Atâta farmec mă cuprinde
La tine când privesc tăcut,
Privirea ta blândă, cuminte
Am adorat când am văzut.
Când mâna ta şi-a întins dulce
Acele degete de-artist
Le-am prins sfioasă: und’ mă duce?
Un vis în care viaţa-mi curge
Cu val duios, cu râs, cu dor
Cu-a ta iubire ce m-atinge
Şi pentru care pot să mor.
Toată durerea împăturită
Atâţia ani la pieptu-mi trist
În fericire-ai prefăcut-o
Iubitul meu cu ochi de Crist!
Cornelia Vîju
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu se înjura şi nu se face spam
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.