Interviuri cu oameni de succes - inspector Ecaterina-Carmen BONCIU, ultima parte

Notele cele mai valoroase, omul le primeşte de la viaţă. Dacă aruncaţi o privire în trecutul dumneavoastră ce notă v-aţi acorda, pe o scară de la 1 la 10, dacă ar fi să vă autoevaluaţi?

Mă provocați și acum îmi amintesc că primul meu articol publicat la Galați într-o revistă, se numea: Am visat o școală fără catalog. Pentru că mie nu-mi place să dau note. Am spus lucrul acesta cu mult înainte de a fi desființate notele în învățământul primar... cu mult înainte de a ști că există și posibilitatea aceasta. Chiar nu-mi place să dau note! Îmi place să fac un alt tip de evaluare, așa că nu-mi acord o notă fiindcă nu aș putea fi obiectivă. Dacă nu-s cu alții, cu mine nici atât! Cred, totuși, că dacă  viața mă evaluează îmi dă o notă de trecere…

Dacă aţi fi în postura unui reporter, ce întrebare v-aţi adresa?

Nu știu ce întrebare mi-aș adresa! Cred că mi-ați adresat-o când m-ați întrebat: Dacă aș face din nou ceea ce fac acum?  Sau poate m-aș întreba: Ce-aș vrea să apară nou în viața mea de acum înainte?

Aveți un autor preferat? Ce gen literar vă este mai aproape de inimă: poezia sau proza?

Și proză, și poezie... Depinde de starea mea sufletească. Autori preferați sunt mulți, pot să spun că atunci când eram tânără și așteptam ore întregi o mașină de ocazie să mă ducă la locul meu de muncă, în loc să spun o rugăciune, începeam să recit Luceafărul. Acum am altă vârstă și, așteptând într-o gară sau stație aș spune, desigur, o rugăciune.

  Aţi rănit vreodată pe cineva? Prin gesturi, fapte sau cuvinte? Și dacă da, sunteți omul scuzelor? Aveți curajul, după un astfel de episod, să întindeți mâna cu prietenie înaintea celui ce i-ați greșit?

 Am rănit sigur, câteodată, pe cineva. Poate mai mult prin gesturi.. sau chiar prin fapte. Ceea ce știu este că nu mi-am dorit să fac lucrul acesta. Nu știu dacă sunt omul scuzelor, dar am curajul să întind mâna și să încerc să fiu, poate nu prietenă, dar într-o camaraderie cu o astfel de persoană.

 Cum reușiți să faceți față provocărilor vieții ce apar în fiecare zi?

 Cu greu, dar reușesc gândindu-mă că sunt oameni ce depind de mine. Că sunt, fără falsă modestie, un om valoros, că trebuie să trăiesc și pentru mine și pentru cei ce sunt în apropierea mea. Lucrul acesta mă motivează suficient astfel încât să fac față provocărilor de orice fel.  

         

Ce  planuri de viitor aveți, în domeniul în care activați acum, desigur? Spre ce obiective țintiți?

 Cât timp o să am (nu putere de decizie, pentru că nu am funcție de conducere!) această funcție de îndrumare și control, îmi doresc să reușesc să mențin  în aceste vremuri, oarecum tulburi, stabilitatea în sistem, să-i motivez pe oameni și să le asigur acea consiliere de care au nevoie.

În opinia dumneavoastră, cum ar trebui să fie un om de succes al viitorului?

Aceasta este  o întrebare  grea dacă  asociem viitorul cu robotizarea, cu informatizarea  excesivă.  Eu cred că un om de succes este  un om cu un caracter frumos.

 Ce aţi vrea să mai ştie cititorii despre dumneavoastră şi despre cariera dumneavoastră, iar eu, poate, nu v-am întrebat? Aveţi vreo mărturisire specială de făcut, ceva ce aţi dori să rămână peste timp între copertele acestei cărţi?

 Sunt un om simplu și îmi plac lucrurile simple. Am făcut multe greșeli; dar cine nu face? Profesional, nu am regrete. În viața personală aș face un singur lucru altfel: aș fi mamă de mai multe ori. Și poate… aș învăța să mă iubesc mai mult.

Am ajuns la finalul acestui interviu şi v-aş ruga să transmiteţi un mesaj cititorilor ce își doresc să cunoască succesul în domeniul propriei profesii, dar care se tem de eșec și nu îndrăznesc să viseze mai mult! Ce le recomandați celor ce ezită  și nu au curajul să înceapă?

 În primul rând, le spun că eșecul este ceva normal. Nu există doar succes! Este important cum privesc ei eșecul. Să-și aleagă niște ținte care să fie în conformitate cu pregătirea și puterea lor de muncă. Le recomand să nu-și propună nici prea puțin, nici prea mult și să-și urmeze drumul în așa fel încât, treaptă cu treaptă, să ajungă exact acolo unde își doresc. Pentru că adevăratul succes așa se obține, parcurgând  cu pași mici drumul spre ideal. Cei ce sar direct pe treapta de  sus, adesea cad destul de rău.

 Viziunea, curajul, munca și perseverența cred că sunt ingredientele succesului; și un pic de noroc…