Interviuri cu oameni de succes - inspector Ecaterina-Carmen BONCIU, partea a III-a

Dacă aruncați o privire asupra palmaresului dumneavoastră, care ar fi cea  mai importantă reușită?

Pentru mine cea mai importantă reușită profesională este cea prin care am devenit metodist la Liceul Pedagogic Costache Negri din Galați pentru că în momentul acela aveam puțină experiență și am fost, probabil,  cea mai tânără metodistă din țară. A fost momentul când s-au deschis cerurile și, printre stele, am văzut steaua mea. A fost momentul când am intrat în cancelarie, moartă de frică, speriată, cu pașii șovăielnici ai unei foste eleve; cădeau tavanele pe mine, se învârteau pereții… și din marea de profesori, căci mie așa de mulți mi se păreau, a ieșit fostul meu profesor de fizică, mi-a sărutat mâna și mi-a spus că este onorat să fie colegul meu. Atunci a început să-mi bată iar inima; nu mai eram eleva de altădată, eram colega profesorilor mei.

 Aveţi zile sau momente când simţiţi că scăpaţi controlul lucrurilor?  Şi dacă da, cum le depăşiţi? Iar dacă nu, cum reuşiţi să rămâneţi neclintită în faţa vicisitudinilor vieţii?

O să încep răspunsul cu sfârșitul întrebării... Nu reușesc mereu să rămân neclintită în fața acestora. De multe ori mă clatină ori  mă zgâlțâie puțin... așa este viața! Dar, chiar și-atunci când scap controlul lucrurilor, îmi revin și-mi analizez prioritățile,  pentru că de multe ori mi se întâmplă să nu controlez lucrurile deoarece îmi propun să fac prea multe. Atunci fac o listă cu prioritizări în mintea mea și încep să rezolv lucrurile pe rând.

 Universul iubeşte oamenii recunoscători. Povestiţi-ne un episod când aţi făcut  un dar din recunoştinţă cuiva!

Cred că lucrurile acestea nu sunt neapărat de spus. Poți să faci dar de recunoștință ducând o floare sau un braț de flori, poți să te rogi pentru binele cuiva atunci când te rogi pentru tine sau pentru ai tăi, poți să te gândești cu drag și recunoștință la cineva ce a fost important pentru tine, poți să ajuți la rândul tău, în semn de gratitudine. Dar toate acestea… în liniște.

Sunt recunoscătoare foștilor mei profesori ce mi-au dat încredere în mine; sunt recunoscătoare colegilor de la care am furat meserie; sunt recunoscătoare puținilor mei prieteni pentru că există în viața mea; sunt recunoscătoare neprietenilor mei pentru că mă țin în stare de veghe; sunt recunoscătoare copilului meu pentru că îmi dă lecții de viață…

Un dar de recunoștință este atunci când ții în palmele tale inima cuiva, cu infinită grijă și tandrețe, doar pentru că celălalt are mare nevoie; este un dar general de recunoștință, pentru ce a dat Dumnezeu bun în viața ta.

Cum arată o zi obișnuită de lucru pentru dumneavoastră ?

 Extrem de aglomerată, cu foarte multe lucruri de făcut, cu foarte multe situații sau oameni ce îmi dau peste cap programul dinainte stabilit. Sunt lucruri neprogramate ce trebuie rezolvate, oameni care cer consiliere, oameni ce au probleme și atunci  programul meu de lucru este tot timpul în schimbare. Chiar dacă sunt obosită după o zi de lucru obișnuită mă simt bine dacă am făcut ceea ce trebuie.

 În fiecare zi adăugăm în buzunarul propriu câte o experienţă. Obişnuiţi să respectați această regulă?

N-o respect eu, mi se întâmplă pur și simplu. Și din fiecare experiență învăț câte ceva. De bine sau de rău... astfel învăț și câte ceva din ce nu ar trebui să fac.

 Menţionaţi-mi un defect de care nu sunteți foarte încântată și, implicit, una din calitățile dumneavoastră!

 Cred că empatia este cea mai importantă calitate a mea, iar defectul de care nu am fost niciodată încântată  ar fi acela că sunt pripită câteodată  și încerc să rezolv lucrurile, în anumite situații, imediat... când, de fapt, ar trebui întâi să mă liniștesc și să iau deciziile mai târziu, la rece cum se spune și nu la cald.

 Există vreo pasiune ce vă încarcă timpul liber? Dacă da, care este?

 În măsura în care aș putea să fac o ierarhie, muzica și călătoriile ar fi cel puțin, în acest moment, pe primul loc. Mi-a plăcut foarte  mult să citesc, îmi place și acum, dar, din păcate, această pasiune nu mai are suficient timp alocat. În ultima vreme călătoresc mult, prefer să cunosc locuri, oameni, obiceiuri.

  Muzica este una din arte ce-i aproape de sufletul oricărui om. Ce gen de muzică reuşeşte să răscolească sufletul dumneavoatră?

 Cred că pot asculta orice gen de muzică, depinde de starea mea sufletească, de perioada de viață ce o parcurg. Ascult muzică populară, simfonică, pop și folk, îmi place și să cânt... uneori numai în gând, dar muzica este o stare de spirit pentru mine.

Obişnuiţi să călătoriţi? Care vă sunt locurile preferate, acelea unde vă întoarceţi cu plăcere şi nerăbdare de fiecare dată? Ce vă smulg promisiunea de a le revedea?

          Aceasta cred este cea mai ușoară întrebare de până acum. Răspunsul este clar: muntele, muntele, muntele! Probabil  ține și de rădăcinile mele din partea tatălui, dragostea aceasta pentru zona montană. Mărturisesc că este  activitatea ce mă face să-mi recapăt energia de fiecare dată. Muntele pentru mine înseamnă și bucurie, și călătorie, iar în ultima vreme - terapie.

 Sunteţi o persoană optimistă? Şi dacă da, care este reţeta ce vă menţine permanent pe palierul acesta?

În liceu eram frecvent o cititoare de filosofie, iar colegii mă asociau ca fiind o adeptă a lui Schopenhauer și a pesimismului. În realitate, sunt o persoană optimistă. Nu dețin  nicio rețetă din acest punct de vedere, pur și simplu așa sunt eu.

Care sunt amintirile de suflet ale unui om de succes al anului 2017? Acelea ce le deschideţi, adesea, cu drag?

Profesional amintirile mele de suflet se leagă de copiii ce i-am crescut, de foștii mei elevi care m-au bucurat și mă bucură în continuare, iar în plan personal, amintirile sunt legate de casă, de părinți, de copilul meu și de tot ce înseamnă familia mea.

Care a fost cea mai valoroasă lecţie ce v-aţi însuşit-o în viaţă?

 Să mă ridic atunci când cad...

 Ne puteți dezvălui câteva din principiile ce v-au jalonat existenţa?

 Nu știu dacă se numesc principii; eu le consider idei, un fel de îndemnuri morale. Dacă poți să faci bine,  atunci să faci tot ceea ce trebuie ca să și faci. Să fii sprijin semenilor tăi, să-ți menții echilibrul. Să nu uiți de unde ai plecat și oricât ai urca în ierarhia socială, să îți respecți rădăcinile.

Aveţi mulţi prieteni?După ce criterii v-aţi selectat prietenii?

         

         Am foarte puțini prieteni.  Nu știu dacă am avut un criteriu după care i-am selectat, dar, probabil,  timpul este cel ce cântărește cel mai mult valoarea unei prietenii. De-a lungul anilor și pe măsură ce treci prin greutățile vieții există oameni ce rămân în preajma ta și alții ce nu rămân.

 Dar dușmani? Se spune că poți cunoaște valoarea cuiva după numărul dușmanilor ce-i are.  Este știut faptul că, adesea, oamenii ce reușesc în viață, trezesc și multe antipatii în inimile semenilor. V-ați ciocnit de astfel de persoane? Dacă da, cum ați reacționat la intrigile lor?

 Cred că am trezit antipatie pentru că, uneori, reușesc să fiu antipatică. Totuși,  nu am simțit că am dușmani și nu am fost în niște situații de viață în care să mă confrunt cu dușmanii mei. Judecând după regula aceasta, se pare că nu sunt un om foarte valoros pentru că eu am în preajma mea și profesional, și personal oameni ce sunt de-o anumită calitate. Probabil că ei fac un zid destul de puternic în jurul meu, astfel încât nu-mi văd și dușmanii.

  Care este cel mai frumos lucru ce vi s-a întâmplat de-a lungul carierei dumneavoastră?

 Multe lucruri frumoase mi s-au întâmplat de-a lungul carierei mele! Chiar acum îmi vine în minte un moment când o colegă învățătoare, asistând la o lecție de-a mea, mi-a spus la final că a fost o oră în care și-ar fi dorit să fi fost eleva mea.

 Vă amintiţi  să fi avut o nereușită și, din acest motiv, să fiți  tentată, poate, să  renunţați la țelul fixat? Sau, din contră, v-a motivat să vă străduiți mai mult?

 Singura nereușită  ce aș detecta-o în viața mea a fost vremea când mi-am dorit să fiu avocat. Nu mi-a ieșit lucrul acesta și cred că Dumnezeu mi-a arătat că nu aceea era meseria ce mi se potrivea.

V-aţi temut vreodată de ceva sau de cineva? Şi dacă nu, cum se derulează viaţa unui om fără temeri? Lipsa temerilor, să fie cumva urmarea faptului că ţelurile nu v-au fost destul de măreţe? Sau că ați fost înzestrată cu aptitudini de învingătoare?

Cred că fiecare om se teme. Poate nu de cineva, dar de ceva m-am temut tot timpul. Să nu mi se întâmple ceva rău ori să nu li se întâmple ceva rău celor dragi mie. Nu mă consider un om fără temeri, dar  aceasta nu este o grijă de-a mea. De fapt, nici nu m-am  întrebat vreodată...

 Orice om poartă în viaţa reală mai multe măşti. Într-o zi râde, în altă zi poate plânge, alteori masca indiferenţei îi acoperă chipul. Uneori, trebuie să schimbăm aceste măşti, deoarece societatea ne-o cere. Ați fost vreodată schimbătoare în fața oamenilor?

 

Da! Cred că am o mască naturală. Sunt oameni care mi-au spus că la prima vedere pot fi foarte dură și aceasta este, probabil, o mască pe care viața m-a făcut să mi-o pun, categoric, involuntar. Nu-mi propun să fiu așa, dar dacă mi s-a spus de mai multe ori, dau crezare celor ce susțin că am o duritate pe chip. Nu mă supăr, ci o iau ca pe o mască a mea, deoarece cei ce mă cunosc știu să duritatea este doar la exterior.

 Sunt momente în viaţa fiecăruia când suntem nevoiţi să facem concesii, de obicei din preaplinul lucrurilor sau din lipsa lor. Ce concesii a trebuit să faceți  de-a lungul timpului pentru a urca pe scara succesului la nivelul unde sunteți astăzi?

 Sunt convinsă că am făcut concesii.  Așa s-a întâmplat să fie! Nu aș putea să dau acum un exemplu, dar am făcut concesii și nu compromisuri. Sunt într-un anumit post profesional, fără să fi făcut compromisuri.

Cum aţi descrie drumul succesului, acum, după ce l-aţi străbătut? Vine succesul din noroc, muncă continuă sau armonia interioară este elementul esenţial în a-l obţine? Poate fi succesul atins de oricine?

Poate fi atins de oricine dacă țelul propus este unul real. Eu cred că tot ceea ce mi-am propus să fac a fost ceva realist. N-am străbătut drumul succesului, cred că mai am destule lucruri de făcut. Așa cum am zis mai devreme, dușmanul meu principal este timpul și nu vreun om sau vreo situație. Cred că succesul vine și din noroc... Uneori, trebuie să oprească în gară trenul potrivit și să urci în el, dar categoric vine din muncă continuă și din acel echilibru interior de care trebuie să dai dovadă în toate.