Ziua Eroilor - moment consemnat la Movila Miresii, Brăila


Sărbătoare plină de considerație pentru eroii neamului
            În fiecare an, la 40 de zile de la  Învierea Mântuitorului, se sărbătorește Înălţarea Domnului la cer, una dintre cele 12 mari praznice împărăteşti ale creştinătăţii. Tot în această zi este marcată şi Ziua Eroilor, moment important pentru toți românii.
 Primăria Movila Miresii, alături de Școala Gimnazială din localitate au organizat o manifestare comemorativă la  Monumentul Eroilor situat pe strada Târgului.
Potrivit programului pregătit de Consiliul Local, prin reprezentanții săi,  primarul Dumitru Panțuru și viceprimarul Vasile Bădără și Școala Gimnazială Movila Miresii reprezentată de directorul adjunct prof. Mirela Tarța, au organizat o ceremonie de depunere a unor coroane de flori în cinstea eroilor care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, dar și în lagăre şi închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti.

O slujbă dedicată eroilor neamului a fost oficiată de preoții parohiei movilene, Marius Sinca și Stelian Hornea. Din cuvintele preotului paroh Marius Sinca cităm:
,,Fiecare neam își are rădăcinile adânc înfipte în pământul căruia aparține și precum un copac are nevoie să fie susținut de rădăcini puternice pentru a da roade, tot așa și un popor trebuie să fie mândru de trecutul său, mai ales dacă este  unul glorios și plin de sacrificii cum este al nostru, al românilor. Este de datoria noastră să cinstim astfel de zile, să ne pomenim înaintașii și să le așezăm buchetul recunoștinței în semn de mare prețuire pentru datoria ostășească împlinită. ”

Bătând la poarta istoriei
După rostirea plină de evlavie a preotului, primarul movilean Dumitru Panțuru și-a deschis alocuțiunea cu urarea: Hristos s-a înălțat!
,,Astăzi, 21 mai 2015, este o zi deosebită, cu însemnătate religioasă pentru creștini. O zi cu triplă semnificație: este Înălțarea Domnului, dar și ziua în care în calendarul creștin ortodox este consemnată și sărbătoarea Sfinților Mari Împărați Constantin și Elena. Tot în această zi îi comemorăm pe cei ce și-au jertfit viața pentru ca noi să trăim liberi, fiind declarată și Ziua Eroilor. Cu toții avem datoria sacră să ne pomenim eroii, cunoscuți sau necunoscuți, și să le aducem recunoștință veșnică. Și pentru că reprezentanții școlii sunt de față, fac un apel la toate cadrele didactice și, mai ales, la profesorii de istorie să maximizeze potențialul istoric al județului și al comunei noastre, pregătind pentru elevi lecții de istorie valoroase  prin care să facem cunoscuți eroii acestui neam, implicit ai acestei comune. Datoria sacră pe care o avem de a cinsti cum se cuvine eroii României va rămâne astfel veșnic neștirbită.”
În încheiere a rostit urări de La mulți ani și sănătate tuturor celor care-și  serbează ziua onomastică.

Emoții și flori
Directorul adjunct al școlii movilene, prof. Mirela Tarța, a ținut să reamintească importanța zilei, datoria ce o avem de a onora amintirea eroilor ce s-au jertfit pentru țară și cărora le datorăm faptul că trăim astăzi în libertate. Programul special pregătit de elevii movileni este o dovadă a considerației ce le-o purtăm înaintașilor și îi asigurăm pe veteranii de război de respectul deplin pentru ceea ce-au consemnat în istoria țării, prețuirea ce le-o arătăm pentru idealul libertății ce i-au condus pe câmpurile de luptă.
Cu emoția în suflet, grupul de elevi movileni  îndrumați de prof. de religie Maria Ghiorghieș și prof. de muzică Viorel Toader, au prezentat un program artistic ce-a constat în interpretarea unor cântece și poezii patriotice.
,,Istoria noastră națională este plină de momente de zbucium, de clipe în care soldații români și-au făcut din cămăși steaguri, din pluguri spade și din cai săpători de tranșee. Și tot în paginile de aur sunt scrise timpuri când au rămas case risipite la trecători și când arătura mirosea a foc. Și toate acestea, doar pentru a ne păstra glia întreagă ” sunt cuvinte ce ne-au fost reamintite de o elevă movileană.

Cartea de identitate a unui popor
Românii își reamintesc astăzi trecutul de luptă, de jertfă și eroism al celor cărora le-a fost scris să supraviețuiască, veteranii de război. De la ei am învățat să nu uităm că una din cele mai mari comori ale neamului nostru este istoria scrisă cu sângele vărsat în luptă, sacrificiu suprem prin care ne-am câștigat dreptul de-a respira aerul atât de  de minunat al păcii.
Istoria unui popor este cartea sa de identitate, zestrea pe care o lasă urmașilor, este rostirea monumentală a celor ce-au scris-o cu prețul vieții lor.
Vă invit, pe toți cei ce simțiți românește, să nu lăsați nicicând o astfel de zi neconsemnată în propriile jurnale, căci de fiecare dată când ne-o vom reaminti, cerneala condeiului va lăsa  urme din ce în ce mai adânci și ne va scoate de sub tâmple sentimente și trăiri profunde.

Cornelia Vîju


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Nu se înjura şi nu se face spam

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.