Dumitru ANGHEL, un neobosit ziditor al cuvântului scris

 

  
  


   

L-am cunoscut cu ani în urmă cu ocazia întrunirilor culturale organizate de Biblioteca Judeţeană Panait Istrati din Brăila. Îi urmăream cu atenţie discursurile şi prezentările de carte, dar... nu sosise timpul să-l abordez din punct de vedere scriitoricesc.Aflasem că susţine scriitorii la început de drum şi că nu-i refuză cu cronicile sale. Cu acest gând, în vara anului 2020, l-am rugat să mă ajute cu un text-prefaţă pentru volumul meu de poezii Poveste de mai. Fără să stea pe gânduri mi-a oferit ajutorul de care aveam nevoie.

Mi-a spus de la început că este perfecţionist şi nu va scrie textul aşteptat de mine decât în momentul în care va studia poeziile în întregime, mai ales că, pentru Domnia Sa, eram o necunoscută în ale scrisului. I-am transmis şi CV-ul activităţii mele literare şi în scurt timp am primit prefaţa dorită.

Un scriitor şi un Om deosebit pentru care respectul este cel mai important reper valoric.

Munca şi activitatea sa publicistică este cunoscută nu doar de brăileni, ci şi la nivel naţional.  

Aşadar, vă invit să descoperim, cine este ? - şi ce comori ascunde în sertarul literar prin lucrările ce-i poartă semnătura. 

     Ne-am propus, prin acest interviu, să vorbim despre activitatea dumneavoastră, de aceea, vă invit să facem un periplu al paşilor care v-au făcut să creşteţi în fiecare zi. Să descoperim, domnule Dumitru Anghel, primul pas către lumea scriitoricească! Când s-a produs acesta?

Debutul meu în publicistică s-a produs în timpul studenţiei la Facultatea de Filologie, Universitatea Bucureşti, în revista Contemporanul, cu o cronică muzicală la Concertul Orchestrei simfonice Gewandhaus din Leipzig, de la Ateneul Român, în octombrie 1962.

Pasiunea mea pentru muzică şi lecturile frecvente ale cronicilor muzicale semnate de muzicologul George Bălan, m-au îndemnat să scriu şi eu un articol pe această tematică culturală, care a apărut într-o revistă prestigioasă din România, Contemporanul, cu sprijinul cunoscutului profesor universitar. Astfel mi-a fost deschis drumul spre o îndelungată activitate publicistică în reviste de cultură din România şi de peste hotare, concretizându-se apoi în tema lucrării mele de diplomă Critica muzicală ca gen al criticii de artă, condusă chiar de George Bălan de la Conservatorul din Bucureşti şi de prof. univ. Silvian Iosifescu de la Universitate, Facultatea de Filologie.

Debutul acesta, spectaculos pentru un student la Filologie, mi-a deschis drumul spre o publicistică culturală convingătoare şi apreciată care s-a materializat în peste 1600 de cronici literare şi muzicale în reviste din ţară sau de peste hotare şi în câteva cărţi: Brăila muzicală, Critică literară şi muzicală, Jurământul Euterpei, Portrete cu variaţiuni pe contrapunct în paralel cu alte zece volume de proză: Portrete în aquaforte, Portrete în clarobscur, Cetăţeni de onoare ai Brăilei, O samă de scriitori, Eram studenţi care..., în colaborare cu scriitorul George Apostoiu, Anamorfozele lui Narcis în colaborare cu Adelina Pop; şi de critică literară: Note de lector, Recensa rediviva, Reverenţe critice, De la cronică muzicală la critică literară ( Opera Omnia).

Care vă sunt rădăcinile? Sub cerul cărui tărâm a văzut lumina zilei un om al condeiului de talia dumneavoastră?

M-am născut la 23 august 1939 (în B.I. figurez pe 24 august!), la Secara, cel mai frumos loc din lume, leagănul copilăriei mele, în judeţul Teleorman; locul unde s-au născut scriitori model ai lecturilor mele din adolescenţă, Marin Preda şi Zaharia Stancu. Sunt mândru că pot sta lângă ei.

   Copilăria naşte lumi extraordinare.Vorbiţi-ne despre copilăria dumneavoastră! Ce amintiri vă răscolesc sufletul atunci când vă întoarceţi cu gândul la perioada aceasta a vieţii? Ce moment din copilărie lăsa să se întrevadă talentul de a scrie?

Copilăria reprezintă miracolul existenţei Omului, colţul de Rai de pe Pământ, în care se regăsesc pe tot parcursul vieţii fiecăruia toate Minunile Lumii, de care s-a bucurat pentru toţi... Nică a lui Ştefan a Petrei Ciubotarul din Humuleşti, în Amintirile copilăriei fericite!

Din fragedă copilărie am citit cu nesaţ, cu frenezie, fascinat de miracolul Vieţii şi cred că această dragoste a lecturii m-a făcut şi pe mine să pun mâna pe condei şi să scriu.

Încă de când eram elev de liceu şi în perioada studenţiei de la debutul publicistic din revista Contemporanul, am început să public în ziare şi în revistele de cultură şi literatură muzicală şi beletristică de care aminteam...

  Vă invit să ne povestiţi despre cărţile publicate de dumneavoastră! Cum  s-au născut acestea? Care a fost povestea lor? Au fost inspiraţii de moment sau lucrări planificate îndelung?

Stabilit în Brăila, după căsătoria cu profesoara de limbă franceză, Silvia Păuna, m-am implicat activ în publicistica culturală cu accent pe latura muzicală, teatrală şi literară, convins fiind  de tradiţiile în domeniu ale oraşului de la Dunăre. Dacă  m-aş opri la câteva nume grele în domeniu, aş aminti: Panait Istrati, Perpessicius, Fănuş Neagu (literatură) sau Darclée ori Nicu Teodorescu (muzică).

 La îndemnul unor prieteni am publicat cele 15 cărţi ale palmaresului meu editorial, care, fiecare are povestea sa şi cred că toate la un loc mi-au asigurat calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor din România şi câteva distincţii culturale de care sunt foarte mândru!

Care este cel mai frumos lucru ce vi s-a întâmplat  pe parcursul carierei scriitoriceşti? Vă rog să amintiţi aici şi eventualele distincţii obţinute!

Au fost mai multe lucruri frumoase pe parcursul carierei mele scriitoriceşti, dar ceea ce m-a bucurat, cel mai mult şi mai mult, au fost cuvintele calde ale personajelor din cărţile mele de portrete literare şi emoţiile lor sincere şi puternic exprimate.

Există cumva şi un moment  mai  puţin plăcut din acest punct de vedere?

Nu-mi amintesc de momente neplăcute legate de parcursul meu scriitoricesc.

Cum aţi descrie paşii succesului pentru un scriitor? Vine acesta doar din talent  sau este nevoie şi de efort susţinut?

Succesul oricărui autor de literatură vine treptat şi sigur, doar din valoarea şi perenitatea operei sale literare.

De multe ori, în viaţă, avem nevoie de modele. Există un scriitor a cărui operă v-a inspirat? Sau, poate, v-a marcat?

 Modelul meu de scriitor talentat şi de operă literară pe măsură a fost Ion Creangă şi  Amintirile  din copilărie, capodoperă a literaturii române.

Orice om al literelor are nevoie în munca sa de o inspiraţie specială. Care a fost muza dumneavoastră? Care au fost temele ce v-au fascinat şi pe care le-aţi abordat în scrierile dumneavoastră?

Nu ştiu care ar fi putut fi muza inspiraţiei mele de autor de literatură, dar personajul principal rămâne Omul cu multiplele sale ipostaze.

Cine sau ce vă ajută atunci când scrieţi? De unde vă culegeţi nectarul cuvintelor? Ce anume vă umple de energie?

Am fost fascinat mereu de misterioasa semantică a cuvintelor din limba română, cea mai frumoasă şi mai expresivă formă de comunicare pe care o cunosc pe deplin...

Care ar fi, în viziunea dumneavoastră, atributele principale ale unei cărţi valoroase?

 O carte valoroasă şi de succes are nevoie de un talent de excepţie şi de o experienţă de viaţă valoroasă a autorului.

Dacă aţi deţine o baghetă magică, care ar fi primul lucru pe care l-aţi schimba astăzi pe scena scriitorilor contemporani? Sau, poate, l-aţi adăuga?

Greu de răspuns la o astfel de întrebare! Pentru că nu ştiu cum aş putea adăuga la semantica cuvântului magic: orgolii?!

Ce proiecte aveţi acum pe masa de scris? Ce proiecte v-au rămas, poate, nefinalizate? Mă refer la cele din domeniul literar.

    O viitoare carte de critică literară în curs de formare, a cărei apariţie n-o pot preciza din motive demne de înţeles: ritmul selecţiei mele riguroase...

 Ne puteţi descrie cum arată o zi din viaţa scriitorului Dumitru Anghel? Câte ore petreceţi la masa de scris? Este scriitorul Dumitru Anghel un om împăcat cu sine mereu?

Ritmul meu de lucru este cu totul imprevizibil... Nu ştiu niciodată câte cărţi voi recenza, pentru că nu  ritmicitatea editorială mă îndeamnă la lectură sau analiza şi reanalizarea cronicii literare, ci calitatea şi opţiunile tematice ale revistelor care să-mi accepte punctele de vedere...

 Lectura, documentarea îmi iau mai mult timp decât redactarea recenziei (cronicii literare).

  Acum, în 2020, vă consideraţi un autor de succes? Dacă un cititor v-ar întreba care este diferenţa între un scriitor talentat şi unul mai puţin talentat, ce i-aţi răspunde? 

Nu pot aprecia  just tocmai eu, doar cititorii mei pot avea o părere obiectivă...

Dacă aţi putea să vă întoarceţi în trecut, ce aţi schimba din traiectul vieţii dumneavoastră? Aşadar, există vreun regret în viaţa scriitorului Dumitru Anghel?

Nu! Doar soarta fiecărui om poate hotărî! Scriitorul obiectiv poate doar să materializeze detaliile... Am, totuşi, momente când regret că n-am făcut mai mult în privinţa pasiunii mele pentru muzică, dar sunt mulţumit de faptul că, neavând studii de specialitate, am pus în... operă lucrări din domeniul muzicii simfonice, am făcut publicistică de specialitate şi mi-am însuşit o cultură muzicală serioasă, fără să am studii superioare din acest areal cultural (cronici muzicale în presa de specialitate şi câteva lucrări în domeniu: Brăila muzicală, Jurământul Euterpei etc.).

Dacă aţi fi în postura unui reporter, ce întrebare i-aţi adresa scriitorului Dumitru Anghel? Dar Omului Dumitru Anghel? 

   Am fost foarte mult timp în postura unui reporter, după cum rezultă din cărţile publicate pe teme muzicale, dar n-am pus decât întrebări de specialitate muzicienilor cu care am fost în dialog sau despre care am scris.

Învăţăturile creştine ne amintesc că întotdeauna i se va da celui ce cere şi i se va deschide celui ce bate. Cât de uşor vi s-au deschis uşile de-a lungul vieţii?

 Cred că am avut şansa şi norocul să-i conving pe oamenii din jurul meu sau pe muzicienii  pe care i-am abordat pentru cronicile mele din domeniu că muzica a fost marea pasiune a vieţii mele. Ca şi arta literară, relaţia mea cu acest domeniu social şi cultural mai ales, a fost benefică, elegantă, măgulitoare…

Notele cele mai valoroase, omul le primeşte de la viaţă. Dacă aruncaţi o privire în trecutul dumneavoastră, care ar fi  nota  pe care v-aţi acorda-o?

Dificil de răspuns ! Nu mi-am dat note niciodată !

Care au fost reperele morale la care v-aţi raportat pe parcursul existenţei dumneavoastră?

Cinstea, onoarea şi modestia, deşi n-aş fi cinstit dacă n-aş recunoaşte (?!!?) că m-au zgândărit pusee de orgolii şi nemulţumiri că n-am fost, uneori, apreciat pentru calităţile mele…profesionale ?!!?

Am dori să ne vorbiţi despre acei oameni de suflet pentru care v-aţi sacrifica o clipă din timpul dumneavoastră. Aşadar, dezvăluiţi-ne câteva nume din jurnalul sufletului scriitorului Dumitru Anghel!

Există în viaţa mea câţiva oameni care au fost pentru mine repere, de la care am cules perle de înţelepciune şi de prietenie mobilizatoare: dr. Ilie Neacşu, prieten din copilăria de la Secara, locul naşterii mele; George Apostoiu, coleg de facultate; Ioan Toderiţă, sfătuitor înţelept şi de-o francheţe învăluitoare; Dumitru Barău, profesor brăilean, prieten temeinic şi alţi prieteni, destui la număr, ca să-i pot cita pe toţi…

Inevitabil, în lumea în care trăim, există momente când poate rănim - verbal desigur! - un semen de-al nostru. A existat în traseul dumneavoastră profesional o persoană pe care aţi supărat-o şi căreia aţi fi dispus să-i întindeţi astăzi mâna prieteniei?

Este foarte adevărat că în viaţa noastră putem răni un om, din diverse motive, în împrejurări dificile, dar am ştiut întotdeauna să găsesc calea de drenaj spre direcţia reconcilierii din respect pentru ei şi din respect pentru mine!

 Vă place să călătoriţi şi, dacă da, care sunt locurile care vă smulg promisiunea de a le revedea?

   N-am fost niciodată un fan... al umblatului pe coclauri, am găsit prin alte surse de contact drumul cunoaşterii lumii înconjurătoare, din considerente mai ales culturale şi nu de dragul de a mă făli cu locuri pe unde m-au purtat paşii concediilor întâmplătoare...

Dincolo de scris, petreceţi clipe şi la braţul altei arte? Muzica? Desenul, poate?

Cu siguranţă, pentru că pasiunea mea constantă a fost literatura, dar muzica a fost mereu iubita mea de taină şi de bucurii nemăsurate!

V-aţi temut vreodată de ceva sau de cineva? Şi dacă nu, cum se derulează viaţa unui om fără temeri? Lipsa temerilor, să fie cumva urmarea faptului că ţelurile nu v-au fost destul de măreţe?

Pentru că bănuiesc că nu luaţi în considerare teama de cineva sau de ceva cu porniri tembele de agresiune fizică, pot să vă declar, cu mâna pe inimă, că mi-a fost teamă permanent că n-o să pot duce la îndeplinire toate speranţele legate de preocupările mele de creator de literatură sau de autor de critică literară şi muzicală. Au fost destule întâmplări şi împrejurări care m-au liniştit şi m-au făcut să cred, sincer şi fără orgolii exagerate, că am realizat, dacă nu... capodopere, sigure lucrări literare şi din domeniul muzicii de care sunt mândru şi mulţumit!

Pe parcursul vieţii, cum vi s-a părut că a trecut Timpul? A fost timpul dumneavoastră grăbit sau mai lent? V-a fost sau nu, prieten bun acesta?

 Greu, foarte greu de răspuns onest şi firesc la o astfel de întrebare! Tempoul acestui fenomen astronomic şi, mai ales, latura sa de implicare într-un normal destin personal sunt imposibil de controlat.

Fiecare treaptă a existenţei noastre are permanent un alt barometru, totul este sub semnul imprevizibilului!

Ce planuri de viitor are scriitorul Dumitru Anghel?

Să-mi păstrez ritmul de lucru în ciuda înaintării în vârstă, poate şi pentru că, la pensionare, am mai mult timp pentru a scrie... fără să mă mai grăbesc!

Ce aţi vrea să mai ştie cititorii despre dumneavoastră şi, poate, nu v-am întrebat? Mă refer la acele aspecte care au avut un rol important în povestea dumneavoastră de om al condeiului!  

 Că nimic nu m-a fascinat mai cuceritor din relaţia mea cu scrisul, cu arta literaturii, precum s-a întâmplat cu romanul ca specie a genului epic.

Aveţi vreun sfat pentru tinerii scriitori din ziua de azi?   

Să facă din scris  pasiunea lor pentru literatură, un mod personal de a se realiza în viaţă…

Titu Maiorescu spunea: Sunt şi copaci mari în pădure, este şi tufiş, sunt şi flori şi fire de iarbă. Toate împreună alcătuiesc pădurea... Ce credeţi că voia, oare, să ne transmită scriitorul prin aceste cuvinte?

Că oamenii, că fiecare ins trebuie să contribuie la afirmarea personalităţii speciei umane, forma superioară a naturii vii.

Ne apropiem de finalul acestui interviu şi vă rugăm să transmiteţi un mesaj cititorilor! Unde vă pot găsi? Cum îşi pot procura cărţile dumneavoastră? 

Personal, pot fi găsit în toate variantele comunicării…

Cărţile mele există în rafturile Bibliotecii Judeţene Panait Istrati Brăila, dar pot fi primite la lansările oficiale de carte, periodice…

   Şi pentru că am dori să încheiem acest inteviu într-un ton al mulţumirilor, ne-ar plăcea să adresaţi un cuvânt de recunoştinţă acelor oameni care au reuşit să traseze cu creionul emoţiilor urme de neuitat în inima dumneavoastră.  Acei oameni care v-au condus către reuşită şi v-au ajutat să urcaţi, poate, treptele succesului scriitoricesc.                                                        

Sunt prea mulţi oameni care m-au ajutat să urc treptele succesului literar, aşa că le mulţumesc din suflet tuturor !

(interviu realizat în septembrie 2020)