Se frâng în vânt ale visului ramuri...

Cu ea servil, cu mine gol şi rece

Mă farmeci iar cu ochiul tău divin,

Sărmana mea inimă astăzi trece

Prin nepăsarea ta, prin dor şi prin suspin.

Şi, Doamne, poate o fi doar gândul

Călăul ce îmi arde încet suflarea!

Şi, poate că, pitindu-mă la sânul

Iubirii, el îmi va asculta chemarea.

Somnul despărţirii...

Printre crengi suspină vântul  şi îmi poartă adânc chin,

Gândurile-mi sângerează de pe tâmple reci se frâng,

Din al morţii caier toarce îngerul durerii, lin,

Şal de suferinţă rece, pe când ochii mei se sting.

Numai absenţă...

Din mâna ce lancea-mi înfige în trup

eu am sorbit stele...

Din timpul ce-n mine îşi face-nalt scut

eu am vânat clipe...

Din ochiul de soare ce-n frunte îl porţi

lumina-n brăţara albă am prins

la mâna speranţei ce m-a cuprins...

Spaţiul terestru al existenţei...

Unii vin,

alţii pleacă,

la masa vieţii

rânduiala e mereu aceeaşi.

Nimeni nu iese din plan...

Atac la persoană

Cuvinte ce mă frig

şi gesturi care dor

pe al trădării pat

lovesc,

prin al tău

atac la persoană.

Cu vorba-ţi ce minte

cu răceală rosteşti :

Dumnezeu să te-ajute!

Cât bobul de muştar

în sufletul tău gol

iubirea de-ar fi stat,

azi n-ai fi mânuit

sabia urii...

Pânză...

Clipele zigzagau în jurul meu

în chip demonic ,

tu mă pictai tăcut,

eu mă lăsam aşezată

în spaţiul celest,

din jumătatea de sus a pânzei.

Gândul din gânduri...

Răvăşeai prin... gânduri gândul

Cu al clipei evantai,

Coborai în nopţi de-a rândul,

Iubirea din dulce rai.

Îmi turnai în palmă clipa,

Sub o ramură de tei,

Legănându-mă de-aripa

Şoaptei cursă din condei.

Anotimp creat pentru tine...

Îmi spuneai:

- Nu am timp să plutesc

în spaţiul rotund dintre clipe!

De aceea

am creat pentru tine

un anotimp.

Al vieţii biet exilat...

Iubirea nu este un computer

căruia îi setezi opţiunile după bunul plac.

Programul iubirii se derulează în tine

doar dacă eşti pregătit să-i dai start.

Este singurul program pe care nu-l alegi tu,

ci te alege el.

Dacă nu-l înţelegi

eşti sărac.

Iubire ucisă

Îi văd ochii biciuiţi,

de ale tale cuvinte.

Îi văd paşii zdrobiţi,

de şoapta-ţi ce iarăşi o minte.

O văd printre lacrimi căzând,

cu mâna spre cer căutând,

a inimii tale-ndurare.

Iubirea ce ieri adorai

astăzi grea cruce-i ridici

şi trupu-i arunci în mormânt.

Mircea Eliade

Dar ce poate însemna o iubire? Cât poate ea dura? Nimic nu durează în lumea asta; totul trece, totul se preface, totul moare ca să se nască din nou, altfel, în altă parte, cu alți oameni.


Destinul este acea parte din Timp în care Istoria își imprimă voința ei asupra noastră. De aceea trebuie să-i rezistăm, să fugim de el, să ne refugiem în Spectacol.


A nu mai avea timp înseamnă a fi rezolvat toate problemele, a trăi într-un perfect echilibru.


Nu sunt pierdute decât acele bătălii pe care nu le începi niciodată.

Nichita Stănescu

Numai viața mea va muri pentru mine-ntr-adevăr, cândva. Numai iarba știe gustul pamântului. Numai sângelui meu îi e dor de inima mea când o părăsește.

Perfecțiunea nu atrage atenția.

Poetul, ca și soldatul, nu are viață personală.

Sfânt în om este sentimentul. El este în om și în afara lui în același timp. Sentimentul este hrana cu care el satură foamea secundelor pe care le are de trăit. Este un fel de nutreț interior pentru un cal încă și mai interior. Un fel de gură locuind în centrul unei pâini. Un ierbivor interior ierbii.

Lună

Eu  te chem noapte de noapte,

Razele să-ţi despleteşti

Peste-ale dorului pleoape

Însă tu mă ocoleşti.

Îţi trimit şi-n vânt solie,

Numai ca să te înduri,

A iubirii frenezie,

Peste mine să o scuturi.

Iubitul meu cu ochi de Crist

Atâta farmec mă cuprinde

La tine când privesc tăcut,

Privirea ta blândă, cuminte

Am adorat când am văzut.

Când mâna ta şi-a întins dulce

Acele degete de-artist

Le-am prins sfioasă: und’ mă duce?

Nici n-am gândit, erai un vis!

Sfântul Ioan Gură de Aur

Cu nimic nu Îl mânii atât de mult pe Dumnezeu, ca atunci când nedreptăţeşti pe cineva.

Nicolae Steinhardt

Nu piroanele L-au ţinut pe Hristos răstignit,

Mă las pradă dorinţei...

Din mine se înfruptă carnale dorinţe

iar mâna ta-mi întinde ucigătorul măr

mă scutur ca de-o boală

ce nu vrea să-mi dea pace

şi muşc cu poftă iară

din fruct oprit, de-amor.

Îmi stingi sărutul iute

cu gura ta flămândă

mă-nvăluie dorinţa

m-ademeneşte încet...

Neputincios mi-e trupul

şi patimei se vinde...

Sorbind din tine...

Sorbind din tine dulcea ta otravă

mi-aş răzbuna a simţurilor urlet,

mi-aş stinge-n clocotitoarea lor lavă

dorinţele-n tulburător descântec.

Constantin Noica

Despre nesuferita inteligenţă   

Aţi observat desigur ce repede hotărăsc unii oameni în ce priveşte strălucirea sau mediocritatea semenilor lor? Cutare? spun ei. Dar e un prostuţ! Tipul celălalt, da, e niţel mai inteligent. Sau, ceva mai rar: ce inteligentă femeie! Cum fac ei să hotărască atât de sigur şi atât de repede? În definitiv, inteligenţa e, până la un punct, ca frumuseţea: o simplă dispoziţie, pe care cineva o poate avea necontenit, nici vorbă, dar care e mai accentuată într-una din zile, mai impunătoare într-unele situaţii, mai cuceritoare cu privire la unele persoane. Femeile ştiu bine aceasta şi de aceea îşi regizează, niţel, frumuseţea lor. Ele înţeleg foarte bine să li se spună : ce frumoasă eşti astăzi! Dar, care om inteligent nu s-ar supăra când i s-ar spune: ce inteligent eşti astăzi!

   Şi, cu toate acestea, nu ar fi chiar atât de absurd şi ofensator . Inteligenţa nu reuşeşte de fiecare dată pur şi simplu fiindcă ea nu e o reacţiune automată, ci o facultate, de a cărei prezenţă în sânul unei persoane nu te încredinţezi decât după multă observaţie. Inteligent nu e cel care reuşeşte o dată, de două ori, de trei ori, căci s-ar putea să reuşească printr-un material de împrumut. Inteligent e altul de nenumărate ori. Mediocru o dată, mediocru a doua oară, şi totuşi nou, personal, dacă stai să-i totalizezi toată reacţiunea.

   De aceea, ca să poţi spune despre un om că e inteligent, de câte ori nu trebuie să te fi plictisit, decepţionat, indispus el...

Parteneriatul educaţional, şcoală-comunitate - fragment -

    Parteneriatul educaţional este forma de comunicare, cooperare şi colaborare în sprijinul copilului la nivelul procesului educativ. El presupune o unitate de cerinţe, opţiuni, decizii şi acţiuni educative între factorii educaţionali. Parteneriatul educaţional se desfăşoară împreună cu actul educaţional  propriu-zis. El se referă la proiectarea, decizia, acţiunea şi colaborarea dintre instituţii, influenţe şi agenţi educaţionali.

  Parteneriatul educaţional (amintea inst. Ionela Petrosel în articolul său: ,,Despre parteneriatul educational”) , se realizează între:

 - instituţiile educaţiei: familie, şcoală şi comunitate;

- agenţii educaţionali: copii, părinţi, profesori, specialişti în rezolvarea unor probleme educaţionale (psihologi, consilieri psiho-pedagogi, terapeuţi etc.);

- membri ai comunităţii cu influenţă asupra creşterii, educării şi dezvoltării copilului (medici, factori de decizie, reprezentanţii bisericii, ai poliţiei etc.);

  Parteneriatul educaţional se adresează în principal părinţilor şi profesorilor, şi se referă la a acţiona în acelaşi sens. Ceea ce hotărăşte familia, trebuie să fie în acord cu măsurile şcolare, şi ceea ce face un părinte, să nu fie negat de celălalt.

   Se ştie că educaţia, ca acţiune socială organizată, presupune mai mulţi factori: familia, şcoala şi comunitatea. Democratizarea educaţiei face necesară deplasarea centrului de interes de pe cunoştinţe impuse - pe obiective, de pe programe abstracte - pe nevoile curente ale elevului, astfel încât acesta să fie centrul de interes al tuturor.

   În privinţa  comunităţii, încercând să-i dăm o definiţie, am putea spune că este:

-Spaţiu în care oamenii conlucrează pentru a identifica nevoile comune şi valorile pe care le preţuiesc;

-Spaţiu al interacţiunilor sociale bazate pe nevoi, interese şi aspiraţii comune;

-Spaţiu în care membrii au încredere unii în alţii şi conlucrează la rezolvarea problemelor comune;

-Spaţiu în  care există consens axiologic al membrilor (respect civic, respect etnic, cooperare etc.)

   Orice program educativ poate deveni eficient în măsura angajării părţilor componente. În acest sens, vin în ajutor proiectele de  parteneriat educaţionale care vizează întărirea relaţiilor dintre părinţi, elevi, dascăl şi comunitate, creşterea gradului de implicare a tuturor factorilor educaţionali.  

  Activitatea în parteneriat are nenumărate avantaje, deoarece creează relaţii de colaborare, clarifică diverse probleme educative, oferă un nou cadru de dezvoltare a personalităţii  elevului. Iniţierea diferitelor proiecte de parteneriat educaţionale sunt benefice atât pentru elevi, cât şi pentru toţi factorii implicaţi ( şcoală, familie, comunitate).

   Comunitatea reprezintă cadrul cultural, spiritual şi geografic de dezvoltare al elevului. Prin caracteristicile ei, poate susţine interesele şcolii.  Fiecare şcoală devine ,,o comunitate a celor ce învaţă”, în condiţiile propriului său plan de îmbunătăţire continuă a predării, învăţării şi disciplinei. Toţi elevii săi se străduiesc şi fac progrese în direcţia atingerii standardelor dorite, fiind ajutaţi de părinţi, cadre didactice şi alţi parteneri implicaţi. Şcolile şi comunitatea îmbunătăţesc instrucţia, evaluarea, dezvoltarea profesională a cadrelor didactice, implicarea părinţilor şi a oamenilor de afaceri, astfel încât fiecare aspect al educaţiei funcţionează ca parte a unui sistem, care sprijină toţi elevii pentru a-şi atinge obiectivele.

Portret de dascăl...

   Ştiam că va sosi şi ziua aceasta! Ziua în care mă voi despărţi de cea mai dragă fiinţă din viaţa mea, după mama, învăţătoarea mea.

  Cu părul bălai, cârlionţat, ce-i curge atât de frumos pe umeri, uneori o asemănam cu un înger!

   Chiar dacă au fost zile în care o supăram cu vreo obrăznicie sau o temă nefăcută, ea găsea mereu o vorbă potrivită şi, cu surâsul pe buze, rezolva şi cea mai dificilă problemă pe care i-o puneam pe braţe, cu dezinvoltura noastră.

   Felinar al înţelepciunii, permanent aprins pentru noi, în aceşti patru ani de şcoală primară, învăţătoarea mea, doamna Angelica Iordan, a fost pentru mine şi colegi, cea mai frumoasă dăscăliţă...

   Glasul său, când duios, când autoritar, a ştiut permanent să ne modeleze, să ne cizeleze conduitele şi să ne sădească în suflet cele mai frumoase trăsături morale de caracter.

   Nu doar literele alfabetului, poveştile cifrelor şi a altor noţiuni pe care ni le-a făcut cunoscute din lumea cărţilor, cu harul său de dascăl, ci, a ştiut permanent să  răscolească aurul din noi, ne-a descoperit fiecăruia talentul şi ni l-a pus în valoare încurajându-ne să mergem la diferite concursuri şcolare, atât de importante pentru educaţia noastră.

Cu fiica mea... 21 iunie 2012

Sfântul Ignatie

Tu, cel, ce pe pământ călătoreşti,

Trezeşte-te dintru a ta visare!

Căci plină este de păcătuire

Desaga patimilor tale.

Eşti scufundat ca într-un vis adânc

În nepăsare.

Viaţă, acest dar fără preţ,

Să încetezi zadarnic a o irosi!

Căci altfel moartea, fără să te-aştepţi,

Ca un tâlhar la tine va veni.

Sfântul Ioan de Kronstadt

   În rugăciune ţine-te de regula următoare: mai bine să spui cinci cuvinte din inimă decât nenumărate cu limba. Când bagi de seamă că inima ta e rece şi n-ai chef să te rogi, opreşte-te, încălzeşte-ţi inima cu oarecare imagine vie – de pildă, cea a ticăloşiei tale, a sărăciei şi orbirii tale duhovniceşti – sau prin gândul la marile binefaceri din fiecare clipă ale lui Dumnezeu faţă de tine şi de tot neamul omenesc, mai ales faţă de creştini, iar apoi roagă-te fără grabă, cu simţire caldă.

Napoleon Bonaparte

Zece oameni care-și exprimă părerea în public sunt mai puternici decât alte sute de mii care tac.


Un conducător este un negustor de speranțe.


Iertarea înseamnă a te ridica mai presus decât cei ce te-au insultat.


Imposibil este un cuvânt care se găsește doar în dicționarul proștilor.

Când spun 15 iunie, ating cu o lacrimă versul eminescian...

Lasă-ţi lumea... 


Lasă-ţi lumea ta uitată,
Mi te dă cu totul mie,
De ţi-ai da viaţa toată,
Nime-n lume nu ne ştie.

Vin' cu mine, rătăceşte
Pe cărări cu cotituri,
Unde noaptea se trezeşte
Glasul vechilor păduri.

Albert Einstein

Două lucruri sunt infinite: universul și prostia omenească. 


Este mai ușor de sfărâmat un atom decât o prejudecată falsa.


Încearcă nu să fii un succes, ci să fii o valoare.


Marile spirite întotdeauna au întâlnit opoziții violente de la mințile mediocre.


Nu există cuvinte mari ci doar oameni mici.


Pune mâna pe o sobă fierbinte un minut și ți se va părea o oră. Stai cu o fată frumoasă o oră și ți se va părea un minut. Asta este relativitatea.

La-nceputul serilor

Liniştea te-nsoţea pretutindeni, ca o suită. Dacă ridicai o mână, se făcea în arbori tăcere. Când mă priveai în ochi, împietrea o clipită din a timpului curgătoare putere. Simţeam că pot adormi, visând stele locuite. Şi, numai dacă m-ar fi atins umbra ta foşnitoare, aş fi putut împinge nopţile-ncremenite ca pe-o elice-naintând, spre soare.

Nicolae Steinhardt

Iertarea 

    Iertarea greşiţilor noştri e simplă, elementară şi lesnicioasă. Omul de treabă iartă fără a se lăsa prea mult rugat şi de îndată dă glas magicei formule atât de proprie fiinţei simţitoare şi gânditoare: te iert, Dumnezeu să ne ierte pe toţi, (El ştie că este de asemenea supus greşelii şi cunoaşte ori poartă din fire în adâncul sinei sale textul Sfântului Apostol Pavel: “Nu este drept unul; nu este cel ce înţelege, nu este cel ce caută pe Dumnezeu; toţi s-au abătut împreună, netrebnici s-au făcut; nu este cine să facă binele, nici măcar unul nu este.” (Rom. 3, 10-12; Vezi şi Ps. 13, 2-3 şi 52, 3-4.) Domnul însuşi ne-a poruncit să iertăm oricând şi ori de câte ori va fi nevoie, fără limită: căci ce înseamnă răspunsul dat lui Petru (Mat. 18, 20-22) “de şaptezeci de ori câte şapte” altceva decât: de infinit de multe ori, dificil fiind a presupune că omul cel mai nărăvit ne va greşi de patru sute nouăzeci de ori într-o singură zi? Iar în Rugăciunea Domnească iertarea păcatelor de către Dumnezeu e condiţionată şi pusă în concordanţă cu prealabila iertare a greşiţilor noştri, devine – cum spune limbajul matematic – funcţie a capacităţii insului de a-şi ierta semenii.

Interviu cu un aviator - ultima parte-

Şi alte cuvinte drept mărturie…

   Sper că am convins cititorii că  protagonistul cărţii a fost deschizător de drum  pentru multe persoane, cărora le-a modelat sufletele sădind în ei profesionalismul. I-a încurajat să urce treptele succesului şi a fost fereastră deschisă pentru toate aripile pregătite să zboare. Şi… privindu-i chipul, ce îmi părea cândva mărginit de severitate, am observat că, de fapt, poartă în el oglindirea discipolilor săi ce au bătut timid, la un moment dat, la porţile vieţii  de jurnalist şi pe care i-a învăţat să ţeasă din firul slovelor haină argintată pentru cititorul de rând. 

  Zilele trecute, navigând prin mrejele ispititoare ale internetului, am ajuns pe feminis.ro şi…surpriză…am găsit un cuvânt de gratitudine adresat lui Marian Covache de către fosta lui ucenică, Oana Scarlet.

  Iată ce scria Oana într-un material cu titlul: ,,Redactorul sef de la primul ziar unde am lucrat”.

Petru Dugulescu

Şiroaie de sânge


Şiroaie de sânge îţi curg pe obraz,
Şi-n ochii Tăi lacrimi s-ascund;
Sub lemnul durerii Tu luneci şi cazi,
Iar spinii în carne-Ţi pătrund.

Adâncă-i durerea ce-n suflet o strângi!
Urcuşul Golgotei e greu.
Iar cel pentru care Tu suferi şi plângi,
Iisuse, Iisuse sunt eu.

Nicolae Iorga

Nu l-au cunoscut 


Oricât de sfânt era Iisus
Şi cât de lămurit prin lut
Vedeai pe cel venit de sus
Şi ai săi nu l-au cunoscut.

Interviu cu un aviator - penultima parte-

Clipele mele... ce vor deveni file de carte

       În viaţă ai... sau îţi croieşti cărări pe care le parcurgi ani, zeci de ani poate, zi  de zi, şi... nu de puţine ori, există posibilitatea să nu reuşeşti a le cunoaşte toate coclaurile ce le străjuiesc, de unde s-ar putea ivi neştiute pericole.  De cele mai multe ori, s-a dovedit că respectivele survin tocmai de prin cotloanele acelor căi pe care ţi le-ai făcut singur. Cărările prorocite de ursitoare sunt mai puţin bântuite de Scaraoţchi şi de neamurile lui diavoleşti. Cum aceştia îşi bagă coada doar acolo unde nu simte miros de tămâie, e bine să-ţi cădelniţezi temeinic şi cu credinţă drumurile vieţii prin care treci, deoarece respectivele cărări se lasă greu bătătorite de unul singur.

  Vin zile în viaţa unui om când nu mai  poate hălădui prin potecile din anii tinereţii, când nu simţea arşiţa verii şi nici frigul iernii, când chiar şi scaieţii aveau miros dulce de trandafiri. Tulburat astfel, cu inima strânsă de frica anilor ce vor să vină, de obicei brumaţi de griji şi de nevoi, e bine să se rezume doar la aleile bine ştiute şi să păşească mai puţin pe cărări lăturalnice. Greşind însă, trebuie să lupte cu el, cu ghimpii care-i vor frige tălpile, ca un avertisment că acela nu-i drumul lui. Şi... luptă cu el până se convinge că trebuie să se întoarcă unde îi este locul, acolo unde ursita l-a aşezat.

Adevărata dragoste...

    Un om bogat, pasionat de artă, avea în colecţia lui  opere ale tuturor marilor maeştri, renascentişti, clasici şi moderni, din toate şcolile şi curentele. Deseori stătea împreună cu unicul său fiu, admirând minunatele piese din colecţia lor. Dar a izbucnit războiul şi fiul a fost înrolat şi  trimis la luptă. El a dat dovadă de mult curaj şi a murit la datorie, în timp ce salva viaţa unui camarad. Când a primit anunţul, tatăl a fost profund îndurerat de pierderea unicului său fiu.O lună mai târziu, a auzit bătăi la uşă . În prag stătea un tânar cu un pachet mare în braţe...El a spus:
- Domnule, nu mă cunoaşteţi. Eu sunt soldatul pentru care fiul dumneavoastră şi-a dat  viaţa. În acea zi el a salvat multe vieţi ale celor răniţi dar, în timp ce încerca să mă ducă pe mine într-un loc sigur, un glonte i-a străpuns inima, el murind  pe loc...Deseori ne vorbea  de dumneavoastră şi despre pasiunea pe care o aveţi pentru artă. Tânarul i-a înmânat  pachetul. -Ştiu că este aproape un nimic. Eu nu sunt un pictor cunoscut, dar sunt convins că fiul dumneavoastră ar fi vrut să aveţi acest tablou.
Tatăl a început să desfacă ambalajul. Era un portret al fiului său, pictat de tânar. Privindu-l  atent,  a fost uimit de felul în care tânarul pictor a reuşit să surprindă  chipul, dar şi personalitatea fiului său. Tatăl a scos un suspin şi cu ochii plini de lacrimi a mulţumit tânărului, oferindu-i şi o sumă de bani pentru tablou. -O, nu se poate aşa ceva, domnule... Toată viaţa  nu voi putea să plătesc pentru ceea ce fiul dumneavoastră a facut pentru mine. Acesta este doar un cadou. Tatăl a prins tabloul pe una din simezele sale. De câte ori avea vizitatori, el începea prin a le arăta portretul fiului său  şi numai  după aceea le dădea voie să vadă marile capodopere  colecţionate.

Interviu cu un aviator- partea a XVII-a-

   Şi dacă tot am ajuns în ceasul confesiunilor familiei Covache, se cuvine să adresez câteva întrebări şi soţiei protagonistului acestei cărţi, Virginia Covache. Nu de alta, dar cine poate cunoaşte mai bine sufletul unui om decât persoana lângă care vieţuieşte zi de zi? Aşadar:

   - Cum a fost viaţa alături de un om al aerului, al condeiului şi al ... visurilor măreţe?

   - Tumultoasă aş spune! Cu ancora emoţiilor aşteptării aruncată permanent spre cer. Când Marian zbura, era tare greu. Inima unei femei dezrădăcinează din ea cele mai grele trăiri. Teama mă învăluia adesea atunci când nu aveam veşti de la el. Şi ... chiar dacă în lipsa persoanei iubite citeşti şi reciteşti scrisorile de dragoste ascunse în cufărul sufletului, gândul că poate fi în orice moment în pericol, îţi deschide fără voie uşa temerilor şi le lasă să zburde prin trup nestingherite. Şi ... nu sunt emoţiile acelea pe care le avem când suntem elevi înaintea unui examen greu de trecut! Ci sunt unele care ne dezarmează de linişte... sunt acele clipe în care te transformi în Ana meşterului Manole şi te laşi zidită de propria umbră ... şi te laşi cucerită de propriile lacrimi... este ceva greu de exprimat în cuvinte, greu de suportat...

  Mi-amintesc că odată am fost sunată de la Aerobaza din Galaţi, unde soţul meu lucra, spunându-mi-se că acesta nu răspundea la staţie. Respiraţia aproape că mi s-a oprit în secunda aflării unei astfel de veşti. Am ieşit afară, în balcon, fiindcă simţeam efectiv că nu mai am aer. Cele mai sumbre gânduri mă traversau... iar lacrimile încercam să mi le controlez. Trebuia să fiu puternică, să mă aştept la ce e mai rău. Ştiu că cei de la Aerobază te anunţă doar atunci când sunt aproape siguri că ceva rău s-a produs.

  Totuşi... mi-amintesc că  şi de data aceasta s-a dovedit că totul a fost în regulă. Cum spuneam, răvăşită fiind, am observat că pe sub balconul casei noastre trecea Marian. Nu-mi venea să cred! Cum? Doar ce fusesem anunţată că nu răspunde la staţie! O, Doamne! mi-am zis atunci în gând, probabil atât de mult îmi doresc să-l strâng în braţe încât am ... viziuni! Dar... nu erau himere... era chiar minunatul meu soţ care  în următoarele minute m-a strâns în braţe şi căruia eu nu voiam să-i mai dau drumul... Merita să-l pedepsesc pentru spaima ce mi-o provocase... trebuia să-l ţin ore în şir strâns la pieptul meu şi să nu-l eliberez decât atunci când voi simţi că obosesc. Dar... nu a fost aşa... Marian mi-a şters lacrimile de  fericire amestecate cu teamă şi mi-a promis, cum făcea de fiecare dată, că totul va fi OK, că Dumnezeu va avea grijă de el acolo sus mereu şi că dacă ar fi să mă tem, ar însemna să gândesc că ceva rău i s-ar putea întâmpla şi dacă ar traversa strada ... Acesta era stilul său, să mă protejeze, să mă asigure că forţa lui este suficientă pentru... liniştea mea. 

      - Descrie-mi în câteva cuvinte Soţul, Tatăl şi Omul Marian Covache!

Theodore Roosevelt

Acționează! Profită de ocazii. Omul nu a fost făcut melc.


Gândurile mărețe vorbesc doar minților mari, dar acțiunile mărețe vorbesc întregii omeniri.


Moartea este întotdeauna, indiferent de circumstanțe, o tragedie; căci altfel viața ar deveni tragică. 


Nici un om nu este deasupra legii ori sub ea; nu avem nevoie de permisiunea nimănui când îi cerem să respecte legea. Pentru că acesta este dreptul nostru, și nu un favor din partea lui.


Mai mult, și mai presus de orice, să ne amintim că vorbele contează doar dacă sunt expresia faptelor, sau dacă sunt urmate de fapte.Vorbele trebuie judecate în funcție de faptele noastre; străduinde-ne către un ideal măreț trebuie să folosim metode realiste; dacă nu putem obține totul dintr-o dată, trebuie să avansăm pas cu pas, și să ne mulțumim cu faptul că avansăm pe calea cea bună.

John F. Kennedy

Iartă-ți dușmanii, dar nu le uita niciodată numele.


Acei care îndrăznesc să cunoască eșecul pot să realizeze multe.


Prea des noi ne bucurăm de confortul unei opinii fără disconfortul cugetării.


Schimbarea este o lege a vieții. Iar cei care se gândesc doar la trecut și la prezent vor pierde viitorul.


Să nu negociem cu frică. Dar, să nu ne fie niciodata frică să negociem.

Folclorul românesc, darul din inima noastră

    Şcoala cu clasele I-VIII Movila Miresii împreună cu Primăria şi Consiliul Local Movila Miresii, au organizat astăzi, 2 iunie 2012, Concursul judeţean de muzică populară ,,Zestrea movilenilor”, ediţia a II-a.

   De la organizatorul concursului, Ionel Laurenţiu, profesor de muzică, am aflat:

   ,, Concursul se  desfăşoară pe trei secţiuni. Prima secţiune - Solişti vocali- ai claselor V-VI; secţiunea a II-a – Solişti vocali- având participanţi elevi din clasele VII-VIII şi cea de-a III-a secţiune, a Grupurilor vocale. Concursul se adresează elevilor din clasele I-VIII, ai şcolilor din judeţul Brăila.

  S-au pregătit pentru concurenţi diplome ale premiilor I, II şi III, pentru fiecare secţiune şi bineînţeles, marele premiu - Trofeul ,,Zestrea movilenilor”. Toţi participanţii primesc diplome de participare ca semn al muncii lor, al pregătirii vocale pentru un asemenea act artistic. Importantă este implicarea Primăriei locale, prin reprezentantul acesteia, primarul Dumitru Panţuru care oferă câştigătorilor premii în bani.”

  Aşadar, cheia de aur care a deschis inimile locuitorilor movileni, şi nu numai, s-a  ascuns în glasurile copiilor care au participat la această competiţie, ce s-a derulat la Casa de cultură a localităţii movilene.

Concursul judeţean de muzică populară ,,Zestrea movilenilor” în imagini...

Lacrimi, flori şi regrete...

  Cele mai importante momente din viaţa unui om sunt: botezul, căsătoria şi... înmormântarea. Sunt trei ceremonii care amintesc de trecerea prin viaţă a unui om.
La naşterea unui prunc toată lumea se bucură, are loc o minune dumnezeiască şi un suflet îşi face intrarea în lume. În momentul căsătoriei, iarăşi avem motiv de fericire, de petrecere. Chiar dacă respectiva căsătorie nu va trece proba timpului, importantă e legătura mirilor înaintea lui Dumnezeu în momentul înfăptuirii ei.

  Până aici totul pare OK. Însă... cum ar trebui, oare, să ne comportăm atunci când ne despărţim de o persoană dragă, pentru totdeauna? Ce cuvinte pot umple golul sufletesc lăsat de pierderea unei fiinţe dragi? Cum să accepţi plecarea acelei persoane, mai ales atunci când ea pleacă fulgerător, fără să te avertizeze că ascunde în interiorul său vreo suferinţă? Şi iată că... se întâmplă. Şi cred că niciodată nu ne vom împăca cu o astfel de încercare. Încercare pentru cei rămaşi în urmă, fiindcă cel care pleacă spre veşnicie este probabil împăcat cu sine şi cu lumea. Are cu siguranţă palmele pline de fapte bune pe care le-a strâns pe parcursul vieţii şi cu care va plăti la toate vămile din drumul său către Rai. Acele fapte cu care se va înfăţişa înaintea lui Dumnezeu.

Zestrea movilenilor

1 Iunie – ziua internaţională a copilului -

   Când vara îşi deschide evantaiul zilelor sale, prima zi în care îşi arată zâmbetul, este  1 Iunie. Este ziua în care de pe ramul din sufletul fiecărui copil culegem cireşe coapte şi le mâncăm cu multă plăcere. Sunt atât de gustoase! Dintr-o dată pe chipul celor ce muşcă din delicioasele fructe, va înflori cu adevărat vara!

   Şi...  nu este o zi ca oricare altele, este ziua când în multe ţări copiii sunt sărbătoriţi, când se taie mii de torturi aniversare şi când pe buzele tuturor curge urarea : ,,La mulţi ani, copile!”

 Trebuia inventată o asemenea zi, pentru a se  aminti tuturor despre drepturile noastre, ale copiilor, care sunt  recunoscute de către cei mari,  copiii fiind protejaţi împotriva violenţelor şi având dreptul la libertatea de exprimare. Este ziua în care primim cele mai speciale daruri şi când orice dorinţă ne este împlinită de către cei dragi.

George Bacovia

Ecou de romanţă


S-a dus albastrul cer senin
Şi primăvara s-a sfârşit -
Te-am aşteptat în lung suspin,
Tu, n-ai venit!


Şi vara, şi nopţile ei,
S-a dus, şi câmpu-i veştejit -
Te-am aşteptat pe lângă tei,
Tu, n-ai venit!

Interviu cu un aviator- partea a XVI-a

   - Printre diplomele ce încarcă panoul realizărilor tale profesionale, am zărit  şi brevetul de revoluţionar. Vorbeşte-mi despre el! Ai fost şi tu în mijlocul evenimentelor din decembrie 1989?

- Păi... dacă nu eram acolo, astăzi nu aş fi fost recunoscut ca: Luptător  pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 - Luptător Remarcat prin Fapte Deosebite!

  Deci... răspunsul ar fi că: am fost în mijlocul evenimentelor în decembrie 1989, ce

s-au desfăşurat la Brăila, încă din primele clipe ale intrării întâiului grup de brăileni în Casa  Albă,  încercând să-l înlăture de la putere pe fostul prim-secretar Anton Lungu, cu care aveam totuşi o relaţie bună, prin prisma meseriei mele. Pot să spun că împreună cu actualul director al Teatrului Maria Filotti, cantautorul Mircea Bodolan, am cântat, în balconul de astăzi al Prefecturii Brăila, prima oară melodia ce avea să devină Imnul de Stat,  Deşteaptă-te române!

Tudor Arghezi

Dragoste târzie

Da, te-aş iubi cum mă iubeşti şi tu.
Inim-ar spune da, cugetul nu.
Te-ai aşteptat vâltoarea să mă ia
Şi să mă ardă în dogoarea ta.
De unde te-ai ivit să mă-mpresori
Cu-atâtea stele şi cu-atâţi fiori?
Nu ţi-ai dat seama, şi de-abia
Vedeam şi eu că ai putea
Să fii copila mea.
Simţirea dragostei, ades nebună,
Răzleţe streine le-mpreună,
Şi vârstele le face deopotrivă.
Femeie pătimaşă, aprinsă, uscăţivă,
Eşti tânără, trufaşă şi frumoasă.
Mă vrei al tău si-atât, şi nu-ţi mai pasă

Jorge Luis Borges

Silvina Ocampo mi-a spus că un poet are nevoie să scrie și versuri proaste. Altfel, celelalte nu pot ieși în evidență... Numai poeții de mâna a doua scriu numai versuri bune. Măcar din politețe, trebuie să ai și versuri proaste.


Îmi amintesc ce spunea Sfântul Augustin: „Ce este timpul? Dacă nu mă întreabă nimeni, știu ce este. Dacă sunt întrebat, nu știu ce să răspund.


Dacă un om nu simte poezia fizic, atunci nu simte poezia deloc. E mai bine să se facă profesor sau critic.



Îmi amintesc ce-a spus Emerson: limbajul este poezie fosilă. El a spus că fiecare cuvânt este o metaforă. Puteți verifica acest lucru căutând un cuvânt în dicționar.

Rabindranath Tagore

       Nu-ți ofensa prietenul, împrumutându-i merite din buzunarul tău.

                  

        Copacii sunt efortul nesfârșit al Pământului de a vorbi cu cerul.

                 

        Credința este pasărea care cântă când zorii nu au apărut încă.

                     

        Iubirea este atunci când sufletul începe să cânte și florile vieții tale înfloresc singure.

                 

        Numai acela este liber care iubește libertatea pentru el și e bucuros s-o extindă și asupra altora.

                    

      Nu te uita în urmă, ci privește cu curaj tot ce ți-a hărăzit soarta. Mergi înainte cu bucurie, adună-ți toate puterile pentru a alege binele din tot ce vei avea de înfruntat.

Interviu cu un aviator - partea a XV-a

  - În ultimul timp toată lumea pleacă în străinătate în dorinţa unui trai mai bun. Tu ai trăi în altă parte decât România? Iar dacă ai vrea să schimbi locaţia, în interiorul ţării, în ce oraş ţi-ar plăcea să locuieşti?

 - Din păcate trăim exodul acesta al forţei de muncă. Nu pleacă nimeni din ţară doar de dragul de a pleca. Sunt câţiva nababi care pleacă temporar, îşi cheltuie acolo milioanele de euro sau dolari în loc să-i cheltuie în staţiunile din ţară, atât în cele montane cât şi-n cele de la Marea Neagră . După părerea mea, nu este cu nimic mai frumos în altă parte decât în ţara ta. N-am avut ocazia să văd Palma de Mallorca, dar bănuiesc că nu este cu nimic mai frumos decât o staţiune balneară românească. Nu ştiu ce este mai important pentru unii: perna de sub cap sau stelele de la intrarea în hotel?  Eu cred că perna şi acoperişul sunt cu mult mai importante decât stelele unui hotel, de aceea nu aş pleca nicăieri din România.

  Iar ca locaţie, unde aş vrea să trăiesc? Nu aş schimba Brăila, ci aş schimba doar mentalitatea administraţiei locale, pentru că oraşul cu salcâmi este un oraş superb, al doilea după Bucureşti ca importanţă istorică arhitecturală. Este un oraş cosmopolit, unde întâlnim mulţi oameni, mulţi indivizi cu caractere minunate de la care putem învăţa multe lucruri interesante. A căror experienţă

s-a scris chiar pe aceste meleaguri de la mal de Dunăre şi în sufletele cărora au curs multe poveşti de viaţă unice.

  Iar, strategic, Brăila este aşezată aproape de munte, de mare, de învolburata Dunăre. Oraşul acesta ne-ar putea oferi o sumedenie de satisfacţii din multe puncte de vedere, doar că trebuie umblat undeva la mentalitatea celor care dirguiesc destinele sale.

  Nu, n-aş pleca, aş trăi din nou pe malul Buzăului, la Gradiştea, între Vişani şi Mircea Vodă unde este un peisaj mirific! Aproape de Dunăre! Mă mir că nu l-a descoperit nimeni până acum ca să-l pună în valoare!

 Recunosc că am fost tentat odată să mă mut în vestul ţării, aproape de nişte mătuşi şi unchi de-ai mei din Arad. Pe parcursul vieţii am constatat că am ales corect şi că nu mirajul vestului este important, ci oamenii care te înconjoară. Acolo aş fi fost înconjurat de patru-cinci familii, pe când aici, la Brăila sunt printre zeci de familii ce-mi sunt dragi.

  Poate că nu ţi-am zis, dar într-o zi sunt salutat, sunat sau vizitat de cel puţin zece persoane. Iar aceasta mi-ar fi lipsit cu siguranţă acolo, eu fiind o persoană sociabilă, plăcându-mi permanent să fiu un om activ. Doar aşa mă simt împlinit ca om: atunci când mă fac util celor din jur, când sunt un formator al lor. Îmi place să mă dăruiesc total celor care au nevoie şi-mi solicită ajutorul, bineînţeles.

  La Brăila mă simt cu adevărat la mine acasă. Chiar dacă rădăcinile nu mi-au crescut aici şi sunt, într-un fel, adoptat de aceste meleaguri, acel ACASĂ magic în sufletul meu este Brăila. Recunosc că adopţia i-o datorez  lui Anton Lungu, prin locuinţa ce am primit-o în acest oraş, în urma unei misiuni de aviaţie executată în Insula Mare a Brăilei.

Tu nu mă poţi trăda...

Poezie, de Iacob Coman


M-am prins de flori, de spini,
De stânci, de frânghii şi de mâini
M-am prins să scap,
Să nu cad în adânc
M-am prins de oameni mari
De tot ce este nobil
De tot ce s-a părut că-i sfânt
Şi-acum trădat de toate
Alunec adânc, tot mai adânc
Spre suferinţă…

Cornelia, Galaţi, 27 mai 2012

Axis libri targ de carte - Galaţi- 27 mai -

Interviu cu un aviator - partea a XIV-a

- În domeniul presei a fost mereu concurenţă . Totuşi, mulţi jurnalişti reuşesc în timp să lege prietenii sincere, de durată. A reuşit cineva să-şi scrie numele cu litere de aur în inima ta, prietenie care durează şi astăzi?

  -  Poate că ar trebui să-l amintesc pe Candiano Tirian Priceputu! A fost omul care, pur şi simplu, m-a frapat la timpul acela, la venirea mea în mass-media! A fost omul care m-a cizelat şi m-a cicălit tot timpul pentru ceea ce făceam eu în presă, de la scris până la pus în pagină, secretariat de redacţie, absolut orice! Nea Candi va rămâne pentru totdeauna în sufletul meu ca un adevărat profesionist, în ceea ce priveşte presa.

    Sigur mai sunt câteva nume! Mirela Boroianu dar şi Daniela Crăciun, secretara de redacţie de la Monitorul de Brăila, o fată care, chiar dacă nu a avut studii finalizate, a pus mult suflet în presă şi în mai puţin de un an de zile chiar stăpânea multe din tainele jurnalismului. Puţini produşi ai presei locale s-au făcut remarcaţi de mine în perioada când am fost redactor şef.

  Dincolo de cei ce lucrau direct cu mine, sunt multe nume în presa brăileană de care mă simt legat. Nu pot să uit tipografii cu care am lucrat. L-aş aminti pe Ştefan Ghiţă de la care am aflat taine ale tipografiilor. Ca redactor, pierdeam nopţi în tipografie încercând să descopăr toate chichiţele mediului tipografic.Tipografii s-au arătat îngăduitori cu cicăleala mea şi astfel mi-au explicat multe secrete din arta meseriei lor, lucruri care mi-au prins bine ulterior.

  Nu pot să-l uit pe Radu Apostol, fostul director al RODIPET-ului Filiala Brăila cu care am avut o colaborare foarte bună în domeniul distribuirii ziarelor la care am lucrat. Nu mă mulţumeam doar cu scrisul, nu eram doar redactor de rubrică! Mă interesa şi vânzarea produsului ce-l scoteam. Chiar am rămas prieten cu acest om. Observi, iată , îţi creezi multe legături în presă, care nu ţin doar de oamenii implicaţi în redactarea materialelor. Aşa se nasc prieteniile care durează, poate, toată viaţa!...

 - Cine reuşeşte să smulgă mereu surâsul de pe buzele tale? Sau poate ce loc sau lucru?

  - Păi, în ultimul timp, nepoţelul meu. Este o minunăţie de copil, care mă face să mă simt tânăr şi-ale cărui cuvinte răscolesc inocenţa şi-n sufletul meu. În perioada când fiicele mele erau mici cred că le-am privat de clipe alături de mine, însă nepoţelul meu beneficiază de mine la orice oră. De fapt, în agenda timpului meu liber, numele său este primul. Şi asta, cred eu, spune multe. Chiar sunt un bunic fericit! De câte ori mă strigă -Buni! îmi încarcă sufletul de bucurie; de fapt preaplinul inimii mele în ultimul timp prezenţei lui se datorează.

  Pescuitul este o altă pasiune ce-mi încarcă timpul liber care, de asemenea, mă umple de linişte şi energie binefăcătoare. Florile şi copacii, natura în general mă linişteşte de câte ori sunt în mijlocul ei. Iar muntele este un loc unde îmi place să evadez câteodată.

  Împreună cu nepoţelul şi fiicele mele, familia completă de multe ori, ne retragem la nişte cantoane silvice pe malul râului Buzău, în vecinătatea locurilor unde am copilărit. Este o zonă apropiată atât judeţului Buzău unde m-am născut, cât şi ale judeţului Brăila unde stau acum. Aici, în aceste locaţii silvice, ne petrecem o parte din timp departe de lumea dezlănţuită a oraşului, acolo unde civilizaţia nu mai este atât de seducătoare şi unde doar natura dictează regulile.

  Tot clipe frumoase retrăiesc şi atunci când privesc spre colecţia mea de machete de avioane; chiar dacă o parte sunt deja strânse în cutii deoarece fiica cea mare, Lavinia, avea o plăcere deosebită de a le studia şi a le dezasambla cu degetele sale micuţe pe vremea când era copil .

 Mai am şi o colecţie de reviste ale aviaţiei, o publicaţie recentă, însă am şi cărţi interesante de aviaţie pe care, fără să exagerez, mărturisesc că adesea le ating. Iar una sau două chiar sunt deschise zilnic de mâinile mele.

Luceafărul, de Mihai Eminescu

-fragment- 
(...)
– „Din sfera mea venii cu greu
Ca să-ți urmez chemarea,
Iar cerul este tatăl meu
Și mumă-mea e marea.

Ca în cămara ta să vin,
Să te privesc de-aproape,
Am coborât cu-al meu senin
Și m-am născut din ape.

O, vin'! odorul meu nespus,
Și lumea ta o lasă;
Eu sunt luceafărul de sus,
Iar tu să-mi fii mireasă.

De ce?

   Întrebarea care îţi macină sufletul, atunci când viaţa te poartă pe cărări pline de obstacole, este ,,de ce?”Atunci când destinul îţi este potrivnic, poate, prima întrebare care îţi invadează  mintea este de ce?, unde ai greşit  de-ai stârnit soarta să-ţi fie potrivnică? De ce trebuie să ţi se întâmple ţie? Noianul ,,de ce?”-urilor, îţi învăluie raţiunea, iar sufletul varsă lacrimi atât de grele încât nu-ţi mai pasă de nimic. Încerci să te scuturi de problemele ivite şi să găseşti răspunsuri logice la întrebările care-ţi înăbuşă iluziile dintr-o dată.

  Temerile îţi ard întreaga fiinţă, iar îndoiala că poate undeva ai greşit şi  trebuie să plăteşti pentru greşeala făcută, te cufundă adânc în oceanul tristeţii. Înoţi şi strigătul tău de ajutor străbate văzduhul cu durerea lui.

  Şi în aceste momente se nasc  prietenii,  cei care te vor scoate din impas, fiindcă au întotdeauna o mână pregătită să ţi-o întindă. Ţi se reaminteşte că nu trebuie să renunţi, că mai devreme sau mai târziu vor apărea răspunsurile pe care le cauţi. Că fiecare barieră ce-o ai de depăşit,  are un moment ce-şi cere tributul de nelinişte, teamă şi zbucium. Speranţa aceea micuţă, ce încă licăreşte în inimă, te ajută să găseşti în acele de ce-uri picătura de înţelepciune care te va căli, te va îmbărbăta pentru încercări viitoare.

  Fiecare de ce? care îţi încarcă fila inimii se şterge când accepţi realitatea vieţii şi realizezi treptele pe care eşti dator să le urci şi să le cobori şi care-ţi cresc valoarea ca om, dacă reuşeşti să ţii fruntea sus. Admiţi... chiar şi ridul acela micuţ ce poposeşte pe chipul tău sau fluturii albi ce îţi încarcă tâmplele parcă prea devreme şi... înţelegi că nu trebuie să laşi banalul să se aştearnă la picioarele tale, chiar eşti dator să lupţi, să înveţi, să biruieşti. Până la urmă nu cantitatea trăirilor sunt importante, ci calitatea lor!

N-ai înţeles...

N-ai înţeles,

n-ai înţeles ce vreau!

Degeaba-mi aşezi trupu-n palme

ca pe-o ofrandă mi-l oferi

veşmintele-ţi ating podeaua rece

şi-n urme de săruturi rătăceşti.

Nu vreau să te ascunzi

după un leş,

căci

trupul e-a timpului epavă

deşertăciunea crudă a acestei lumi,

otravă risipită-n valuri

ce curge-n braţe arse, de ale dorului furtuni.

Timpul...

Timpul este moneda vieţii tale. Este singura monedă pe care o ai şi numai tu poţi hotărî cum o vei cheltui. Fii atent ca nu cumva să-i laşi pe alţii s-o cheltuie pentru tine. (Carl Standburg)

Timpul este proba de foc pe care o trece doar sufletul care a experimentat în străfundul lui, la un moment dat, trăirea mistică numită dragoste...

                                   (Adina Cristinela Ghinescu)