Şcoala Gimnazială Movila Miresii




Instituţie aflată sub ocrotirea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil

Povestea îngerilor…
   Ziua de 8 noiembrie, ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, a început a fi prăznuită în Biserică ca sărbătoare a îngerilor. Vorbind despre îngeri, Biserica ne învaţă că sunt duhuri slujitoare, slugi credincioase lui Dumnezeu, trimişi de acesta să fie prieteni şi ocrotitori ai oamenilor.
Cine sunt  Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil?
   Sfântul Arhanghel Mihail este considerat căpetenia oştilor cereşti-îngereşti, acela care, la sfârşitul lumii, va lupta cu diavolul şi despre care se spune că nu stă în Rai decât în Vinerea Mare şi de Paşti, în restul timpului fiind în misiune pe Pământ.
   Sfântul Arhanghel Gavriil este arhanghelul bunelor vestiri. El a vestit-o pe Fecioara Maria că îl va naşte pe Iisus.
  Drept recunoştintă pentru aceşti doi îngeri, Biserica Ortodoxă a rânduit ca aceştia să fie pictaţi pe două dintre uşile Sfântului Altar. Unul cu crini în mână, semn al bunei vestiri, iar celalălt cu o sabie de foc, semn al pazei care i-a fost rânduită la poarta Edenului. În popor se spune că fiecare om are câte un înger păzitor. Se pare că şi şcoala movileană are, şi nu unul, ci doi.

   Şcoala Gimnazială Movila Miresii, din judeţul Brăila,  a ales să-i fie ocrotitori aceşti arhangheli. Aşa cum Mihail ţine în mâini sabia de foc, astfel şi elevii şcolii movilene folosesc condeiul pentru a învăţa şi a descoperi tainele cărţilor.
    Arhanghelul Gavriil este zi de zi păzitorul şcolarilor, îi veghează în toate activităţile şi îi îndrumă în tot ceea ce fac. Sălile de clasă sunt binecuvântate din belşug de harul acestor ocrotitori.
   Talentul şi meritele elevilor movileni, bine-cunoscute printre şcolile brăilene, sunt valorificate prin activităţile şcolare şi extraşcolare la care aceştia participă prin premiile obţinute la diverse competiţii.

Elegie de septembrie


de Eugen Evu


Ma injunghiase toamna blonda-n seara:
Mi-a dat sarutul, hoata, si-a fugit.
In fagurii extazului, amara, 
Lumina ei sclipea ca un cutit.

Deschis-am pumnii, cum, copil, odata, 
Cand din izvor sa beau ingenuncheam, 
Dar licarul din palma despuiata
S-a spulberat, ca razele pe geam...

Spune STOP suferinţei!

     De ce să ţinem captivi, într-o relaţie, un partener care nu ne mai iubeşte? De care ne leagă doar o bucată de hârtie numită: ,,Certificat de căsătorie”... Nici o lege din ţara aceasta nu ne obligă să trăim alături de o persoană fără consimţământul nostru.
     Deunăzi, discutam cu o prietenă, despre ceea ce observăm în jurul nostru, la unele cupluri.
Sunt persoane care nu reuşesc să iasă dintr-o relaţie, din diferite motive: teama de a nu rămâne singur, neîncrederea în propriile forţe, lipsa unui venit, sprijin sau locuinţă, iar exemplele pot continua. Sunt situaţii şi situaţii, în care partenerii aleg să facă concesii ale căror motive le cunosc doar ei şi, chiar nu e cazul, să ne dorim a le intui.
     Iată ce se întreba prietena mea: De ce oare,  atunci când unul din parteneri vrea să iasă din relaţie, celălalt nu este de acord? Se transformă într-o falsă victimă?Că doar iubire cu de-a sila, nu se poate, cum bine ştim cu toţii! Iar atunci când afecţiunea a dispărut, nu a făcut-o singură, ci cu ajutorul nostru, prin atitudinile şi alegerile noastre!
      Motivul să fie un orgoliu exacerbat, răutatea, ori pur şi simplu dependenţa de partener, obsesia pentru el? Întâlnim, e-adevărat şi persoane decepţionate, nu neapărat de partener, ci de alte neputinţe, care îşi proiectează nereuşitele asupra celui de alături. Mai observăm şi tipul acela de oameni care practică o formă de vampirism energetic, prin care storc de energie, prin diverse modalităţi, omul de lângă ei.
    Sunt oameni şi oameni, unii mai pregătiţi, alţii mai puţin pregătiţi, care înţeleg că atunci când nu mai împarţi nici un sentiment de afecţiune cu cineva, este mai bine să schimbi direcţia şi să urmezi o altă cale... E prea scurtă viaţa ca s-o irosim şicanând şi chinuind sufletul de lângă noi! Căci suferinţa mai mare tot noi o trăim, cei ce ne comportăm astfel... Este vorba de acea jivină a neiertării, ale cărei gheare ne sfâşie spatele cu fiecare clipă în care o ţinem alături. Aşa cum spunea un mare teolog, este bine să ne scuturăm de ea, să iertăm şi să mergem mai departe, cu fruntea sus, cu inima liberă de orice sentiment negativ. La ce ne-ar folosi o suferinţă în plus când ea poate fi curmată cu o singură alegere?

A, a, a, acum e toamnă da!



Şi totuşi vine toamna...

   

   
de Adrian Păunescu

E inca verde iarba pe coline
Si zilele nu s-au scurtat de tot
Si cineva cu-n sac in spate vine
De sus din munti ca de la un complot.

Porumbul are inca dinti de lapte
Albinele se-ngreuneaza-n zbor
Varatec ploua in fiecare noapte
Si greierii mai canta pana mor.

Cojoacele n-au coborat din poduri
Iubirile n-au coborat din vis
Se coc gutui in foarte multe moduri
A le musca e inca interzis.

Prichindeii mei din clasa pregătitoare....A

Jucând....,,Zarurile cu  sentimente" la ora de dezvoltare personală....


Toamna, anotimpul existenţei tale



 Atunci când toamna îşi dezbrăca ultima frunză de pe ram, când visele verii se pregăteau de hibernare, te-ai născut tu. Lăstarul acela micuţ ce s-a transformat cu timpul într-un copac încărcat de vise. Ţi-ai scuturat parfumul special peste pământul învelit în plapuma arămie a frunzelor şi ţi-ai înscris numele în partitura vieţii. Emoţia călătoriei ce te aştepta, brăzda văzduhul cu mireasma sa. Cerul era ademenit să te legene într-o zi minunată de toamnă. Lumina izvora în tăcere din speranţe înfăşurate cu pânza destinului, iar zâmbetul tău dăruia bucurie timpului în care păşeai.Ţi-ai tatuat în palma dorinţelor fericirea şi ţi-ai promis că o vei culege atât timp cât vei dansa Balul Vieţii. O plapumă de vise acoperea cerul sub care te-ai născut, iar buzele tale slobozeau peste ele săruturi angelice.
   Toamna este anotimpul tău pentru iubire şi noi începuturi. Este timpul din care curg secunde norocoase asupra trupului tău. Ploile ei sunt şoaptele umede ale inimii tale care te ajută să îţi faci intrarea  în spectacolul lumii. În fiecare strop de ploaie ce curge din norii plini de speranţe, ascunzi o dorinţă căreia îi dai aripi de reuşită. Ei îţi crează calea pe pământ, iar aspiraţiile tale îşi vor găsi destinaţia, pentru că ai ales să te înalţi cât mai sus în lumea ta. Născându-te toamna, în sufletul tău va licări mereu reflexia acestui anotimp, iar tu vei fi dispus întotdeauna să-i ţeşi ie aurie din razele viselor tale. Vei împleti gânduri de vrajă, mireasmă de crizanteme, farmec ruginiu şi petale de soare melancolic.

Napoleon Bonaparte


"Curajul nu înseamnă puterea de a merge mai departe. Curajul înseamnă să mergi mai departe deși nu ai putere.

Deschiderea anului şcolar 2013-2014, la Şcoala Gimnazială Movila Miresii, din judeţul Brăila



       Astăzi, luni, 16 septembrie 2013, clopoţelul şi-a chemat preşcolarii, şcolarii şi liceenii în instituţiile de învăţământ din toată ţara.
      La Şcoala Gimnazială Movila Miresii, deschiderea anului şcolar 2013-2014 s-a făcut într-un cadru festiv, de unde nu au lipsit emoţiile şi zâmbetele de revedere după perioada vacanţei de vară.
         Prezente la ceremonia de deschidere a anului şcolar au fost autorităţile locale movilene, prin persoana domnului primar Dumitru Panţuru, dar şi reprezentanţii Bisericii, preoţii Marius  Sinca  şi Stelian Hornea, care au adus binecuvântarea lor, la început de drum, tuturor elevilor.
        Cuvântul de început a aparţinut preotului Sinca Marius, care a revărsat binecuvântarea lui Dumnezeu peste toţi cei prezenţi, elevi, părinţi, cadre didactice şi care a fost purtătorul mesajului  de încurajare, din partea ÎPS Casian Episcop al Dunării de Jos.
       Vorbele preotului au îndemnat la rugăciune către Duhul Înţelepciunii, către Duhul Înţelegerii, ca să ne deschidem mintea şi cugetul spre învăţare. Dumnezeu ne va asculta şi ne va întări în tot ceea ce avem de realizat, dacă îi vom cere, a subliniat, în final, acesta.
    Primarul movilean, domnul Dumitru Panţuru, după ce i-a salutat pe cei prezenţi, a asigurat conducerea şcolii, elevii şi pe părinţii acestora, de sprijinul său şi al instituţiei pe care-o reprezintă şi le-a urat învăţăceilor să aibă succes, să-şi asculte dascălii şi să dea performanţă în procesul educativ. De asemenea, a reamintit că, în curând, terenul de sport, situat alături de şcoală, va fi gata, iar elevii se pot bucura de el. Şi-a încheiat discursul cu urările de sănătate şi putere de muncă adresate părinţilor, pentru a putea veghea paşii propriilor copii.    
      Atmosfera a fost plină de bucurie, dar şi de emoţie, emoţii venite nu doar din partea elevilor, ci şi a cadrelor didactice, în special al acelora care au venit, pentru prima dată, în şcoala movileană.
  Cu glasul plin de emoţie, directorul şcolii, doamna prof. Mirela Brezuică, şi-a reamintit cum a fost prima sa zi, din viaţa de şcolar. Cum a înţeles atunci, că învăţătoarea i-a fost a doua mamă, fiind o îndrumătoare, nu doar a cunoştinţelor, ci şi  a minţii şi sufletului, sentiment ce a încercat să-l transmită şi micuţilor care au păşit pentru prima dată în şcoală. Cuvintele de încurajare şi Bun Venit! le-a adresat tuturor copiilor înscrişi în sistemul educaţional movilean, dar a făcut şi urări speciale bobocilor care au fost cuprinşi în clasele pregătitoare.
Cu deosebit respect, a prezentat întregul corp profesoral ce funcţionează în această instituţie de învăţământ preuniversitar, cărora le-a dorit un an plin de reuşite alături de elevii lor.
    Tot din cuvintele directorului, elevii au înţeles că porţile înţelepciunii le sunt deschise, cu uşurinţă, dacă frecventează mediul şcolar. Adevăratele repere ale vieţii le vor găsi aici, prin cadrele didactice foarte bine pregătite, care le vor insufla dorinţa de învăţare, îi vor ghida în lumea cunoaşterii şi îi vor ajuta să descopere în ei competenţe şi aptitudini diverse.
            Ambientul plăcut din sălile de clasă a risipit repede emoţiile celor prezenţi, dar şi neliniştea părinţilor, ce şi-au însoţit copiii, în această zi specială din viaţa lor, şi care, s-au convins că şcoala este pregătită să-şi primească elevii.
            Şi totuşi, cele mai tari bătăi de inimi au fost în piepturile micuţilor şcolari din clasa pregătitoare, deoarece statutul lor de grădinari s-a schimbat, ei devenind şcolari. Probabil se întrebau: Oare cum va fi  în clasa pregătitoare? Cum va fi doamna învăţătoare? Oare ne vom mai putea juca aşa cum o făceam la grădiniţă?
    Toate aceste întrebări şi-au găsit răspuns, deoarece cele trei cadre didactice movilene, care au preluat în acest an clasa pregătitoare, au explicat că activităţile şcolarităţii se vor desfăşura după o programă special concepută pentru micuţi, din care nu va lipsi jocul. Astfel, copiii vor învăţa prin joc multe conţinuturi şi-şi vor însuşi competenţe ce îi vor ajuta să se descurce în activităţile lor de zi cu zi.   

A început un nou an şcolar, 2013-2014

      Anul şcolar 2013-2014, începe pe data de 1 septembrie 2013, se încheie pe data de 31 august 2014 şi se structurează pe două semestre, după cum urmează: 
    Semestrul I, cursuri – luni, 16 septembrie 2013 – vineri, 20 decembrie 2013. În perioada 2 - 10 noiembrie 2013, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă. Vacanţa de iarnă – sâmbătă, 21 decembrie 2013 – duminică, 5 ianuarie 2014. Cursuri – luni, 6 ianuarie 2014 – vineri, 31 ianuarie 2014. Vacanţa intersemestrială – sâmbătă, 1 februarie 2014 – duminică, 9 februarie 2014.
    Semestrul al II-lea  va debuta cu perioada de : cursuri – luni, 10 februarie 2014 – vineri, 11 aprilie 2014. Vacanţa de primăvară – sâmbătă, 12 aprilie 2014 – marţi, 22 aprilie 2014.
Cursuri – miercuri, 23 aprilie 2014 – vineri, 20 iunie 2014, iar vacanţa de vară – sâmbătă, 21 iunie 2014 – duminică, 14 septembrie 2014.

La mulţi ani, mie! Astăzi este Sf. Mucenic Corneliu Sutaşul



   Mulţumesc tuturor care şi-au amintit că astăzi este ziua mea onomastică!
  






















Pomenirea Sf.Mucenic Corneliu Sutaşul – 13 septembrie





“Şi Petru, coborându-se la bărbaţii trimişi la el de Corneliu, le-a zis: Iată, eu sunt acela pe care îl căutaţi. Care este pricina pentru care aţi venit?

Iar ei au zis: Corneliu sutaşul, om drept şi temător de Dumnezeu şi mărturisit de tot neamul iudeilor, a fost înştiinţat de către un sfânt înger să trimită să te cheme acasă la el, ca să audă cuvinte de la tine.”

Omul ipocrit

După ce a muncit câteva ceasuri pe câmp, un ţăran s-a aşezat la umbra unui pom să se odihnească. Deodată, lângă el a venit în zbor o raţă sălbatică şi s-a oprit chiar alături, să ciugulească boabele căzute pe ogor.
Uşor, ţăranul şi-a scos căciula şi – zdup! – a prins pasărea.
- Ce noroc pe capul meu, şi-a zis. O să fac un foc de vreascuri şi o să prăjesc raţa asta. Să vezi ce bună o să fie!
Dar în timp ce încerca să scoată pasărea de sub căciulă, aceasta se strecură repede pe lângă mâna omului şi, ridicându-se imediat în zbor, dusă a fost. Privind cu necaz după ea, ţăranul a mai zis:
- O, ce suflet bun am! Sper ca Dumnezeu să vadă cum m-am îndurat de pasărea aceasta, dându-i drumul, şi să mă răsplătească pentru binele pe care l-am făcut!

Bogaţii şi săracii

Cu mult, cu sute de ani în urmă, a trăit un rege puternic şi înţelept într-o zi plimbându-se prin curtea palatului său, a auzit, dincolo de ziduri, pe cineva care plângea. A dat imediat poruncă să fie deschise porţile şi a ieşit să vadă ce se întâmplase. Nu-şi putea crede ochilor … Dacă în palatul său toţi oamenii erau mulţumiţi şi aveau de toate, acum vedea însă că la porţi erau adunaţi nevoiaşi, ce întindeau mâna pentru o bucată de pâine. Chiar lângă zid, era un copil ce plângea. Când regele l-a întrebat ce i s-a întâmplat, copilul i-a răspuns că părinţii săi sunt bolnavi şi el nu are bani nici de hrană şi nici de doctorii, în timpul acesta, în jurul regelui s-a strâns o mulţime de oameni nevoiaşi, unul mai amărât decât celălalt, fiecare încercând să-şi spună păsul. Mâniat de această situaţie pe care sfet¬nicii i-o ascunseseră, regele s-a întors în palat şi i-a chemat pe toţi bogătaşii la el. Când aceştia s-au adunat în sala tronului, le-a spus:

- Voi sunteţi cei mai bogaţi oameni din regatul meu. Aveţi atâta avere încât aţi putea să vă construiţi fiecare câte o casă numai din aur. Dar dacă v-aţi uita şi în jurul vostru, aţi vedea că sunt oameni care mor de foame, care o duc rău, fiindcă voi nu vă îngrijiţi de treburile cetăţii. Afară este plin de oameni ce vor să muncească pentru o pâine, dar voi îi refuzaţi. Doar de voi înşivă depinde ca aceşti oameni să o ducă mai bine. Puteţi să îi ajutaţi şi vă poruncesc să o faceţi!

Prea multă vorbă pentru nimic

Un măgăruş şedea odată nemişcat, gânditor, cu botul sprijinit de un par al gardului.
- La ce s-o fi gândind prostuţul? întrebă iedul, care, de câtăva vreme, îl privea mirat.- Numai eu ştiu! interveni mânzul. El se gândeşte la loviturile pe care le-a primit ieri, din pricina stângăciei lui. Căci ştiţi ce-a făcut? A răstur¬nat ca un neghiob căruciorul cu zarzavaturi la care era înhămat! De altfel aceasta i se citeşte destul de bine pe faţa lui mohorâtă…- Fac prinsoare că nu-i aşa, zise la rândul ei o puicuţă moţată. El visează cât e de fericit că se află cu noi aici. Nu citiţi asta în ochii lui?Aceste diferite păreri atraseră atenţia câtorva cai care şedeau priponiţi în apropiere. Fiecare dându-şi câte o părere şi ţinând morţiş la ea, de la o vreme se iscă o ceartă aprinsă.O vacă, intrând şi ea în vorbă, avu ideea că cel mai bun lucru ar fi să se ducă cu toţii la măgăruş, să le spună el la ce se gândeşte, fiindcă nimeni n-ar putea să ştie aceasta mai bine decât el.

Dezamăgirea

   
   
    Atunci când iluziile ţi se pierd într-un spaţiu gol, în suflet ţi se cuibăreşte dezamăgirea. Când apare, este precum ropotul scurt de ploaie, care-ţi erodează fiinţa, zdrenţuind-o în câteva clipe. Când îţi faci o speranţă, iar aceasta din diverse motive îţi este înăbuşită, aripile ce-ţi crescuseră, se frâng instantaneu.
  Câteodată te învinovăţeşti, crezând că dacă te-ai fi străduit mai mult, poate, ai fi încărcat mai mult tabloul aşteptărilor. Pot surveni în oricare plan al vieţii tale, însă cele mai grele, ai învăţat că sunt dezamăgirile din dragoste. Atunci când simţi că primeşti doar o iubire de ocazie, în schimbul unei iubiri întregi, profunde, ce o aşterni înaintea cuiva. Vrei să înveţi lecţia iubirii în fiecare zi, eşti un elev ascultător şi aştepţi să primeşti o notă bună. În schimb... ţi se oferă corigenţe, doar jumătăţi de măsură şi, firesc, atunci apare deziluzia. Îţi pui sufletul în palma persoanei dragi,  în speranţa că va revărsa asupra sa pocalul plin al iubirii. Te alegi doar cu un strop, care nu poate acoperi nevoia de dragoste a fiinţei tale. Ai nevoie de talerul plin al iubirii, pentru că, tu l-ai încărcat pe cel din partea ta, simţind  că doar aşa îţi poţi umple sufletul cu căldura ei. Însă... dacă aşteptările îţi sunt prea mari, sau adresate unei persoane nepotrivit aleasă, dezamăgirea reuşeşte să lase răni adânci! Din ele ţâşneşte continuu sângele... şi lacrimi cu care pământul se îneacă... şi florile ating ofilirea... căci, visul tău nu atinge împlinirea şi, astfel, reuşeşte să sape adânc în el, plânsul dezamăgirii. Şi te descurajezi, nu mai vezi limpede lumea din jur. Nu îţi mai pasă de idealurile tale. Iar semnele ce-ţi jalonau drumul, par a fi dispărut. În realitate, ele rămân acolo, doar tu nu le mai poţi observa. Lacrimile dezamăgirii îţi înceţoşează privirea şi, astfel, te împiedici şi cazi. Şi simţi cum te scufunzi... şi, parcă, nu ai putere să închizi uşa în urma ta. Chiar dacă dezamăgirea devine trecut, cu fiecare zi ce se scurge, tu rămâi ancorat în ea. Nu mai poţi privi înainte. Şi asta, doar pentru că ai simţit cum mâna iubirii s-a desprins de tine.

Treci...


Clipe se scurg prin fluxul vieţii
risipindu-se peste fiecare particulă de materie.
Sufletul tău, înlănţuit de prezent
până la limita suportabilităţii,
priveşte umil către dorul
ce-ţi deschide  poarta încercărilor
şi te invită să-l  treci...
Priveşti spre el ca-ntr-o oglindă
în care-ţi aranjezi faldul greu al singurătăţii
şi pentr-o secundă
te laşi pătruns de lumina dorului
ce te străbate
şi îndrăzneşti...

Iubire ucisă


Îi văd ochii biciuiţi,
de ale tale cuvinte.
Îi văd paşii zdrobiţi,
de şoapta-ţi ce iarăşi o minte.
O văd printre lacrimi căzând,
cu mâna spre cer căutând,
a inimii tale-ndurare.
Iubirea ce ieri adorai
astăzi grea cruce-i ridici
şi-n rece mormânt o arunci.

Am cerut ...


Am cerut tainic în noapte
Stelelor ca să te uit,
Să nu mai simt blânde şoapte,
Prin gândirea-mi de argint.

Am cerut cu glas zadarnic
Inimii să nu te vrea,
Şi i-am zis vântului grabnic
Mării ca să mi te dea.

Iară vina ce-am purtat-o
De a te iubi nespus,
Peste lacrimi am turnat-o,
Să alunece-n abis...

Lasă-mi, toamnă, pomii verzi !

de Ana Blandiana

Lasă-mi, toamnă,pomii verzi ,
Uite, ochii mei ţi-i dau.
Ieri spre seară-n vântul galben
Arborii-n genunchi plângeau.

Lasă-mi, toamnă, cerul lin.
Fulgeră-mi pe frunte mie.
Astă-noapte zarea-n iarbă
Încerca să se sfâşie.

Lasă-mi, toamnă, ziua, nu mai
Plânge-n soare fum.
Înserează-mă pe mine,
Mă-nserez oricum.

Lasă-mi, toamnă,pomii verzi ,
Uite, ochii mei ţi-i dau.
Ieri spre seară-n vântul galben
Arborii-n genunchi plângeau.

Lasă-mi, toamnă-n aer păsări,
Paşii mei alungă-mi-i.
Dimineaţa bolta scurse
Urlete de ciocârlii.

Dorul

                                       

   Atunci când tânjeşti să fii cu cineva ori în preajma cuiva, a unui loc sau persoană dragă, eşti cuprins de fiorul dorului. Şi nu te aştepta să te părăsească prea repde! Nicidecum! Va trebui să atingi măcar cu privirea ceea ce doreşti atât de intens. Să te pierzi în imagini din fotografii, să atingi acele obiecte ce-ţi amintesc de el. Să răstorni cutiuţa de aur a clipelor magice în care l-ai închis sau să formezi numărul de telefon la capătul căruia vei auzi vocea de care ţi-e dor. Şi abia atunci poate vei reuşi să-ţi stingi flacăra mistuitoare a senzaţiei de dor. 
   Când te cuprinde, poate fi dor de persoana iubită, de părinţi, copii, ţară, natură, de un anumit loc şi alte şi alte lucruri care lasă o mireasmă în sufletul tău şi pe care în anumite momente ale vieţii vrei să o retrăieşti.
 Aşa că, dorul ce te cuprinde în mrejele sale de cele mai multe ori, îţi picură încet dorinţa de a vedea sau a atinge pentru o clipă fiinţa ce-ţi scrie în palme cu ajutorul gândului:,,mi-e dor de tine!” Flacăra dorului îţi cuprinde trupul şi-ţi învăluie gândurile cu persoana dragă, îţi desenează pe obraji macii roşii ai iubirii şi ţi-adună clipele frumoase în şirag la gâtul sufletului. Te face să te simţi atât de slab, pentru că nu mai ai control asupra fiinţei tale, aştepţi, adulmeci, te chinui, fărâmiţezi simţuri răscolite de dragoste. Continui să cerni amintirile pline de emoţie în clepsidra dorului numai să scapi de acea stare şi să te reechilibrezi emoţional.

Legea atracţiei universale - 1

Ceea ce mi s-a confirmat în ultimul timp, a fost faptul că atunci când am un gând negativ, o temere, repede îşi intră în rol ,,Legea atracţiei". Să mă explic:
- Mă tem să nu am vreo cădere de tensiune electrică pentru că... studiez pe o platformă şi nu e bine să ţi se închidă calculatorul brusc, căci ... Hop!... chiar se întâmplă!
- Ajung la mecanic cu o problemă la maşină şi observ undeva, pe tabla maşinii lui, o denivelare  pe care mi-o explică ( explicaţie ce mi s-a părut glumă): ,,-E de la o nucă ce a căzut pe maşină, de curând!", că uite cum, zilele trecute îmi pică şi mie pe capotă o nucă ...mare şi, după cum era de aşteptat, îmi lasă urme...fir-ar!

Atât de adevărat!


......

"Pluteşte tot înainte şi, dacă pământul pe care-l cauţi nu există încă, fii sigur că Dumnezeu îl va crea pentru a-ţi răsplăti îndrăzneala."

Căci plânsul meu cu tine se sfârşeşte



Eu plâng şi-aştept să-mi auzi plânsul
Şi din înalturi să cobori,
În ochii tăi să-mi văd alintul
Când mă cuprinzi de subsuori.

Eu plâng cu lacrimă amară,
De doruri arsă neîncetat
Şi-aş vrea să mă opresc deseară,
Când te-oi vedea-n al meu cerdac.

Încet păşi-vei printre lacrimi
Să nu-ţi frângi glezna de podea,
Căci în odaia mea de patimi,
Covor de doruri va cădea.

La mulţi ani!

... tuturor celor ce-şi serbează astăzi ziua onomastică! Un buchet de flori virtual, primiţi şi din partea mea.




Degetele mele



Degetele mele
încărcate de iubire,
te-ascund
în căuşul palmelor
de teamă să nu te piardă.
Degetele mele
te strâng
neştiind că te pot strivi,
cu dorul ce arde în ele.
Pe degete
presar sărutarea buzelor,
fiindcă
ele te ating întâi.
Degetele mele
sunt clepsidra ce adună
genele iubirii tale
şi, le strecoară atât de încet
încât universul îşi schimbă pulsul după ele.

Emoţie de toamnă


de Nichita Stănescu

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva, 
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori, 
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori, 
că ai să te ascunzi într-un ochi străin, 
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Melancolie


Sentimental pe-aleea noastră,
Respir parfumul  ce-am lăsat,
Sub infinita boltă albastră
Unde iubirea ne-am cântat.

Melancolia-mi prinde braţul
Din ochi o lacrimă mi-adună,
Mi-ncolăceşte-n trecut pasul
Spre clipele noastre împreună.

E toamnă iar...







Toamna în codru

Când prin codru tu soseşti,
Toată frunza-ngălbeneşti,
O aduni din crengi pe rând
Şi o risipeşti în vânt.

Frunze galbene, uscate,
Cu arămiu însemnate,
Lin din codru se desprind,
Lăsând copacii plângând.

31 august – Ziua Limbii Române



Alexei Mateevici - Limba Noastră


Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.
Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.

Sunt...


Sunt gândul tău sfios din noapte
Chemat pe-o margine de vis,
Să te învălui în dulci şoapte
Să-ţi sărut chipul de dor nins.

Sunt ochii ageri de luceferi
Mă rogi în trup să îţi pătrund
Şi azi, şi mâine, precum ieri
Şoaptele gurii să-ţi adun.

Atinge-mă!


Atinge-mă cu sărutări de stele
Să vezi cum înfloresc în ochii tăi,
Nu te sfii să mă răsfeţi cu ele
Obrazul meu aprins e de văpăi.

Atinge-mă cu petala iubirii
Nu te-ntreba dacă îmi eşti ursit,
Coseşte-mă din iarba fericirii
Atinge-mi tandru sânul dezgolit.

OMUL SFINŢEŞTE LOCUL – partea a II-a


Renovarea Bisericii Tuturor Sfinţilor din Movila Miresii


      Atunci când faci parte dintr-o comunitate, pentru a te integra în interiorul său, aderi la sistemul ei de valori, la credinţele şi tradiţiile ce-o definesc şi te supui regulilor spaţiului geografic unde se găseşte comunitatea respectivă.
    Din bătrâni se spune că Omul sfinţeşte locul prin urmele pe care le lasă în trecerea sa pe pământ: zideşte o casă, dă viaţă unui copil, plantează un pom. Cam acestea sunt cerinţele minime pe care trebuie să le atingă fiecare dintre noi. Dar, dacă se întâmplă să te afli în fruntea unei comunităţi, regulile se schimbă, responsabilităţile sunt altele, iar urmele trebuie dăltuite adânc în istorie, nu doar în sufletele semenilor.
   Săptămâna trecută am promis că voi continua materialul ,,Omul sfinţeşte locul”, după ce voi sta de de vorbă cu edilul movilean. Iată că mă aflu astăzi, 23 august 2013, în faţa primarului Dumitru Panţuru, pentru a întregi tabloul informaţiilor referitoare la renovarea Bisericii Tuturor Sfinţilor din Movila Miresii dar şi a Bisericii din satul Esna.
    Mărturisesc că este un privilegiu să stau alături de omul cel mai iubit de movileni, o persoană ale cărui mâini sunt pline de iubirea lui Dumnezeu, primarul a cărui agendă, oricât ar fi de încărcată, tot îşi face timp pentru o solicitare ce vine din partea unui seamăn de-al său.

Scrisoare către Dumnezeu - mai 2013

 
 În urmă cu doar o săptămână, noi, creştinii ortodocşi, am celebrat ,,Învierea Domnului Iisus Hristos”. Şi, tot atunci, Dumnezeu a ales să-l cheme în cer şi pe bunicul meu, din partea mamei. Lacrimi de bucurie şi tristeţe s-au amestecat pe obrazul meu şi al familiei mele, pe de o parte, deoarece cu toţii am înviat sufleteşte, iar pe de altă parte, despărţirea de bunicul care a fost un om deosebit.
   Şi, poate, de aceea m-am trezit vorbind cu Divinitatea, despre locul şi rolul nostru aici, pe Pământ. Cum alegem să ne cioplim cu mâna şi sufletul viaţa pe care-am primit-o în dar de la Tatăl Ceresc şi, pe care, de multe ori, uităm să o preţuim şi să ne bucurăm de ea. S-a aprins lumină sfântă din cer în fiecare casă şi, o dată cu ea, au ars suspine din suflet, şi am ciocnit cu toţii ouă înroşite de sângele Mântuitorului, resimţind nevinovăţia Mielului când am rostit într-un glas: ,, - Hristos a înviat!”, iar răspunsul s-a auzit în mii de inimi:  ,, - Adevărat a înviat!”

OMUL SFINŢEŞTE LOCUL - partea I -

Renovarea Bisericii Tuturor Sfinţilor din Movila Miresii


     O vorbă înţeleaptă spune că Omul sfinţeşte locul, ceea ce înseamnă că omul harnic, cu credinţă în Dumnezeu, care pune suflet şi pasiune în tot ceea ce face, reuşeşte să clădească temelii solide în spaţiul unde trăieşte.
  Despre astfel de oameni, care ştiu să sfinţească locuri, să zidească în suflete şi să se dăruiască semenilor, mi-am propus să scriu în acest material.
   Duminică, 18 august 2013, paşii m-au condus către Biserica din satul Movila Miresii,  lo­cul de unde îşi iau pu­terea sătenii, după o săptămână de trudă. Am asistat la slujbă alături de credincioşii movileni, mânată fiind şi de curiozitatea de a vedea cum se desfăşoară slujbele în interiorul unei biserici aflată într-un amplu  proiect de renovare.
    Originile Bisericii Tuturor Sfinţilor, din Movila Miresii, ne poartă în urmă cu 120-130 de ani. Ea a fost ridicată între anii 1888-1892 de către locuitorii acestui sat, sub îndrumarea părintelui Stan Apostol (al cărui trup este înmormântat în interiorul curţii bisericeşti, ce continuă să vegheze chiar şi dincolo de mormânt acest sfânt lăcaş) şi a fost sfinţită în anul 1892 de către Preasfinţitul Episcop Partenie. Pictura a fost realizată în anul 1904 şi restaurată în perioada 1922-1942. În anul 1982 este iarăşi restaurată şi renovată la interior, iar la 2 iunie 1985 are loc resfinţirea  acestei parohii, de către Preasfinţitul Episcop Epifanie Norocel al Buzăului. Exteriorul clădirii a fost consolidat între anii 1991-1992.
  După săvârşirea cu multă iubire şi dăruire a Sfintei Liturghii,  
l-am invitat pe preotul Sinca Marius, unul din cei doi preoţi care slujesc în parohia movileană ( preotul Hornea Stelian fiind cel de-al doilea duhovnic al movilenilor), să ne vorbească despre această lucrare de renovare a Bisericii Tuturor Sfinţilor din satul Movila Miresii.
      Proiectul de renovare a început în anul 2012, chiar după sărbătoarea Paştelui şi anticipăm să-l finalizăm anul viitor, în primăvară. Am pornit în acest demers alături de Consiliul Local Movila Miresii, prin reprezentantul său, primarul Dumitru Panţuru, căruia îi port un deosebit respect şi, pot să spun că, stăm bine cu stadiul lucrărilor, faţă de alte proiecte similare, de prin alte locuri, care se derulează pe perioade mari de timp. Cele mai grele lucrări s-au efectuat deja, s-a realizat structura de rezistenţă, consolidarea, s-a regândit arhitectura, subzidirea, acoperişul şi celelalte lucrări din categoria aceasta. Precizez că greul a trecut, au rămas de efectuat lucrările mai uşoare, care necesită timp pentru a fi finalizate. Ceea ce ţine de exterior, sperăm să finalizăm în următoarele două luni, iar până în primăvară ne vom ocupa de tencuielile interioare. Lucrările care s-au realizat au fost capitale, de fapt, s-a regândit întreaga biserică. Dacă facem o analiză, observăm că acum 120-130 de ani, când a fost clădită această biserică, erau alte tehnici în construcţie, se foloseau anumite materiale, lemnul în principal, care nu au rezistat timpului şi s-au deteriorat. Nu se compară cu tehnica de azi care este foarte avansată . Dincolo de timp, au fost şi multe cutremure care şi-au lăsat urmele peste zidurile acestei biserici. Şi, la fel ca o haină a unui om, din când în când mai trebuie şi ea schimbată, căci se rupe, nu? Până la urmă, totul trebuie înnoit la un moment dat, în viaţa noastră, fie că ne place, fie că nu, iar schimbarea se va produce, cum e şi firesc,  cu multă trudă. Ceea ce obţinem fără muncă se risipeşte la fel de uşor, pe când o lucrare obţinută prin jertfă, capătă  altă dimensiune şi valoare.

Minunea înmulţirii pâinilor

   

     La îndemnul fiicei mele, duminică, 18 august 2013, am mers să ascult Sfânta Liturghie în Biserica Tuturor Sfinţilor din Movila Miresii, localitate frumoasă, cu nume de legendă, unde eu îmi desfăşor viaţa cotidiană.
    Fiind a VIII-a duminică după Rusalii, preotul care slujeşte în această parohie, Sinca Marius, a prezentat credincioşilor movileni o Evanghelie foarte frumoasă, în care se vorbeşte despre minunea înmulţirii pâinilor făcută de către Domnul nostru Iisus Hristos.
  Se spune că: ,,Într-una din zile, aflându-Se Domnul pe malul lacului Ghenizaret şi văzând mulţimile care se înghesuiau să-L cunoască şi să-I asculte învăţătura, a început să le vorbească, predicându-le până seara târziu. Atunci au venit ucenicii şi I-au zis:
  Locul este pustiu  şi vremea iată a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare” – Matei XIV, 15.  Iisus, însa le-a zis: Nu trebuie să se ducă. Daţi-le voi să mănânce” – Matei XIV,16.
  Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti. Şi El a zis: Aduceţi-Mi-le aici. Şi, poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă, şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii, multimilor. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii.
  Mântuitorul, după ce săvârşeşte această minune, dispare, iar mulţimile au mers după Dânsul. L-au aflat pe Iisus stând singur, rugându-Se şi fiind trist.(...) Toată lumea se bucura de minune, pentru ca a mâncat şi s-a săturat, dar Hristos era trist! Atunci El le-a adresat  următoarele cuvintele dojenitoare:
  Adevarat, adevarat zic vouă: Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat” (In. 6,26).
   Preotul movilean a explicat credincioşilor că supărarea Mântuitorului venea din faptul că a observat cum oamenii s-au bucurat că le-a oferit pâine pe gratis, fără muncă. Că oamenii au gândit în sinea lor cum un astfel de conducător care te iartă şi-ţi dă să mănânci fără să depui un efort, ar fi un conducător ideal pentru ei.

GURA LUMII

„Se povesteşte într-o carte veche că un tată şi cu fiul său se duceau la târg să vândă un măgar.  Tatăl şi fiul mergeau pe lângă măgar, pe jos,  când s-au întâlnit cu nişte oameni care i-au luat în primire zicându-le: “Ce oameni proşti, îşi rup încălţămintea şi picioarele ca să nu strice potcoavele măgarului!”.
Atunci, tatăl se sui pe măgar şi plecă. Curând se întâlniră cu alţi călători care i-au, şi aceia, în râs: “Ce tată fără pic de inimă, uite, că nu are milă de copilul lui, îl lasă, sărmanul, să bată drumul pe jos!”.  Tatăl coborî şi sui pe măgar pe copilul său. Se întâlniră cu alţi călători. Văzându-i, aceştia spuseră: “Poftim! Se mai cheamă acesta copil cu creştere bună? Iată bătrânul merge pe jos iar fiul său călare pe măgar “.
“Ce-i de făcut, măi, cu oamenii aceştia?” zise tatăl. Se suiră amândoi pe măgar, cu nădejdea că vor astupa gura lumii. Da, de unde, abia făcură câţiva paşi şi alţi oameni pe care-i întâlniră ziseră: ” Ia, uitaţi-vă, ce oameni tirani, două matahale de oameni sănătoşi merg călare pe un biet măgar”.

N-a fost iubire...

Versuri Sanda Ladosi

A fost o flacara
Ce a ars incandescent
Si pentru un singur moment
A oprit mersul vremii.

Refren:
{N-a fost iubire,
Ci doar scantei ce-au ars o noapte
Acum sunt stinse si tu esti departe
A fost doar un vis.

N-a fost iubire
Si totusi vezi, nu regret nicio clipa,
Am fost doi fluturi traind doar pentru o zi
Care-n zborul lor s-au atins
Cand aripile si-au deschis.}

De ce?


De ce-am crezut că m-ai ales pe mine
Din toate florile de pe pământ?
De ce-am sperat că din această lume
Eşti grădinarul vrednic să-mi semene prin gând?

Şi m-am lăsat de tine răsădită
Într-o grădină fără tufe, fără flori,
De ochiul tău de lup mereu privită
M-am întrebat de ce,  de mii de ori...

Coroniţa de premiant



       Iată că a sosit şi momentul când elevii culeg  roadele muncii depuse pe parcursul unui an şcolar. Şi cum altfel pot fi acestea validate, decât prin distincţiile şcolare – medalii, premii şi menţiuni.
 Şi la Şcoala Gimnazială Movila Miresii ultimul clinchet al clopoţelului din anul şcolar 2012-2013 a sunat pe 21 iunie, iar directorul acesteia, prof. Mirela Brezuică a oficiat festivitatea de premiere a elevilor movileni, care s-au strâns în sala Căminului Cultural din localitate, nerăbdători să-şi primească aprecierile şi distincţiile, moment prielnic pentru ei de a-şi răsplăti cu o floare profesorii, a căror efort depus la activităţi s-a oglindit în educaţia lor.

Felicitări pentru rezultatele obţinute de către elevi şi cadrele îndrumătoare a adresat, cu generozitate, directorul şcolii, prof. Mirela Brezuică, urându-le elevilor o vacanţă minunată alături de familiile lor, să aibă succes în activităţi şi să continue cu obţinerea unor rezultate cât mai frumoase la învăţătură.
Înainte de a da startul acordării premiilor, pe scenă s-a prezentat un program artistic susţinut de grupul vocal ,,Movilenii”, coordonat de prof. Laurenţiu Ionel, iar piesele interpretate au fost cele premiate la concursul de muzică populară ,,Zestrea movilenilor”, unde grupul a obţinut locul I.

Portret de educatoare - Elena Mariana Năstase

  ,,Într-un petec de grădină – spunea Titu Maiorescu – arunci sămânţa plantei şi te interesezi de  florile ce ies. Şi cum ai putea să rămâi rece la înflorirea sufletească a elevilor (şi-a preşcolarilor) tăi?”
   Mi-am amintit cuvintele marelui pedagog, joi, 20 iunie 2013, în sala Căminului Cultural din Movila Miresii, jud. Brăila, când am asistat la programul artistic organizat de d-ra Elena Mariana Năstase, educatoare a Grădiniţei nr. 1, din localitate, care a decis să predea ştafeta preşcolarilor săi,  unui alt cadru didactic, în ciclul primar, punând în scenă programul intitulat: La revedere, grădiniţă!
 Dintre toate meseriile din lume, aceea de dascăl este cea mai frumoasă. Şi nu mai este nevoie de alt argument în susţinerea acestei idei, decât acela de a iubi copiii, de a şti să le asculţi şoaptele şi să te strecori în inima lor. Căci rolul educatorului este de a găsi calea pentru ca munca să-i pară copilului joacă şi să-l determine să treacă treptat spre o activitate intelectuală susţinută. Menirea cadrului didactic este de a pune în lumină esenţa activităţilor prin joc, activitate specifică preşcolarităţii, când copiii nu se plictisesc niciodată şi a cărei reuşită ţine de calităţile pedagogice a celui ce instruieşte.  Iar dacă se întâmplă să ne naştem sub un cer cu stele norocoase şi să avem parte de un dascăl cu sufletul frumos, chiar că trebuie să fim recunoscători vieţii!

Eu şi o clipă de relaxare...



Iubirea...

Iubirea nu moare niciodata de moarte naturala. Moare pentru ca nu stim cum sa-i umplem sursa. Moare din cauza orbirii, a greselilor si a tradarii.

La mulţi ani, copilărie!


La mulţi ani, prinţesa mea!

Întâi iunie

Este zvon de sărbătoare
Căci a sosit zâna vară,
La mulţi ani! şi să creşti mare
Copilaş cu chip de floare.

Fruntea astăzi îţi sărută
Soarele-n sclipiri fierbinţi,
Creştetul duios ţi-alintă
Toţi ocrotitorii sfinţi.