Despre speranţă, Pavel Coruţ spune...

   Speranţa este cel mai puternic sentiment pozitiv prin care oamenii se deosebesc net de animale. Speranţele nu mor niciodată, spune un proverb adevărat.

   Speranţele şi visele adiacente îşi au rădăcinile în subconştient, în cele mai profunde straturi ale creierului uman. Ea se dezvoltă şi se întăreşte pe tot timpul vieţii cu excepţiile patologige de pesimism şi depresie. Relaţiile dintre speranţă şi credinţă sunt directe şi puternice. Ele se interferează strâns, se împletesc, se ajută reciproc.

   Toate speranţele sunt pozitive şi influenţează în mod benefic credinţele legate de ele. Intensitatea şi dimensiunea speranţei diferă de la om la om, în funcţie de modul de organizare al sistemului nervos, al educaţiei şi al experienţei de viaţă.

Firile optimiste speră mereu, chiar şi-n faţa unor greutăţi. Firile pesimiste sau sugestionate negativ, speră mai puţin, dar nu sunt lipsite total de speranţă. Până şi sinucigaşii speră până în ultimul moment că nu vor face gestul fatal, ori că vor fi salvaţi.

    Speranţa şi visele care o însoţesc ne întăresc credinţa în reuşita oricărei acţiuni. Din această cauză suntem obligaţi să ne apărăm în colectiv speranţele. Speranţele înfloresc şi se dezvoltă când întâlnesc ocazii favorabile îndeplinirii lor...

  Iar fiecare eveniment din viaţa noastră are exact valoarea pe care i-o dăm noi...

(,,Către culmile succeselor” , selecţie din p.p 46-56)