Conversații cu Dumnezeu - eseu personal -

  

Conversații cu Dumnezeu

- eseu personal -

Și astăzi, ca în fiecare zi, mi-am început programul așezându-mă în fotoliul de lângă fereastră, cu ceașca de ceai aburind în mâna dreaptă și cu gândurile zlobozite prin ogorul clipelor. Și am închis ușor ochii și m-am trezit din nou conversând cu prietenul meu cel mai bun, Dumnezeu…

În fiecare zi, Doamne, Te regăsesc în camera mea şi-Ţi simt privirea mângâietoare peste creștetul meu. Sunt parte din Tine, ești parte din mine... Îți amintești cât de tristă eram zilele trecute? Cum simțeam că mi s-au scufundat toate corăbiile în marea suferinței? Și ce suferință?! Acum, desigur, surâd întorcându-mă în timp și privind la acele momente. Îți amintești cum ai știut să-mi liniștești gândirea și să-mi dai răspunsurile de care aveam nevoie? Ai fost acolo, ai fost prezent în inima mea. Nu pentru că te chemasem special, ci pentru că știai că am nevoie de Tine.

În mândria mea credeam că mă pot descurca fără Tine și, de aceea, nu te strigam, dar Tu, Doamne, mi-ai ascultat glasul înainte să Te chem. Porți atâta iubire în Tine, încât eu mă minunez de fiecare dată de măreția Ta. Îți amintești de câte ori Te-am întrebat: cum reușești să-l ierți pe cel care Te-a rănit, Te-a ponegrit sau, mai rău, Te-a trădat? Am încercat de-atâtea ori să fiu ca Tine! Dar, e așa greu! Cu puțin timp în urmă, o persoană m-a rănit atât de tare, încât lacrimile ce-mi șiroiau obrajii păreau să nu se oprească... Și-atât de tare mă durea! Simțeam că lumea se sfârșește, că nu mai am un loc al meu în Univers. Până când Ți-am simțit prezența... Tu, în marea Ta iubire pentru oameni, mi-ai dat puterea sa iert acea persoană care m-a lovit, nu doar o dată, ci de două ori, pe primul, dar și cel de-al doilea obraz ce l-am îndreptat către ea. De ce-am îndreptat și cel de-al doilea obraz? Hm! Ca să se rușineze de prima lovitură... Dar, din păcate, persoana a dovedit atâta răutate încât nu a înțeles gestul meu și a continuat în a mă lovi. Nici acum nu-mi vine să cred că am reușit să șterg cu buretele sufletului această umilință. Și am reușit datorită Ție, datorită forței  pe care ai pus-o în mine. Mi-ai șoptit: „Nu fi supărată, smulge de pe umerii tăi ghearele jivinei neiertării și eliberează-te!” Am ascultat gândul trimis de Tine și m-am scuturat, cu greu, recunosc, de povara neiertării peste care, singură, nu puteam să trec.     

Ce minunat e sentimentul eliberării! Tu știai asta... Eu nu reușeam să înțeleg. Acum îmi simt sufletul curat și golit de orice presiune a persoanei ce mi-a greșit. Mă simt puternică pentru că port în mine iubirea Ta. Iubire ce m-a ajutat să iert și să merg mai departe... Iubire ce-mi înflorește sufletul în minunate culori... Iubire al cărui veșmânt ar trebui să-l purtăm  toți...

            Recunosc că în fiecare zi am nevoie de sfatul Tău, Doamne! Am nevoie să mă încurajezi, să-mi spui că nu trebuie să-mi fie teamă de eșec sau alte ,,surprize” pe care ni le rezervă viața, deoarece toate vor fi încercări prin care trebuie să trecem, vor fi pași pe care fiecare om e nevoit a-i face spre propria evoluție. Sunt atât de norocoasă că faci parte din viața mea, că pot să-mi plec capul pe umărul Tău în fiecare clipă de deznădejde! Pentru că atunci te strig mai mult. Când sunt bine, deseori uit să-Ți mulțumesc și să-Ți dăruiesc cuvinte de recunoștință. Deși știu că Tu îmi cunoști inima și știi câtă condescendență se ascunde acolo pentru numele Tău.

            Mi-amintesc ce-mi spuneai deunăzi: ”Privește în jurul tău, Georgiana!”, iar eu Ți-am răspuns nedumerită că... nu văd nimic! Tu mi-ai zis: ,,Deschide ochii!” I-am deschis, Doamne, dar tot nu văd nimic. „Ți-ai deschis ochii, poate, dar ți-ai închis inima. Ai uitat de ea. Zâmbește, privește în jurul tău cu atenție! Ești o adolescentă fericită. Spune-mi, chiar nu simți asta?”

            Pentru o clipă nici de această dată nu Te-am înțeles, dar apoi, reușind să deschid ochii sufletului am avut acel moment de iluminare a minții. Într-adevăr, sunt o fetiță fericită. Am o familie care mă iubește și care ar face orice pentru mine. Am realizat că sunt norocoasă și pentru faptul că în fiecare zi pot privi răsăritul, pot mângâia cu privirea florile, copacii, natura toată. Că pot auzi glasul dulce al mamei ce ma învăluie cu iubirea sa, că pot cuprinde în brațe un copil ce-și deschide larg mânuțele către mine și-mi cere să-i primesc îmbrățișarea.

Într-adevar, am fost egoistă. Nu observasem adevăratele bogații ale vieții. Nu am conștientizat hrana supremă pe care o primim noi, oamenii. A trebuit să mă cert cu Tine în rugăciunele mele și să-Ți cer socoteală pentru faptul că ai lăsat pe acel ”cineva” să mă rănească cu vorbe tăioase. Doar pentru atât mă credeam nedreptățită de viață și îmi vărsasem furia pe Tine, dar Tu m-ai iertat și m-ai ajutat să mă ridic. Mi-ai deschis mintea și gândurile către adevărata frumusețe a vieții, pe care Tu ai creat-o pentru noi, oamenii. Ești minunat, Doamne! Chiar dacă nu mă simt vrednică să Te ating vreodată, știu că mă vei ajuta să țin drumul drept și să-mi păstrez curățenia inimii. Astăzi mă consider o adolescentă fericită  pentru că mă ajuți să urc treaptă cu treaptă muntele propriei vieți.

            Și… privind în urmă, chiar îmi vine să râd de cât de prostuță am fost că m-am întristat pentru lucruri atât de mărunte, iar pe de altă parte, plec ochii înaintea Ta și mă rușinez de clipa în care Te-am făcut răspunzător pentru răutatea aproapelui meu.

 Îți mulțumesc încă o dată că m-ai ajutat să învăț această lecție despre iertare și iubire. M-ai ajutat să plantez cuvinte rodnice în sufletul meu și să înțeleg mai bine cuvintele din rugăciunea pe care o rostesc zilnic,  ,,Tatăl nostru”. Ba chiar am înțeles faptul că eu aleg măsura în care să-mi fie iertate păcatele: ,,Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri...”.

Credința în Tine, în mine și-ntr-o lume mai bună, mă va ajuta să mă ridic de fiecare dată, să înfrunt orice obstacol, indiferent de natura lui. Îți sunt recunoscătoare astăzi, Doamne, că faci parte din viața mea!

O să continui mâine conversația cu Tine pentru că vreau să mă ajuți în continuare să mă descopăr și să observ frumusețea vieții. Ca să-mi reamintesc cât Te prețuiesc și cât de importantă sunt eu pentru Tine... Să conștientizez că lumea în care trăim este darul tău pentru noi, oamenii... Să învăț în fiecare clipă că, de fapt, dăruiesc aproapelui atât cât iubesc... Mulțumesc!

autor: Vîju Ionela Georgiana,

Clasa a- IX-B,

Liceul Pedagogic D. P. Perpessicius-Brăila

Secțiunea: creație literară

Subsecțiunea: Dialog interior