Portret de dascăl...

   Ştiam că va sosi şi ziua aceasta! Ziua în care mă voi despărţi de cea mai dragă fiinţă din viaţa mea, după mama, învăţătoarea mea.

  Cu părul bălai, cârlionţat, ce-i curge atât de frumos pe umeri, uneori o asemănam cu un înger!

   Chiar dacă au fost zile în care o supăram cu vreo obrăznicie sau o temă nefăcută, ea găsea mereu o vorbă potrivită şi, cu surâsul pe buze, rezolva şi cea mai dificilă problemă pe care i-o puneam pe braţe, cu dezinvoltura noastră.

   Felinar al înţelepciunii, permanent aprins pentru noi, în aceşti patru ani de şcoală primară, învăţătoarea mea, doamna Angelica Iordan, a fost pentru mine şi colegi, cea mai frumoasă dăscăliţă...

   Glasul său, când duios, când autoritar, a ştiut permanent să ne modeleze, să ne cizeleze conduitele şi să ne sădească în suflet cele mai frumoase trăsături morale de caracter.

   Nu doar literele alfabetului, poveştile cifrelor şi a altor noţiuni pe care ni le-a făcut cunoscute din lumea cărţilor, cu harul său de dascăl, ci, a ştiut permanent să  răscolească aurul din noi, ne-a descoperit fiecăruia talentul şi ni l-a pus în valoare încurajându-ne să mergem la diferite concursuri şcolare, atât de importante pentru educaţia noastră.

   Şi serbările! Întotdeauna a ştiut să pregătească alături de noi cele mai originale spectacole, a fost Zâna fermecată din poveste, iar noi piticii săi. Şi...dintr-o poveste reală, nu imaginară! Nu 7, ci....16 pitici, care au crescut, pe care nu-i mai pot cuprinde braţele Zânei, pentru că... au crescut, iar acele braţe, vor trebui să fie încărcate, la toamnă, de alţi pitici, bobocii de clasa I, din aluatul cărora va modela alţi elevi buni.

  Aş putea continua la nesfârşit să povestesc despre învăţătoarea mea, o persoană deosebită şi, aproape că nu-mi pot opri lacrimile, când realizez că ne vom despărţi de ea. O să o vizităm şi-n următorii ani, cu siguranţă, iar ea ne va veghea permanent şi se va interesa de reuşitele noastre şcolare, însă, clipa aceasta, a despărţirii drumurilor noastre, pare atât de grea!

   La revedere, doamnă învăţătoare! Vă vom purta adânc în suflet recunoştinţa!

Şi... e doar ceasul zborului nostru, spre înalt, spre lumea adolescenţei şi a ciclului gimnazial. Deci trebuie să sărbătorim!

    Aşadar... să facem loc doar lacrimilor de fericire!

                                           Valentina Pîrlog, clasa a IV, Movila Miresii