Dacă aruncați o
privire asupra palmaresului dumneavoastră, care ar fi cea mai importantă reușită?
Pentru mine cea
mai importantă reușită profesională este cea prin care am devenit metodist la Liceul
Pedagogic Costache Negri din Galați
pentru că în momentul acela aveam puțină experiență și am fost, probabil, cea mai tânără metodistă din țară. A fost
momentul când s-au deschis cerurile și, printre stele, am văzut steaua mea. A
fost momentul când am intrat în cancelarie, moartă de frică, speriată, cu pașii
șovăielnici ai unei foste eleve; cădeau tavanele pe mine, se învârteau pereții…
și din marea de profesori, căci mie așa de mulți mi se păreau, a ieșit fostul
meu profesor de fizică, mi-a sărutat mâna și mi-a spus că este onorat să fie
colegul meu. Atunci a început să-mi bată iar inima; nu mai eram eleva de altădată,
eram colega profesorilor mei.
Aveţi zile sau momente când simţiţi că scăpaţi controlul
lucrurilor? Şi dacă da, cum le depăşiţi? Iar dacă nu, cum reuşiţi să rămâneţi neclintită în faţa
vicisitudinilor vieţii?
O să încep
răspunsul cu sfârșitul întrebării... Nu reușesc mereu să rămân neclintită în
fața acestora. De multe ori mă clatină ori
mă zgâlțâie puțin... așa este viața! Dar, chiar și-atunci când scap
controlul lucrurilor, îmi revin și-mi analizez prioritățile, pentru că de multe ori mi se întâmplă să nu
controlez lucrurile deoarece îmi propun să fac prea multe. Atunci fac o listă
cu prioritizări în mintea mea și încep să rezolv lucrurile pe rând.
Universul iubeşte oamenii recunoscători.
Povestiţi-ne un episod când aţi făcut un
dar din recunoştinţă cuiva!
Cred că
lucrurile acestea nu sunt neapărat de spus. Poți să faci dar de recunoștință
ducând o floare sau un braț de flori, poți să te rogi pentru binele cuiva
atunci când te rogi pentru tine sau pentru ai tăi, poți să te gândești cu drag
și recunoștință la cineva ce a fost important pentru tine, poți să ajuți la
rândul tău, în semn de gratitudine. Dar toate acestea… în liniște.
Sunt recunoscătoare
foștilor mei profesori ce mi-au dat încredere în mine; sunt recunoscătoare
colegilor de la care am furat meserie; sunt recunoscătoare puținilor mei prieteni
pentru că există în viața mea; sunt recunoscătoare neprietenilor mei pentru că
mă țin în stare de veghe; sunt recunoscătoare copilului meu pentru că îmi dă
lecții de viață…
Un dar de
recunoștință este atunci când ții în palmele tale inima cuiva, cu infinită
grijă și tandrețe, doar pentru că celălalt are mare nevoie; este un dar general
de recunoștință, pentru ce a dat Dumnezeu bun în viața ta.
Cum arată o zi
obișnuită de lucru pentru dumneavoastră ?
Extrem de aglomerată, cu foarte multe lucruri
de făcut, cu foarte multe situații sau oameni ce îmi dau peste cap programul
dinainte stabilit. Sunt lucruri neprogramate ce trebuie rezolvate, oameni care
cer consiliere, oameni ce au probleme și atunci
programul meu de lucru este tot timpul în schimbare. Chiar dacă sunt
obosită după o zi de lucru obișnuită mă simt bine dacă am făcut ceea ce
trebuie.
În fiecare zi adăugăm în buzunarul propriu
câte o experienţă. Obişnuiţi să respectați această regulă?
N-o respect eu,
mi se întâmplă pur și simplu. Și din fiecare experiență învăț câte ceva. De
bine sau de rău... astfel învăț și câte ceva din ce nu ar trebui să fac.
Menţionaţi-mi un defect de care nu sunteți
foarte încântată și, implicit, una din calitățile dumneavoastră!
Cred că empatia este cea mai importantă
calitate a mea, iar defectul de care nu am fost niciodată încântată ar fi acela că sunt pripită câteodată și încerc să rezolv lucrurile, în anumite
situații, imediat... când, de fapt, ar trebui întâi să mă liniștesc și să iau
deciziile mai târziu, la rece cum se
spune și nu la cald.
Există vreo pasiune ce vă încarcă timpul
liber? Dacă da, care este?
În măsura în care aș putea să fac o ierarhie,
muzica și călătoriile ar fi cel puțin, în acest moment, pe primul loc. Mi-a
plăcut foarte mult să citesc, îmi place
și acum, dar, din păcate, această pasiune nu mai are suficient timp alocat. În
ultima vreme călătoresc mult, prefer să cunosc locuri, oameni, obiceiuri.
Muzica este una din arte ce-i aproape de
sufletul oricărui om. Ce gen de muzică reuşeşte să răscolească sufletul
dumneavoatră?
Cred că pot asculta orice gen de muzică,
depinde de starea mea sufletească, de perioada de viață ce o parcurg. Ascult
muzică populară, simfonică, pop și folk, îmi place și să cânt... uneori numai
în gând, dar muzica este o stare de spirit pentru mine.
Obişnuiţi să
călătoriţi? Care vă sunt locurile preferate, acelea unde vă întoarceţi cu
plăcere şi nerăbdare de fiecare dată? Ce vă smulg promisiunea de a le revedea?
Aceasta cred este cea mai ușoară întrebare
de până acum. Răspunsul este clar: muntele, muntele, muntele! Probabil ține și de rădăcinile mele din partea
tatălui, dragostea aceasta pentru zona montană. Mărturisesc că este activitatea ce mă face să-mi recapăt energia
de fiecare dată. Muntele pentru mine înseamnă și bucurie, și călătorie, iar în
ultima vreme - terapie.
Sunteţi o persoană optimistă? Şi dacă da, care este reţeta ce vă menţine permanent
pe palierul acesta?
În liceu eram
frecvent o cititoare de filosofie, iar colegii mă asociau ca fiind o adeptă a
lui Schopenhauer și a
pesimismului. În realitate, sunt o persoană optimistă. Nu dețin nicio rețetă din acest punct de vedere, pur
și simplu așa sunt eu.
Care sunt
amintirile de suflet ale unui om de succes al anului 2017? Acelea ce le
deschideţi, adesea, cu drag?
Profesional
amintirile mele de suflet se leagă de copiii ce i-am crescut, de foștii mei
elevi care m-au bucurat și mă bucură în continuare, iar în plan personal, amintirile
sunt legate de casă, de părinți, de copilul meu și de tot ce înseamnă familia
mea.
Care a fost cea
mai valoroasă lecţie ce v-aţi însuşit-o în viaţă?
Să mă ridic atunci când cad...
Ne puteți dezvălui câteva din principiile ce
v-au jalonat existenţa?
Nu știu dacă se numesc principii; eu le consider
idei, un fel de îndemnuri morale. Dacă poți să faci bine, atunci să faci tot ceea ce trebuie ca să și
faci. Să fii sprijin semenilor tăi, să-ți menții echilibrul. Să nu uiți de unde
ai plecat și oricât ai urca în ierarhia socială, să îți respecți rădăcinile.
Aveţi mulţi
prieteni?După ce criterii v-aţi selectat prietenii?
Am foarte puțini prieteni. Nu știu dacă am avut un criteriu după care
i-am selectat, dar, probabil, timpul
este cel ce cântărește cel mai mult valoarea unei prietenii. De-a lungul anilor
și pe măsură ce treci prin greutățile vieții există oameni ce rămân în preajma
ta și alții ce nu rămân.
Dar dușmani? Se spune că poți cunoaște
valoarea cuiva după numărul dușmanilor ce-i are. Este știut faptul că, adesea, oamenii ce reușesc
în viață, trezesc și multe antipatii în inimile semenilor. V-ați ciocnit de
astfel de persoane? Dacă da, cum ați
reacționat la intrigile lor?
Cred că am trezit antipatie pentru că, uneori,
reușesc să fiu antipatică. Totuși, nu am
simțit că am dușmani și nu am fost în niște situații de viață în care să mă
confrunt cu dușmanii mei. Judecând după regula aceasta, se pare că nu sunt un
om foarte valoros pentru că eu am în preajma mea și profesional, și personal
oameni ce sunt de-o anumită calitate. Probabil că ei fac un zid destul de
puternic în jurul meu, astfel încât nu-mi văd și dușmanii.
Care este cel mai frumos lucru ce vi s-a
întâmplat de-a lungul carierei dumneavoastră?
Multe lucruri frumoase mi s-au întâmplat de-a
lungul carierei mele! Chiar acum îmi vine în minte un moment când o colegă
învățătoare, asistând la o lecție de-a mea, mi-a spus la final că a fost o oră
în care și-ar fi dorit să fi fost eleva mea.
Vă amintiţi
să fi avut o nereușită și, din acest motiv, să fiți tentată, poate,
să renunţați la țelul fixat? Sau, din
contră, v-a motivat să vă străduiți mai mult?
Singura nereușită ce aș detecta-o în viața mea a fost vremea
când mi-am dorit să fiu avocat. Nu mi-a ieșit lucrul acesta și cred că Dumnezeu
mi-a arătat că nu aceea era meseria ce mi se potrivea.
V-aţi temut vreodată de ceva sau de cineva? Şi dacă nu, cum se derulează viaţa unui om fără
temeri? Lipsa temerilor, să fie cumva urmarea faptului că ţelurile nu v-au fost
destul de măreţe? Sau că ați fost înzestrată cu aptitudini de învingătoare?
Cred că fiecare om se teme. Poate nu de cineva, dar de ceva m-am temut tot timpul. Să nu mi se întâmple ceva rău ori să nu
li se întâmple ceva rău celor dragi mie. Nu mă consider un om fără temeri,
dar aceasta nu este o grijă de-a mea. De
fapt, nici nu m-am întrebat vreodată...
Orice om poartă
în viaţa reală mai multe măşti. Într-o zi râde, în altă zi poate plânge,
alteori masca indiferenţei îi acoperă chipul. Uneori, trebuie să schimbăm
aceste măşti, deoarece societatea ne-o cere. Ați fost vreodată schimbătoare în
fața oamenilor?
Da! Cred că am o
mască naturală. Sunt oameni care mi-au spus că la prima vedere pot fi foarte
dură și aceasta este, probabil, o mască pe care viața m-a făcut să mi-o pun,
categoric, involuntar. Nu-mi propun să fiu așa, dar dacă mi s-a spus de mai multe
ori, dau crezare celor ce susțin că am o duritate pe chip. Nu mă supăr, ci o
iau ca pe o mască a mea, deoarece cei ce mă cunosc știu să duritatea este doar
la exterior.
Sunt momente în viaţa fiecăruia când suntem
nevoiţi să facem concesii, de obicei din preaplinul lucrurilor sau din lipsa
lor. Ce concesii a trebuit să faceți de-a
lungul timpului pentru a urca pe scara succesului la nivelul unde sunteți
astăzi?
Sunt convinsă că am făcut concesii. Așa s-a întâmplat să fie! Nu aș putea să dau
acum un exemplu, dar am făcut concesii și nu compromisuri. Sunt într-un anumit
post profesional, fără să fi făcut compromisuri.
Cum aţi descrie
drumul succesului, acum, după ce l-aţi străbătut? Vine succesul din noroc,
muncă continuă sau armonia interioară este elementul esenţial în a-l obţine?
Poate fi succesul atins de oricine?
Poate fi atins
de oricine dacă țelul propus este unul real. Eu cred că tot ceea ce mi-am
propus să fac a fost ceva realist. N-am străbătut drumul succesului, cred că
mai am destule lucruri de făcut. Așa cum am zis mai devreme, dușmanul meu
principal este timpul și nu vreun om sau vreo situație. Cred că succesul vine
și din noroc... Uneori, trebuie să oprească în gară trenul potrivit și să urci
în el, dar categoric vine din muncă continuă și din acel echilibru interior de
care trebuie să dai dovadă în toate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu se înjura şi nu se face spam
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.