Atât de adevărat!

......

"Pluteşte tot înainte şi, dacă pământul pe care-l cauţi nu există încă, fii sigur că Dumnezeu îl va crea pentru a-ţi răsplăti îndrăzneala."

Căci plânsul meu cu tine se sfârşeşte

Eu plâng şi-aştept să-mi auzi plânsul

Şi din înalturi să cobori,

În ochii tăi să-mi văd alintul

Când mă cuprinzi de subsuori.

Eu plâng cu lacrimă amară,

De doruri arsă neîncetat

Şi-aş vrea să mă opresc deseară,

Când te-oi vedea-n al meu cerdac.

Încet păşi-vei printre lacrimi

Să nu-ţi frângi glezna de podea,

Căci în odaia mea de patimi,

Covor de doruri va cădea.

La mulţi ani!

... tuturor celor ce-şi serbează astăzi ziua onomastică! Un buchet de flori virtual, primiţi şi din partea mea.

Degetele mele

Degetele mele

încărcate de iubire,

te-ascund

în căuşul palmelor

de teamă să nu te piardă.

Degetele mele

te strâng

neştiind că te pot strivi,

cu dorul ce arde în ele.

Pe degete

presar sărutarea buzelor,

fiindcă

ele te ating întâi.

Degetele mele

sunt clepsidra ce adună

genele iubirii tale

şi, le strecoară atât de încet

încât universul îşi schimbă pulsul după ele.

Emoţie de toamnă

de Nichita Stănescu

A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva, 
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori, 
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori, 
că ai să te ascunzi într-un ochi străin, 
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Melancolie

Sentimental pe-aleea noastră,

Respir parfumul  ce-am lăsat,

Sub infinita boltă albastră

Unde iubirea ne-am cântat.

Melancolia-mi prinde braţul

Din ochi o lacrimă mi-adună,

Mi-ncolăceşte-n trecut pasul

Spre clipele noastre împreună.

E toamnă iar...

Toamna în codru

Când prin codru tu soseşti,

Toată frunza-ngălbeneşti,

O aduni din crengi pe rând

Şi o risipeşti în vânt.

Frunze galbene, uscate,

Cu arămiu însemnate,

Lin din codru se desprind,

Lăsând copacii plângând.

31 august – Ziua Limbii Române

Alexei Mateevici - Limba Noastră


Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.
Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.
Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.
Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.

Sunt...

Sunt gândul tău sfios din noapte

Chemat pe-o margine de vis,

Să te învălui în dulci şoapte

Să-ţi sărut chipul de dor nins.

Sunt ochii ageri de luceferi

Mă rogi în trup să îţi pătrund

Şi azi, şi mâine, precum ieri

Şoaptele gurii să-ţi adun.

Atinge-mă!

Atinge-mă cu sărutări de stele

Să vezi cum înfloresc în ochii tăi,

Nu te sfii să mă răsfeţi cu ele

Obrazul meu aprins e de văpăi.

Atinge-mă cu petala iubirii

Nu te-ntreba dacă îmi eşti ursit,

Coseşte-mă din iarba fericirii

Atinge-mi tandru sânul dezgolit.

OMUL SFINŢEŞTE LOCUL – partea a II-a

Renovarea Bisericii Tuturor Sfinţilor din Movila Miresii

      Atunci când faci parte dintr-o comunitate, pentru a te integra în interiorul său, aderi la sistemul ei de valori, la credinţele şi tradiţiile ce-o definesc şi te supui regulilor spaţiului geografic unde se găseşte comunitatea respectivă.

    Din bătrâni se spune că Omul sfinţeşte locul prin urmele pe care le lasă în trecerea sa pe pământ: zideşte o casă, dă viaţă unui copil, plantează un pom. Cam acestea sunt cerinţele minime pe care trebuie să le atingă fiecare dintre noi. Dar, dacă se întâmplă să te afli în fruntea unei comunităţi, regulile se schimbă, responsabilităţile sunt altele, iar urmele trebuie dăltuite adânc în istorie, nu doar în sufletele semenilor.

   Săptămâna trecută am promis că voi continua materialul ,,Omul sfinţeşte locul”, după ce voi sta de de vorbă cu edilul movilean. Iată că mă aflu astăzi, 23 august 2013, în faţa primarului Dumitru Panţuru, pentru a întregi tabloul informaţiilor referitoare la renovarea Bisericii Tuturor Sfinţilor din Movila Miresii dar şi a Bisericii din satul Esna.

    Mărturisesc că este un privilegiu să stau alături de omul cel mai iubit de movileni, o persoană ale cărui mâini sunt pline de iubirea lui Dumnezeu, primarul a cărui agendă, oricât ar fi de încărcată, tot îşi face timp pentru o solicitare ce vine din partea unui seamăn de-al său.

Scrisoare către Dumnezeu - mai 2013

 

 În urmă cu doar o săptămână, noi, creştinii ortodocşi, am celebrat ,,Învierea Domnului Iisus Hristos”. Şi, tot atunci, Dumnezeu a ales să-l cheme în cer şi pe bunicul meu, din partea mamei. Lacrimi de bucurie şi tristeţe s-au amestecat pe obrazul meu şi al familiei mele, pe de o parte, deoarece cu toţii am înviat sufleteşte, iar pe de altă parte, despărţirea de bunicul care a fost un om deosebit.

   Şi, poate, de aceea m-am trezit vorbind cu Divinitatea, despre locul şi rolul nostru aici, pe Pământ. Cum alegem să ne cioplim cu mâna şi sufletul viaţa pe care-am primit-o în dar de la Tatăl Ceresc şi, pe care, de multe ori, uităm să o preţuim şi să ne bucurăm de ea. S-a aprins lumină sfântă din cer în fiecare casă şi, o dată cu ea, au ars suspine din suflet, şi am ciocnit cu toţii ouă înroşite de sângele Mântuitorului, resimţind nevinovăţia Mielului când am rostit într-un glas: ,, - Hristos a înviat!”, iar răspunsul s-a auzit în mii de inimi:  ,, - Adevărat a înviat!”

OMUL SFINŢEŞTE LOCUL - partea I -

Renovarea Bisericii Tuturor Sfinţilor din Movila Miresii

     O vorbă înţeleaptă spune că Omul sfinţeşte locul, ceea ce înseamnă că omul harnic, cu credinţă în Dumnezeu, care pune suflet şi pasiune în tot ceea ce face, reuşeşte să clădească temelii solide în spaţiul unde trăieşte.

  Despre astfel de oameni, care ştiu să sfinţească locuri, să zidească în suflete şi să se dăruiască semenilor, mi-am propus să scriu în acest material.

   Duminică, 18 august 2013, paşii m-au condus către Biserica din satul Movila Miresii,  lo­cul de unde îşi iau pu­terea sătenii, după o săptămână de trudă. Am asistat la slujbă alături de credincioşii movileni, mânată fiind şi de curiozitatea de a vedea cum se desfăşoară slujbele în interiorul unei biserici aflată într-un amplu  proiect de renovare.

    Originile Bisericii Tuturor Sfinţilor, din Movila Miresii, ne poartă în urmă cu 120-130 de ani. Ea a fost ridicată între anii 1888-1892 de către locuitorii acestui sat, sub îndrumarea părintelui Stan Apostol (al cărui trup este înmormântat în interiorul curţii bisericeşti, ce continuă să vegheze chiar şi dincolo de mormânt acest sfânt lăcaş) şi a fost sfinţită în anul 1892 de către Preasfinţitul Episcop Partenie. Pictura a fost realizată în anul 1904 şi restaurată în perioada 1922-1942. În anul 1982 este iarăşi restaurată şi renovată la interior, iar la 2 iunie 1985 are loc resfinţirea  acestei parohii, de către Preasfinţitul Episcop Epifanie Norocel al Buzăului. Exteriorul clădirii a fost consolidat între anii 1991-1992.

  După săvârşirea cu multă iubire şi dăruire a Sfintei Liturghii,  

l-am invitat pe preotul Sinca Marius, unul din cei doi preoţi care slujesc în parohia movileană ( preotul Hornea Stelian fiind cel de-al doilea duhovnic al movilenilor), să ne vorbească despre această lucrare de renovare a Bisericii Tuturor Sfinţilor din satul Movila Miresii.

      Proiectul de renovare a început în anul 2012, chiar după sărbătoarea Paştelui şi anticipăm să-l finalizăm anul viitor, în primăvară. Am pornit în acest demers alături de Consiliul Local Movila Miresii, prin reprezentantul său, primarul Dumitru Panţuru, căruia îi port un deosebit respect şi, pot să spun că, stăm bine cu stadiul lucrărilor, faţă de alte proiecte similare, de prin alte locuri, care se derulează pe perioade mari de timp. Cele mai grele lucrări s-au efectuat deja, s-a realizat structura de rezistenţă, consolidarea, s-a regândit arhitectura, subzidirea, acoperişul şi celelalte lucrări din categoria aceasta. Precizez că greul a trecut, au rămas de efectuat lucrările mai uşoare, care necesită timp pentru a fi finalizate. Ceea ce ţine de exterior, sperăm să finalizăm în următoarele două luni, iar până în primăvară ne vom ocupa de tencuielile interioare. Lucrările care s-au realizat au fost capitale, de fapt, s-a regândit întreaga biserică. Dacă facem o analiză, observăm că acum 120-130 de ani, când a fost clădită această biserică, erau alte tehnici în construcţie, se foloseau anumite materiale, lemnul în principal, care nu au rezistat timpului şi s-au deteriorat. Nu se compară cu tehnica de azi care este foarte avansată . Dincolo de timp, au fost şi multe cutremure care şi-au lăsat urmele peste zidurile acestei biserici. Şi, la fel ca o haină a unui om, din când în când mai trebuie şi ea schimbată, căci se rupe, nu? Până la urmă, totul trebuie înnoit la un moment dat, în viaţa noastră, fie că ne place, fie că nu, iar schimbarea se va produce, cum e şi firesc,  cu multă trudă. Ceea ce obţinem fără muncă se risipeşte la fel de uşor, pe când o lucrare obţinută prin jertfă, capătă  altă dimensiune şi valoare.

Minunea înmulţirii pâinilor

   

     La îndemnul fiicei mele, duminică, 18 august 2013, am mers să ascult Sfânta Liturghie în Biserica Tuturor Sfinţilor din Movila Miresii, localitate frumoasă, cu nume de legendă, unde eu îmi desfăşor viaţa cotidiană.

    Fiind a VIII-a duminică după Rusalii, preotul care slujeşte în această parohie, Sinca Marius, a prezentat credincioşilor movileni o Evanghelie foarte frumoasă, în care se vorbeşte despre minunea înmulţirii pâinilor făcută de către Domnul nostru Iisus Hristos.

  Se spune că: ,,Într-una din zile, aflându-Se Domnul pe malul lacului Ghenizaret şi văzând mulţimile care se înghesuiau să-L cunoască şi să-I asculte învăţătura, a început să le vorbească, predicându-le până seara târziu. Atunci au venit ucenicii şi I-au zis:

  Locul este pustiu  şi vremea iată a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare” – Matei XIV, 15.  Iisus, însa le-a zis: Nu trebuie să se ducă. Daţi-le voi să mănânce” – Matei XIV,16.

  Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti. Şi El a zis: Aduceţi-Mi-le aici. Şi, poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă, şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii, multimilor. Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii.

  Mântuitorul, după ce săvârşeşte această minune, dispare, iar mulţimile au mers după Dânsul. L-au aflat pe Iisus stând singur, rugându-Se şi fiind trist.(...) Toată lumea se bucura de minune, pentru ca a mâncat şi s-a săturat, dar Hristos era trist! Atunci El le-a adresat  următoarele cuvintele dojenitoare:

  Adevarat, adevarat zic vouă: Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat” (In. 6,26).”

   Preotul movilean a explicat credincioşilor că supărarea Mântuitorului venea din faptul că a observat cum oamenii s-au bucurat că le-a oferit pâine pe gratis, fără muncă. Că oamenii au gândit în sinea lor cum un astfel de conducător care te iartă şi-ţi dă să mănânci fără să depui un efort, ar fi un conducător ideal pentru ei.

GURA LUMII

„Se povesteşte într-o carte veche că un tată şi cu fiul său se duceau la târg să vândă un măgar.  Tatăl şi fiul mergeau pe lângă măgar, pe jos,  când s-au întâlnit cu nişte oameni care i-au luat în primire zicându-le: “Ce oameni proşti, îşi rup încălţămintea şi picioarele ca să nu strice potcoavele măgarului!”.

Atunci, tatăl se sui pe măgar şi plecă. Curând se întâlniră cu alţi călători care i-au, şi aceia, în râs: “Ce tată fără pic de inimă, uite, că nu are milă de copilul lui, îl lasă, sărmanul, să bată drumul pe jos!”.  Tatăl coborî şi sui pe măgar pe copilul său. Se întâlniră cu alţi călători. Văzându-i, aceştia spuseră: “Poftim! Se mai cheamă acesta copil cu creştere bună? Iată bătrânul merge pe jos iar fiul său călare pe măgar “.

“Ce-i de făcut, măi, cu oamenii aceştia?” zise tatăl. Se suiră amândoi pe măgar, cu nădejdea că vor astupa gura lumii. Da, de unde, abia făcură câţiva paşi şi alţi oameni pe care-i întâlniră ziseră: ” Ia, uitaţi-vă, ce oameni tirani, două matahale de oameni sănătoşi merg călare pe un biet măgar”.

N-a fost iubire...

Versuri Sanda Ladosi

A fost o flacara
Ce a ars incandescent
Si pentru un singur moment
A oprit mersul vremii.

Refren:
{N-a fost iubire,
Ci doar scantei ce-au ars o noapte
Acum sunt stinse si tu esti departe
A fost doar un vis.

N-a fost iubire
Si totusi vezi, nu regret nicio clipa,
Am fost doi fluturi traind doar pentru o zi
Care-n zborul lor s-au atins
Cand aripile si-au deschis.}

De ce?

De ce-am crezut că m-ai ales pe mine

Din toate florile de pe pământ?

De ce-am sperat că din această lume

Eşti grădinarul vrednic să-mi semene prin gând?

Şi m-am lăsat de tine răsădită

Într-o grădină fără tufe, fără flori,

De ochiul tău de lup mereu privită

M-am întrebat de ce,  de mii de ori...

Coroniţa de premiant

       Iată că a sosit şi momentul când elevii culeg  roadele muncii depuse pe parcursul unui an şcolar. Şi cum altfel pot fi acestea validate, decât prin distincţiile şcolare – medalii, premii şi menţiuni.

 Şi la Şcoala Gimnazială Movila Miresii ultimul clinchet al clopoţelului din anul şcolar 2012-2013 a sunat pe 21 iunie, iar directorul acesteia, prof. Mirela Brezuică a oficiat festivitatea de premiere a elevilor movileni, care s-au strâns în sala Căminului Cultural din localitate, nerăbdători să-şi primească aprecierile şi distincţiile, moment prielnic pentru ei de a-şi răsplăti cu o floare profesorii, a căror efort depus la activităţi s-a oglindit în educaţia lor.

Felicitări pentru rezultatele obţinute de către elevi şi cadrele îndrumătoare a adresat, cu generozitate, directorul şcolii, prof. Mirela Brezuică, urându-le elevilor o vacanţă minunată alături de familiile lor, să aibă succes în activităţi şi să continue cu obţinerea unor rezultate cât mai frumoase la învăţătură.

Înainte de a da startul acordării premiilor, pe scenă s-a prezentat un program artistic susţinut de grupul vocal ,,Movilenii”, coordonat de prof. Laurenţiu Ionel, iar piesele interpretate au fost cele premiate la concursul de muzică populară ,,Zestrea movilenilor”, unde grupul a obţinut locul I.

Portret de educatoare - Elena Mariana Năstase

  ,,Într-un petec de grădină – spunea Titu Maiorescu – arunci sămânţa plantei şi te interesezi de  florile ce ies. Şi cum ai putea să rămâi rece la înflorirea sufletească a elevilor (şi-a preşcolarilor) tăi?”

   Mi-am amintit cuvintele marelui pedagog, joi, 20 iunie 2013, în sala Căminului Cultural din Movila Miresii, jud. Brăila, când am asistat la programul artistic organizat de d-ra Elena Mariana Năstase, educatoare a Grădiniţei nr. 1, din localitate, care a decis să predea ştafeta preşcolarilor săi,  unui alt cadru didactic, în ciclul primar, punând în scenă programul intitulat: La revedere, grădiniţă!

 Dintre toate meseriile din lume, aceea de dascăl este cea mai frumoasă. Şi nu mai este nevoie de alt argument în susţinerea acestei idei, decât acela de a iubi copiii, de a şti să le asculţi şoaptele şi să te strecori în inima lor. Căci rolul educatorului este de a găsi calea pentru ca munca să-i pară copilului joacă şi să-l determine să treacă treptat spre o activitate intelectuală susţinută. Menirea cadrului didactic este de a pune în lumină esenţa activităţilor prin joc, activitate specifică preşcolarităţii, când copiii nu se plictisesc niciodată şi a cărei reuşită ţine de calităţile pedagogice a celui ce instruieşte.  Iar dacă se întâmplă să ne naştem sub un cer cu stele norocoase şi să avem parte de un dascăl cu sufletul frumos, chiar că trebuie să fim recunoscători vieţii!

Eu şi o clipă de relaxare...

Iubirea...

Iubirea nu moare niciodata de moarte naturala. Moare pentru ca nu stim cum sa-i umplem sursa. Moare din cauza orbirii, a greselilor si a tradarii.

La mulţi ani, copilărie!

La mulţi ani, prinţesa mea!

Întâi iunie

Este zvon de sărbătoare

Căci a sosit zâna vară,

La mulţi ani! şi să creşti mare

Copilaş cu chip de floare.

Fruntea astăzi îţi sărută

Soarele-n sclipiri fierbinţi,

Creştetul duios ţi-alintă

Toţi ocrotitorii sfinţi.

La Movila Miresii ,,Ziua copilului” a venit mai devreme cu câteva ore...

  

    Vineri, 31 mai 2013, la orele 10.00, la Căminul Cultural din localitatea Movila Miresii, a avut loc un eveniment deosebit, dedicat copiilor acestei localităţi, cu ocazia zilei de 1 iunie.

  Însoţiţi de cadrele didactice movilene, elevii claselor I-IV ai Şcolii Gimnaziale Movila Miresii, au venit să ne încânte cu glasurile lor cristaline recitând din versurile scrise de poeta Cornelia Vîju, versuri strânse între copertele cărţii ,,File...din copilărie”.

   Evenimentul a avut o dublă însemnătate, pe de o parte, s-a celebrat Ziua Copilului, iar pe de altă parte, a fost un prilej pentru lansarea cărţii File...din copilărie, volum pe care, fiecare elev prezent în sală l-a primit în dar.

  Ceea ce este important de subliniat, este faptul că cheltuielile pe care le-a implicat tipărirea aceastei cărţi, au fost suportate de către Primăria Movila Miresii, reprezentată de primarul acesteia, domnul Dumitru Panţuru, care a dorit să-i încânte pe copii în acest an altfel, nu doar cu nelipsitele dulciuri (preferate de ei, de ce să nu recunoaştem?) ci, oferindu-le de această dată o carte, reuşind, împreună cu autoarea cărţii, să deseneze încă un zâmbet luminos pe chipurile lor.

  Evenimentul a fost organizat, cu multă dăruire, de bibliotecara localităţii, minunata doamnă Liliana Panţuru, un om deosebit care a ştiut întotdeauna să strecoare magie într-un cadru festiv.

    Activitatea a început cu discursul primarului movilean care a urat, din inimă, un sincer ,,La mulţi ani!” micuţilor elevi, a adus mulţumiri şi felicitări cadrelor didactice movilene prezente în sală, fără de care, nu s-ar menţine aprinsă candela din sufletul copiilor şi a asigurat încă o dată instituţia şcolară, prin reprezentantul acesteia, director prof. Mirela Brezuică, de menţinerea parteneriatului care există deja între cele două instituţii, respectiv Primărie - Şcoală, iar poetei Cornelia Vîju i-a reamintit că o va susţine în proiectele sale culturale, aşa cum a făcut-o mereu.

File... din copilărie

În loc de prefaţă...

   Cartea File... din copilărie este o idee care s-a conturat în inima mea de ceva timp, şi, pe care, o consider astăzi, înainte de a îmbrăca veşmântul de dascăl, o frumoasă provocare profesională. Îl privesc ca un pas înainte spre cariera pe care vreau s-o îmbrăţişez, încercând să ajung şi prin intermediul versului la inima copiilor. Este o carte în care doresc să surprind, cu vârful peniţei, o parte din frământările copilăreşti, din jocul şi surâsul şcolarului şi al preşcolarului.

   Temele alese pentru poezii sunt frecvente, iar prin mesajul versurilor mi-am dorit să cultiv atitudini şi comportamente pozitive, ştiut fiind că, uneori,  ceea ce citim ne poate influenţa caracterul şi chiar destinul. Ideal ar fi să ne îmbogăţească spiritual pe toţi, de la mic la mare, căci - de ce să nu recunoaştem? -  în fiecare adult se ascunde un copil, trebuie doar să ni-l căutăm în suflet, să-i deschidem prin joc pridvorul miresmelor copilăreşti.

   Volumul cuprinde poezii dedicate celor mai importante personaje din viaţa copilului, cum ar fi: părinţii, învăţătoarea, dar şi mesagerii bucuriei, ai iubirii şi dăruirii, cum sunt Moş Crăciun şi Moş Nicolae. Am deschis şi poarta naturii, a anotimpurilor, a micuţelor animale, a vieţii de şcolar, inspirându-mă din toate, turnând în călimara sufletului şi un strop din magia lor.

  File... din copilărie nu se vrea o carte desprinsă din bagheta magică a vreunei Zâne Bune, care face minuni, ci doar un mod de a ne înveli, din când în când, gândurile în mantia de catifea a unei poezii şi de a menţine echilibrată balanţa lecturii celor mici, dincolo de cerinţele şcolare.

Concursul judeţean de muzică populară ,,Zestrea movilenilor”, ediţia a III-a, 2013

 

    Dacă ,,Ochiul te minte şi mintea te înşeală”, după cum spunea poetul Mihai Eminescu, astăzi, 25 mai 2013, în cadrul Concursului Judeţean ,,Zestrea Movilenilor”, ediţia a III-a, auzul nu ne-a fost înşelat, iar soliştii talentaţi ce s-au înscris în această competiţie, ne-au convins încă o dată că talentul lor merită validat şi prin intermediul premiilor şi al aplauzelor.

  Şcoala Gimnazială Movila Miresii, reprezentată de directorul acesteia, prof. Mirela Brezuică, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local, precum şi cu Inspectoratul Judeţean Brăila, a organizat sâmbătă, la Căminul Cultural din localitate, o nouă ediţie a concursului de muzică populară ,,Zestrea Movilenilor”, concurs coordonat de prof. Ionel Laurenţiu care se adresează elevilor din ciclul gimnazial.

   Din timpuri străvechi poporul român a păstrat un tezaur folcloric de o rară frumuseţe şi originalitate, ce l-a însoţit de-a lungul istoriei, la bucurie şi durere. Ştim cu toţii că folclorul reflectă caracterul, înţelepciunea şi sentimentele generoase ale unui popor, iar noi, românii, am simţit întotdeauna cum cântecul popular ne izvorăşte din suflet, şi că firea noastră se regăseşte cel mai mult în cântec.

  Într-un cadru plin de spiritualitate şi tradiţie, gazdele acestui concurs şi-au întâmpinat oaspeţii cu multă căldură şi emoţie, strecurându-le în simţuri o clipă magică.  Înainte de a da startul competiţiei, la orele 10.00, prezentatorii evenimentului, doi elevi inimoşi şi frumoşi, Mihaela Orzan şi Nicu Creţu, au anunţat componenţa juriului, astfel: prof. educaţie muzicală Vasilica Drăgan, din partea ISJ Brăila - preşedinta juriului, prof. Mirela Brezuică - director al Şcolii Gimnaziale Movila Miresii, prof. Simona Dumitru - absolventă a Şcolii Populare de Arte Vespasian Lungu,  reprezentând Primăria Movila Miresii, prof. Vasilica Neacşu şi scriitoarea Cornelia Vîju.

Dumitru Panţuru, un primar care ştie să aprecieze valorile

   

 Movila Miresii este o frumoasă localitate a judeţului Brăila, nu doar datorită lucrărilor de infrastructură pe care le-a suferit de când primarul Dumitru Panţuru o conduce, ci şi datorită vlăstarelor ce şi-au găsit rădăcinile pe acest tărâm. Indiferent care va fi umbletul nostru prin lume, punctul de început - şi-mi place să cred că şi cel final!-  al oricărui om, va fi tărâmul natal. Acel univers în care se ascunde ideea de ,,acasă” şi pe care-l vom purta mereu în suflet.

   De pe meleagurile movilene, a răsărit o astfel de floare, care a îmbrăţişat calea muzicii populare,  Nicoleta Ghelase, elevă în clasa a XI-a, a Liceului de Artă Hariclea Darclee din Brăila. O voce deosebită, ce culege multe aplauze şi aprecieri din partea celor ce o ascultă. Nicoleta a venit sâmbătă, 25 mai 2013, să-şi încânte consătenii, interpretând un colaj de cântece la debutul şi la finalul Concursului ,,Zestrea movilenilor”, ediţia a III-a, activitate ce s-a derulat la Casa de Cultură, Movila Miresii.

Zestrea Movilenilor, ediţia a III-a, 2013, în imagini

 

Invitaţie la concursul ZESTREA MOVILENILOR, ediţia a III-a

Tu ce ai face?

Am găsit întâmplător, într-un material,  pe un blog favorit, această provocare... n-am rezistat fără să v-o fac şi vouă cunoscută...

Sa ne imaginam....

Conduci automobilul tău Sport, de două locuri, într-o noapte cu o furtună teribilă. 
Treci pe lângă o staţie de autobuz, unde se află trei persoane aşteptând:

  1. O bătrână bolnavă pe moarte;

  2. Un vechi prieten, care, cândva, ţi-a salvat viaţa;

  3.  Bărbatul ideal /femeia visurilor tale . 

Pe cine ai lua in automobilul tău, ţinând cont că nu ai decât un singur loc, doar pentru un pasager?

Invitaţie... lansarea antologiei ,,Cu patria în suflet"

Lansări de carte la Muzeul Brăilei

    




  

 Joi, 16 mai 2013, ora 17,00, la sediul Muzeului Brăilei din Piata Traian nr. 3, a avut loc loc lansarea cărtilor: 

"Prezenţe ale elevilor şi absolvenţilor din învaţământul preuniversitar în lumea contemporană"

şi ,,Ani de liceu", autor Gheorghe Gorincu.

File... din copilărie

Ne-am pierdut şi în amurgul acesta

de Pablo Neruda

… ne-am pierdut, iată, şi în amurgul acesta.

N-am fost văzuţi mână-n mână, de nimeni,

când albastrul nopţii se lăsa peste lume.   

Eu priveam de la fereastră

asfinţitul dansând peste munţii îndepărtaţi.

 

Uneori, ca o monedă,

mi se aprindea o bucată de soare-ntre palme.

Te reaminteam, cu sufletul înecat
în acea tristeţe pe care o ştii.

Unde erai atunci?.

Printre care lumi?

Ce cuvinte, rostind?

Până când miza-voi iubirea pe o singură carte,

când mă simt trist, iar tu prea departe?

Trup de femeie

de Pablo Neruda

Trup de femeie, coline albe, coapse albe,
eşti asemenea unei lumi, aşternută în supunere.
Trupul meu aspru, agrest, sapă în tine
şi face o sămânţă să răsară în adâncul pământului.

Am fost singur ca un tunel. Păsările au zburat din mine,
şi noaptea m-a doborât cu invazia ei copleşitoare.
Să pot supravieţui, te-am pătruns ca o armă,
ca o săgeată din arcul meu, sau o piatră din aruncătura mea.

OSHO - Viaţa e aici şi acum

Trăieşte total, trăieşte cu pasiune... În felul acesta, fiecare moment devine aur, iar întreaga ta viaţă se transformă într-o înşiruire de momente aurite. Un astfel de om nu moare niciodată, căci atingerea lui seamănă cu cea a regelui Midas: orice atinge, se preschimbă în aur. Această scurtă viaţă pe care o aveţi poate fi preschimbată într-un paradis. Această mică planetă e floarea de lotus a paradisului. Singura răspundere adevărată este faţă de propriul potenţial, faţă de propria inteligenţă şi conştienţă. Când te naşti, nu eşti un copac, ci o sămânţă. Trebuie să creşti, să ajungi la înflorire. Această înflorire va fi mulţumirea, împlinirea ta. Înflorirea nu are nimic de-a face cu puterea, cu banii, cu politica. Nu are legătură decât cu tine, cu evoluţia ta personală. Trebuie să devii o adevărată celebrare pentru tine însuţi!

Piatra albastra

Bijutierul era asezat la biroul sau, privind distrat strada prin vitrina elegantului sau magazin.

O fetita se apropie si-si lipi nasul de geam. La vederea unuia dintre obiectele expuse, ochii ei albastri ca cerul se luminara. Intra hotarata in magazin si arata cu degetul spre un splendid colier de peruzele albastre.

"E pentru sora mea. Puteti sa mi-l impachetati frumos pentru un cadou?"

Patronul magazinului o fixa din ochi pe micuta clienta si o intreba:
"Cati bani ai?" 
Fara sa pregete, ridicandu-se pe varfuri, fetita puse pe tejghea o cutie de tinichea, o deschise si o goli. Cazusera cateva bancnote de mica valoare, un pumn de monede, cateva scoici si niste figurine.
|"Ajung?" intreba ea cu mandrie. "Vreau sa fac un cadou pentru sora mea mai mare. De cand mama nu mai este, ea e cea care-i tine locul si niciodata nu are nici macar o clipa pentru ea. Astazi e ziua ei si sunt sigura ca o voi face foarte fericita cu acest cadou. Piatra aceasta are aceeasi culoare ca ochii ei."

Omul se duse in spate si reveni cu o hartie de impachetat nemaipomenit de frumoasa, rosie cu auriu, cu care impacheta cu grija cutia.

"Ia-o", spuse el fetitei. "Si du-o cu grija."

Fetita pleca foarte mandra, tinand pachetul ca pe un trofeu.

Norul de ploaie si duna de nisip

Un foarte tanar norisor de ploaie (si este lucru stiut ca viata norilor este in genere scurta si agitata) descindea pentru prima oara din ceruri impreuna cu un sir de nori densi si cu infatisare ciudata.

Pe cand treceau deasupra uriasului desert al Saharei, ceilalti nori, cu mai multa experienta, il zorira.
- Hai iute, daca te opresti aici, esti pierdut!

Norisorul nostru era insa curios din fire, asa cum sunt toti tinerii si se lasa sa lunece spre capatul sirului de nori, care acum semana cu o cireada de vite bune de injugat.
- Dar ce faci? Misca-te odata! suiera dinapoia lui vantul.

Insa norisorul nostru zarise dunele de nisip auriu si acesta era un spectacol fascinant. Plutea incetisor. Dunele ii pareau niste nori de aur mangaiati de vant.
O duna chiar ii surase, zicandu-i:
- Salutare!
Era o duna de nisip tare dragalasa, abia alcatuita de vantul care ii rascolea coama stralucitoare.
- Salutare! Pe mine ma cheama Ola, se prezenta norisorul.
- Iar pe mine Una, raspunse duna.
- Cum iti petreci tu acolo jos viata?
- Ei... cu soare si vant. Este un pic caldut, dar e destul de bine. Dar tu, cum iti petreci viata?
- Tot cu soare si vant... si zburand de colo-colo pe cer.
- Viata mea e tare scurta. Atunci cand se va intoarce vantul cel puternic, probabil n-am sa mai fiu.

Ochii

O tanara mama pregatea cina in bucatarie absorbita cu totul de mancarea pe care o facea: cartofi prajiti. Lucra din greu pentru a le pregati copiilor ceva ce le va face mare placere, caci cartofii prajiti erau mancarea lor preferata.

Mezinul de patru ani avusese o zi intensa la gradinita si-i povestea mamei ceea ce vazuse si facuse. Mama ii raspundea neatenta, monosilabic, ca pentru ea.

La cateva clipe dupa aceea, se simti trasa de fusta si auzi: “Mama...”

Femeia dadu din cap afirmativ si bolborosi cateva cuvinte. Dar din nou se simti trasa de fusta si auzi acelasi glas: “Mama...” Ii raspunse repede inca o data si continua sa curete cartofii imperturbabil. Trecura cinci minute.

Copilul se agata de fusta mamei si incepu s-o traga din toate puterile. Femeia fu constransa sa se aplece spre copil. Copilul ii lua fata intre manutele lui grasute, o aduse in dreptul fetei lui si-i spuse: “Mama, asculta-ma cu ochii!” 

A asculta pe cineva cu ochii inseamna sa-i spui: ”Esti important pentru mine!” Toate lucrurile importante trec prin ochi.

Saracul

Era odata o familie linistita si fericita care traia intr-o casa la marginea orasului.

Intr-o seara, familia era la masa cand se auzi cineva batand la usa. Tatal merse la usa si deschise.

Era un batran cu haine ponosite, fara nasturi si cu pantalonii zdrentuiti. Avea un cos plin cu verdeturi. Intreba daca nu vor sa cumpere cate ceva. Acceptara imediat, caci voiau ca batranul sa plece cat mai repede.
Cu timpul, batranul si familia se imprietenira. Barbatul aducea verdeturi familiei in fiecare saptamana. Si-au dat seama ca barbatul suferea de cataracta si ca era aproape orb. Dar era atat de dragut, incat invatasera sa-i astepte cu nerabdare vizitele si sa-i pretuiasca compania.

Sculptorul

     Un sculptor cioplea iute cu dalta si ciocanul un bloc mare de marmura.

Un baietel care se plimba lingand o inghetata se opri in fata usii deschise a atelierului. Baietelul privea fascinat ploaia alba de aschii mari care cadeau din piatra la stanga si la dreapta.

Nu prea stia ce se intampla; omul acela care lovea cu inversunare piatra aceea mare i se parea putin ciudat.

Dupa vreo cateva saptamani, baietelul trecu din nou prin fata atelierului, si, spre marea lui mirare, in locul blocului de marmura vazu un leu mare si puternic. Foarte tulburat, copilul alerga spre sculptor si-i spuse:

"Domnule, spune-mi te rog, cum de-ai stiut ca in piatra era un leu?"

Hristos a înviat!

S-a îmbrăcat natura-n floare

Şi-n ciripit de păsări s-a-ncărcat!

Şi peste toate curg raze de soare

Pacea domneşte peste al meu sat.

Creştinii s-au gătit şi merg cu toţii

Spre Casa Domnului unde curând,

Se va aduce vestea că din morţi

Hristos va învia lumina aducând.

Pace şi lumină în suflet, să ne aducă Sărbătoarea Învierii Domnului!

Cu morţii

de Alexandru Macedonski

Ei vin.
Când liliacu-n noapte zboară,
Când dealu-n umbră se-nfăsoară
Deplin.

Din lumea lor necunoscută,
Răsar,
Şi când şoptesc cu voce mută
Poema cea nepricepută
Tresar.

Îi simt pe loc ce au să vie,
Căci sunt
Ca un parfum de vecinicie
Sau ca o flacăre-albăstrie
În vânt.

Iubiri trecute

Vine o vreme, cand trebuie sa te desparti de cel pe care inca il mai iubesti. Vine o vreme, cand fiecare porneste pe drumul lui. Aceeasi carare nu isi mai are sensul, fiecare vrea altceva, fiecare pleaca in cautarea a ceea ce pentru el inseamna fericire. Toti fugim dupa aceasta naluca nebuna. Dar, oare stim cu adevarat ce ne face fericiti?

Nu stim daca facem alegerea corecta, daca ne va fi mai bine maine decat azi. Stiu doar ca azi nu ne mai place, prezentul nu ne mai multumeste, asa ca plecam. Spunem “adio”, “ramas bun” si disparem fara sa avem certitudinea ca maine ne vom mai vedea.

Şi tot despre prostie...

,,Întotdeauna un prost va găsi un altul şi mai mare care să-l admire.” (Boileau).

„Întotdeauna mi-e frică de un prost: nu se ştie niciodată dacă nu-i şi un ticălos.” (W. Hazlitt).

„Prostul dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul.” (Ion Creangă).

„Nu cunosc sforţări mai penibile decât ale celui care vrea să arate că nu e prost.” (Victor Eftimiu).

Din înţelepciunea indiană...

„O, nerodule, bucură-te de prostia cea uşor de dobândit. Prostul are opt avantaje: n-are griji, mănâncă şi vorbeşte mult, doarme zi şi noapte, nu meditează asupra dreptăţii şi nedreptăţii sau asupra vreunei alte chestiuni, e indiferent la cinste şi la ocară, pune picioarele sale pe capul tuturor… şi trăieşte mult.”

Despre prostie ...în Mahabharata

„Fericită este viaţa celor proşti care nu ştiu ce înseamnă defecte şi care le văd pretutindeni (numai la ei nu); fiind ei înşişi vrednici de ocară, ei spun că alţii sunt aşa.”

Sfada degetelor

- Eu, fiind fratele mare

se cuvine ascultare

să îmi daţi,

zise degetul cel mare

către ai săi patru fraţi.

- De acum să ştiţi cu toţii

numai eu am să conduc

pentru că voi nici o frunză

făr’ de mine

n-aţi putea

să adunaţi.

Ia cuvântul arătătorul

şi vocea îşi drege-ncet:

- Să ştii, frate, fără mine

multe nici tu nu poţi face,

forţa ta e drept, e bună,

dar nu e destulă, frate.