Cu siguranţă ai simţit cel puţin o dată în
viaţă cum paharul sufletului s-a încărcat şi a dat pe dinafară. Poate să fi
fost paharul răbdării, iubirii, urii, melancoliei, supărării sau al altor trăiri
care se acumulează în sufletul unui om.
Cel mai des te loveşti însă de paharul
răbdării.
Atunci, când aştepţi să se întâmple ceva, să
primeşti un indiciu iar acesta întârzie să apară. Momentul în care din sufletul
tău curge ultima picătură de răbdare, aceea care nu mai încape în umilul vas şi
dă pe dinafară, aceea care răstoarnă însăşi paharul plin, cu greutatea sa.
Îţi aminteşti atât de bine clipa în care
persoana iubită ţi-a promis că te sună, zilele trecute, însă... a uitat, iar tu
ai aşteptat în fiecare minut apelul său. Cum secundele se scurgeau atât de greu când aşteptai! Gândurile te
frământau pe toate părţile şi nimic... Hm! Poate că te-a uitat îţi spuneai, sau
poate nu te mai iubeşte, sau... existau o infinitate de motive pentru care
telefonul nu suna, dar nu, nerăbdarea creştea în tine cu fiecare clipă şi-ţi
împleticea bătăile inimii într-un du-te vino din ce în ce mai intens. Raţiunea aproape
că nu mai funcţiona, nu găseai nici un motiv întemeiat pentru a nu-şi respecta
promisiunea!