Vacanța 2015 - instantanee


Prislop, Hunedoara , august 2015



Rătăcind pe căile sufletului




























În loc de prefață...

Cartea Rătăcind pe căile sufletului s-a creionat în gândul meu pe parcursul unei slujbe religioase ce-o ascultam în biserica din satul meu. Îmi amintesc că era Duminica Floriilor, iar cuvintele preotului au trezit în mine dorința de a așterne pe hârtie versuri cu temă creștină. În fiecare zi dedicam câteva momente rugăciunii personale, care lua forma unei poezii și astfel, trăiri după trăiri, întrebări după întrebări s-au perindat în inima mea, descoperindu-mi propria căutare interioară, pe care o conștientizam sau nu.
 Poeziile din acest volum reflectă momentele mele de smerenie, de pocăință sau frică de a nu pierde iubirea lui Dumnezeu.
Cu toții ne dorim să împlinim în viață tot ceea ce ni se potrivește, ceea ce ne reprezintă, însă cu toată străduința, avem uneori sentimentul de gol interior, gol pe care doar Divinitatea ni-l poate umple.
 Rătăcind pe căile sufletului reprezintă propriul zbucium ce l-am simțit pe calea vieții care, pe alocuri, a fost mai largă ori mai îngustă.

Drag îmi ești...



Ce gândești când pasu-mi trece
Sub fereastra casei tale?
Știi tu cât dor mă petrece
Când departe-i a ta cale?

Când visez că geana-ți dulce
Taina nopții lin strecoară,
Stele-albastre mii străluce,
Le văd cum te înconjoară...

În miresme îmbietoare
Urc tăcută-al tău catarg
Și-n a nopții sărutare
Trec de-al amorului prag.

Cu brațe de iubire pline

Adesea rătăceam cărarea
Și-n întuneric mă aflam,
Pe strâmbe căi unde chemarea
Păcatelor mă ispiteau.

Cu ochii cercetam prin lume,
Deșertăciunea adunam,
Adulmecam chipuri și nume
Și astfel, Doamne, te uitam.

Multe dureri pe căi străine
Am strâns! Și când mi-am amintit
Că-n cer exiști și pentru mine,
Te-am căutat, Iisuse Preamărit!

Să pot păcatul birui...



Vin astăzi, Tată, iar la Tine,
Să-Ți cer iertare, să m-auzi
Să mă cuprinzi cu-a Ta iubire
Să-mi vindeci ochii orbi, plăpânzi.

Și-Ți glăsuiesc în rugă aprinsă
Tot zbuciumul ce-n mine port,
Durerea ce-n suflet mi-e ninsă
Te rog, ajută-mă, s-o scot!

Scurt istoric al școlii…


           Şcoala Gimnazială Movila Miresii, din judeţul Brăila, ocrotită spiritual de Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, este o instituție de învățământ în care funcționează un grup profesoral bine pregătit, dedicat educației copiilor care învață aici. Talentul şi meritele elevilor movileni, bine-cunoscute printre şcolile brăilene, sunt valorificate prin activităţile şcolare şi extraşcolare la care aceştia participă, prin premiile obţinute la diverse concursuri.
            Pe panoul de onoare al şcolii regăsim, printre numele cadrelor care predau sau au predat aici, şi numele acelor profesori care au dovedit, de fiecare dată, că munca de director al acestei instituţii este minunată, dacă știi să fii un profesionist în domeniu.  Astfel, numele directorului actual al acestei instituţii, prof. Mirela Brezuică, este cel de-al 25-lea nume pe panoul celor care  au condus acest lăcaş de educaţie şi formare.

,, E și mâine o zi...”

        Te-am așteptat iarăși... Când răsăritul se oglindea în apa mării, eu eram deja acolo, cu picioarele îngropate în nisip și cu degetele răscolind după scoicile îngropate când am măsurat timpul... Scoici scoase din colțul inimii, adunate acolo de apa înspumată a mării, șlefuite cu mângâierile mele atunci când le adăugam clipe de așteptare, clipe ce s-au transformat în ore, zile, săptămâni, luni...
     Și, sorbind gură după gură cafeaua din cana pe care mi-ai dăruit-o tu, imprimată cu trandafirii iubirii noastre, peste care ai gravat poemul sufletelor noastre pereche, te-am chemat...  Am privit fiecare val ce săruta malul și l-am încărcat cu dorul și dorința de tine, trimițându-l apoi în larg să te caute, să te găsească și să mi te readucă...

Când noaptea cade...

Când noaptea cade, gându-n unde
Se pleacă tot visând la el,
Chemându-l din zarea ce-ascunde
Dor și un glas de porumbel.

Și iată cum de printre stele
Se-ntruchipează dintr-odat’
Doi tineri ochi, dulci albăstrele,
Neasemuitul prinț visat.

Parfum de bergamote

Aprins din nou e sfeșnicul pe masă,
Lumina prin odaie se preumblă ,
Privesc tăcută în a noastră casă
Și  silueta ți-o zăresc în umbră.

Plutim, purtați pe-ale muzicii note
Visarea ca prin farmec mi te-aduce ,
Dansăm, parfum de bergamote
Își risipește-n noi aroma dulce.

Dor

Adăugaţi o legendă
Iubitul meu din depărtări
Nu vezi tu dorul ce mă arde?
Nu simți că-n ale mele-oftări
Curg lacrimi, și fiori, și șoapte?

Privește-mă! robită sunt
Acestui azi ce mă petrece,
Cu care-amarnic mă înfrunt
Când gândul vrea să îmi aplece.

Vin’! strânge-mă la pieptul tău
Unde se-îngână lin iubirea,
Dă un sens nou pasului meu
Ce-n tine și-a găsit menirea.

Nu Te-am recunoscut!

Ai pribegit prin lume cu tălpile rănite,
Ne-ai văzut împietrirea din inimi și ai plâns,
De înserări cu jale, de zări întregi tivite
Cu nepăsarea noastră și grea tristețe-ai strâns.

Și-ai mers desculț pășind pe căile în care
De slava-Ți  s-a uitat și de iubirea Ta,
Te-ai întristat amarnic văzând pe fiecare,
Cum fără de sfială, păcatului slujea.

Cronici movilene - interviu cu movileni de succes



Trecem pragul Bibliotecii Comunale Movila Miresii și o rugăm pe d-na bibliotecar Liliana Panțuru să ne răspundă la câteva întrebări, știut fiind faptul că a fost una din elevele ce au făcut cinste școlii movilene.
- Doamnă bibliotecar, vă invit să răscoliți un pic prin ungherul amintirilor și să ne vorbiți un pic despre perioada școlarității dumneavoastră și despre acei dascăli care v-au zidit în suflet frumusețea cărții.
- Îmi amintesc cu nostalgie vremurile în care am fost elevă a școlii movilene, când pentru cadrele didactice exista un respect deosebit, când acestora li se recunoștea strădania lor de a ne învăța tainele cărților. Profesorii vremurilor mele nu permiteau elevilor niciun fel de apropiere, relațiile noastre erau strict oficiale, profesor - elev.

Dacă se întâmplă ca astăzi să întâlnesc în drumul meu foști profesori, majoritatea ajunși la perioada pensiei, recunosc, îi salut cu nemărginit respect și, în același timp, parcă, simt fiorul emoției cum mă cuprinde. Retrăiesc pentru o clipă sentimentul a ceea ce a reprezentat acel dascăl pentru mine.

 Se citea foarte mult în perioada școlarității mele, mă refer la cartea în format clasic. Pe când, acum, se citește mult mai puțin, probabil, datorită internetului și a posibilității de a citi online un text, afirm asta raportându-mă la datele pe care le dețin din funcția pe care o ocup. Chiar se învăța pe vremea când eu eram elevă, existau elevi buni, dar și elevi mai slabi la învățătură. Unii doar atât puteau, alții erau mai leneși. Niciodată părinții noștri nu veneau la școală să reproșeze dascălilor sau să le ceară socoteală pentru o notă mică, ori că ne-au urecheat că am fost neatenți la lecții!

CONCURSUL ,,MESAJUL MEU ANTIDROG”


 Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Brăila a implementat, pe parcursul anului şcolar 2014-2015, ediţia a XII-a a proiectului naţional „Mesajul meu antidrog”.
Ediţia acestui an s-a desfăşurat sub motto-ul: „Colorează-ţi viaţa altfel … fără droguri!”, în perioada 23 februarie – 08 mai 2015 .
  Scopul proiectului ,,Mesajul meu antidrog”, organizat sub forma unui concurs, l-a constituit  menţinerea la un nivel scăzut a consumului de droguri şi reducerea cazurilor de noi consumatori în rândul populaţiei din învăţământul preuniversitar (gimnazial şi liceal) şi universitar.
            Secţiunile concursului au fost următoarele: film de scurt metraj, spot, eseu literar, arte vizuale şi sport.
 Școala Gimnazială Movila Miresii a participat la secțiunea eseu-gimnaziu, cu lucrarea elevelor din clasa a VIII-a B , Daniela Scarlet și Adina Țigănuș, obținând locul I, coordonator în aceast concurs fiind prof. Mirela Tarța.

Cronici movilene - lansare revista




       Vineri, 19 iunie 2015, în sala Căminului Cultural Movila Miresii, înainte de începerea festivității de premiere a elevilor,  școala din localitate și-a lansat primul număr al revistei sale, Cronici movilene
    Despre cum s-a născut această revistă și ceea ce conține ea, a vorbit celor prezenți,  prof. de limba română, Ingrid Ciurc, dar și prof. Mirela Brezuică, directorul Școlii Gimnaziale Movila Miresii și inițiatoarea acestui proiect îndrăzneț.
     Din sumarul revistei, astăzi vă prezint primul material: 


 Rubrica:  Interviu cu movileni de succes

            În curând va apărea primul număr al revistei școlii noastre, Cronici movilene. Câteva cuvinte din partea dumneavoastră, domnule primar Dumitru Panțuru,  ne-ar onora, de aceea, permiteți-mi să vă adresez câteva întrebări:
- Dacă ar fi să ne întoarcem în timp, care a fost numele dascălului care v-a purtat prima dată prin tainele cărţilor şi ce fel de amintire îi purtaţi în suflet?
- Învățătorul meu a fost regretatul, Aurel Spiță, un om de înaltă ținută, înaintea căruia mi-am plecat cu respect fruntea mereu. Tipul de învățător drept, pentru care actul didactic a fost misiunea propriei vieții. Era tipul dascălului caracterizat de Sadoveanu, un Domnu’ Trandafir al Movilei Miresii. În cartea de onoare a sufletului meu, după cum intuiți, a lăsat o semnătură clară, mi-a fost drag și l-am iubit pentru ceea ce a reușit să sădească în  inima mea de copil, un buchet de idealuri.

Premianta mamei...

       
       Încă o dată, fetița mea, Ionela Georgiana, Geuțu meu - după alint, m-a făcut să fiu mândră de ea. 
     Felicitări scumpo! Domnul să te binecuvânteze cu tot ce-i frumos și îți va fi de folos!Te iubesc!






Prin poarta copilăriei - lansare de carte

        Vineri, 19 iunie 2015, în sala Căminului Cultural Movila Miresii, s-a lansat cartea de poezii pentru copii  ,,Prin poarta copilăriei”, tipărită la Editura Sf. Ierarh Nicolae la sfârșitul anului trecut.
        Despre acest volum a vorbit celor prezenți în sală, prof. Mirela Brezuică, cea care a scris prefața, dar și Vasilica Neacșu, prietena autoarei.

Prin poarta copilăriei

discurs lansare

Cartea pe care-o prezentăm astăzi, dragi copii, cuprinde 50 de poezii ce vă sunt dedicate și care surprind teme familiare vouă .
A fost tipărită la Editura Sf. Ierarh Nicolae la sfârșitul anului trecut. Prefața aparține doamnei profesor de limba română Mirela Brezuică, iar băiețelul ce vă zâmbește de-acolo de pe copertă este chiar fiul dumneaei, Mihai Brezuică. Profit de acestă ocazie și le mulțumesc amândurora pentru ajutorul oferit.

Festivitatea de premiere a Școlii Gimnaziale Movila Miresii, Brăila, 19 iunie 2015- album foto



Diploma de premiant



Vineri, 19 iunie 2015, Școala Gimnaziala Movila Miresii și-a premiat elevii silitori, moment mult așteptat de ei și de părinți, deopotrivă.
 În deschiderea festivității, directorul acestei instituții de învățământ, prof. Mirela Brezuică a spus: ,, Ne bucurăm și sărbătorim astăzi cu toții, tot ceea ce am realizat pe parcursul acestui an școlar, deoarece este momentul bilanțului, când putem spune, cu toată convingerea, că am depus o impresionantă muncă. Am visat, am proiectat împreună, ne-am luptat uneori, poate, cu nesiguranța, iar la sfârșit suntem încântați că am reușit ”.

De câte ori ?



De câte ori să-ți bat în geam
Sărmane om, poveri ce porți
Și strângi cu tine an de an
Comori, dar uiți de frații toți?

De câte ori să te privesc?
Doar să îți văd un mic surâs
Când iată,-n taină-ți glăsuiesc,
Nu merit, măcar, un răspuns?

CONCURSUL JUDEȚEAN DE MATEMATICĂ “PITAGORA” 2014-2015


                 In data de 30 mai 2015 la Scoala Gimnaziala Movila Miresii s-a desfasurat a V a editie a Concursului Judetean de matematica “PITAGORA, concurs  in parteneriat cu  Inspectoratul Școlar Județean Brăila și Primaria Comunei Movila Miresii.
Școlile care s-au inscris în această competiție au fost:
·         Scoala Gimnazială “Emil Dragan” –Gradistea,
·         Scoala Gimnazială „ Toma Tâmpeanu”-Galbenu (cu structura Drogu),
·         Scoala Gimnazială Chiscani,
·          Scoala Gimnazială Gemenele,

Doamne!



- Doamne, vreau să vin la Tine,
Să cunosc al Tău Eden!
Dar păcatu-n lanț mă ține
Cu ispitele mă-ndemn...

Doamne, vreau să-ți ating rana!
Locul care-a sângerat
Când te-am răstignit, Mărite,
Iar Tu ne-ai răscumpărat.

Doamne, să renunț la toate
Câte-n lume am dobândit,
Este greu, nu pot răzbate
Printre câte am zidit.

Iubirea mea cu gene lungi...



Câmpii de dor scăldate-n soare,
Miresme dulci de maci deschiși,
Se simte a verii candoare,
Iubirea mea cu gene lungi.

Cu tine se încarcă zarea
Și-n ochii tăi ades m-ascund,
La brațul tău mă lupt cu marea
Și nu mă tem că mă scufund.

Vreau să fiu jurnalist, Ediția a VIII-a, 2014-2015

ANTET MECTS  



Concursul județean de limba și literatura română, ,,Vreau să fiu jurnalist”, ediția a VIII-a, mai 2015, organizat de Școala Gimnazială Movila Miresii, jud. Brăila, al cărui coordonator este prof. Mirela Brezuică și-a desemnat câștigătorii.
Aceștia sunt:

Iude


Vezi tu prin lume câte Iude
La orice pas au răsărit?
E glasul trădării zălude
Care pe toți ne-a învrăjbit.

Privește-n jur cum se lovesc
Frați ce au supt același sân,
Cum pentru bani ei se urăsc
Și-n vorbe-și picură venin.

Cu lacătele nepăsării,
Ale lor inimi au închis
Și cu păcatul neiertării
Credința-n Domnul au ucis.

CONCURSUL JUDEȚEAN DE PICTURĂ CULORILE BĂRĂGANULUI Ediția a VII-a, 2015


Vineri, 29 mai 2015, Școala Gimnazială Movila Miresii a organizat ediția a VII-a, a concursului de pictură ,,Culorile Bărăganului”, a cărui temă a surprins tradițiile și obiceiurile românești din această zonă.
Evenimentul a avut loc la Căminul Cultural din localitate, iar participanții au fost elevi ai claselor primare din mediul rural, județul Brăila.
Comisia de organizare a acestui concurs a fost alcătuită din: director prof. Mirela Brezuică, director adjunct prof. Mirela Tarța, prof. Florica Munteanu, prof. Vasilica Neacșu și prof. Ioana Ciocârlan.
Școala movileană promovează arta plastică în rândul elevilor ca o modalitate de educație estetică, iar prin reorganizarea, în fiecare an, a acestui concurs, valorile tradiționale românești sunt permanent valorizate. Obiectivele concursului au urmărit să dezvolte la elevi atitudini pozitive față de frumosul din arta plastică prin aplicarea unor tehnici de lucru originale, să-i ajute să-și exprime prin culoare sentimente și trăiri proprii și, nu în ultimul rând, să dezvolte atitudini pozitive prin participarea la o competiție județeană.
Comisia de jurizare a avut următoarea componență: artist plastic prof. Hugo Mărăcineanu - președinte, directorul școlii movilene - prof. Mirela Brezuică, prof. Paula Orzan – reprezentant al Consiliului consultativ al elevilor, prof. Milan Ciocârlan, bibliotecar Liliana Panțuru- reprezentant al Consiliului Local Movila Miresii și Armanda Filipine – reprezentantul presei.

Culorile Bărăganului ediția a VII-a, 29 mai 2015 - album foto, partea a II-a

Culorile Bărăganului, ediția a VII-a, 29 mai 2015, album foto - partea I


Ah, ce singur ai fost, Doamne!

Ah, ce singur ai fost, Doamne! – Paştile la români

O activitate de succes derulată în săptămâna școala altfel  - Să știi mai multe , să fii mai bun!  din anul școlar 2014 – 2015,  a fost organizată de  Şcoala Gimnazială Movila Miresii alături de școlile partenere Aurel Horneţ"- Tudor Vladimirescu, Şcoala Profesională „Emil Drăgan", Şcoala Gimnazială Şuţeşti, CSEI - Brăila, CJRAE, ISJ Brăila sub genericul ,,Ah, ce singur ai fost Doamne!” care a surprins tradițiile și obiceiurile Pascale.  Coordonatorii acestei activități au fost prof. Mirela Brezuică, director al Școlii Gimnaziale Movila Miresii și prof. itinerant și de sprijin, Plopeanu Floricica.

Ziua Eroilor - moment consemnat la Movila Miresii, Brăila


Sărbătoare plină de considerație pentru eroii neamului
            În fiecare an, la 40 de zile de la  Învierea Mântuitorului, se sărbătorește Înălţarea Domnului la cer, una dintre cele 12 mari praznice împărăteşti ale creştinătăţii. Tot în această zi este marcată şi Ziua Eroilor, moment important pentru toți românii.
 Primăria Movila Miresii, alături de Școala Gimnazială din localitate au organizat o manifestare comemorativă la  Monumentul Eroilor situat pe strada Târgului.
Potrivit programului pregătit de Consiliul Local, prin reprezentanții săi,  primarul Dumitru Panțuru și viceprimarul Vasile Bădără și Școala Gimnazială Movila Miresii reprezentată de directorul adjunct prof. Mirela Tarța, au organizat o ceremonie de depunere a unor coroane de flori în cinstea eroilor care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, dar și în lagăre şi închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti.

Ziua Eroilor - 21 mai 2015, Movila Miresii- album foto




Gesturi care înalță…





 În perioada Sărbătorii Paștelui, Biserica Movila Miresii cu hramul Duminica Tuturor Sfinţilor  a derulat o acțiune filantropică ce a constat în oferirea unor pachete cu hăinuțe pentru câțiva elevi movileni care provin din familii cu situații materiale modeste.
 Reprezentantul parohiei movilene, preotul paroh Marius Sinca, a reușit să aducă un zâmbet de bucurie pe fețele micuților oferindu-le, împreună cu prof. de religie, d-na Maria Ghiorghieș, daruri. 
Despre parteneriatul ce se derulează între școala movileană și biserica din localitate, ne-a vorbit și directorul acestei instituții de învățământ, prof. Mirela Brezuică care, alături de directorul adjunct, prof. Mirela Tarța au susținut această inițiativă.
Astfel de acțiuni caritabile ne reamintesc cât de frumos  este să avem permanent inimile deschise către aproapele nostru pentru care, uneori, un gest simplu, lasă un ecou de neuitat.
Dincolo de perdeaua densă a grijilor zilnice, iată că mai putem observa în jur gesturi prin care Dumnezeu ne oferă umărul Său drept sprijin.

Aplicarea practicilor incluzive în școală


  În ultimele decenii, la nivelul politicilor şcolare şi al practicilor educaţionale s-a impus ca un principiu funcţional educaţia incluzivă. Aceasta a apărut ca o reacţie firească a societăţii la obligaţia acesteia de a asigura cadrul necesar şi condiţiile impuse de specificul educaţiei persoanelor cu cerinţe educative speciale.
Procesul educaţiei incluzive este susţinut de o serie de documente cu caracter internaţional şi european. Educaţia pentru toţi a preocupat şi angajat comunitatea internaţională încă din anul 1948, o dată cu adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Declaraţia de la Salamanca (Spania, 10 iunie 1994) este un document de valoare majoră în promovarea educaţiei incluzive. Principiul-cadru care guvernează Declaraţia de la Salamanca este acela că: „Şcolile trebuie să includă în procesul de învăţământ toţi copiii indiferent de condiţiile fizice, intelectuale, sociale, emoţionale, lingvistice sau de altă natură.
Incluziunea (şcolară) este procesul permanent de îmbunătăţire a serviciilor oferite de unităţile de învăţământ pentru a cuprinde în procesul de educaţie toţi membri comunităţii, indiferent de caracteristicile, dezavantajele sau dificultăţile acestora.

Proiect didactic - Familia, sursa mea de bucurie - emoţii de bază

Școala
Propunător: Vîju Cornelia
Clasa: I-A
Data: 26.03.2015
Aria curriculară: Consiliere şi orientare
Disciplina: Dezvoltare personală
Unitatea tematică: Poveştile ne învaţă
Subiectul: Familia, sursa mea de bucurie - emoţii de bază
Tipul lecţiei:consolidare de cunoștințe

Competenţe specifice :
1.1. Prezentarea unor trăsături personale elementare, în contexte variate
2.1. Asocierea emoţiilor de bază cu elemente simple de limbaj nonverbal şi paraverbal
2.2. Transmiterea unor mesaje verbale şi nonverbale simple despre propriile experienţe de viaţă

Obiective operaţionale:
a.       Cognitive :
·         O1: să descrie imaginea model;
·         O2: să enumere membrii familiei din imaginile prezentate;
·         O3: să denumescă activităţile desfăşurate de fiecare membru al familiei;
·         O4: să identifice principalele funcții ale familiei
·         O5: să lipească siluetele umane pe suport de hârtie conform cerinţelor;

b.      Psiho-motorii:
·         O6: să mânuiască materialul în mod organizat;
·         O7: să adopte o poziţie corectă în timpul lucrului.

c.       Afective:
·         O8:să manifeste interes și respect față de membrii familiei;
·         O9:să aprecieze corect comportamentul propriu şi al colegilor pe durata activității;

Sunt...




N-asculta gura lumii și vorba-i de ocară
Ce-ți desenează ades pe-obraz lacrimi de stea
De-ar fi să te încerce în fiecare seară
Gânduri de rătăcire, privește! Sunt a ta!

Sunt inima ce-ascultă simțirile-ți ascunse
Și șoapta ce-ți oprește-n săruturi greu suspin,
Sunt curcubeul vieții-n tărâmuri nepătrunse
Și iarba-nrourată de ochiul tău divin...

La mulți ani, de Sf. Gheorghe!

La mulți ani, tuturor vizitatorilor mei, care astăzi își serbează ziua onomastică! Să fiți sănătoși, voioși și mult iubiți!
La mulți ani, scumpa mea Georgiana!

Baraba




Mulțimea aclama tâlharul
Și pe Iisus îl condamna,
Sosise vrema ca paharul
Umilinței pân’ la fund să bea.

Norodul nu a stat pe gânduri,
C-acel Baraba mincinos
Era eliberat din lanțuri,
Doar ca să-l lege pe Hristos.

Tainică visare





Frumoase-s zilele cu tine,
Când primăvara-și poartă cântul,
Când tu te oglindești în mine,
Când lin se scutură caisul.

Și fiindcă mi-e atât de bine,
La brațul tău mă simt o floare,
Al cărei fin parfum mă ține
Plutind aievea ca o boare.

Iubește-ți aproapele!





Să nu te bucuri când străinul
Se-oprește obidit de drum,
Mergi și oferă-i ajutorul
Fii tu, samariteanul bun!

Să nu arăți cu-nverșunare
Spre semenul tău la necaz,
Mai bine fă o rugă-n care
Să se ridice-n ultim ceas.

Învață-mă să fiu iubire!






Mi-s umerii grei de păcate
Ce-n drumul meu am adunat,
Pe trup le simt adânc gravate
De când lor m-am abandonat.

Mi-s brațele pline de urme
Ce-au curs din neiertarea mea,
Mândria ce n-a vrut să curme
Glasul care mă ponegrea.

La pizza!

     După atâta plimbărică și distracție, era timpul pentru masă. O pizza este binevenită oricând. Iar apoi....ne-am întors acasă... cu bateriile încărcate de energie și cu multe cunoștințe. Vom aștepta cu nerăbdare următoarea excursie care va fi la....hm! o să ne mai gândim!

Pe faleza Dunării - din seria: plimbare prin orașul meu, Brăila

      În drumul nostru ne-am întâlnit și cu Iepurașul care face surprize copiilor cuminți și, după cum era de așteptat, am făcut câteva instantanee și alături de el. Ne-am continuat periplul pe faleza Dunării unde am admirat priveliștea minunată și ne-am reamintit cât de importat este fluviul Dunărea pentru oameni și, implicit pentru noi, cei care consumăm apa obținută prin tratarea acestei surse. Învățasem asta chiar luni, pe 6 aprilie, în cadrul temei din acea zi, ,,Lecție despre apă”.

E timpul să ne distrăm!


La Grădina Zoologică, Brăila 9 aprilie 2015, din colecția ,,Școala Altfel”....

După ce am vizitat Grădina Zoo din Brăila, am aflat mai multe... am devenit mai buni....
Și ne-am distrat de minune în acestă zi, chiar dacă un vânt puternic voia să ne strice excursia.
Cum? Nu ne credeți? Priviți imaginile....iată cât de multe lucruri noi am descoperit. O parte din ele ne erau cunoscute de la ora de Științe...

Olimpiada de Pedagogie - Psihologie, etapa națională, Târgu-Jiu, 2015


       Felicitări Ionela Georgiana Vîju, fostă elevă a Școlii Gimnaziale Movila Miresii, Brăila, actualmente elevă a Liceului Pedagogic ,,D. P. Perpessicius” , pentru rezultatul minunat pe care l-ai obținut la olimpiada de pedagogie-psihologie, etapa națională.