Dorul

                                       

   Atunci când tânjeşti să fii cu cineva ori în preajma cuiva, a unui loc sau persoană dragă, eşti cuprins de fiorul dorului. Şi nu te aştepta să te părăsească prea repde! Nicidecum! Va trebui să atingi măcar cu privirea ceea ce doreşti atât de intens. Să te pierzi în imagini din fotografii, să atingi acele obiecte ce-ţi amintesc de el. Să răstorni cutiuţa de aur a clipelor magice în care l-ai închis sau să formezi numărul de telefon la capătul căruia vei auzi vocea de care ţi-e dor. Şi abia atunci poate vei reuşi să-ţi stingi flacăra mistuitoare a senzaţiei de dor. 

   Când te cuprinde, poate fi dor de persoana iubită, de părinţi, copii, ţară, natură, de un anumit loc şi alte şi alte lucruri care lasă o mireasmă în sufletul tău şi pe care în anumite momente ale vieţii vrei să o retrăieşti.

 Aşa că, dorul ce te cuprinde în mrejele sale de cele mai multe ori, îţi picură încet dorinţa de a vedea sau a atinge pentru o clipă fiinţa ce-ţi scrie în palme cu ajutorul gândului:,,mi-e dor de tine!” Flacăra dorului îţi cuprinde trupul şi-ţi învăluie gândurile cu persoana dragă, îţi desenează pe obraji macii roşii ai iubirii şi ţi-adună clipele frumoase în şirag la gâtul sufletului. Te face să te simţi atât de slab, pentru că nu mai ai control asupra fiinţei tale, aştepţi, adulmeci, te chinui, fărâmiţezi simţuri răscolite de dragoste. Continui să cerni amintirile pline de emoţie în clepsidra dorului numai să scapi de acea stare şi să te reechilibrezi emoţional.

  Apă şi hrană îţi este dorul şi cerşeşti măcar o scânteie din ochii persoanei iubite, pentru a te linişti, este necesitatea fără de care în acele momente simţi că nu poţi supravieţui. Căci dorul naşte un zbucium lăuntric ce poate fi oprit doar de acela de care ţi-e dor, îţi însângerează picioarele şi-ţi usucă buzele cu puterea sa, te transformă în  cerşetorul şoaptelor dulci.

  Şi plângi... şi plângi ore în şir sub copacul dorului ce-nfloreşte din ce în ce mai mult în sufletul tău. Te agaţi de crengile sale şi retrăieşti clipe din visele cu el. Şi devii dependent de ploaia pe care o aduce doar şoaptele lui. Pentru că doar ele te pot  înviora, aşa cum stropii de rouă înviorează frunze şi petale parfumate de flori. Doar  atingerea iubitului ( iubitei)  poate stinge  ultimul jăratec ce  arde atât de tare şi poate strivi sub tălpile paşilor săi, chinul dureros de dulce al dorului.

Cornelia Vîju