Norul de ploaie si duna de nisip

Un foarte tanar norisor de ploaie (si este lucru stiut ca viata norilor este in genere scurta si agitata) descindea pentru prima oara din ceruri impreuna cu un sir de nori densi si cu infatisare ciudata.

Pe cand treceau deasupra uriasului desert al Saharei, ceilalti nori, cu mai multa experienta, il zorira.
- Hai iute, daca te opresti aici, esti pierdut!

Norisorul nostru era insa curios din fire, asa cum sunt toti tinerii si se lasa sa lunece spre capatul sirului de nori, care acum semana cu o cireada de vite bune de injugat.
- Dar ce faci? Misca-te odata! suiera dinapoia lui vantul.

Insa norisorul nostru zarise dunele de nisip auriu si acesta era un spectacol fascinant. Plutea incetisor. Dunele ii pareau niste nori de aur mangaiati de vant.
O duna chiar ii surase, zicandu-i:
- Salutare!
Era o duna de nisip tare dragalasa, abia alcatuita de vantul care ii rascolea coama stralucitoare.
- Salutare! Pe mine ma cheama Ola, se prezenta norisorul.
- Iar pe mine Una, raspunse duna.
- Cum iti petreci tu acolo jos viata?
- Ei... cu soare si vant. Este un pic caldut, dar e destul de bine. Dar tu, cum iti petreci viata?
- Tot cu soare si vant... si zburand de colo-colo pe cer.
- Viata mea e tare scurta. Atunci cand se va intoarce vantul cel puternic, probabil n-am sa mai fiu.

- Si-ti pare rau ca este asa?
- Un pic. Am impresia ca nu sunt buna de nimic.
- Si eu ma voi transforma in curand intr-o ploaie si voi cadea pe pamant. Aceasta imi este menirea.

Duna statu o clipa pe ganduri si apoi spuse:
- Stii tu ca noi spunem ca ploaia este rupta din rai?
- Nu ma credeam chiar asa de important, zise razand norisorul.
- Asa este. Probabil eu nu o voi vedea insa niciodata, conchise duna cu tristete.

Norisorul nostru cugeta o clipita si apoi zise:
- As putea picura eu ploaia acum asupra-ti...
- Dar astfel tu ai muri...
- In schimb, tu ai inflori, zise norisorul si se lasa sa cada, transformandu-se intr-o ploaie ce avea culorile curcubeului.

In ziua urmatoare, micuta duna avea sa infloreasca. 

Una dintre cele mai frumoase rugaciuni pe care le stiu zice asa:
“Doamne, fa din mine o candela. As arde eu, este adevarat, dar astfel le-as darui celorlalti lumina.”