tine cel pe care-l iubești.

Mi-am dorit o clipă...

De ochii reci ai lumii,

Voiai să mă ascunzi

Şi doar sub geana lunii,

Iubirea să îmi cânţi.

Eu te urmam tăcută,

Din cupa unei flori

Cu ochi tânguitori,

Când soarele sărută.

Adeseori îţi gust otrava

Adeseori îţi gust otrava

Ce-ţi curge-n şoaptele şirete

Şi-o beau precum ar fi licoarea

Ce te ucide pe-ndelete.

Mă contopesc în dulci abisuri,

Ceasornicul parcă se-opreşte,

Mă simt purtată-n patru vânturi,

De  patima ce-n mine creşte.

Sub pleoapa sufletului

Cuvânt înainte

     Scriitoare şi publicistă, autoare a unor cărţi cuprinzând poezii, eseuri şi interviuri, Cornelia Vîju s-a hotărât să mai dăruiască cititorului încă un volum de versuri intitulat de astă dată: Sub pleoapa sufletului.

 Versurile oglindesc sufletul unui om talentat, din ce în ce mai stăpân pe uneltele sale. În persoana Corneliei Vîju, cu certitudine, avem de-a face cu un autor demn de toată atenţia.

  Prezentul volum este împărţit în patru cicluri de versuri iar, în final, autoarea a adăugat un poem de largă respiraţie despre care ne vom exprima aprecierile la momentul potrivit.

   Ciclul de poezii dedicat iubirii – intitulat sugestiv Sunt roua căzută în ale tale palme... - este cel mai amplu şi înfăţişează cititorului multele feţete ale acestui sentiment care pare a-i fi autoarei cel mai apropiat.

    Versurile Corneliei Vîju sunt simple, fără zorzoane sau încărcături stilistice, aceasta fiind conştientă de valoarea consemnării stărilor sale chiar şi-n acest mod. Se pare că viaţa a pus-o pe autoare în faţa mai multor feluri de a-şi privi la modul artistic sentimentele, autoarea asumându-şi cu delicateţe şi maturitate întreaga lor paletă!

Se frâng în vânt ale visului ramuri...

Cu ea servil, cu mine gol şi rece

Mă farmeci iar cu ochiul tău divin,

Sărmana mea inimă astăzi trece

Prin nepăsarea ta, prin dor şi prin suspin.

Şi, Doamne, poate o fi doar gândul

Călăul ce îmi arde încet suflarea!

Şi, poate că, pitindu-mă la sânul

Iubirii, el îmi va asculta chemarea.

Somnul despărţirii...

Printre crengi suspină vântul  şi îmi poartă adânc chin,

Gândurile-mi sângerează de pe tâmple reci se frâng,

Din al morţii caier toarce îngerul durerii, lin,

Şal de suferinţă rece, pe când ochii mei se sting.

Numai absenţă...

Din mâna ce lancea-mi înfige în trup

eu am sorbit stele...

Din timpul ce-n mine îşi face-nalt scut

eu am vânat clipe...

Din ochiul de soare ce-n frunte îl porţi

lumina-n brăţara albă am prins

la mâna speranţei ce m-a cuprins...

Spaţiul terestru al existenţei...

Unii vin,

alţii pleacă,

la masa vieţii

rânduiala e mereu aceeaşi.

Nimeni nu iese din plan...

Atac la persoană

Cuvinte ce mă frig

şi gesturi care dor

pe al trădării pat

lovesc,

prin al tău

atac la persoană.

Cu vorba-ţi ce minte

cu răceală rosteşti :

Dumnezeu să te-ajute!

Cât bobul de muştar

în sufletul tău gol

iubirea de-ar fi stat,

azi n-ai fi mânuit

sabia urii...

Pânză...

Clipele zigzagau în jurul meu

în chip demonic ,

tu mă pictai tăcut,

eu mă lăsam aşezată

în spaţiul celest,

din jumătatea de sus a pânzei.

Gândul din gânduri...

Răvăşeai prin... gânduri gândul

Cu al clipei evantai,

Coborai în nopţi de-a rândul,

Iubirea din dulce rai.

Îmi turnai în palmă clipa,

Sub o ramură de tei,

Legănându-mă de-aripa

Şoaptei cursă din condei.

Anotimp creat pentru tine...

Îmi spuneai:

- Nu am timp să plutesc

în spaţiul rotund dintre clipe!

De aceea

am creat pentru tine

un anotimp.

Al vieţii biet exilat...

Iubirea nu este un computer

căruia îi setezi opţiunile după bunul plac.

Programul iubirii se derulează în tine

doar dacă eşti pregătit să-i dai start.

Este singurul program pe care nu-l alegi tu,

ci te alege el.

Dacă nu-l înţelegi

eşti sărac.

Iubire ucisă

Îi văd ochii biciuiţi,

de ale tale cuvinte.

Îi văd paşii zdrobiţi,

de şoapta-ţi ce iarăşi o minte.

O văd printre lacrimi căzând,

cu mâna spre cer căutând,

a inimii tale-ndurare.

Iubirea ce ieri adorai

astăzi grea cruce-i ridici

şi trupu-i arunci în mormânt.

Mircea Eliade

Dar ce poate însemna o iubire? Cât poate ea dura? Nimic nu durează în lumea asta; totul trece, totul se preface, totul moare ca să se nască din nou, altfel, în altă parte, cu alți oameni.


Destinul este acea parte din Timp în care Istoria își imprimă voința ei asupra noastră. De aceea trebuie să-i rezistăm, să fugim de el, să ne refugiem în Spectacol.


A nu mai avea timp înseamnă a fi rezolvat toate problemele, a trăi într-un perfect echilibru.


Nu sunt pierdute decât acele bătălii pe care nu le începi niciodată.

Nichita Stănescu

Numai viața mea va muri pentru mine-ntr-adevăr, cândva. Numai iarba știe gustul pamântului. Numai sângelui meu îi e dor de inima mea când o părăsește.

Perfecțiunea nu atrage atenția.

Poetul, ca și soldatul, nu are viață personală.

Sfânt în om este sentimentul. El este în om și în afara lui în același timp. Sentimentul este hrana cu care el satură foamea secundelor pe care le are de trăit. Este un fel de nutreț interior pentru un cal încă și mai interior. Un fel de gură locuind în centrul unei pâini. Un ierbivor interior ierbii.

Lună

Eu  te chem noapte de noapte,

Razele să-ţi despleteşti

Peste-ale dorului pleoape

Însă tu mă ocoleşti.

Îţi trimit şi-n vânt solie,

Numai ca să te înduri,

A iubirii frenezie,

Peste mine să o scuturi.

Iubitul meu cu ochi de Crist

Atâta farmec mă cuprinde

La tine când privesc tăcut,

Privirea ta blândă, cuminte

Am adorat când am văzut.

Când mâna ta şi-a întins dulce

Acele degete de-artist

Le-am prins sfioasă: und’ mă duce?

Nici n-am gândit, erai un vis!

Sfântul Ioan Gură de Aur

Cu nimic nu Îl mânii atât de mult pe Dumnezeu, ca atunci când nedreptăţeşti pe cineva.

Nicolae Steinhardt

Nu piroanele L-au ţinut pe Hristos răstignit,

Mă las pradă dorinţei...

Din mine se înfruptă carnale dorinţe

iar mâna ta-mi întinde ucigătorul măr

mă scutur ca de-o boală

ce nu vrea să-mi dea pace

şi muşc cu poftă iară

din fruct oprit, de-amor.

Îmi stingi sărutul iute

cu gura ta flămândă

mă-nvăluie dorinţa

m-ademeneşte încet...

Neputincios mi-e trupul

şi patimei se vinde...

Sorbind din tine...

Sorbind din tine dulcea ta otravă

mi-aş răzbuna a simţurilor urlet,

mi-aş stinge-n clocotitoarea lor lavă

dorinţele-n tulburător descântec.

Constantin Noica

Despre nesuferita inteligenţă   

Aţi observat desigur ce repede hotărăsc unii oameni în ce priveşte strălucirea sau mediocritatea semenilor lor? Cutare? spun ei. Dar e un prostuţ! Tipul celălalt, da, e niţel mai inteligent. Sau, ceva mai rar: ce inteligentă femeie! Cum fac ei să hotărască atât de sigur şi atât de repede? În definitiv, inteligenţa e, până la un punct, ca frumuseţea: o simplă dispoziţie, pe care cineva o poate avea necontenit, nici vorbă, dar care e mai accentuată într-una din zile, mai impunătoare într-unele situaţii, mai cuceritoare cu privire la unele persoane. Femeile ştiu bine aceasta şi de aceea îşi regizează, niţel, frumuseţea lor. Ele înţeleg foarte bine să li se spună : ce frumoasă eşti astăzi! Dar, care om inteligent nu s-ar supăra când i s-ar spune: ce inteligent eşti astăzi!

   Şi, cu toate acestea, nu ar fi chiar atât de absurd şi ofensator . Inteligenţa nu reuşeşte de fiecare dată pur şi simplu fiindcă ea nu e o reacţiune automată, ci o facultate, de a cărei prezenţă în sânul unei persoane nu te încredinţezi decât după multă observaţie. Inteligent nu e cel care reuşeşte o dată, de două ori, de trei ori, căci s-ar putea să reuşească printr-un material de împrumut. Inteligent e altul de nenumărate ori. Mediocru o dată, mediocru a doua oară, şi totuşi nou, personal, dacă stai să-i totalizezi toată reacţiunea.

   De aceea, ca să poţi spune despre un om că e inteligent, de câte ori nu trebuie să te fi plictisit, decepţionat, indispus el...

Parteneriatul educaţional, şcoală-comunitate - fragment -

    Parteneriatul educaţional este forma de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copilului la nivelul procesului educativ. El presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni educative între factorii educaţionali. Parteneriatul educaţional se desfăşoară împreună cu actul educaţional  propriu-zis. El se referă la proiectarea, decizia, acţiunea şi colaborarea dintre instituţii, influenţe şi agenţi educaţionali.

  Parteneriatul educaţional (amintea inst. Ionela Petrosel în articolul său: ,,Despre parteneriatul educational”) , se realizează între:

 - instituţiile educaţiei: familie, şcoală şi comunitate;

- agenţii educaţionali: copii, părinţi, profesori, specialişti în rezolvarea unor probleme educaţionale (psihologi, consilieri psiho-pedagogi, terapeuţi etc.);

- membri ai comunităţii cu influenţă asupra creşterii, educării şi dezvoltării copilului (medici, factori de decizie, reprezentanţii bisericii, ai poliţiei etc.);

  Parteneriatul educaţional se adresează în principal părinţilor şi profesorilor, şi se referă la a acţiona în acelaşi sens. Ceea ce hotărăşte familia, trebuie să fie în acord cu măsurile şcolare, şi ceea ce face un părinte, să nu fie negat de celălalt.

   Se ştie că educaţia, ca acţiune socială organizată, presupune mai mulţi factori: familia, şcoala şi comunitatea. Democratizarea educaţiei face necesară deplasarea centrului de interes de pe cunoştinţe impuse - pe obiective, de pe programe abstracte - pe nevoile curente ale elevului, astfel încât acesta să fie centrul de interes al tuturor.

   În privinţa  comunităţii, încercând să-i dăm o definiţie, am putea spune că este:

-Spaţiu în care oamenii conlucrează pentru a identifica nevoile comune şi valorile pe care le preţuiesc;

-Spaţiu al interacţiunilor sociale bazate pe nevoi, interese şi aspiraţii comune;

-Spaţiu în care membrii au încredere unii în alţii şi conlucrează la rezolvarea problemelor comune;

-Spaţiu în  care există consens axiologic al membrilor (respect civic, respect etnic, cooperare etc.)

   Orice program educativ poate deveni eficient în măsura angajării părţilor componente. În acest sens, vin în ajutor proiectele de  parteneriat educaţionale care vizează întărirea relaţiilor dintre părinţi, elevi, dascăl şi comunitate, creşterea gradului de implicare a tuturor factorilor educaţionali.  

  Activitatea în parteneriat are nenumărate avantaje, deoarece creează relaţii de colaborare, clarifică diverse probleme educative, oferă un nou cadru de dezvoltare a personalităţii  elevului. Iniţierea diferitelor proiecte de parteneriat educaţionale sunt benefice atât pentru elevi, cât şi pentru toţi factorii implicaţi ( şcoală, familie, comunitate).

   Comunitatea reprezintă cadrul cultural, spiritual şi geografic de dezvoltare al elevului. Prin caracteristicile ei, poate susţine interesele şcolii.  Fiecare şcoală devine ,,o comunitate a celor ce învaţă”, în condiţiile propriului său plan de îmbunătăţire continuă a predării, învăţării şi disciplinei. Toţi elevii săi se străduiesc şi fac progrese în direcţia atingerii standardelor dorite, fiind ajutaţi de părinţi, cadre didactice şi alţi parteneri implicaţi. Şcolile şi comunitatea îmbunătăţesc instrucţia, evaluarea, dezvoltarea profesională a cadrelor didactice, implicarea părinţilor şi a oamenilor de afaceri, astfel încât fiecare aspect al educaţiei funcţionează ca parte a unui sistem, care sprijină toţi elevii pentru a-şi atinge obiectivele.

Portret de dascăl...

   Ştiam că va sosi şi ziua aceasta! Ziua în care mă voi despărţi de cea mai dragă fiinţă din viaţa mea, după mama, învăţătoarea mea.

  Cu părul bălai, cârlionţat, ce-i curge atât de frumos pe umeri, uneori o asemănam cu un înger!

   Chiar dacă au fost zile în care o supăram cu vreo obrăznicie sau o temă nefăcută, ea găsea mereu o vorbă potrivită şi, cu surâsul pe buze, rezolva şi cea mai dificilă problemă pe care i-o puneam pe braţe, cu dezinvoltura noastră.

   Felinar al înţelepciunii, permanent aprins pentru noi, în aceşti patru ani de şcoală primară, învăţătoarea mea, doamna Angelica Iordan, a fost pentru mine şi colegi, cea mai frumoasă dăscăliţă...

   Glasul său, când duios, când autoritar, a ştiut permanent să ne modeleze, să ne cizeleze conduitele şi să ne sădească în suflet cele mai frumoase trăsături morale de caracter.

   Nu doar literele alfabetului, poveştile cifrelor şi a altor noţiuni pe care ni le-a făcut cunoscute din lumea cărţilor, cu harul său de dascăl, ci, a ştiut permanent să  răscolească aurul din noi, ne-a descoperit fiecăruia talentul şi ni l-a pus în valoare încurajându-ne să mergem la diferite concursuri şcolare, atât de importante pentru educaţia noastră.

Cu fiica mea... 21 iunie 2012

Sfântul Ignatie

Tu, cel, ce pe pământ călătoreşti,

Trezeşte-te dintru a ta visare!

Căci plină este de păcătuire

Desaga patimilor tale.

Eşti scufundat ca într-un vis adânc

În nepăsare.

Viaţă, acest dar fără preţ,

Să încetezi zadarnic a o irosi!

Căci altfel moartea, fără să te-aştepţi,

Ca un tâlhar la tine va veni.

Sfântul Ioan de Kronstadt

   În rugăciune ţine-te de regula următoare: mai bine să spui cinci cuvinte din inimă decât nenumărate cu limba. Când bagi de seamă că inima ta e rece şi n-ai chef să te rogi, opreşte-te, încălzeşte-ţi inima cu oarecare imagine vie – de pildă, cea a ticăloşiei tale, a sărăciei şi orbirii tale duhovniceşti – sau prin gândul la marile binefaceri din fiecare clipă ale lui Dumnezeu faţă de tine şi de tot neamul omenesc, mai ales faţă de creştini, iar apoi roagă-te fără grabă, cu simţire caldă.

Napoleon Bonaparte

Zece oameni care-și exprimă părerea în public sunt mai puternici decât alte sute de mii care tac.


Un conducător este un negustor de speranțe.


Iertarea înseamnă a te ridica mai presus decât cei ce te-au insultat.


Imposibil este un cuvânt care se găsește doar în dicționarul proștilor.

Când spun 15 iunie, ating cu o lacrimă versul eminescian...

Lasă-ţi lumea... 


Lasă-ţi lumea ta uitată,
Mi te dă cu totul mie,
De ţi-ai da viaţa toată,
Nime-n lume nu ne ştie.

Vin' cu mine, rătăceşte
Pe cărări cu cotituri,
Unde noaptea se trezeşte
Glasul vechilor păduri.

Albert Einstein

Două lucruri sunt infinite: universul și prostia omenească. 


Este mai ușor de sfărâmat un atom decât o prejudecată falsa.


Încearcă nu să fii un succes, ci să fii o valoare.


Marile spirite întotdeauna au întâlnit opoziții violente de la mințile mediocre.


Nu există cuvinte mari ci doar oameni mici.


Pune mâna pe o sobă fierbinte un minut și ți se va părea o oră. Stai cu o fată frumoasă o oră și ți se va părea un minut. Asta este relativitatea.

La-nceputul serilor

Liniştea te-nsoţea pretutindeni, ca o suită. Dacă ridicai o mână, se făcea în arbori tăcere. Când mă priveai în ochi, împietrea o clipită din a timpului curgătoare putere. Simţeam că pot adormi, visând stele locuite. Şi, numai dacă m-ar fi atins umbra ta foşnitoare, aş fi putut împinge nopţile-ncremenite ca pe-o elice-naintând, spre soare.

Nicolae Steinhardt

Iertarea 

    Iertarea greşiţilor noştri e simplă, elementară şi lesnicioasă. Omul de treabă iartă fără a se lăsa prea mult rugat şi de îndată dă glas magicei formule atât de proprie fiinţei simţitoare şi gânditoare: te iert, Dumnezeu să ne ierte pe toţi, (El ştie că este de asemenea supus greşelii şi cunoaşte ori poartă din fire în adâncul sinei sale textul Sfântului Apostol Pavel: “Nu este drept unul; nu este cel ce înţelege, nu este cel ce caută pe Dumnezeu; toţi s-au abătut împreună, netrebnici s-au făcut; nu este cine să facă binele, nici măcar unul nu este.” (Rom. 3, 10-12; Vezi şi Ps. 13, 2-3 şi 52, 3-4.) Domnul însuşi ne-a poruncit să iertăm oricând şi ori de câte ori va fi nevoie, fără limită: căci ce înseamnă răspunsul dat lui Petru (Mat. 18, 20-22) “de şaptezeci de ori câte şapte” altceva decât: de infinit de multe ori, dificil fiind a presupune că omul cel mai nărăvit ne va greşi de patru sute nouăzeci de ori într-o singură zi? Iar în Rugăciunea Domnească iertarea păcatelor de către Dumnezeu e condiţionată şi pusă în concordanţă cu prealabila iertare a greşiţilor noştri, devine – cum spune limbajul matematic – funcţie a capacităţii insului de a-şi ierta semenii.

Interviu cu un aviator - ultima parte-

Şi alte cuvinte drept mărturie…

   Sper că am convins cititorii că  protagonistul cărţii a fost deschizător de drum  pentru multe persoane, cărora le-a modelat sufletele sădind în ei profesionalismul. I-a încurajat să urce treptele succesului şi a fost fereastră deschisă pentru toate aripile pregătite să zboare. Şi… privindu-i chipul, ce îmi părea cândva mărginit de severitate, am observat că, de fapt, poartă în el oglindirea discipolilor săi ce au bătut timid, la un moment dat, la porţile vieţii  de jurnalist şi pe care i-a învăţat să ţeasă din firul slovelor haină argintată pentru cititorul de rând. 

  Zilele trecute, navigând prin mrejele ispititoare ale internetului, am ajuns pe feminis.ro şi…surpriză…am găsit un cuvânt de gratitudine adresat lui Marian Covache de către fosta lui ucenică, Oana Scarlet.

  Iată ce scria Oana într-un material cu titlul: ,,Redactorul sef de la primul ziar unde am lucrat”.

Petru Dugulescu

Şiroaie de sânge


Şiroaie de sânge îţi curg pe obraz,
Şi-n ochii Tăi lacrimi s-ascund;
Sub lemnul durerii Tu luneci şi cazi,
Iar spinii în carne-Ţi pătrund.

Adâncă-i durerea ce-n suflet o strângi!
Urcuşul Golgotei e greu.
Iar cel pentru care Tu suferi şi plângi,
Iisuse, Iisuse sunt eu.

Nicolae Iorga

Nu l-au cunoscut 


Oricât de sfânt era Iisus
Şi cât de lămurit prin lut
Vedeai pe cel venit de sus
Şi ai săi nu l-au cunoscut.

Interviu cu un aviator - penultima parte-

Clipele mele... ce vor deveni file de carte

       În viaţă ai... sau îţi croieşti cărări pe care le parcurgi ani, zeci de ani poate, zi  de zi, şi... nu de puţine ori, există posibilitatea să nu reuşeşti a le cunoaşte toate coclaurile ce le străjuiesc, de unde s-ar putea ivi neştiute pericole.  De cele mai multe ori, s-a dovedit că respectivele survin tocmai de prin cotloanele acelor căi pe care ţi le-ai făcut singur. Cărările prorocite de ursitoare sunt mai puţin bântuite de Scaraoţchi şi de neamurile lui diavoleşti. Cum aceştia îşi bagă coada doar acolo unde nu simte miros de tămâie, e bine să-ţi cădelniţezi temeinic şi cu credinţă drumurile vieţii prin care treci, deoarece respectivele cărări se lasă greu bătătorite de unul singur.

  Vin zile în viaţa unui om când nu mai  poate hălădui prin potecile din anii tinereţii, când nu simţea arşiţa verii şi nici frigul iernii, când chiar şi scaieţii aveau miros dulce de trandafiri. Tulburat astfel, cu inima strânsă de frica anilor ce vor să vină, de obicei brumaţi de griji şi de nevoi, e bine să se rezume doar la aleile bine ştiute şi să păşească mai puţin pe cărări lăturalnice. Greşind însă, trebuie să lupte cu el, cu ghimpii care-i vor frige tălpile, ca un avertisment că acela nu-i drumul lui. Şi... luptă cu el până se convinge că trebuie să se întoarcă unde îi este locul, acolo unde ursita l-a aşezat.

Adevărata dragoste...

    Un om bogat, pasionat de artă, avea în colecţia lui  opere ale tuturor marilor maeştri, renascentişti, clasici şi moderni, din toate şcolile şi curentele. Deseori stătea împreună cu unicul său fiu, admirând minunatele piese din colecţia lor. Dar a izbucnit războiul şi fiul a fost înrolat şi  trimis la luptă. El a dat dovadă de mult curaj şi a murit la datorie, în timp ce salva viaţa unui camarad. Când a primit anunţul, tatăl a fost profund îndurerat de pierderea unicului său fiu.O lună mai târziu, a auzit bătăi la uşă . În prag stătea un tânar cu un pachet mare în braţe...El a spus:
- Domnule, nu mă cunoaşteţi. Eu sunt soldatul pentru care fiul dumneavoastră şi-a dat  viaţa. În acea zi el a salvat multe vieţi ale celor răniţi dar, în timp ce încerca să mă ducă pe mine într-un loc sigur, un glonte i-a străpuns inima, el murind  pe loc...Deseori ne vorbea  de dumneavoastră şi despre pasiunea pe care o aveţi pentru artă. Tânarul i-a înmânat  pachetul. -Ştiu că este aproape un nimic. Eu nu sunt un pictor cunoscut, dar sunt convins că fiul dumneavoastră ar fi vrut să aveţi acest tablou.
Tatăl a început să desfacă ambalajul. Era un portret al fiului său, pictat de tânar. Privindu-l  atent,  a fost uimit de felul în care tânarul pictor a reuşit să surprindă  chipul, dar şi personalitatea fiului său. Tatăl a scos un suspin şi cu ochii plini de lacrimi a mulţumit tânărului, oferindu-i şi o sumă de bani pentru tablou. -O, nu se poate aşa ceva, domnule... Toată viaţa  nu voi putea să plătesc pentru ceea ce fiul dumneavoastră a facut pentru mine. Acesta este doar un cadou. Tatăl a prins tabloul pe una din simezele sale. De câte ori avea vizitatori, el începea prin a le arăta portretul fiului său  şi numai  după aceea le dădea voie să vadă marile capodopere  colecţionate.

Interviu cu un aviator- partea a XVII-a-

   Şi dacă tot am ajuns în ceasul confesiunilor familiei Covache, se cuvine să adresez câteva întrebări şi soţiei protagonistului acestei cărţi, Virginia Covache. Nu de alta, dar cine poate cunoaşte mai bine sufletul unui om decât persoana lângă care vieţuieşte zi de zi? Aşadar:

   - Cum a fost viaţa alături de un om al aerului, al condeiului şi al ... visurilor măreţe?

   - Tumultoasă aş spune! Cu ancora emoţiilor aşteptării aruncată permanent spre cer. Când Marian zbura, era tare greu. Inima unei femei dezrădăcinează din ea cele mai grele trăiri. Teama mă învăluia adesea atunci când nu aveam veşti de la el. Şi ... chiar dacă în lipsa persoanei iubite citeşti şi reciteşti scrisorile de dragoste ascunse în cufărul sufletului, gândul că poate fi în orice moment în pericol, îţi deschide fără voie uşa temerilor şi le lasă să zburde prin trup nestingherite. Şi ... nu sunt emoţiile acelea pe care le avem când suntem elevi înaintea unui examen greu de trecut! Ci sunt unele care ne dezarmează de linişte... sunt acele clipe în care te transformi în Ana meşterului Manole şi te laşi zidită de propria umbră ... şi te laşi cucerită de propriile lacrimi... este ceva greu de exprimat în cuvinte, greu de suportat...

  Mi-amintesc că odată am fost sunată de la Aerobaza din Galaţi, unde soţul meu lucra, spunându-mi-se că acesta nu răspundea la staţie. Respiraţia aproape că mi s-a oprit în secunda aflării unei astfel de veşti. Am ieşit afară, în balcon, fiindcă simţeam efectiv că nu mai am aer. Cele mai sumbre gânduri mă traversau... iar lacrimile încercam să mi le controlez. Trebuia să fiu puternică, să mă aştept la ce e mai rău. Ştiu că cei de la Aerobază te anunţă doar atunci când sunt aproape siguri că ceva rău s-a produs.

  Totuşi... mi-amintesc că  şi de data aceasta s-a dovedit că totul a fost în regulă. Cum spuneam, răvăşită fiind, am observat că pe sub balconul casei noastre trecea Marian. Nu-mi venea să cred! Cum? Doar ce fusesem anunţată că nu răspunde la staţie! O, Doamne! mi-am zis atunci în gând, probabil atât de mult îmi doresc să-l strâng în braţe încât am ... viziuni! Dar... nu erau himere... era chiar minunatul meu soţ care  în următoarele minute m-a strâns în braţe şi căruia eu nu voiam să-i mai dau drumul... Merita să-l pedepsesc pentru spaima ce mi-o provocase... trebuia să-l ţin ore în şir strâns la pieptul meu şi să nu-l eliberez decât atunci când voi simţi că obosesc. Dar... nu a fost aşa... Marian mi-a şters lacrimile de  fericire amestecate cu teamă şi mi-a promis, cum făcea de fiecare dată, că totul va fi OK, că Dumnezeu va avea grijă de el acolo sus mereu şi că dacă ar fi să mă tem, ar însemna să gândesc că ceva rău i s-ar putea întâmpla şi dacă ar traversa strada ... Acesta era stilul său, să mă protejeze, să mă asigure că forţa lui este suficientă pentru... liniştea mea. 

      - Descrie-mi în câteva cuvinte Soţul, Tatăl şi Omul Marian Covache!

Theodore Roosevelt

Acționează! Profită de ocazii. Omul nu a fost făcut melc.


Gândurile mărețe vorbesc doar minților mari, dar acțiunile mărețe vorbesc întregii omeniri.


Moartea este întotdeauna, indiferent de circumstanțe, o tragedie; căci altfel viața ar deveni tragică. 


Nici un om nu este deasupra legii ori sub ea; nu avem nevoie de permisiunea nimănui când îi cerem să respecte legea. Pentru că acesta este dreptul nostru, și nu un favor din partea lui.


Mai mult, și mai presus de orice, să ne amintim că vorbele contează doar dacă sunt expresia faptelor, sau dacă sunt urmate de fapte.Vorbele trebuie judecate în funcție de faptele noastre; străduinde-ne către un ideal măreț trebuie să folosim metode realiste; dacă nu putem obține totul dintr-o dată, trebuie să avansăm pas cu pas, și să ne mulțumim cu faptul că avansăm pe calea cea bună.

John F. Kennedy

Iartă-ți dușmanii, dar nu le uita niciodată numele.


Acei care îndrăznesc să cunoască eșecul pot să realizeze multe.


Prea des noi ne bucurăm de confortul unei opinii fără disconfortul cugetării.


Schimbarea este o lege a vieții. Iar cei care se gândesc doar la trecut și la prezent vor pierde viitorul.


Să nu negociem cu frică. Dar, să nu ne fie niciodata frică să negociem.

Folclorul românesc, darul din inima noastră

    Şcoala cu clasele I-VIII Movila Miresii împreună cu Primăria şi Consiliul Local Movila Miresii, au organizat astăzi, 2 iunie 2012, Concursul judeţean de muzică populară ,,Zestrea movilenilor”, ediţia a II-a.

   De la organizatorul concursului, Ionel Laurenţiu, profesor de muzică, am aflat:

   ,, Concursul se  desfăşoară pe trei secţiuni. Prima secţiune - Solişti vocali- ai claselor V-VI; secţiunea a II-a – Solişti vocali- având participanţi elevi din clasele VII-VIII şi cea de-a III-a secţiune, a Grupurilor vocale. Concursul se adresează elevilor din clasele I-VIII, ai şcolilor din judeţul Brăila.

  S-au pregătit pentru concurenţi diplome ale premiilor I, II şi III, pentru fiecare secţiune şi bineînţeles, marele premiu - Trofeul ,,Zestrea movilenilor”. Toţi participanţii primesc diplome de participare ca semn al muncii lor, al pregătirii vocale pentru un asemenea act artistic. Importantă este implicarea Primăriei locale, prin reprezentantul acesteia, primarul Dumitru Panţuru care oferă câştigătorilor premii în bani.”

  Aşadar, cheia de aur care a deschis inimile locuitorilor movileni, şi nu numai, s-a  ascuns în glasurile copiilor care au participat la această competiţie, ce s-a derulat la Casa de cultură a localităţii movilene.

Concursul judeţean de muzică populară ,,Zestrea movilenilor” în imagini...

Lacrimi, flori şi regrete...

  Cele mai importante momente din viaţa unui om sunt: botezul, căsătoria şi... înmormântarea. Sunt trei ceremonii care amintesc de trecerea prin viaţă a unui om.
La naşterea unui prunc toată lumea se bucură, are loc o minune dumnezeiască şi un suflet îşi face intrarea în lume. În momentul căsătoriei, iarăşi avem motiv de fericire, de petrecere. Chiar dacă respectiva căsătorie nu va trece proba timpului, importantă e legătura mirilor înaintea lui Dumnezeu în momentul înfăptuirii ei.

  Până aici totul pare OK. Însă... cum ar trebui, oare, să ne comportăm atunci când ne despărţim de o persoană dragă, pentru totdeauna? Ce cuvinte pot umple golul sufletesc lăsat de pierderea unei fiinţe dragi? Cum să accepţi plecarea acelei persoane, mai ales atunci când ea pleacă fulgerător, fără să te avertizeze că ascunde în interiorul său vreo suferinţă? Şi iată că... se întâmplă. Şi cred că niciodată nu ne vom împăca cu o astfel de încercare. Încercare pentru cei rămaşi în urmă, fiindcă cel care pleacă spre veşnicie este probabil împăcat cu sine şi cu lumea. Are cu siguranţă palmele pline de fapte bune pe care le-a strâns pe parcursul vieţii şi cu care va plăti la toate vămile din drumul său către Rai. Acele fapte cu care se va înfăţişa înaintea lui Dumnezeu.

Zestrea movilenilor

1 Iunie – ziua internaţională a copilului -

   Când vara îşi deschide evantaiul zilelor sale, prima zi în care îşi arată zâmbetul, este  1 Iunie. Este ziua în care de pe ramul din sufletul fiecărui copil culegem cireşe coapte şi le mâncăm cu multă plăcere. Sunt atât de gustoase! Dintr-o dată pe chipul celor ce muşcă din delicioasele fructe, va înflori cu adevărat vara!

   Şi...  nu este o zi ca oricare altele, este ziua când în multe ţări copiii sunt sărbătoriţi, când se taie mii de torturi aniversare şi când pe buzele tuturor curge urarea : ,,La mulţi ani, copile!”

 Trebuia inventată o asemenea zi, pentru a se  aminti tuturor despre drepturile noastre, ale copiilor, care sunt  recunoscute de către cei mari,  copiii fiind protejaţi împotriva violenţelor şi având dreptul la libertatea de exprimare. Este ziua în care primim cele mai speciale daruri şi când orice dorinţă ne este împlinită de către cei dragi.

George Bacovia

Ecou de romanţă


S-a dus albastrul cer senin
Şi primăvara s-a sfârşit -
Te-am aşteptat în lung suspin,
Tu, n-ai venit!


Şi vara, şi nopţile ei,
S-a dus, şi câmpu-i veştejit -
Te-am aşteptat pe lângă tei,
Tu, n-ai venit!

Interviu cu un aviator- partea a XVI-a

   - Printre diplomele ce încarcă panoul realizărilor tale profesionale, am zărit  şi brevetul de revoluţionar. Vorbeşte-mi despre el! Ai fost şi tu în mijlocul evenimentelor din decembrie 1989?

- Păi... dacă nu eram acolo, astăzi nu aş fi fost recunoscut ca: Luptător  pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 - Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite!

  Deci... răspunsul ar fi că: am fost în mijlocul evenimentelor în decembrie 1989, ce

s-au desfăşurat la Brăila, încă din primele clipe ale intrării întâiului grup de brăileni în Casa  Albă,  încercând să-l înlăture de la putere pe fostul prim-secretar Anton Lungu, cu care aveam totuşi o relaţie bună, prin prisma meseriei mele. Pot să spun că împreună cu actualul director al Teatrului Maria Filotti, cantautorul Mircea Bodolan, am cântat, în balconul de astăzi al Prefecturii Brăila, prima oară melodia ce avea să devină Imnul de Stat,  Deşteaptă-te române!

Tudor Arghezi

Dragoste târzie

Da, te-aş iubi cum mă iubeşti şi tu.
Inim-ar spune da, cugetul nu.
Te-ai aşteptat vâltoarea să mă ia
Şi să mă ardă în dogoarea ta.
De unde te-ai ivit să mă-mpresori
Cu-atâtea stele şi cu-atâţi fiori?
Nu ţi-ai dat seama, şi de-abia
Vedeam şi eu că ai putea
Să fii copila mea.
Simţirea dragostei, ades nebună,
Răzleţe streine le-mpreună,
Şi vârstele le face deopotrivă.
Femeie pătimaşă, aprinsă, uscăţivă,
Eşti tânără, trufaşă şi frumoasă.
Mă vrei al tău si-atât, şi nu-ţi mai pasă

Jorge Luis Borges

Silvina Ocampo mi-a spus că un poet are nevoie să scrie și versuri proaste. Altfel, celelalte nu pot ieși în evidență... Numai poeții de mâna a doua scriu numai versuri bune. Măcar din politețe, trebuie să ai și versuri proaste.


Îmi amintesc ce spunea Sfântul Augustin: „Ce este timpul? Dacă nu mă întreabă nimeni, știu ce este. Dacă sunt întrebat, nu știu ce să răspund.


Dacă un om nu simte poezia fizic, atunci nu simte poezia deloc. E mai bine să se facă profesor sau critic.



Îmi amintesc ce-a spus Emerson: limbajul este poezie fosilă. El a spus că fiecare cuvânt este o metaforă. Puteți verifica acest lucru căutând un cuvânt în dicționar.

Rabindranath Tagore

       Nu-ți ofensa prietenul, împrumutându-i merite din buzunarul tău.

                  

        Copacii sunt efortul nesfârșit al Pământului de a vorbi cu cerul.

                 

        Credința este pasărea care cântă când zorii nu au apărut încă.

                     

        Iubirea este atunci când sufletul începe să cânte și florile vieții tale înfloresc singure.

                 

        Numai acela este liber care iubește libertatea pentru el și e bucuros s-o extindă și asupra altora.

                    

      Nu te uita în urmă, ci privește cu curaj tot ce ți-a hărăzit soarta. Mergi înainte cu bucurie, adună-ți toate puterile pentru a alege binele din tot ce vei avea de înfruntat.