Interviuri cu oameni de succes, psiholog Eduard BUCUREȘTEANU - partea a II-a

 Atunci când vă aflaţi înaintea unui pas important în carieră, obişnuiţi să vă temeţi? Sau sunteţi mereu sigur de reuşită?

O emoție există, este natural să fie așa. Mi se pare nefiresc să fii sigur mereu de reușită, pentru că întotdeauna pot să apară elemente perturbatoare, ce nu le poți controla, oricât de  pregătit ai fi. Dar, fiind pasionat și preocupat de psihologia sportivă, de ceea ce în limbaj modern se numește mental coaching, încerc ca emoțiile trăite să le transform în ceva productiv și constructiv. Am în bagajul personal câteva strategii și tehnici de control emoțional pe care le activez atunci când este nevoie. Și, de cele mai multe ori, funcționează.

Se spune că secretul succesului  este să porneşti la timp în toate. Că graba omului nu-şi are rostul. Ce părere aveți dumneavoastră?

Cred că  există un anumit moment pentru anumite lucruri. Chiar dacă viața ne oferă exemple de oameni ce reușesc anumite performanțe la vârste diferite sau neașteptate pentru domeniul/activitatea respectivă, acelea sunt doar excepții. Nu cred că toți putem reuși orice. Ar însemna să fim într-o lume ideală, perfectă, ceea ce nu este cazul. Cred, însă, că fiecare avem o anumită menire, pe care, din păcate, unii nu o descoperă niciodată.

 Un renumit scriitor spunea că: Unii oameni se nasc faimoşi, alţii câştigă faima, iar pe alţii faima îi loveşte din plin. Referitor la aceste cuvinte, dumneavoastră unde vă situați? Consideraţi că deţineţi calităţi native pentru a reuși  sau totul a fost rezultatul muncii temeinice, perseverenţei şi abilităţilor pe care vi le-aţi şlefuit prin educație și exercițiu?

 Am spus mai sus, Divinitatea a fost generoasă cu mine, în sensul în care  mi-a oferit anumite oportunități fără un efort major. Însă pentru a transforma acele oportunități în realizări concrete, a fost nevoie de multă muncă și dedicare. Nu poți realiza ceva important fără să depui un efort susținut, nu se poate...

V-a fost greu să vă menţineţi busola vieţii căutând mereu  echilibrul?

Jack Canfield, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați scriitori și speak-eri motivaționali din lume, spunea într-una din cărțile sale că: Viața seamănă foarte mult cu un exercițiu de echilibru pe sârmă și întotdeauna ne aflăm la un pas de a cădea. Ne străduim permanent să înaintăm spre țelul nostru, să ne atingem scopurile, încercând, în același timp, să păstrăm în echilibru diferitele elemente ale vieții noastre.  Valabile vorbele sale și în cazul meu, m-am străduit pe cât posibil să păstrez un echilibru în toate zonele importante ale vieții mele.

 S-a întâmplat să intraţi în arenă într-o anumită zi şi să pierdeţi? Să nu reușiți să vă atingeți obiectivele fixate? Dacă da, cum ați depășit astfel de momente?

Eșecul nu înseamnă decât oportunitatea de a începe din nou, de data aceasta mai inteligent - spunea Henry Ford. Am încercat să învăț din fiecare eșec, am considerat ca fiind o lecție despre Așa, nu! și am mers înainte, convins fiind că voi găsi și soluția câștigătoare.

Ce sentimente v-au traversat atunci când visele dumneavoastră au prins contur și succesul a început să vă lumineze calea?

Sentimente plăcute, o bucurie lăuntrică pe care orice om o trăiește în felul său. Suntem ființe unice, avem trăiri unice.

 Împlinirea unui om vine din menţinerea echilibrului dintre dragoste, carieră şi familie. Cum a reuşit, o persoană de succes cum sunteți dumneavoastră, să le îmbine armonios de-a lungul vieţii?

Cred că este important să știm cine suntem și ce putem deveni, pentru a ne putea canaliza energia către zona importantă din etapa ce o traversăm. Zonele menționate de dumneavoastră formează triunghiul de bază al oricărei persoane. Am încercat să le analizez și să le egalizez, astfel încât să am o energie disponibilă pentru fiecare.

Dacă aruncați o privire asupra palmaresului dumneavoastră, care ar fi cea  mai importantă reușită?

Depinde de etapa din viață la care ne referim. Cândva, faptul că am reușit la examenul de treaptă și, implicit, de admitere în liceu, a însemnat un succes uriaș. Apoi, intrarea la facultate sau reușita de la examenul de licență mi-au adus stări de bucurie lăuntrică de care aminteam mai devreme.Totuși, cred că aș pune pe prima treaptă faptul că, într-un final, după multe căutări, mi-am găsit vocația și drumul profesional potrivit structurii mele umane.

Aveţi zile sau momente când simţiţi că scăpaţi controlul lucrurilor?  Şi dacă da, cum le depăşiţi? Iar dacă nu, cum reuşiţi să rămâneţi neclintit în faţa vicisitudinilor vieţii?

Nu ai cum să ai control total asupra tuturor aspectelor vieții. Trăim în comuniune cu alții, conștient sau inconștient suntem dependenți de alții, chiar dacă deciziile majore ne aparțin. Este firesc să avem momente când realizăm că lucrurile curg într-un mod necontrolabil. Atunci trebuie să conștientizezi că nu ai ce face, să le accepți ca atare și să te adaptezi situației. Dacă nu poți schimba contextul, te schimbi pe tine, pentru a putea rămâne funcțional în parametri cât mai rezonabili.

 Universul iubeşte oamenii recunoscători. Povestiţi-mi un episod când aţi făcut un dar din recunoştinţă cuiva!

 Există visuri ce ni le putem atinge singuri, prin eforturi personale susținute. Dar mai există și acel gen de visuri ce nu știam că le putem avea, până nu intrăm în contact cu niște oameni ce ne deschid ochii și ne fac să vedem mult mai departe decât am fi crezut vreodată. Astfel, ni se deschide Calea către un alt nivel al Visului Propriu, unul de-a dreptul magic.

Le sunt recunoscător  multor oameni cu care m-am intersectat și nu am ezitat niciodată să declar aceasta. Pe lângă faptele concrete prin care am încercat să le mulțumesc, am făcut-o și declarativ, transmițând mulțumirea mea.

Apropo, vă mulțumesc pentru modul inedit în care ați ales să vă arătați recunoștința față de mine, pentru un moment când v-am fost alături într-o reușită literară. Acum este un bun moment de a vă transmite că sunt recunoscător acestui gest.

Cum arată o zi obișnuită de lucru pentru dumneavoastră ?

O permanentă pendulare între casă și cabinet, între consultațiile de la cabinet și întâlnirile cu prietenii, între viața socială și cea personală.

În fiecare zi adăugăm în buzunarul propriu câte o experienţă. Obişnuiţi să respectați această regulă?

 Când lucrezi într-o clinică psihiatrică, marea provocare este schimbul de emoții ce îl ai cu cei cu care intri în contact. Trecerea de la un caz la altul, de la o anumită patologie la alta, de la un anumit tip de emoții către altul, reprezintă o experiență nouă, ce o adaug, așa cum spuneți, în propriul buzunar interior.

 Menţionaţi-mi un defect de care nu sunteți foarte încântat și, implicit, una din calitățile ce vă definește, oarecum!

Pot făgădui că voi fi sincer, nu însă și imparțial - spunea Goethe. Din păcate, vremurile ce le trăim ne arată că a fi sincer este un defect și nu o calitate. Totuși, prefer să trăiesc cu  defectul acesta și nu voi încerca să corijez nimic la el.

Există vreo pasiune ce vă încarcă timpul liber? Dacă da, care este?

Sportului îi dedic cea mai mare parte din timpul liber. O fac fie din postura de practicant amator (alături de prieteni), fie ca spectator în arenă sau telespectator. În ultima perioadă am descoperit și pasiunea pentru psihologia sportivă, căreia îi dedic destul de mult timp studiului. Altfel, îmi place să citesc, să ascult muzică ...

Muzica este una din arte ce-i aproape de sufletul oricărui om. Ce gen de muzică reuşeşte să răscolească sufletul dumneavoastră?

Prefer muzica anilor ’80-’90, cea... ascultabilă, cum îmi place să spun; să fie muzică și nu zgomot. Ascult cu mare plăcere și muzică ușoară românească.

Obişnuiţi să călătoriţi? Care vă sunt locurile preferate: acelea unde vă întoarceţi cu plăcere şi nerăbdare de fiecare dată? Ce vă smulg promisiunea de a le revedea?

Îmi place să călătoresc, să descopăr locuri noi, să cunosc cât mai bine diferite culturi, tradiții etc. Atât cât îmi permit timpul și bugetul, o fac cu plăcere. Dincolo de aceste călătorii  inițiatice, locul cel mai drag sufletului meu rămâne Constanța, malul mării... Nu există an să nu ajung acolo, sub o formă sau alta, mă întorc oricând cu drag și o nostalgie energizantă într-un loc căruia îi spun acasă.

 Sunteţi o persoană optimistă? Şi dacă da, care este reţeta ce vă menţine permanent pe palierul aceasta?

Sunt o fire veselă în general; cred că transmit o stare de spirit pozitivă celor din jurul meu. Dar ca structură sunt un optimist-realist. Nu sunt genul ce se aruncă cu capul înainte pe teren total necunoscut. Nu mă iluzionez ușor, este o formă de autoprotecție ce diminuează considerabil probabilitatea deziluziei.