Poete drag, cu păr bălai!

                

                      Poetului Mihai Eminescu
Înamorat de crâng și ape
Ai fost poete-n drumul tău,
Iubirea ai ascuns sub pleoape
Și-ai venerat-o-n vers mereu.


Pe-aleea plopilor sihaștri
Ai rătăcit de multe ori
Și-n ochii tăi oglinzi de aștri,
Ales-ai dorul să cobori.

Album foto - Activitatea noastră: ,,Eminescu la ceas aniversar”


În lumea poeziei eminesciene


      Atât de frumos au sunat versurile eminesciene în rostirea plină de candoare a elevilor clasei I-A, în cadrul activității dedicate aniversării zilei de naștere a Poetului Nepereche!

De Ziua Culturii Românești, micuții școlari movileni i-au recitat poetului Mihai Eminescu

             Joi, 15 ianuarie  2015, elevii claselor I, ai Școlii Gimnaziale Movila Miresii, îndrumați de înv. Florica Munteanu și înv. Cornelia Vîju, au poposit la Bibliotecă pentru a-l omagia pe marele poet, Mihai Eminescu.
             Micuții școlari au descoperit cărțile autorului așezate pe rafturile Bibliotecii din școală și-au învățat procedura de împrumut a unei cărți. I-au recitat poetului versuri pe care le-au învățat special cu ocazia zilei sale de naștere, i-au cântat  ,,De ce nu-mi vii?”, ,,La mijloc de codru des” și, de asemenea, i-au promis că se vor strădui să-i citească toată opera până când vor crește mari.

Ecou eminescian la poarta prezentului

Eminescu, la ceas aniversar

Școala Gimnazială Movila Miresii, din județul Brăila, a consemnat 165 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu prin organizarea unei activități extrașcolare cu elevii claselor V-VII.
 Activitatea a debutat cu prezentarea unui Power Point cu date din viața și activitatea literară a poetului, a continuat apoi cu un concurs ce a avut patru secțiuni: la prima secțiune, elevii grupați pe echipe, fiecare clasă având proprii reprezentanți, s-au extras bilețele cu întrebări privind cunoașterea operei poetului. Secțiunea a doua a concursului a constat în compunerea unui catren, a treia probă a vizat lectura unei poezii la prima vedere, iar în final elevii s-au întrecut în recitarea unui poem eminescian.
 Ceea ce a adus nou activitatea de astăzi, a fost conceperea unei broșuri dedicate marelui poet, unde elevii s-au întrecut pe sine. Stimularea gândirii și imaginația au fost două din motivațiile celor înscriși la această probă. Să încerci a străbate cărările neumblate ale lui Mihai Eminescu, la vârste fragede, este o adevărată încercare, iar elevii movileni au dovedit că le pot străbate, cu ajutorul dascălilor ce-i îndrumă. Cât de frumos au reușit să brodeze pe marginea operei Poetului Nepereche, ne conving conținutul cărticelelor create de ei, poeziilor pe care i le-au dedicat poetului, dorinței lor de a dovedi că viața este un poem al cărui autor putem fi oricare dintre noi.

Poemul unei zile de ianuarie



165 de ani de la nașterea Poetului Nepereche

Astăzi, 15 ianuarie 2015, elevii Școlii Gimnaziale Movila Miresii, din clasele primare, au organizat o activitate dedicată poetului Mihai Eminescu, cu ocazia împlinirii a 165 de ani de la nașterea sa.
La activitate a fost prezentă doamna director a școlii movilene, prof. Mirela Brezuică, precum și doamna director adjunct, prof. Mirela Tarța.
 Elevii au realizat desene prin care au reprezentat poezia eminesciană, au recitat poezii ale autorului și s-au întrecut într-un concurs cu date din biografia poetului.
 Doamna învățătoare Florica Munteanu, cea care a coordonat această activitate, le-a vorbit micuților despre cât de importantă este acestă zi și despre datoria ce-o avem, fiecare dintre noi, de a o consemna, în propriile suflete, la fiecare mijloc de ianuarie.

PROIECT DIDACTIC, Puiul de I. Al. Brătescu Voineşti


Unitatea  de  învăţământ: 
Propunător: Spiţă Vîju Cornelia
Data:
Clasa: a IV-a A
Aria  curriculară:  Limba şi comunicare
Disciplina:  Limba şi literatura română
Unitatea  de  învăţare:  Lumea necuvântătoarelor
Subiectul lecţiei:  Puiul de I. Al. Brătescu Voineşti
Tipul  lecţiei: consolidarea şi sistematizarea cunoştinţelor
Obiective de referinţă:
2.3:redea prin cuvinte proprii conţinutul unui text citit sau al unui mesaj audiat
3.2: să desprindă idei principale şi informaţii de detaliu dintr-un text citit (literar-nonliterar)
                         Obiective  operaţionale:
Cognitive:
O1: să citească corect, fluent,  expresiv, conştient textul din manual;
O2: să  povestească oral textul;
O3: să emită păreri personale referitoare la faptele prezentate;
O4: să extragă învăţătura textului;
O5: să dea exemple de consecinţe ale neascultării de părinţi;
Psihomotrice
O6: să reconstruiască imagini cu personajele povestirii din piesele unui puzzle;
Afective
O7: să participe cu interes la activitate;


PROIECT DIDACTIC, Substantivul

Data :
Unitatea de învăţământ:
Clasa : a IV-a
Propunător :
Aria curriculară : Limbă şi comunicare
Disciplina : Limba română
Unitatea de învăţare : Spaţiul şi timpul în povestire
Subiectul : Substantivul
Tipul lecţiei: sistematizare şi consolidare a cunoştinţelor
Locul de desfăşurare: sala de clasă
Numărul de elevi: 27
Resurse temporale: 50 minute

Obiective de referinţă:
           1.3- să sesizeze  structurile gramaticale corecte sau incorecte dintr-un mesaj ascultat
           2.5- să integreze adecvat în exprimarea orală proprie elementele de construcţie a comunicării studiate
           3.6- să recunoască în textele studiate elemente de construcţie a comunicării învăţate

Obiective operaţionale:
Cognitive :
O1-  să completeze corect schema dată despre substantiv  precizând felul, genul, numărul şi funcţia sintactică
O2- să identifice substantivele dintr-un text
O3- să formeze propoziţii cu substantive date
O4-să  analizeze substantivele dintr-un text dat
O5-să alcătuiască propoziţii după o schemă dată
O6-să transforme adjective şi verbe în substantive
Afective :
O7 -Să participe cu interes la lecţie

Psiho-motrice:
 O8 -să adopte o poziţie corectă în bancă în timpul lecţiei.

PROIECT DIDACTIC, Înmulţirea şi împărţirea numerelor naturale de 2 sau 3 cifre cu un număr natural de o cifră


Data:
Clasa: a III-a
Propunător :
Aria curriculară: Matematică şi ştiinţe ale naturii
Disciplina: Matematică
Unitatea de învăţare: Înmulţirea şi împărţirea numerelor naturale în intervalul  de la 0 la 1000
Subiectul lecţiei: Înmulţirea şi împărţirea numerelor naturale de 2 sau 3 cifre cu un număr natural de o cifră
Scopul lecţiei: formarea deprinderilor de calcul, folosirea lor în rezolvarea de  probleme, cu utilizarea unui limbaj specific
Tipul de curriculum: curriculum aprofundat
Tipul de lecţie: consolidare de cunoştinţe
Obiective de referinţă vizate prin activitatea didactică: 1.4; 2.3; 2.5.
Obiective operaţionale:
A.Cognitive :
     Pe parcursul activităţii didactice, elevii vor fi capabili:
          O1: să rezolve exerciţii de împărţire şi înmulţire a unui număr natural scris cu 2/ 3 cifre la un număr de o cifră
          O2: să folosească terminologia specifică
          O3: să aplice în rezolvarea de probleme operaţiile de împărţire şi înmulţire;
         
B.Motrice
 Pe parcursul lecţiei, elevii vor fi capabili :
O4 : să scrie corect şi estetic pe caiete, în ritm rapid;
C.  Afective
 Elevii pe parcursul lecţiei:
 O5 : să manifeste interes pentru rezolvarea de exerciţii şi  probleme;


PROIECT DE LECŢIE, ,,Darul lui Moş Miron”, de Ion Agârbiceanu


Data:
Clasa: a IV-a
Unitatea şcolară:
Propunător:
Aria curriculară:  Limbă şi comunicare
Disciplină:  Limba şi literatura română
Titlul lecţiei:  Textul narativ- literar; ,,Darul lui Moş Miron”, de Ion Agârbiceanu
Tipul lecţiei : transmitere şi însuşire de noi cunoştinţe
OBIECTIVE CADRU:
                        2.Dezvoltarea capacităţii de exprimare orală
                        3.Dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului scris (citirea/lectura)


OBIECTIVE OPERAŢIONALE:
                        La sfârşitul activităţii elevii vor şti:
                        O1: să citească textul corect şi expresiv;
                        O2: să explice utilizarea unor reguli de ortografie şi punctuaţie
                        O3: să extragă din text expresiile frumoase, cuvintele noi, ortogramele
                        O4: să recunoască  părţile de vorbire învăţate
                        O5: să colaboreze în vederea realizării sarcinilor primite la lucrul pe echipe;
                   O6:să formuleze propoziţii cu sensurile diferite ale cuvintelor noi, căutâdu-le în dicţionar;

Conversații cu Dumnezeu - eseu personal -

  
Conversații cu Dumnezeu
- eseu personal -
Și astăzi, ca în fiecare zi, mi-am început programul așezându-mă în fotoliul de lângă fereastră, cu ceașca de ceai aburind în mâna dreaptă și cu gândurile zlobozite prin ogorul clipelor. Și am închis ușor ochii și m-am trezit din nou conversând cu prietenul meu cel mai bun, Dumnezeu…
În fiecare zi, Doamne, Te regăsesc în camera mea şi-Ţi simt privirea mângâietoare peste creștetul meu. Sunt parte din Tine, ești parte din mine... Îți amintești cât de tristă eram zilele trecute? Cum simțeam că mi s-au scufundat toate corăbiile în marea suferinței? Și ce suferință?! Acum, desigur, surâd întorcându-mă în timp și privind la acele momente. Îți amintești cum ai știut să-mi liniștești gândirea și să-mi dai răspunsurile de care aveam nevoie? Ai fost acolo, ai fost prezent în inima mea. Nu pentru că te chemasem special, ci pentru că știai că am nevoie de Tine.

Kamadeva , de Mihai Eminescu





Cu durerile iubirii
Voind sufletu-mi să-l vindec,
L-am chemat în somn pe Kama -
Kamadeva, zeul indic.

El veni, copilul mândru,
Călărind pe-un papagal,
Având zâmbetul făţarnic
Pe-a lui buze de coral.

Aripi are, iar în tolbă-i
El păstrează, ca săgeţi,
Numai flori înveninate
De la Gangele măreţ.

Mihai Eminescu - imagini


Proiect didactic, „Peisaj de primavară”


Unitatea de învăţământ:
Data: 
Propunător:
Clasa: a II-a
Aria curriculară: Arte
Disciplina: Educaţie plastică
Unitatea de învăţare: Compoziţia echilibrată a spaţiului plastic
Tema plastică : Punctul ca element de limbaj plastic
Subiectul lecţiei: „Peisaj de primavară”
Tipul lecţiei: formare de priceperi şi deprinderi

Obiective de referinţă:
4.2- să compună un spaţiu plastic folosind elementele de limbaj şi amestecurile studiate

Obiective operaţionale:
Cognitive:
O1- să exemplifice schimbările care au loc în anotimpul primăvara , pe baza propriei experienţe de cunoaştere ;
O2- să realizeze o compoziţie plastică folosind punctul  ca element de limbaj plastic
O3- să evalueze obiectiv lucrările proprii şi pe cele ale colegilor cu ajutorul criteriilor de evaluare stabilite .
Motrice:  
O4- să folosească materialele de lucru corespunzător ;
Afective:
O5-să participe cu plăcere şi interes la activitate în vederea dezvoltării gustului estetic şi a receptivităţii plastice;

PROIECT DIDACTIC, lectura, Iepuraș Urechiaș


Data :
Unitatea de învăţământ:
Propunător:
Clasa: II-a
Aria curriculară: Limbă şi comunicare
Disciplina: Limba română - lectură
Subiectul:  Iepuraş- Urechiaş, de Nicoleta Holban
Tipul lecţiei: predare-învăţare

Obiective cadru:
- dezvoltarea capacităţii de receptare a mesajului scris;
-dezvoltarea capacităţii exprimare orală.
Obiective de referinţă:
3.4. să citească în ritm propriu un text nou de mică întindere
3.5. să manifeste interes pentru lectură

Obiectivele operaţionale:
Cognitive:
1.Să asculte textul  lecturii citită expresiv de învăţătoare;
2.Să citească corect şi expresiv textul poveştii;
3.Să răspundă la  întrebări pe textul citit;
4.Să povestească textul, urmărind şirul logic al desfăşurării acţiunii;
5.Să lucreze eficient în grup;
Motrice:
6. Să păstreze o poziţie corectă în bancă pe parcursul activităţii;
Afective:
7.Să participe cu interes la desfăşurarea lecţiei

Proiect didactic, Figuri geometrice

Unitatea de învăţământ:
Data:
Propunător:
Clasa: a II-a
Aria curriculară: Matematică şi ştiinţe
Disciplina: Matematica
Unitatea de învăţare: Elemente intuitive de geometrie
Subiectul lecţiei: Figuri geometrice
Tipul lecţiei: consolidare şi sistematizare de cunoştinţe

Obiective de referinţă: 
 2.2. să recunoască forme plane şi spaţiale; să clasifice figuri geometrice sau obiecte după criterii variate;
 2.1. să stabilească poziţii relative ale obiectelor în spaţiu;

Obiective operaţionale

Cognitive:
O1-să recunoască triunghiul, pătratul, cercul şi dreptunghiul;
O2-să descrie figurile geometrice învăţate;
O3-să asocieze obiectele din mediul înconjurător cu formele geometrice învăţate;
O4-să identifice interiorul şi exteriorul unei figuri geometrice date;
Afective:
O5-Să manifeste interes pentru activitatea desfăşurată;   
Psihomotric:
O6-să  contureze corect figurile geometrice învăţate;

Proiect didactic, Trăsăturile morale ale persoanei


Data:
Unitatea de învăţământ:
Clasa: a III-a
Propunător: Aria curriculară: Om şi societate
Disciplina: Educaţie civică
Unitatea de învăţare:Trăsături morale ale persoanei
Subiectul: Recapitulare – Trăsăturile morale ale persoanei
Tipul lecţiei: recapitulare
Locul de desfăşurare: sala de clasă

Obiective de referinţă:
1.2- să exprime oral şi în scris enunţuri simple cu referire la situaţii diferite de viaţă cu conţinut civic
3.3- să descopere şi să descrie într-o manieră clară şi concisă diferite relaţii sociale din grup;

Obiective operaţionale
Cognitive
O1- să enumere trăsăturile morale ale persoanei prin enunţuri orale sau scrise;
O2- să descrie trăsăturile morale în raport cu situaţiile concrete de viaţă;
O3- să descopere diferitele relaţii sociale de grup;
O4-să identifice atât propriile trăsături morale cât şi pe cele ale colegilor.

Afective
O5-să-şi exprime un punct de vedere personal cu privire la comportamentele identificate

Psiho-motrice
O6- să adopte o poziţie corectă în bancă în timpul lecţiei.

PROIECT DIDACTIC, Soarele şi Pământul


Data:
Clasa: a III-a
Unitatea de învăţământ:
Propunător:
Aria curriculară: Matematică şi ştiinţe ale naturii
Disciplina: Ştiinţe ale naturii
Unitatea de învăţare: Transformări în natură
Subiectul lecţiei: Soarele şi Pământul
Tipul lecţiei: predare- învăţare

Obiective de referinţă:
1.3   - să comunice în forme diverse observaţii şi comparaţii asupra corpurilor studiate şi asupra experimentelor realizate
2.4. - să aplice observaţia ca demers al cunoaşterii de tip ştiinţific

Obiective operaţionale:
Cognitive:
O.1-să descrie în enunţuri simple mişcările Pământului (de rotaţie şi  de revoluţie);
O2 – să precizeze procesul de succesiune a zilelor şi a nopţilor;
O.3 -să explice formarea anotimpurilor ca efect al mişcării Pământului;
O.4.- să specifice importanţa Soarelui pentru planeta Pământ;
Motrice:
O.5.- să păstreze o poziţie corectă în bancă pe parcursul desfăşurării activităţii
Afective:
O.6.- să manifeste interes pentru transformările din lumea înconjurătoare

Iarna





Praf de-argint căzut pe gene,
Pământul alb, înghețat,
Iarna lasă-ale ei semne,
Peste uliți, peste sat.

Vine cu-a ei vijelie
În toiagu-i lustruit,
Iar pe derdeluș își suie
Strigătul prelung, vrăjit.

Magia iernii

O trec norii suri prin sită
Și o așează-n largi troieni
Zăpadă cu nemiluita,
S-a strâns din nou la brăileni.

Dantele albe sclipitoare
Peste copaci s-au așezat,
Pământu-i alb de la ninsoare,
În stele mii pare-mbrăcat.

În ochii tăi...



În ochii tăi au răsărit poeme,
Ce‑n taină le presară gândul meu
Şi-n care străjuiesc din vreme-n vreme,
Albi porumbei din lira lui Orfeu.

Te-ai  întrupat din ancestrale ţărmuri,
Cu pasul lin mă-nveți al vieţii vals,
Înamorată de-ale tale doruri
Aleg să-ţi fiu al clipelor suspans.

La mulți ani, 2015!











    Și pentru că anul 2015 ne bate-n fereastră, urez cititorilor mei, fideli și nefideli, multă sănătate, pace în suflete și iubire fără margini.
                La mulți ani, frumoși și fericiți!

Ninge...

Ninge, ninge peste lume
Stele argintii din cer,
Dați de veste! să se-adune
Bucuria în eter.

Ninge, ninge cu albi fluturi,
Întind palmele să-i prind,
În văzduh i-arunc, îi scutur
Se topesc de cum i-ating.

La mulți ani, de Sf. Ștefan!



    Pentru tine, cel (cea) care porți numele acestui sfânt, îți urez :,,La mulți ani!”, plini de sănătate, lumină și pace sufletească.





Crăciun fericit, tuturor vizitatorilor blogului meu!


Pentru că ne este dragă Casa Domnului, am colindat-o cu multă bucurie…

Care este locul unde ne simțim cel mai bine? Unde sufletele noastre devin clopoței de cristal ce răsună melodios la auzul Cuvântului lui Dumnezeu? Biserica, desigur!
Elevii Școlii Gimnaziale Movila Miresii, din clasele primare, însoțiți de învățătorii lor, au pregătit un moment de colinde pe care l-au prezentat în Biserica Duminica Tuturor Sfinților .din localitate.
,,Sus boieri nu mai dormiți”, ,,Florile dalbe”, ,,Steaua sus răsare”, ,,Astăzi s-a născut Hristos” au fost doar
câteva colinde din colajul  interpretat de micuți.
Aceștia au fost răsplătiți cu dulciuri și cu câte un calendar creștin-ortodox de către preoții movileni, Marius Sinca și Stelian Hornea.

Domn, Domn să-nălțăm...


        Și, după cum era și firesc, nu am uitat nici anul acesta să colindăm locul în care cărțile alcătuiesc un templu de înțelepciune, biblioteca.
Un grup de elevi ai clasei I-A, ai Școlii Gimnaziale Movila Miresii, a plecat să colinde Biblioteca din localitate și au fost primiți cu mare căldură de către d-na bibliotecară, Liliana    Panțuru.

Și pentru că am fost cuminți, Moș Crăciun a venit și ne-a oferit câte un dar....


O, brad frumos, o, brad frumos, cu cetina tot verde!

Cu doamna învățătoare, așteptându-l pe Moș Crăciun...


Bucuria Crăciunului redată de micuții elevi din clasa I-A


Am plecat să colindăm... colegii mai mici, dar și dascălii noștri


           Grupul vocal al Școlii Gimnaziale Movila Miresii a bătut la ușa sufletelor celor dragi în  dulcele ecou al colindelor , amintind astfel de frumusețea iernii, de Nașterea Domnului Iisus Hristos și de nemărginita Sa iubire....


Vânt de iarnă


Peste dealuri val-vârtej,
Iarna a sosit grăbită,
Poartă cizme și cojoc
Prin zăpada lin cernită.

Vântul calcă-n urma ei,
Șuierând suflă ger mare,
Și vestește pe alei:
S-au dus  zilele cu soare!

Povestea lui Moș Crăciun


Se spune că, odată, pe pământ,
În așternut de paie s-a născut,
Un Prunc frumos precum un cânt
Care iubire pentru oameni a avut.

Și-acolo-n acea iesle, a sa mamă
L-a alăptat la sânul ei cel sfânt
Și l-a-nvelit cu călduroasă blană,
Primită de la soața lui Crăciun.

Decembrie


Curg colinde la ferestre,
Clinchet vesel răsună,
E Crăciunul  de poveste
Care pe toți ne-adună.

În noapte se aud renii
Moșului ce spre copii,
Lunecă pe-ale lui sănii
Să aducă daruri mii.

Îl aștept și-n casa noastră
Căci am fost ascultător,
Am să-l zăresc din fereastră
Și am să-l colind ușor.

Rugăciunea



            Rugăciunea este prietena ta când pendulezi între singurătate, tristeţe sau durere. Îţi înmoi buzele în călimara inimii şi-apoi începi să scoţi suferinţa, neliniştea, zbuciumul care s-au îngrămădit acolo. Cu capul plecat, mâinile împreunate şi cu genunchii atingând umil pământul, ochii încărcaţi de lacrimi îşi încep sfioşi ruga către Cer. Este momentul cel mai intim dintre tine şi Dumnezeu, când nevoia de El îţi încarcă fiinţa şi-L cheamă cu fiecare celulă a corpului. Dincolo de semnul Sfintei Cruci, buzele tale rostesc  rugăciunea pe care o porţi  în suflet de mic copil, iar apoi începi să deşiri prin cuvinte simple adevărata durere ce te străbate în acel moment. Şi dincolo de iertare îi ceri ajutorul necondiţionat, ajutor pe care chiar El ţi l-a promis când a zis să-i pui pe umeri toată povara ta.
"Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi ".(Matei, cap 11, versetul 28).  

La mulți ani, tuturor ce poartă numele Sfântului Nicolae!




AVAP- felicitare, de Moș Nicolae



Legenda Sfântului Nicolae

Legenda spune că trei surori, fetele unui nobil sărac, nu se puteau mărita datorită situației financiare precare. Se spune ca atunci când fata cea mare a ajuns la vremea  măritișului, Nicolae, ajuns deja episcop, a lăsat noaptea, la ușa casei nobilului, un săculeț cu aur.
Povestea s-a repetat întocmai și când a venit vremea de maritiș pentru cea de a doua fată. Când i-a venit vremea și celei de a treia fete, nobilul a stat de pază pentru a afla cine era cel care le-a făcut bine fetelor sale. În acea noapte l-a văzut pe episcopul care lăsa săculețul cu aur. Se spune că Sfântul Nicolae s-a urcat pe acoperiș și a dat drumul săculețului prin hornul casei, într-o șoseta pusă la uscat, motiv pentru care a apărut obiceiul agățării șosetelor de șemineu.

Pagini de istorie – parcurse de elevii movileni


1 Decembrie- Ziua Națională a României


Vineri, 28 noiembrie 2014, elevii Școlii Gimnaziale Movila Miresii din învățământul primar, au pregătit un moment special dedicat Zilei Naționale a României.

Elevii claselor a IV-a, îndrumați de învățătorii lor, Ionica și Milan Ciocârlan, au dovedit colegilor din clasele mai mici că ora de istorie le este foarte dragă și au convins auditoriul de obligaţia ce-o avem, faţă de noi înşine şi faţă de generaţiile următoare, de a preţui şi de a transmite mai departe valorile neamului nostru. Astfel, de la acești elevi am aflat ce semnifică pentru noi, românii, ziua de 1 Decembrie și cine au fost cei care i-au lăsat însemnele în istoria țării.


 Poezii și cântece, specifice evenimentului aniversat, au interpretat și elevii claselor I, a - II-a și a- III-a coordonați de învățătoarele:  Florica Munteanu, Mariana Cărbunaru și Gianina Sandu.
Să oglindești în inimă măreția strămoșilor tăi, datorită cărora astăzi trăim într-o țară liberă și unită este sentimentul ce ne străbate pe toți românii de pretutindeni, la fiecare zi de 1 Decembrie din an.

PROIECT DIDACTIC,clasa a III-a, Felicitare pentru mama


Data: 8. 03. 2013
Clasa: a III-a
Unitatea de învăţământ:
Propunător:
Aria curriculară: Tehnologii
Disciplina: Abilităţi practice
Unitatea de învăţare: Activităţi cu materiale sintetice – Hârtia
Subiectul lecţiei: Felicitare pentru mama
Tipul lecţiei: formare de priceperi şi deprinderi

Obiective de referinţă:

1.2.  să recunoască şi să utilizeze operaţii simple de lucru cu materiale din natură şi sintetice;
2.2. să confecţioneze produse utile, folosind materiale şi tehnici variate
2.3. să aprecieze calitatea produsului finit, raportat la proiectul iniţial

Obiective  operaţionale:
-cognitive
O1- să parcurgă corect etapele de lucru în realizarea felicitării pe baza modelului şi a explicaţiilor primite;
-motrice
O2 : să decupeze după contur elementele componente ale compoziţiei;
O3 : să asambleze corect, estetic şi creativ în spaţiul de lucru elementele compoziţiei;
O4 : să decoreze cât mai original lucrările confecţionate.
-afective
O5 – aprecieze calitatea unui produs finit, în funcţie de criterii simple;
O6 – să-şi dezvolte simţul estetic şi dragostea pentru muncă prin realizarea lucrării propuse


PROIECT DIDACTIC, clasa a III-a, Științe, Soarele şi Pământul



PROIECT DIDACTIC

Data:
Clasa: a III-a
Unitatea de învăţământ:
Propunător:
Aria curriculară: Matematică şi ştiinţe ale naturii
Disciplina: Ştiinţe ale naturii
Unitatea de învăţare: Transformări în natură
Subiectul lecţiei: Soarele şi Pământul
Tipul lecţiei: predare- învăţare

Obiective de referinţă:
1.3   - să comunice în forme diverse observaţii şi comparaţii asupra corpurilor studiate şi asupra experimentelor realizate
2.4. - să aplice observaţia ca demers al cunoaşterii de tip ştiinţific

Obiective operaţionale:
Cognitive:
O.1-să descrie în enunţuri simple mişcările Pământului (de rotaţie şi  de revoluţie);
O2 – să precizeze procesul de succesiune a zilelor şi a nopţilor;
O.3 -să explice formarea anotimpurilor ca efect al mişcării Pământului;
O.4.- să specifice importanţa Soarelui pentru planeta Pământ;
Motrice:
O.5.- să păstreze o poziţie corectă în bancă pe parcursul desfăşurării activităţii
Afective:
O.6.- să manifeste interes pentru transformările din lumea înconjurătoare

Albă-ca-Zăpada și Lizuca- paralelă între personaje



       Corelaţie între un persoanj din literatura română cu un personaj din literatura universală,
Lizuca şi Albă-ca-Zăpada
eseu

   Copilăria,  cu bucuriile sau tristeţile caracteristice vârstei, constituie problematica multor povestiri de neuitat ale literaturii pentru copii.
,,Dumbrava minunată”, de Mihail Sadoveanu este o adevărată capodoperă în ceea ce priveşte realizarea personajului copil, precum şi îmbinarea măestrită a naraţiunii faptelor cu descrierile din natură. În caracterizarea personajului central, scriitorul foloseşte diferite procedee, spre a-i da un şi mai pronunţat relief. Pendularea între real şi fantastic înlesneşte înţelegerea mesajului artistic, aspiraţia spre o viaţă fericită a tuturor copiilor orfani, indiferent de categoria socială căruia aparţin.
    În opoziţie cu chipul luminos al Lizucăi, în valori întunecate este prezentată mama vitregă.
   Lizuca este o fată orfană, care doreşte să scape de tirania mamei sale vitrege şi se refugiază într-o dumbravă. Aici, descoperă împărăţia minunată a dumbravei, alături de căţelul ei Patrocle. Fetiţa se rătăceşte în pădure, dar este găsită de bunicul ei. În final, mama vitregă şi servitoarea acesteia primesc o pedeapsă binemeritată (fiind săgetate de albine ).

,,Educaţia pentru comunicare şi mass-media”


Educaţia pentru comunicare şi mass-media

      Mass-media este un factor al educaţiei, care lasă urme adânci în memoria individului. Ea poate să mărească sau să micşoreze experienţele unei persoane. Într-o societate informatizată, educaţia nu trebuie să rămână în urmă. Mass-media este prezentă în cadrul societăţii prin ziare, reviste, radio, televiziune, internet. Chiar dacă informaţia parvine prin aceste canale, ea trebuie filtrată, deoarece nu este întotdeauna veridică. Atenţia cuvenită ne ajuta să delimităm binele de rău, originalul de neoriginal.


Scopul educaţiei pentru comunicare şi mass media:

-Formarea şi cultivarea capacităţii de valorificare culturală a informaţiei furnizată de presă , radio, telelviziune;
-Dezvoltarea capacităţilor de exprimare personală şi de transmitere a mesajelor constructive;

Obiective:
Educaţia pentru comunicare si mass-media:
- formarea unei atitudini critică, selectivă faţă de avalanşa de informaţii oferite de mass-media.
-acumularea vocabularului de bază
-recunoaşterea formelor de comunicare
-cunoaşterea de reguli şi modele istorice
-identificarea particularităţilor diferitelor structuri comunicaţionale
-cunoaşterea elementelor de cultură tehnică a noilor mijloace de comunicare

Atitudini şi valori:
-crearea unei atitudini corespunzătoare faţă de calitatea diferitelor mesaje
-evitarea (L.Şoitu): discursurilor incoerente, vulgarizarea limbajului, impunerea şi promovarea anonimatului, inflaţia verbală cu maximă redundanţă, nereciprocitate, generalizarea monotoniei, iresponsabilitatea faţă de un cuvânt rostit, conştiinţa neangajării.

Priceperi:
-însuşirea noilor coduri de comunicare
-capacitatea de a analiza mesajele sub diferite aspecte ( codurile tehnice, codurile culturale, modurile de elaborare şi de difuzare, etc.)
-forţa tăcerii
-profunzimea şi provocarea întrebărilor
-a se apăra de bombardamentul informaţional