Era vară când Katia şi Emil s-au întâlnit prima dată. Se cunoşteau virtual, de puţin timp, prin intermediul facebook-ului, modulul social unde toată lumea e prietenă cu toată lumea şi unde se regăsesc oameni despărţiţi datorită căilor întortocheate ale vieţii. Îşi trimiteau adesea mesaje frumoase şi imagini pline de semnificaţii şi vorbe de duh, care le atrăgeau atenţia reciproc şi care le stârnise curiozitatea de a se cunoaşte mai bine, de a-şi cunoaşte unul altuia preferinţele. Ba au făcut şi schimb de adrese de e-mail şi-şi trimiteau mesaje şi prin acest mod, mai ales că, Katia nu intra zilnic pe facebook. Emil a descoperit-o prima dată, a văzut pozele pe care Katia le postase acolo în albumul de fotografii, i-a răscolit un pic prin datele personale înainte să o adauge în listă şi, într-o zi, după multe like-uri ce-a dat la postările ei, s-a decis să o abordeze cu un mesaj privat care suna cam aşa: Am observat că sunteţi scriitoare, n-aţi fi interesată să aflaţi un pic din experienţa unui pilot de supersonice, un om cu o pregătire temeinică, care a sfidat în zeci de rânduri viaţa prin munca pe care a făcut-o,şi care ar avea multe să vă povestească?
Hei, dar cum să nu fie interesată Katia de un subiect de carte? mai ales
că chiar se gândea să se apuce de un roman. Iar acum aşa, dintr-o dată,
prietenul acesta virtual se oferă să-i furnizeze un subiect atractiv. Nu a stat
prea mult pe gânduri şi a acceptat, i-a răspuns că abia aşteaptă să scrie
despre o astfel de experienţă, ba chiar ar fi onorată, mai ales că chiar are un
respect deosebit pentru aceşti oameni.
Şi astfel, atenţia Katiei a fost captată de Emil, un bărbat cu o vârstă
frumoasă, după cum spuneau datele din profil. Nerăbdarea de a se cunoaşte cei
doi creştea cu fiecare mesaj pe care şi-l trimiteau, care nu era ales la
întâmplare, fiind plin de semnificaţii.
Emil era un maestru al cuvintelor, fascinat de opera lui Nichita
Stănescu, Mihai Eminescu şi a filozofului Friedrich Nietzsche, pe care, se
pare-i studiase în profunzime şi din operele cărora cita cu generozitate atunci
când i se adresa Katiei. Un compliment astăzi, o apreciere profesională mâine
şi iată cum curiozitatea fetei de a-l cunoaşte pe Emil creştea cu fiecare zi.
Emil părea să aibă multe din calităţile pe care Katia le căuta la un bărbat,
era inteligent, instruit, cu o vastă experienţă profesională şi de viaţă, şi
care, colac peste pupăză, era şi un romantic asemeni ei.
Hm! O fi mâna destinului? O fi vreo întâlnire karmică? Ceva parcă
începea să înmugurească în inima Katiei, cu toate că nu prea voia să recunoască.
Îşi repeta că cel mai bine ar fi să lase timpul să decidă ceea ce-i va lega şi
dacă indiciile arătau că el este un bărbat potrivit pentru ea, n-ar trebui să
grăbească lucrurile.