Mestecă-mă încet...

În fiecare zi  te am

în şoapta albastră a slovelor mele.

Te îngrop în metafore rare

şi-mi înmiresmez trupul cu atingerea ta.

Te împletesc în ceasuri de flori

cu răsărit,

cu dor de iubire...

Dar...

niciodată nu pot

să mă înfrupt cu gura ta,

cu trupul tău,

mai mult decât o respiraţie de-a lunii.

Astăzi te strig:

- Vino mai aproape, iubite!

Paşte-mă din iarba dorinţei de tine

şi mestecă-mă încet...

Cornelia Vîju