Educaţia pentru comunicare şi mass-media
Mass-media este un
factor al educaţiei, care lasă urme adânci în memoria individului. Ea poate să
mărească sau să micşoreze experienţele unei persoane. Într-o societate
informatizată, educaţia nu trebuie să rămână în urmă. Mass-media este prezentă
în cadrul societăţii prin ziare, reviste, radio, televiziune, internet. Chiar
dacă informaţia parvine prin aceste canale, ea trebuie filtrată, deoarece nu
este întotdeauna veridică. Atenţia
cuvenită ne ajuta să delimităm binele de rău, originalul de neoriginal.
Scopul educaţiei pentru comunicare şi mass media:
-Formarea şi cultivarea capacităţii de valorificare
culturală a informaţiei furnizată de presă , radio, telelviziune;
-Dezvoltarea
capacităţilor de exprimare personală şi de transmitere a mesajelor constructive;
Obiective:
Educaţia pentru comunicare
si mass-media:
- formarea unei atitudini critică, selectivă faţă
de avalanşa de informaţii oferite de mass-media.
-acumularea
vocabularului de bază
-recunoaşterea
formelor de comunicare
-cunoaşterea de
reguli şi modele istorice
-identificarea particularităţilor
diferitelor structuri comunicaţionale
-cunoaşterea elementelor
de cultură tehnică a noilor mijloace de comunicare
Atitudini şi valori:
-crearea unei
atitudini corespunzătoare faţă de calitatea diferitelor mesaje
-evitarea
(L.Şoitu): discursurilor incoerente, vulgarizarea limbajului, impunerea şi
promovarea anonimatului, inflaţia verbală cu maximă redundanţă,
nereciprocitate, generalizarea monotoniei, iresponsabilitatea faţă de un cuvânt
rostit, conştiinţa neangajării.
Priceperi:
-însuşirea noilor
coduri de comunicare
-capacitatea de a
analiza mesajele sub diferite aspecte ( codurile tehnice, codurile culturale,
modurile de elaborare şi de difuzare, etc.)
-forţa tăcerii
-profunzimea şi
provocarea întrebărilor
-a se apăra de
bombardamentul informaţional
„ Mass-media “ este un cuvânt compus, preluat din engleză,
care se traduce literar prin mijloace de masă şi liber prin mijloace de comunicare în
masă . Noţiunea desemnează ansamblul modalităţilor prin care se
realizează difuzarea informaţiei către publicul larg.
Mass-media se referă la toate modalităţile de comunicare ce ajung la un
număr foarte mare de persoane
Mijloacele de comunicare în masă pot fi clasificate pornind de la criterii
diferite, dintre care menţionăm:
Ø
Modul de vehiculare a informaţiei, în funcţie de
care există:
-
mijloace scrise ( ziarele, revistele );
-
mijloace
audio-vizuale ( radioul, televiziunea ).
Ø
Gradul de noutate şi de complexitate, în funcţie
de care există:
-
mijloace tradiţionale ( ziarele, radioul );
-
mijloace
moderne ( televiziunea, internetul, complexele multimedia ).
Ø
Periodicitatea
apariţiei ( în cazul presei scrise ): zilnică ( ziare ) ; săptămânală ; lunară
( reviste )
,, Mijloacele de informare în masă au un rol
important în societate, concretizat prin următoarele funcţii:
a)Funcţia de informare
În societatea modernă, mass-media reprezintă
una dintre cele mai utilizate surse de informaţii. Ele fac posibilă o
circulaţie fără precedent a informaţiilor de tot felul,care ajung cu rapiditate
la un mare număr de oameni, sporind considerabil accesul acestora la o lume
necunoscută, inaccesibilă sau greu accesibilă în alte condiţii. Indivizi
aparţinând unor categorii sociale diferite reuşesc să-şi asigure, pe
această cale, informarea generală, înţelegerea realităţii înconjurătoare şi
orientarea socio-profesională. Prin intermediul mass-media, ei intră în relaţie
cu lumea, sunt ţinuţi la curent cu evenimentele care se petrec sau cu
tendinţele ce se manifestă la nivelul societăţii. Spectrul larg de programe şi
emisiuni constituie o sursă importantă de informare. Nu este vorba doar despre
fapte, evenimente şi întâmplări mărunte de viaţă,dimpotrivă, pot fi cunoscute,
de exemplu, şi realizări ştiinţifice, tehnologice sau culturale remarcabile. Din
acest motiv, mass-media sunt considerate un “sistem de informaţii” accesibil
majorităţii indivizilor.
b)Funcţia de culturalizare
. Transmiterea valorilor şi modelelor culturale a fost, timp îndelungat,
controlată de familie, de şcoală şi de instituţiile religioase. Odată cu
creşterea influenţei mass-media în societate, acestea au devenit un adevărat
difuzor de cultură, introducând valorile în circuitul destinat publicului larg.
Se schimbă, în acest fel, condiţiile în care se realizează culturalizarea.
Mass-media acţionează ca o “instituţie a democratizării culturale”, care face
posibilă creşterea consumului de bunuri culturale şi determină o anumită
dinamică a cerinţelor, gusturilor,aspiraţiilor, atitudinilor şi opiniilor
maselor. Apare cultura de masă, ca urmare a faptului că un număr mare de
indivizi intră în contact cu valorile, fără intermedierea şcolii sau a altor
instituţii abilitate.
c)Funcţia de socializare
. Prin conţinuturile distribuite, mass-media inoculează receptorilor
valori, opinii, concepţii, convingeri, atitudini, norme, reguli şi stereotipii,
în general acceptate de societate. Sistemul mass-media îşi asumă, în mod
explicit, un rol din ce în ce mai mare în socializarea indivizilor. Copiii, de exemplu,
asimilează sau îşi întăresc treptat norme de comportament, prescripţii,
interdicţii, restricţii, reprezentări simbolice, altfel spus, convenţiile
societăţii. Mass-media îi sensibilizează la problemele cu care se confruntă
comunităţile din care fac parte, le dezvoltă convingerile socio-morale sau îi
ajută la adoptarea unor standarde de comportament socialmente convenabil şi
dezirabil. Mesajele lor se alătură influenţelor specifice altor instituţii cu
atribuţiuni în acest sens, care funcţionează în domeniul culturii sau al
educaţiei. Circulaţia acestor mesaje contribuie la instituirea unui nou
mod de interacţiune socială. Fiecare individ poate cunoaşte şi înţelege modul
de viaţă şi concepţiile celorlalţi, marile probleme cu care se confruntă
societatea, aşteptările şi aspiraţiile acesteia. În acest fel, mass-media se
afirmă şi ca un veritabil liant social, ca făuritoare de reţele sociale.
d)Funcţia de formare a
opiniei publice
Mass-media se constituie într-o
tribună de dezbatere a principalelor probleme ale vieţii cotidiene, asupra
cărora se pronunţă persoane cu concepţii dintre cele mai diferite. Un forum în
care indivizi sau diverse grupuri sociale îşi pot face cunoscute opiniile.
Importante sunt, în acest context, interpretarea şi judecata de valoare la care
sunt supuse controversele apărute. Pe baza informaţiilor primite în urma unor
astfel de dezbateri, oamenii evaluează evenimentele şi îşi cristalizează
propriile opinii. Aportul adus de mass-media la formarea sau remodelarea
opiniei publice, a atitudinilor şi comportamentelor este semnificativ şi
indiscutabil.
e)Funcţia de divertisment
Această funcţie a mass-media a
devenit, în ultimul timp, din ce în ce mai importantă, deoarece oamenii îşi
găsesc în mod frecvent distracţia, recreerea, relaxarea, în primul rând în
faţa micului ecran. Nu puţini sunt cei care ascultă radioul în timp ce
desfăşoară alte activităţi, motivând că le asigură un anumit confort ambiental.
Mass-media nu oferă doar prilejuri de delectare şi destindere, ci crează şi o
ambianţă compensatorie, care permite refacerea echilibrului psihic al omului.
Numeroşi autori(J.Stoetzel, E.Morin,
J.Cazeneuve ş.a.) au vorbit chiar despre un rol
psihoterapeutic(cathartic) al mass-media: provocarea unei reacţii de eliberare
a individului, prin proiectarea şi trăirea simbolică a unor emoţii refulate sau
a unor conflicte nerezolvate, care îi perturbă viaţa psihică. Receptiv la
masiva ofertă de divertisment a mass-media, publicul larg are ocazia de a
trăi prin procură, simbolic, ceea ce îi
este refuzat în înlănţuirea obişnuită a vieţii cotidiene (Ioan Drăgan, 1996). Televiziunea, cel
mai ieftin, comod, accesibil şi divers mijloc de divertisment, creează o lume
în care telespectatorul poate evada, eliberându-se temporar de frustrările şi
neîmplinirile din viaţa reală. Se asigură, deci, satisfacţii compensatorii,care
contribuie la eliberarea de refulări şi la restabilirea securităţii şi
echilibrului psihic ale individului.
f)Funcţia educativă
Mass-media ocupă, alături de şcoală şi de alte
instituţii implicate, un loc important în sistemul factorilor educativi,
adăugând dimensiuni noi eforturilor generale de formare şi dezvoltare a
personalităţii umane. Importanţa mijloacelor de comunicare de masă în acest
domeniu este astăzi, pretutindeni recunoscută. Aportul educativ este adus în
două moduri: implicit şi explicit(Ioan
Cerghit, 1972). Elementul educativ este implicat în realizarea
informării,culturalizării sau socializării individului(funcţia educativă este,
de fapt, încorporată, presupusă întoate celelalte funcţii). În afara acestor
posibilităţi educative spontane, eterogene, mass-media sunt utilizate pentru
realizarea unei educaţii explicite, a unei acţiuni declarate în mod intenţionat
ca fiind educativă.Aceste funcţii sunt, fără îndoială, deosebit de importante
în societatea modernă. Datorită lor, mass-media
reprezintă o forţă a progresului, inclusiv în plan educativ.
Atât conţinutul informaţiilor, cât şi felul în care se realizează
transmiterea lor contribuie la educarea publicului. În cazul unei emisiuni
radio, de exemplu, modul de stabilire al titlului unei ştiri, tonul folosit de
spicher, contextul în care este încadrată informaţia au influenţă asupra
receptorului. În prezent, funcţia
educativă se realizează explicit mai ales prin: acţiuni de popularizare a ştiinţei ( emisiunea Teleenciclopedia,
Animal Planet, Discovery, National Geographic ); programe de educaţie la distanţă, prin care cursanţii sunt
pregătiţi pentru examene.”
Mijloacele de informare în masă permit ca informaţia să ajungă
foarte rapid la mulţi oameni. Ele răspund astfel dreptului fiecărei persoane de a fi
informată. În prezent, se manifestă un proces de universalizare a informaţiei (
informaţii adesea identice se transmit zilnic în toată lumea ). Unele posturi
de radio şi de televiziune pot fi recepţionate din multe zone ale globului,
ceea ce face posibilă o informare relativ unitară a populaţiei lumii.
Mijloacele de comunicare în masă actuale transmit ştiri despre evenimente ce se
produc aproape concomitent cu relatarea lor, fapt care contribuie la dinamizarea
vieţii sociale şi la sentimentul de apartenenţă planetară.
O dezvoltare imensă o are Internetul. Internetul este o reţea
globală de calculatoare interconectate. El ne furnizează informaţii, care sunt
depozitate pe mii de calculatoare din întreaga lume. Implementarea internetului
în societate, a determinat o dezvoltare mai rapidă a întregii lumi, în special
a societăţii noastre.
Toate mijloacele de informare în masă funcţionează
potrivit normelor unui cod etic al utilizării informaţiei. Acest cod este bazat
pe adevăr, respect pentru persoană, corectitudine. Orice
încălcare a valorilor presupuse de acest cod trebuie condamnată. Opinia publică
trebuie informată ori de câte ori se identifică acţiuni de manipulare a ei.
Astfel, cetăţenii sunt educaţi în vederea interpretării corecte a mesajelor
recepţionate şi pot fi dejucate planurile individuale ale deţinătorilor puterii
de a influenţa şi de a monopoliza prin mijoacele de informare în masă
credinţele şi opiniiile unor persoane sau grupuri.
Mass-media poate acţiona asupra:
indivizilor, grupurilor, instituţiilor, întregii societăţi. Totodată, ea poate afecta personalitatea umană în:
-dimensiunea cognitivă
(schimbarea imaginii despre lume)
-dimensiunea afectivă
(crearea sau modificarea unor atitudini şi sentimente)
-dimensiunea comportamnetală
(schimbări ale modului de acţiune ale indivizilor şi fenomene de mobilizare
socială)
Sistemul de valori pe care mass-media afirmă că le promovează sunt:
-dreptul la informare a publicului,
-libertate de informare,
-accesul la informaţie.
Rolul ei educativ constă în
constituirea unor societăţi democratice şi a societăţii civile în apărarea
drepturilor cetăţeanului, lupta împotriva abuzurilor puterii şi a corupţiei.
Aflarea adevărului şi promovarea dreptăţii, sunt atribute obligatorii,
definitorii ale mass-media.
Un individ neinformat sau mai puţin informat, este un cetăţean mai uşor
de manevrat de către grupuri de interese, birocraţie. Dreptul la informare
al cetăţeanului, presupune şi posibilitatea persoanei de a avea acces neîngrădit la toate sursele de
informare.
Scopul educaţiei în materie de
valori îl reprezintă accederea fiinţei umane către autonomie şi competenţă
profesională.
Mass-media nu are putere de
comandă asemeni instituţiilor statului, dar impactul asupra societăţii este
covârşitor, ele informează dezvoltând spiritul critic, creează curente de
opinie, lansează modele şi propulsează personalităţi. Dar nu tot ce se
vehiculează prin mass-media poartă pecetea valabilităţii şi relevanţei
valorice(de exemplu: un film de
prost gust, un produs nefolositor, un medicament promovat de mass-media şi care
nu este bun etc.)
Tocmai această educaţie, duce la
modelarea personalităţii individului până la o fină cizelare care permite
acestuia integrarea cu succes în mediul
ambiant, social, cultural, profesional.
Comunicarea în
grădiniţe; modalităţi de implementare;
,, Grupul
de copii şi cadre didactice
Educatorii reprezintă imaginea
oricărei grădiniţe. De aceea, este importantă publicarea informaţiilor
despre succesele lor şi în afara
grădiniţei. Indiferent dacă este vorba despre o victorie la un concurs sau
despre prezentarea unei cărţi, diseminarea acestui mesaj se poate face în
ziarele locale sau la posturile de televiziune şi prin anunţuri la avizierul
instituţiei sau al grupei.
Internet (pagina de internet a
grădiniţei şi adresa de e-mail)
Internetul este, într-adevăr, o
descoperire destul de recentă, însă nici un alt mediu nu s-a răspândit
cu o asemenea rapiditate. Multe persoane dornice de comunicare
sporesc cantitatea de date de pe internet, oră de oră. În prezent, multe
grădiniţe, mai ales în mediul urban au sait propriu sau sunt prezente pe
saituri care se adresează părinţilor sau/ şi copiilor.
Pliantul de prezentare (flyer),
reprezintă o modalitatea utilă şi comodă de a-i informa pe ceilalţi.
O pagină tip A4 poate fi scrisă
pe ambele părţi şi copiată. De obicei, se îndoaie în două înainte de a fi
distribuit, poate fi alb-negru
sau colorat. Pliantul arată simplu, însă cu cât arată mai reuşit, cu atât mai
multă muncă şi creativitate se
ascund în spatele acestui rezultat. Scopul distribuirii lui este acela de a
stârni interesul prin
transmiterea unor informaţii de bază.
Un pliant colorat este mai
atractiv.
Există o regulă de 3 a
layout-ului: nu se folosesc niciodată mai mult de 3 tipuri de scriere
şi niciodată mai mult de 3
dimensiuni diferite de scriere.
Vreţi să elaboraţi un pliant?
Ţineţi seama de:
Hârtia pentru corespondenţă: Hârtia
va fi imprimată cu logo-ul grădiniţei şi va avea un antet.
Acesta furnizează informaţii despre: numele unităţii
preşcolare, adresa poştală, e-mail, site web, logo,
număr de telefon şi fax.
Afişul: Afişele
se văd de la distanţă mare şi anunţă evenimente precum „Ziua Uşilor Deschise“
sau
reprezintă o invitaţie la „Clubul
curioşilor“. Afişele se află de obicei în competiţie cu alte afişe şi din acest
motiv, afişul poate fi evidenţiat cu ajutorul unor culori şi scrieri deosebite.
• Culorile pot capta atenţia şi
pot crea anumite senzaţii în momentul citirii, însă culorile nu trebuie
combinate aleatoriu, pentru că pot apărea contraste prea puternice.
• Combinaţiile armonioase de culori, luate câte două, sunt: verde–albastru,
roşu–violet, galben–portocaliu.
Când vrem să elaborăm un afiş ţinem seama de:
-Analizăm pliantele şi afişele pe care le-am colecţionat de la alte
grădiniţe sau servicii de educaţie timpurie din oraş sau judeţ.
-Realizăm, în grupuri mici, pliantul şi afişul grădiniţei respectând
indicaţiile de mai sus.
-Alcătuim o expoziţie şi alegem produsul care reprezintă cel mai bine
instituţia şi misiunea acesteia.
-Implicăm părinţii decoratori sau profesorii de arte plastice să participe
la această activitate alături de personalul grădiniţei.
Mapa de prezentare
Cum realizăm o mapă de prezentare a grădiniţei? Echipa grădiniţei
Grupele de preşcolari sau grădiniţele care
beneficiază de cofinanţare din partea sponsorilor pentru proiectele şi
acţiunile lor trebuie să prezinte rezultatele acestora sub forma unei mape de
prezentare. Care este conţinutul
unei o mape de prezentare?
• Coperta cu titlul proiectului, grădiniţa, ce grupă de
preşcolari este implicată;
• Cuvânt introductiv (argument) al coordonatorului de
proiect;
• Cuprinsul;
• Lucrări pregătitoare pentru proiect;
• Descrierea proiectului;
• Prelucrarea proiectului în baza unor rapoarte cu
experienţă;
• Rapoarte în mass-media despre
proiect;
• Lista sponsorilor;
• Adrese importante;
• Imagini ale produselor realizate de copii, fotografii din
momentele desfăşurării proiectului.
Ziarul (revista) grădiniţei.
Acest instrument necesită un concept şi mult timp. Desigur, timpul alocat este în funcţie de
numărul de pagini ale ziarului (revistei). Există ediţii de 4 până la 32
pagini. Aspectul finanţării este direct proporţional cu numărul de pagini.
Pentru a acoperi cheltuielile de producţie, ziarul (revista) poate fi vândut(ă)
la un anumit preţ sau se pot atrage sponsorizări.
Cărţi de vizită şi ecusoane cu nume. Cărţile de vizită cu acelaşi format şi ecusoanele
pot întări sentimentul de apartenenţă la comunitatea educaţională şi pot duce
la o identificare mai bună cu grădiniţa. Pe cartea de vizită trebuie imprimate,
pe lângă numele fiecăruia, logo-ul grădiniţei, adresa poştală, adresa e-mail şi
adresa web, numărul de telefon şi de fax. Pe ecusoanele cu nume este suficient
logo-ul unităţii preşcolare şi numele.
Respectaţi următorii paşi pentru a prezenta într-un mod benefic
instituţia grădiniţei:
• Fiţi pozitivi! Fiţi convinşi!
Fiţi propriile voastre exemple!
• Folosiţi emailul, telefonul
(faxul) pentru a planifica o întâlnire cu un reprezentant al
comunităţii locale.
• Alegeţi cu grijă expresiile pe
care le folosiţi.
• Comunicaţi diferenţiat cu oamenii.
• Chiar dacă reprezentaţi o
anumită organizaţie, nu aşteptaţi ca toate uşile să se deschidă
oriunde şi oricând.
• Puneţi-vă de acord agendele!
Instituţiile, organizaţiile, cetăţenii nu se pot afla
întotdeauna la dispoziţia
organizaţiei pe care o reprezentaţi. Fiecare are o agendă de
lucru. Rezervaţi-vă un timp să
analizaţi de ce nu aţi reuşit să rezolvaţi problemele pe
care le-aţi propus.
• Dacă n-aţi greşit cu nimic,
schimbaţi tactica, căutaţi noi parteneri şi, de ce nu, alţi
negociatori.
• Pentru orice acţiune, negociaţi
cu oamenii care deţin funcţiile de decizie. Dacă, din diverse motive, nu puteţi
trata cu aceştia, găsiţi-i pe cei care-i pot influenţa (din instituţia lor, sau
din organizaţie).
• Orice mijloc legal este bun
pentru interesul organizaţiei!
• Construiţi punţi de legătură,
nu le distrugeţi!
• Dacă unul dintre parteneri
refuză, mai mult sau mai puţin politicos, colaborarea, nu vă enervaţi şi nu vă
exprimaţi dezamăgirea. Mulţumiţi pentru timpul acordat şi încheiaţi discuţia cu
speranţa că în viitor veţi găsi o modalitate de colaborare.
• Cu toată pregătirea iniţială,
nu aveţi cum să prevedeţi toate situaţiile care apar. Aveţi nevoie de variante
de rezervă.
• Asumarea meritelor deosebite
pentru succesele obţinute în numele unităţii este o tactică neproductivă, dar
nici nu le treceţi sub tăcere cu o modestie rău înţeleasă.
• Asumaţi-vă greşelile şi nu daţi
vina pe alţii, dar evitaţi să treceţi în contul personal toate insuccesele.”
Bibliografie: (Împreună pentru copii : grădiniţa
şi comunitatea /
Cristiana Boca
(coord.), Irinela Nicolae, Ana Secrieru,
Doina-Olga
Ştefănescu. - Bucureşti : Educaţia 2000+, 2009)
Propuneri
care pot să contribuie la conştientizarea rolului mass-media în educaţia informală şi la implicarea familiei şi a şcolii
în educaţia pentru şi prin mass-media.
I. La nivel curricular:
Curriculumul prin infuzie
– obiectivul: formarea competentei media sa
fie urmarit ori de câte ori este cazul/posibil:
- aria „limba si comunicare”: accent pe
descifrarea mesajului audiovizual, lectura imaginii, modalităţi de reprezentare
a realităţii;
- aria „om şi societate”: media considerată ca resursă în stare să
crească motivaţia şi întelegerea celor învăţate; explorarea unor perspective
istorice şi politice pe care media le ignoră;
Creşterea ponderii disciplinelor
socio-umane (necesare
pentru a forma spiritul democratic, gândirea critică).
Modulul educaţia mass-media în cadrul educaţiei
civice (al educaţiei pentru cetăţenie democratică, al educaţiei pentru
drepturile omului şi drepturile copilului) .
Mass-media – resursă în predare pentru
curriculumul centrat pe elev
Profesorul trebuie să cunoască bine
ce şi cum gândeşte elevul, care este modul în care acesta îşi construieşte
propria „epistemologie”. Multe din ideile, reprezentările, atitudinile elevului
sunt preluate din mozaicul producţiilor media. Aici se întrevede – cum au
subliniat Masterman şi Mariet – cea mai substanţială utilizare a mass-media în instruire, dar o utilizare filtrată,
corectivă, realizată într-un mod care să-i atragă pe elevi la dezbatere. Prin
utilizare „corectivă” nu avem în vedere critica mass-media ca scop în sine, ci
acele activităţi prin intermediul cărora elevii să înveţe să discearnă ce
influenţă au formele simbolice media asupra conţinuturilor corespunzătoare
acestora şi, prin aceasta, să observe cum au devenit reprezentările mediatice
forme „naturale”, comune ale modului lor de perceptie şi gândire.
Misiunea educativă a şcolii
Media reprezintă
un vast sistem tehnologic şi, în această calitate, face parte din mediul
nostru de fiecare zi, alfabetizarea/educaţia media devenind astfel o necesitate
imperioasă. În acelasi timp, media înseamnă şi o propunere, o proiecţie a unui
univers de valori. Şcoala trebuie să răspundă acestei provocări asumându-şi
într-un mod mai hotarât misiunea sa educativă: a transmite mesaje, a se
concentra pe furnizarea instrumentelor culturale necesare elaborării de către
elev a propriei sale etici. Fără compeţenta axiologică nu există posibilitatea
de fixare a competenţei media.
II. Colaborare, parteneriat
între şcoala şi instituţii, specialişti media.
III. Dialog părinţi-şcoală
Dialogul realizat
prin intermediul noii funcţii de profesor documentarist, printr-un pedagog,
consilier sau printr-un cadru didactic care a urmat cursuri de specialitate şi
care este desemnat să elaboreze un cadru de colaborare între familie şi şcoală,
să conceapă strategii de implicare a părinţilor în educaţia media a elevilor,
plecând de la nivelul învatamântului primar şi chiar preprimar.
IV. Sistem de protecţie a
consumatorului minor de media
Aşa cum s-a
subliniat şi în Raportul atelierului de lucru „Cum protejăm telespectatorii minori” (7mai 2004), este de dorit un
efort concertat şi de durată pentru a pune bazele unui sistem de protecţie a
consumatorului minor de mass-media, care să se sprijine pe colaborarea între
diverse instituţii ale statului (CNA, MECT, Parlament, etc.), între parinţi şi
ONG-uri.
V. Demararea şi intensificarea unor activităţi coerente de educaţie nonformală, de petrecere
a timpului liber.
VI. Lectura
Mass-media tradiţionale şi noile media au partea lor de contribuţie la scăderea
interesului general pentru lectură. Mai mult decât îndemnul la „plăcerea
lecturii”, se simte nevoia, în acest moment, a unei susţinute şi inteligente
campanii naţionale în favoarea cărţii şi a lecturii, pe baza unui proiect la
care să colaboreze MECT şi Ministerul Culturii.
Educaţia pentru mass-media are de asemenea un sens restrâns, referitor la pregatirea tinerilor pentru a lucra în
domeniul mass-media sau pentru a întelege tehnicile de elaborare a produselor
din mass-media. Sensul larg, luat în
consideraţie şi în dezbaterea organizată cu experţii, este acela de educaţie
pentru a întelege şi a utiliza mass-media. Aceasta poate să fie realizată în familie,
în mod informal, sau în şcoală în mod formal, prin includerea în curriculum a unei
discipline opţionale sau prin activităţi specifice la diferite discipline
existente deja în curriculum.
Propuneri pentru realizarea
unei bune educaţii prin şi pentru mass-media:
Putem clasifica propunerile făcute pentru realizarea unei educatii mai bune,
a) prin
mass-media este facilitata de:
- promovarea valorilor autentice de către profesionişti;
- aplicarea deontologiei profesionale, adoptarea de reglementari privind
difuzarea
produselor cu influenta negativa asupra copiilor şi a tinerilor;
- reducerea condiţionarii datorată intereselor comerciale, prin promovarea
televiziunilor
necomerciale;
- formarea şi perfectionarea jurnalistilor; păstrarea legăturii cu Centrul
de Jurnalism Independent, cu învatamântul superior de specialitate;
- programe educative atractive, asemanatoare cu iniţierea muzicală făcută
de Leonard Bernstein;
- explicarea si comentarea produselor media de către un specialist în
domeniu;
- „reinventarea mass-media”.
b) pentru mass-media prin:
- consum cultural de calitate, variat şi compensatoriu faţă de ceea ce
oferă mass-media;
-prevenirea unilateralizarii şi a dependenţei de anumite canale de
mass-media.
- „Re-descoperirea lecturii, îndrumarea către produse artistice care să
cultive şi compasiunea, solidaritatea umană, căldură”;
- activităţi organizate în şcoală împreună cu specialişti din mass-media şi
din învatamântul superior de specialitate;
- unitatea factorilor răspunzători de educaţia tinerilor - familie, şcoală,
biserică -, pentru o implicare concertată în luarea de atitudine faţă de nocivitatea
unor emisiuni, publicaţii, faţă de limbajul incorect, vulgar, denigrator;
- utilizarea de către educatori a canalelor mass-media pentru a forma
spiritul critic cu privire la mass-media;
- introducerea în curriculum-ul şcolar a unor discipline care să trateze
fenomenul mass-media şi pregătirea educatorilor în acest sens.
Mass-media şi intervenţiile educative
neformale
Mass-media sunt tot mai mult
recunoscute ca mijloace educative eficiente şi în afara sistemului şcolar. Pe
lângă o pregătire riguros planificată, sistematică, intensivă, controlată
de profesor şi bazată pe selecţionarea şi structurarea atentă a
informaţiilor, asigurată de către instituţiile de învăţământ, copiii,
adolescenţii şi tinerii beneficiază şi de o educaţie neformală, la realizarea
căreia îşi aduce aportul şi sistemul mass-media. Această formă de educaţie se
dovedeşte atractivă şi productivă, deoarece reuşeşte să îmbine aspectul
educativ cu cel distractiv, cu un impact deosebit asupra personalităţii
individului
Prin unele programe şi emisiuni difuzate, cu scop declarat educativ, mass-media îşi întăreşte poziţia de factor formativ complementar educaţiei
şcolare. Emisiunile informative,spectacolele culturale sau unele reportaje
imprimă virtuţi cultural-educative mesajelor transmise.
Cu toate că de multe ori promovează derizoriul, non-valorile sau
pseudo-cultura, mass-media vin adeseori în întâmpinarea dorinţei şi trebuinţei
omului contemporan de a găsi posibilităţide instruire şi în afara instituţiilor
de învăţământ. Prin varietatea
informaţiilor pe care le transmit şi prin modul eficace de a le comunica,
constată Ioan Cerghit(1972), mass-media pot reprezenta o sursă eficientă de
educaţie permanentă multiformă. Este vorba de o educaţie complementară, de masă,
socială prin excelenţă. Trebuie să ţinem seama de faptul că, pe lângă
capacitatea lor de a transmite informaţie reziduală, neesenţială, de o
importanţă imediată, aceste “canale” posedă, în egală măsură, capacitatea de a
transmite informaţii importante, valori autentice, modele comportamentale, care
pot fi preluate şi învăţate.
Mass-media şi influenţele educative
informale
Copiii şi adolescenţii se dovedesc
mari consumatori de televiziune, căreia îi dedică o mare parte din timpul
lor liber. Divertismentul este predominant: varietăţile, foiletoane,
jocurile,sporturile şi Talk-Show-urile se situează în topul preferinţelor. Este
firesc, atunci, să ne întrebăm:Cum se explică apetitul lor pentru receptarea
mesajelor mediatice? De ce preferă să-şi petreacă atât de mult timp pentru a
intra în contact cu diverse forme de mass-media, îndeosebi audio-vizuale când
gama opţiunilor este mult diversificată?Un posibil răspuns ne oferă Ioan
Cerghit:
”Necesitatea de a se distra, de a introduce variaţie în preocupările
lor, de a înlătura plictiseala şi de a se reconforta justifică în cea mai mare
parte o expunere frecventă la mass-media”(1972, p.110).Motivaţiile sunt,
aşadar, dintre cele mai diferite. Mesajele mass-media sunt receptate pentru valenţele
lor distractive şi recreative, pentru divertisment şi deconectare, dar şi din
motive cognitive sau de natură afectivă. Opţiunea pentru conţinuturile
distractiv-recreative oferite de mass-media, precizează Ioan Cerghit, se
datorează, în anumite momente, nevoii de echilibru, ca o posibilitate de deconectare
nervoasă, de compensare a oboselii cotidiene. Distracţia se corelează cu o
anumită motivaţie de natură afectivă. Atracţia emoţională, nevoia de trăiri
intense, de senzaţii puternice, ca şi satisfacţiile de ordin estetic,
constituie mobiluri importante ale preferinţelor şi intereselor exprimate.
Învăţarea
istoriei prin intermediul mass-media
,,Mass media şi libertatea
de exprimare
Valorificarea memoriei istorice este una dintre ţintele sociale ale mass
media. Fie că se petrece în abordări clasice (conferinţe, dezbateri, evocări de
personalităţi sau evenimente, documentare TV, comemorări sau sărbători,
reportaje, spectacole de teatru sau film etc), fie că se exprimă asupra
istoriei în manieră live – vezi Revoluţia română în direct sau atentatele de la
11 septembrie 2001 – abordarea istoriei
înscrie mass media în infrastructura electronică devenită esenţială pentru
istoriografie. Mai mult sau mai puţin scrupuloasă cu trecutul, mass media
alcătuieşte o reţea informaţională care cuprinde cuvânt vorbit, scris, imagine,
sunet, fată de care simplul consumator trebuie să-şi ia măsuri de precauţie
dacă nu vrea să sfârşească strivit de cantitate, dar şi de emoţie.
Situaţiile istorice în care
mijloacele de comunicare au jucat roluri discutabile nu numai în privinţa
prezentării şi interpretării evenimentelor, ci şi (în manieră controversată) în
crearea acestora, sunt numeroase: asasinarea preşedintelui Kennedy, războiul
din Vietnam, scandalul Watergate şi demisia preşedintelui Nixon, căderea
Zidului Berlinului, prăbuşirea Uniunii Sovietice, Războiul din Golf,
dezmembrarea Iugoslaviei, atacul NATO asupra Serbiei. Cazul Revoluţiei române
de la 1989 este unul exemplar.
Presa
ca sursă istorică
Arhivele de presă (colecţii de ziare, sinteze ale unor instituţii
specializate etc) pot oferi posibilitatea de a examina reacţiile presei faţă de
diverse situaţii istorice în aceiaşi manieră şi cu aceleaşi precauţii cu care
se studiază orice sursă istorică. Analiza presei este un foarte util exerciţiu
de gândire critică deoarece permite elevilor:
• Să facă diferenţa între informaţiile reale şi opiniile în legătură cu
acestea;
• Să observe deosebirea între explicaţii, descrieri şi concluzii;
• Să precizeze poziţia autorului în raport cu subiectul tratat;
• Să evalueze valoarea de sursă documentară istorică a articolului,
reportajului, comentariului s.a.
În abordarea presei scrise îşi menţin actualitatea principiile şi regulile
invocate cu privire la sursele istorice scrise.
Documentarul
istoric de radio / televiziune
Ca orice sursă istorică materialele filmate sau cele audio difuzate de
televiziuni sau radio, se selectează în funcţie de scopul pentru care este
studiată o temă de istorie. Cel mai frecvent se utilizează materialul arhivat
în buletinele de ştiri ale televiziunii / radioului şi filmele documentare de
televiziune. Oferta televiziunii / radioului acoperă toate tipurile de
subiecte: politice, sociale, economice, culturale. Este evident faptul că
acestea se referă la istoria contemporană postbelică, dar şi la epoci
anterioare atunci când este vorba despre filme documentare.
Tele / radio – istoria este accesibilă în trei tipuri de surse:
• Programele care analizează anumite evenimente şi care se difuzează o
singură dată; ele pot fi înregistrate şi utilizate selectiv sau integral la
clasă;
• Reconstituirile istorice sunt producţii radio / tv care de regulă:
- oferă mai multe perspective asupra unui eveniment
- oferă dialoguri autentice între participanţi la evenimente sau
dramatizări bazate pe surse primare verificabile;
- transmit o stare de emoţie;
• Serialele de televiziune (mai rar realizate de radio) cu prilejul unor
aniversări / sărbători / comemorări cuprind mai multe episoade şi oferă o
imagine globală asupra unor perioade mai lungi de timp. Prezentarea la
televiziune este urmată, de regulă, de realizarea şi distribuirea de casete
video sau CD-ROM (exemple: “serialul produs de BBC în 1996 intitulat “Secolul oamenilor”
)
O notă specială pentru filmele documentare cu subiect istoric
al căror număr este deja foarte mare şi care sunt difuzate pe canalele de
televiziune comerciale sau pe canale de televiziune consacrate exclusiv acestui
tip de prezentări de emisiuni.
Valoarea lor poate depăşi uneori sursele obişnuite deoarece producătorii au
acces la surse neconvenţionale (refugiaţi, imigranţi, victime ale războiului
sau ale terorismului, victime ale abuzurilor privind drepturile omului etc) -
care se înscriu în registrul cercetărilor de istorie orală – sau conving
politicienii, participanţii la evenimente sau martorii să facă dezvăluiri
despre decizii, evenimente, întâmplări, detalii, personalităţi, despre care
sursele clasice nu vorbesc. Filmele documentare devin astfel ele însele surse documentare
importante, dincolo de calităţile lor educative.
În practică, elevii pot fi puşi în situaţia
să-şi exerseze abilităţile critice asupra surselor istorice prin compararea
acestora. Exerciţiul poate cuprinde
următorii paşi: (după R. Stradling, Să înţelegem istoria
secolului XX)
Faza 1: Elevii urmăresc filmul sau un fragment
al lui, luând notiţe despre:
Momentele
cheie şi argumentele din comentariu;
Genul de
dovezi utilizate: mărturii orale, film arhivat, referinţe la documente
oficiale, mărturii ale experţilor etc;
Faza 2: Rezumatele observaţiilor făcute individual sunt discutate în grupuri mici
alcătuindu-se un rezumat cu care sunt cu toţii de acord;
Faza 3: Elevii compară punctul de vedere al documentarului sau filmului cu alte
surse: manualul, surse academice, articole etc. Se identifică zonele în care
punctele de vedere exprimate diferă sau concordă;
Faza 4: Elevii discută despre diferenţele apărute: diferenţe de interpretare a
surselor, izvoare care au fost omise etc. Un punct important de discuţie îl reprezintă
faptul că, datorită mediului care transmite mesajul, în cazul nostru
televiziunea, acesta poate fi deformat. Ideea îi aparţine lui Marshall McLuhan
care, în cartea sa Galaxia Guttenberg, afirmă că “mediul (suportul) este
mesajul”. Explicaţia constă în ideea că pentru produsele media autonome (ziare,
reviste) mesajul este accesibil direct, în condiţiile
cunoaşterii codului de acces. Pentru alte produse media, accesul la mesaj
este mediat de un aparat (radio, televizor). Suportul material al mesajului are
o deosebită importanţă, influenţând modul în care
persoanele percep mesajul pe care
îl transmite.
Filmul artistic şi ecranizarea
evenimentelor istorice
Filmul artistic este prin definiţie o operă de ficţiune. Aşadar, din start,
istoricul, dar şi spectatorul obişnuit, va trebui să refuse calitatea de sursă
istorică a unui film artistic cu temă istorică.
Motivele sunt mai multe.
-În primul rând opera de artă transmite emoţie şi nu informaţie.
-Creaţia artistică este rodul unei stări de spirit, al imaginaţiei, al opţiunilor
personale în privinţa valorilor dar şi al mijloacelor artistice.
-Relaţia între creaţia cinematografică şi realitatea istorică este, mai degrabă,
una tematică decât una de susţinere reciprocă. În acest sens, regula este
subiectivitatea, iar realitatea istorică este excepţia.
-Filmul artistic foloseşte artificii cinematografice care, cel mai adesea,
accentuează evenimente, personalităţi, stări de spirit sau chiar contexte
istorice. Orice regizor amestecă evenimentele reale cu altele imaginate de
dragul naraţiunii sau al evoluţiei unor personaje. De asemenea, personalităţile
istorice devin personaje care transmit mesaje mult mai puternice ca încărcătură
emoţională decât originalul.
Există cel puţin două motive pentru care se fac filme istorice.
Primul motiv ar deci succesul de box-office. Un film
istoric cu un mesaj cultural adecvat unui public ţintă cât mai larg, cu acţiune
şi emoţie, cu mijloace artistice cât mai spectaculoase, cu actori care au
succes la public, umple cu uşurinţă sălile de cinematograf.
Exemple din ultimii ani: Quo vadis?, Patimile lui
Hristos, Salvaţi soldatul Ryan, Gladiatorul, Alexandru cel Mare, Troia, Inimă neînfricată
(Braveheart), Robin Hood, Lista lui Schindler, La vita e
bella.
Al doilea motiv se situează în cu totul alt registru.
Sistemul de gândire stereotipă, obţinut de regimul comunist prin manipulare şi
persuasiune a fost susţinut şi prin
filmul artistic cu subiect istoric. Evenimente şi personalităţi istorice au
devenit un loc comun al sensibilităţii şi mândriei colective naţionale. În
situaţia României, filme precum Dacii, Columna, Mihai Viteazul, Stefan cel
Mare, Mircea etc au transformat istoria într-un vehicul de sentimente, uneori asemănătoare
cu bucuria simplă şi naturală a victoriei obţinute de echipa naţională de
fotbal.
Personaje precum haiducii (vezi filmele Iancu Jianu, Pintea ş.a.) sau
luptătorii comunişti ilegalişti
(vezi Pistruiatul, Un august în flăcări, Lumini şi umbre) au fost
transformate în modele care transmiteau sentimente de “mândrie naţională
mobilizatoare” sau sentimentul eficienţei “luptei de clasă
împotriva exploatării”. Acest context eroic, marcat de victorii permanente
împotriva tuturor duşmanilor, a eliminat nuanţele şi detaşările necesare în
apropierea faţă de trecut.
Această sumară trecere în revistă a unor caracteristici ale filmului
artistic istoric nu exclude utilizarea acestuia în activitatea didactică. Analiza
unui film artistic suportă aceleaşi reguli critice care însoţesc
analiza documentului istoric autentic. Întrebări precum, cine? (a realizat
filmul) când? şi mai ales de ce? (care este publicul ţinţă?, care sunt
scopurile urmărite?), sunt legitime şi foarte folositoare într-un demers de
descifrare a mesajului artistic dar şi istoric al unui film. Altfel, observarea
decorurilor, costumelor, armelor, arhitecturii, personajelor, sunt indicaţii de
natură didactică ce pot familiarize elevii cu atmosfera unei epoci, cu
tradiţiile, obiceiurile, limbajul, gesturile etc care aparţin unui trecut
dificil de recompus cu mijloacele tradiţionale aflate la îndemâna profesorului.”
(Bibliografie
http://hiphi.ubbcluj.ro/Public/File/sup_curs/istorie211.pdf)
Între educaţie şi sistemul
mass-media, există de multă vreme legături
indisolubile, care s-au întărit continuu în ultimul timp, îndeosebi o dată
cu dezvoltarea reţelelor informatice. Interacţiunile dintre cele două domenii
constituie o preocupare pentru pedagogi, şi nu numai pentru ei, deoarece
impactul comunicării de masă asupra personalităţii umane nu poate fi ignorat.
În condiţiile diversificării nevoilor educative în lumea modernă, mass-media pot reprezenta veritabile
resurse ale învăţării. Nu este vorba doar despre oferta de programe şi de
suporturi informative şi formative valorificabile în perspectiva educaţiei
formale sau nonformale, ci şi despre influenţele difuze, spontane,
neintenţionate exercitate prin mesaje al căror conţinut nu a fost conceput în
scop explicit educativ.
În faţa problemelor cu care
societatea contemporană se confruntă se pot remarca funcţiile mass-media amintite anterior, precum: apărarea
libertăţilor, informarea publicului, demascarea corupţiei, publicitatea şi
contactul oamenilor cu bunurile culturale. Dar, în urma unei analize atente pot
fi surprinse şi disfuncţiile mass-media.
Se poate constata o denaturare a gusturilor publicului, stimularea
delincvenţei, degradarea morală, la adormirea conştiinţei politice, înăbuşirea
activităţii creatoare.
Exemplificări cu privire la
alterarea funcţiei educative de către mijloacele de comunicare şi informare în
masă. De exemplu, funcţia needucativă a
televiziunii ar trebui azi să ne preocupe pe toţi. Iese tot mai clar în
evidenţă, în prezent, că are loc o renunţare la cultura clasică care ar putea
conferi televiziunii valenţe formativ-educative de neegalat şi se preferă
,,cultura’’ modernă care se bucură de succes în rândul tinerilor. În timp ce
cultura clasică este pur şi simplu ,,fugărită’’ şi eliminată, fie parţial sau
total, de televiziune are loc o formare în ritmul rapid şi superficial al
videoclipurilor. Tot ce se poate reproşa televiziunii şi mai ales aspectul
efectelor negative pe care le induce, în special la tineri, privesc într-un fel
sau altul întreaga societate, dar şi pe fiecare cetăţean în parte. În strânsă
legătură cu cele prezentate mai sus se pot aminti spusele lui Burgelin care
susţinea că ,,televiziunea poate fi o
otravă ce acţionează cu atât mai intens cu cât doza este mai puternică.’’
Nu trebuie
uitat unul dintre concurenţii redutabili ai televiziunii care-n ultima
vreme cunoaşte o amploare tot mai mare, computerul.
Oamenii de ştiinţă de pretutindeni au remarcat mai multe probleme. Una dintre
acestea o reprezintă jocurile violente
de pe calculator, producătorii lor fiind interesaţi mai mult de latura
economică, de profitul obţinut dau uitării funcţia needucativă pe care acestea
o au.
O altă problemă este şi aceea că
aceste jocuri de multe ori devin ca un drog, ele creează dependenţă. Totodată internetul pe lângă beneficiile sale
bine cunoscute, oferă prin intermediul site-urilor speciale informaţii legate
de pornografie, vânzarea de droguri etc.
Întotdeauna vor exista probleme, fie că ne referim la funcţiile mijloacelor de
comunicare şi informare în masă, fie la disfuncţiile acestora. Cert este că
trebuie ca fiecare în parte să fim conştienţi că nu tot din cele comunicate şi
informaţiile transmise sunt întotdeauna benefice, că nu întotdeauna au un rol
educativ.
Rămâne la decizia
fiecăruia ce cale vom urma având de ales între ,,drumul drept’’ şi ,,partea
diabolică’’ a mijloacelor de comunicare şi informare în masă.( Marinescu
Silvia, Dinescu Rodica, Invitaţie la educaţie, Editura Carminis, Piteşti, 2003)
Bibliografie:
Coman Mihai,Introducere in sistemul mas-media,Ed.Polirom,1999
Dinu Mihai,Comunicarea,Ed.Stiintifica,Bucuresti,1999
Gross
Peter,Colosul cu picioare de lut.Aspecte ale presei romanesti
post-comuniste,Ed.Polirom,Iasi,1999
Rosca Luminita,Formarea identitatii profesionale a
jurnalistilor,Ed.Polirom,2000
Antonesei Liviu,Paideia,Fundamentele culturale ale educatiei,Ed.Polirom
Iasi,1996
Cucos Constantin, Pedagogie, Ed.Polirom Iasi 2003
Carmen Cretu, Psihopedagogia
succesului,Ed.Polirom,Iasi 1997
Împreună pentru copii : grădiniţa
şi comunitatea /Cristiana Boca (coord.), Irinela Nicolae, Ana Secrieru,
Doina-Olga Ştefănescu. - Bucureşti : Educaţia 2000+, 2009)
http://hiphi.ubbcluj.ro/Public/File/sup_curs/istorie211.pdf)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu se înjura şi nu se face spam
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.