Interviuri cu oameni de succes - avocat Olivia-Luciana GRIGORESCU, partea a II-a

Stăm de vorbă cu doamna avocat Olivia-Luciana GRIGORESCU (fostă DUMBRAVĂ) din București:

V-aţi temut vreodată de ceva sau de cineva? Şi dacă nu, cum se derulează viaţa unui om fără temeri? Lipsa temerilor, să fie cumva urmarea faptului că ţelurile nu v-au fost destul de măreţe? Sau că ați fost înzestrat cu aptitudini de învingător?

Ca orice om, am avut temeri, însă ele au fost generate de eventuale lucruri sau situații și nu de oameni. De exemplu, îmi este teamă de spații închise și de îngrădirea libertății.

Orice om poartă în viaţa reală mai multe măşti. Într-o zi râde, în altă zi poate plânge, alteori masca indiferenţei îi acoperă chipul. Uneori, trebuie să schimbăm aceste măşti, deoarece societatea ne-o cere. Ați fost vreodată schimbătoare înaintea oamenilor? 

Nu. Îmi este foarte greu să port o mască, pentru că sunt o persoană deschisă și ușor de citit. Prefer să evit situațiile când trebuie să mă comport nefiresc pentru că nu sunt un bun actor.

Sunt momente în viaţa fiecăruia când suntem nevoiţi să facem concesii, de obicei din preaplinul lucrurilor sau din lipsa lor. Ce concesii a trebuit să faceți  de-a lungul timpului pentru a urca pe scara succesului la nivelul unde sunteți astăzi?

Am renunțat la anumite plăceri pe plan personal, pentru a mă putea dedica profesiei sau familiei. Timpul este, din păcate, limitat și trebuie să îl gestionăm cu chibzuință, chiar dacă aceasta înseamnă să facem anumite concesii.

Cum aţi descrie drumul succesului, acum, după ce l-aţi străbătut? Vine succesul din noroc, muncă continuă sau armonia interioară este elementul esenţial în a-l obţine? Poate fi succesul atins de oricine?

Consider că elementul esențial în obținerea succesului este armonia interioară, întrucât ne dă puterea de muncă. Însă, sunt de acord cu zicala: Succesul este 1% inspirație și 99% transpirație.

         

Notele cele mai valoroase, omul le primeşte de la viaţă. Dacă aruncaţi o privire în trecutul dumneavoastră ce notă v-aţi acorda, pe o scară de la 1 la 10, dacă ar fi să vă autoevaluaţi?

Nota mea este de 8 spre 9!

Dacă aţi fi în postura unui reporter, ce întrebare v-aţi adresa?

Ce v-ar plăcea foarte mult să faceți și nu ați făcut până acum?

Aveți un autor preferat? Ce gen literar vă este mai aproape de inimă: poezia sau proza?

Proza este genul meu preferat, mult mai aproape de inima mea decât poezia. Autorul meu preferat din literatura universală este Dostoievski, iar din cea românească este Ioan Slavici.

Aţi rănit vreodată pe cineva? Prin gesturi, fapte sau cuvinte? Și dacă da, sunteți omul scuzelor? Aveți curajul, după un astfel de episod, să întindeți mâna cu prietenie înaintea celui ce i-ați greșit?

A greși este omenește. Desigur au fost situații când am rănit anumite persoane, dar întotdeauna mi-am recunoscut greșeala și mi-am exprimat scuzele.

Da, am avut curajul să întind mâna cu prietenie după astfel de episoade întrucât nu îmi place să rămân în relații conflictuale cu nimeni.

Referitor la planurile de viitor, în domeniul în care activați acum, spre ce obiective țintiți?

Momentul când încetezi să înveți lucruri noi este momentul în care ești sortit eșecului, cel puțin din punct de vedere profesional. Plănuiesc să îmi perfecționez cunoștințele în aria de expertiză în care profesez și să ajung să formez și să îndrum alți tineri ce se află la început de drum.

În opinia dumneavoastră, cum ar trebui să fie un om de succes al viitorului?

Perseverent, receptiv, deschis la nou și cu atitudine proactivă.

Ce aţi vrea să mai ştie cititorii despre dumneavoastră şi despre cariera dumneavoastră, iar eu, poate, nu v-am întrebat? Aveţi vreo mărturisire specială de făcut, ceva ce aţi dori să rămână peste timp între coperțile acestei cărţi?

Consider că pe parcursul interviului am atins toate aspectele importante, însă doresc să completez faptul că pentru oricine  succesul este asigurat de un echilibru pe plan personal. Aș dori să reamintesc tuturor, pe această cale, că familia și, în special, copiii sunt cei ce îți asigură cea mai bună motivație în viață și, totodată, ei sunt, după părerea mea, valoarea cea mai de preț, după sănătate, uneori chiar înaintea ei. Aș dori ca cititorii să nu scape din vedere acest lucru și să încerce să prioritizeze  acest aspect. Și să nu uităm nici de respectul față de semeni: consider compasiunea ca fiind o atitudine nobilă și niciodată condamnată sau condamnabilă. Mi-a marcat existența foarte mult filmul Pay it forward din anul 2000.

Am ajuns la finalul acestui interviu şi v-aş ruga să transmiteţi un mesaj cititorilor ce-și doresc să cunoască succesul în domeniul propriei profesii, dar care se tem de eșec și nu îndrăznesc să viseze mai mult! Ce le recomandați celor ce ezită  și nu au curajul să înceapă?

Cine nu încearcă, nu are șansa de a reuși! Le recomand tuturor să își urmeze visul și să nu se teamă de eventualele piedici ce pot apărea pe parcursul drumului. Orice întâmplare negativă trebuie să aibă și o parte pozitivă.