Demult nu mi s-a mai întâmplat să iau un interviu cuiva şi să am impresia că, parcă, se scrie o poezie. Şi nu a fost doar emoţia cuvintelor rostite, ci chiar blândeţea chipului rupt dintr-o simfonie perfectă a rimelor.
Puţine sunt persoanele cu o astfel de
atitudine, mă refer la cele care mi-au intersectat mie drumul vieţii, lângă
care oricine
îşi deschide sufletul ca-ntr-o spovedanie. Ascultându-i cuvintele, ai senzaţia
că culegi stele dintr-un râu ce curge domol printre gânduri.
De unde izvorăşte liniştea interlocutoarei
noastre, vă invit să descoperim împreună pe parcursul acestui interviu.
Mi-am propus, prin acest interviu, să vorbim despre
activitatea dumneavoastră, de aceea, vă invit să facem un periplu al paşilor
care v-au făcut să creşteţi în fiecare zi. Să descoperim, doamnă Georgeta
Muscă-Oană primul pas către lumea scriitoricească! Când s-a produs acesta?
Cred că eram prin clasa a patra sau a cincea când am
început să scriu într-un jurnal, dar simţeam cum mocnea în mine dorinţa de a
scrie şi altceva, mă simţeam confortabil în lumea cuvintelor… Abia la începutul
clasei a noua, în pauza dintre două ore, cu gândul către mama (care îşi
începuse călătoria astrală cu doi ani în urmă), având senzaţia că a fost
alături de mine doar o clipă, am aşezat pe ultima filă a unui caiet aceste
cuvinte la care nu am mai renunţat: Acum
se zbate-n efemer,/ Acum se scurge-n veşnicie,/ Nu e nimic şi este totul.../ E clipa!
Uşor, uşor, am
prins curaj şi am devenit slujitor docil cuvântului. Poezia a avut darul de a
mângâia creştetul durerii, m-a ajutat ca în nopţile îndoliate să pot cânta pe
clape de lumină şi m-a dus acolo unde numai visul reuşea să ajungă.
Care vă sunt rădăcinile? Sub cerul cărui tărâm a văzut
lumina zilei un om al condeiului de
talia dumneavoastră?
Copilăria naşte lumi extraordinare. Vorbiţi-ne despre
copilăria dumneavoastră! Ce amintiri vă răscolesc sufletul atunci când vă
întoarceţi cu gândul la perioada aceasta a vieţii? Ce moment din copilărie lăsa
să se întrevadă talentul de a scrie?
Atunci când ai şansa să ai mai mulţi fraţi, chiar dacă
sunt şi greutăţi, copilăria nu poate fi decât frumoasă. Normal că fiecare
dintre noi avea sarcini bine stabilite, le rezolvam cu răspundere, iar în
timpul liber citeam, făceam mult sport, mergeam cu bicicletele la pădure,
organizam concursuri de orientare, ne opream pe malul apei sau într-o poiană şi
ascultam glasul inconfundabil al naturii. Iernile aveau un farmec aparte, era o
plăcere deosebită să patinăm pe lacul din apropierea casei… Fie vara, sub clar
de lună şi cântec de greieri, fie iarna - inspirată de albul zăpezii sau
flăcările jucăuşe, îmi plăcea să inventez poveşti pentru fraţii mei şi, pentru
că am înţeles de timpuriu că sfârşitul copilăriei începe atunci când uităm să
mai zâmbim, îmi doream să-i determin să zâmbească chiar şi când erau trişti.
Vă invit să ne povestiţi despre cărţile publicate de
dumneavoastră! Cum s-au născut acestea? Care
a fost povestea lor? Au fost
inspiraţii de moment sau lucrări planificate îndelung?
Care este cel mai frumos lucru ce vi s-a întâmplat pe parcursul carierei scriitoriceşti? Vă rog să amintiţi aici şi
eventualele distincţii obţinute!
În luna
noiembrie 2019, la Muzeul Brăilei Carol I, a avut loc un spectacol de muzică şi poezie, Punte peste timp, organizat de doamna
profesor Valentina Vintilă, eveniment la care
am fost invitatul de onoare. Am trăit un deosebit moment atunci când a
venit către mine o doamnă care m-a întrebat cu emoţie dacă mă poate îmbrăţişa
şi, cu lacrimi în ochi, mi-a mulţumit pentru tot ce am dăruit în acea seară
prin prezentarea poeziilor mele. Mai sunt multe asemenea momente care mi s-au
lipit de suflet.
M-aţi
rugat să vă vorbesc despre distincţiile obţinute, o fac cu plăcere. Am
participat la mai multe concursuri, festivaluri naţionale şi internaţionale de
literatură la care am obţinut un număr de douăzeci şi două de premii şi
treisprezece Diplome de Excelenţă.
Există cumva şi un moment
mai puţin plăcut din acest punct
de vedere?
Din
fericire, nu am trecut prin momente mai puţin plăcute.
Cum aţi descrie paşii succesului pentru un scriitor? Vine
acesta doar din talent sau este nevoie
şi de efort susţinut?
De multe ori, în viaţă, avem nevoie de modele. Există un
scriitor a cărui operă v-a inspirat? Sau, poate, v-a marcat?
E destul de dificil să aleg doar un scriitor, dar trebuie
să recunosc că am fost fascinată de pleiada de zeităţi din cartea Legendele Olimpului de Alexandru Mitru.
Sincer, cred că aceasta este o carte de căpătâi deoarece literatura este
impregnată cu multe simboluri şi ecouri mitologice din epoca străveche a
umanităţii. În
creaţia mea nu mi-am luat ca model un scriitor anume. Aşa cum fiecare om este unic şi scrierile lui trebuie să poarte această
amprentă.
Orice om al
literelor are nevoie în munca sa de o inspiraţie specială. Care a fost muza dumneavoastră? Care au fost temele
ce v-au fascinat şi pe care le-aţi abordat în scrierile dumneavoastră?
Misiunea unui poet este nobilă şi doresc de fiecare dată
ca textele mele să cuprindă o paletă cât mai largă de trăiri, să fie străbătute
de armonia luminii existenţiale. Cea mai dragă sursă de inspiraţie pentru mine
este însăşi Natura. Ondinele Dunării, Soarele, Luna, cerul presărat cu
miraculoasele constelaţii stelare precum: Orion, Carul Mare sau Pleiadele,
sălciile care străjuiesc malul apelor, marea cu zbuciumul ei nestins, fiica
timpului - clipa, reprezintă doar câteva din sursele de inspiraţie. Muza regină
va rămâne mereu Natura.
Cine sau ce vă
ajută atunci când scrieţi? De unde vă culegeţi nectarul cuvintelor? Ce anume vă
umple de energie?
Ce mă umple de energie? Când m-aţi invitat să particip la
un Interviu cu scriitori dunăreni, am
simţit o emoţie aparte şi am răspuns cu
bucurie. Locuind în Galaţi, multe poeme s-au născut sub foşnet înlăcrimat de sălcii, sub privire
libertină de pescăruş, pe malul Dunării. Dunărea este
pentru mine sursa inepuizabilă de energie şi, tocmai de aceea, în semn de
recunoştinţă, am scris cartea Murmur
dunărean.
Care ar fi, în
viziunea dumneavoastră, atributele principale ale unei cărţi valoroase?
Subiectul cărţii, tehnica narativă, strategii
eficiente, simboluri/metafore puternice, originalitate.
Dacă aţi deţine o baghetă magică, care ar fi primul lucru
ce l-aţi schimba astăzi pe scena scriitorilor contemporani? Sau, poate, l-aţi
adăuga?
Aş elimina trivialitatea sau supralicitarea vulgarităţii
şi aş adăuga mai multă consideraţie pentru eleganţă şi stil.
Ce proiecte aveţi acum pe
masa de scris? Ce proiecte v-au rămas, poate, nefinalizate? Mă refer la cele
din domeniul literar.
Cu mulţi ani în urmă am lucrat la o carte de proză
scurtă, Amurg în doi, dar nu am
publicat-o încă şi îmi doresc să finalizez acele texte.
Ne puteţi descrie
cum arată o zi din viaţa scriitoarei Georgeta Muscă-Oană? Câte ore petreceţi la
masa de scris? Este scriitoarea Georgeta Muscă-Oană un om împăcat cu sine
mereu?
Acum, la început de an 2021, vă consideraţi un autor de
succes? Dacă un cititor v-ar întreba care este diferenţa între un scriitor talentat şi unul mai
puţin talentat, ce i-aţi răspunde?
Pentru
mine este important faptul că până în anul 2020, am publicat mai multe
exemplare decât m-aş fi aşteptat atunci când m-am încumetat să lucrez la primul
volum de poezii. Odată ce am lansat primul volum, deja elicea interioară se
pornise şi abia aşteptam să fiu martora publicării următorului volum.
Talentul
se cultivă permanent. Devii un scriitor talentat sau mai bine spus din ce în ce
mai talentat, doar lucrând cu sârg în laboratorul creaţiei literare.
Dacă aţi putea să vă întoarceţi în trecut, ce aţi schimba
din traiectul vieţii dumneavoastră? Aşadar, există vreun regret în viaţa
scriitoarei Georgeta Muscă-Oană?
Pe tâmpla sorţii, penelul timpului mi-a încrustat suişuri
şi coborâşuri, lumini şi umbre, dar credinţa în divinitate m-a învăţat să mă
strecor printre căderi, eşecul mi-a dat puterea de a merge mai departe,
suferinţa a născut zâmbet, iar din lacrimi am înflorit iubirea pentru semeni.
Honoré de Balzac spunea: Aminteşte-ţi de
trecut numai în măsura în care îţi poatea aduce bucurii. Dacă viitorul îşi
are originile în trecut, atunci ne rămâne doar să modelăm trecutul prin faptele
viitoare.
Dacă aţi fi în postura unui reporter, ce întrebare i-aţi adresa
scriitoarei Georgeta Muscă-Oană? Dar Omului
Georgeta Muscă-Oană?
Scriitoarei
Georgeta Muscă-Oană: Când vei
scrie un roman?
Omului
Georgeta Muscă-Oană: Crezi că există Viaţă şi dincolo de moartea terestră?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu se înjura şi nu se face spam
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.