Sfada degetelor

- Eu, fiind fratele mare

se cuvine ascultare

să îmi daţi,

zise degetul cel mare

către ai săi patru fraţi.

- De acum să ştiţi cu toţii

numai eu am să conduc

pentru că voi nici o frunză

făr’ de mine

n-aţi putea

să adunaţi.

Ia cuvântul arătătorul

şi vocea îşi drege-ncet:

- Să ştii, frate, fără mine

multe nici tu nu poţi face,

forţa ta e drept, e bună,

dar nu e destulă, frate.

Mijlociul ia cuvântul,

se preface supărat,

nu-nţelege de ce fraţii săi

aşa deodat’,

vor ca să conducă mâna

şi deja e speriat.

Inelarul stă şi-ascultă

şi urechilor nu-şi crede

cum deodată a lor frăţie

năruită-i de putere.

Şi se tânguie pe dată

şi se laudă apoi

că dacă nu ar fi dânsul

ce s-ar face numai ei?

Degetul cel mic tot rabdă

gâlceava fraţilor săi

se porneşte dintr-o dată

şi zice:

- Mi-e ruşine,

dacă fraţii au ajuns

pentru un lucru aşa mic

să se certe ca la bâlci!

Şi le aminteşte-ndată

că puterea doar cu fraţii

poţi s-o ai

şi nu fiecare-n parte

căci, va fi de mână, vai!

Cornelia Vîju