Interviuri cu oameni de succes, avocat Theodor DRAGU - ultima parte

Cum aţi descrie drumul succesului, acum, după ce l-aţi străbătut? Vine succesul din noroc, muncă continuă sau armonia interioară este elementul esenţial în a-l obţine? Poate fi succesul atins de oricine?

 Munca continuă, acel echilibru interior, care chiar dacă se zdruncină câteodată, trebuie să lupți să  ți-l regăsești.  În ceea ce mă privește, am găsit mereu soluțiile  potrivite de a merge mai departe. Dacă nu te ridici când ești lovit și stai să-ți plângi de milă, nu rezolvi nimic. Succesul depinde de fiecare și vizează alegerile pe care acesta decide să le facă.

 Notele cele mai valoroase, omul le primeşte de la viaţă. Dacă aruncaţi o privire în trecutul dumneavoastră și vă autoevaluaţi, ce notă  v-aţi acorda, pe o scară de la 1 la 10?

 Dacă ar fi să-mi acord o notă, aceasta ar fi opt. Consider că puteam realiza mai mult, inclusiv profesional, dar lipsa de încredere în anumite momente-cheie mă determină să nu mă evaluez cu notă maximă. Sunt momente  când am încredere  deplină în mine și sunt momente când sunt mai riguros și-mi zic că nu-s destul de bun. Dacă privesc în jur și mă raportez la ceilalți avocați, nu mă văd mai prejos.

În definitiv, consider că nu trebuie să te aprecieze toți cei din jur. Deși am observat că s-a ajuns la un punct critic în ceea ce privește justiția din România, valoarea ei fiind pusă sub semnul întrebării...

Dacă aţi fi în postura unui reporter, ce întrebare v-aţi adresa?

M-aș întreba de ce nu am avut puterea în fața instanței să întreb judecătorul respectiv dacă a citit speța din dosarul pe care eu îl reprezentam? Atunci, la acel moment despre care v-am vorbit fac referire... Cum piesele din dosar sunt universale, de ce m-am temut să vorbesc și nu mi-am asumat, eventual, riscul  unei sancțiuni?

 Aveți un autor preferat? Ce gen literar vă este mai aproape de inimă: poezia sau proza?

Proza. Îmi plac romanele acestea ce mă țin în suspans... gen thriller... situațiile  ipotetice. Privind în societate, îmi captează atenția poveștile despre terorism... lucruri dintr-acestea cu atentate nucleare, biologice. Ale căror subiecte le observăm, ușor- ușor că se regăsesc în realitatea zilelor noastre...  dacă privim cu mai mult interes în jur. Am terminat o carte acum două săptămâni  cu un astfel de subiect. Un atentat biologic. În final, binele învinge...

Așadar, intriga de genul acesta îmi stârnește interesul în ultimul timp.

Aţi rănit vreodată pe cineva? Prin gesturi, fapte sau cuvinte? Și dacă da, sunteți omul scuzelor? Aveți curajul, după un astfel de episod, să întindeți mâna cu prietenie înaintea celui ce i-ați greșit?

Poate da, poate nu! Oricum nu am rănit intenționat niciodată. Recunosc că soției mele îi mai greșesc uneori, dar ea este o persoană tolerantă și mă iartă mereu. Îmi înțelege excesele de furie și, de asemenea, mă lasă să-mi fac micile mofturi ale vieții, mă refer la pasiunea pescuitului.

 Cum reușiți să faceți față provocărilor vieții ce apar în fiecare zi?

 Sunt de principiu că fiecare zi are frumusețea ei, nu gândesc pe termen lung, las fiecărei zile încărcătura specifică... și mă străduiesc să fac față cu brio oricărei încercări la care mă supune. Deci... cu răbdare și raționament, nicidecum la voia întâmplării.

 Ce planuri de viitor aveți, în domeniul în care activați acum, desigur? Spre ce obiective țintiți?

Sper să-mi deschid  un cabinet, o asociație, poate. Pentru a acumula și mai multă experiență, uneori este nevoie  de ajutor. Munca în echipă este mai de calitate, reușitele apar mai repede, iar profitul, implict, va fi mai consistent. 

În opinia dumneavoastră, cum ar trebui să fie un om de succes al viitorului?

 Consider că ar trebui să fie… multilateral dezvoltat... să dețină cunoștințe din mai multe domenii chiar. Din păcate, cred că va fi omul fără familie, deoarece,  odată ce aprofundezi și te dezvolți mai mult, timpul  pentru familie va fi redus. Un om de succes al viitorului s-ar putea să fie absorbit de profesia în care este specializat.  Afirm acestea fiindcă am avut de nenumărate ori posibilitatea de a pleca din orașul acesta, Brăila.  Mi s-a propus să aleg Bucureștiul, de exemplu. Am analizat ofertele și mi-am dat seama că dacă voi ajunge într-un oraș mare, ca să pot face față cerințelor, ar trebui să-mi sacrific timpul ce l-aș dedica familiei. Ori eu nu aceasta mi-am dorit.  Nu vreau să renunț la familie, pentru că de aici vine echilibrul meu absolut, fiind un familist convins.

De asemenea, cred că un viitor om de succes trebuie să se dezvolte pe mai multe planuri, deoarece societatea, care este într-o continuă schimbare, impune acest lucru.

 Ce aţi vrea să mai ştie cititorii despre dumneavoastră şi despre cariera dumneavoastră, iar eu, poate, nu v-am întrebat? Aveţi vreo mărturisire specială de făcut, ceva ce aţi dori să rămână peste timp între coperțile acestei cărţi?

Cred că am atins destule puncte importante din viața mea prin intermediul acestui interviu. Cam tot ce se cuvine a fi cunoscut de cei din jur... Nu mai am nimic de adăugat.

 Am ajuns la finalul acestui interviu şi v-aş ruga să transmiteţi un mesaj cititorilor ce își doresc să cunoască succesul în domeniul propriei profesii, dar care se tem de eșec și nu îndrăznesc să viseze mai mult! Ce le recomandați celor ce ezită  și nu au curajul să înceapă?

Sunt de părere că societatea, în general, acordă prea multă atenție (poate voi fi dur!), celor de vârsta a treia și tinerilor mai deloc! Observ că în ultimul timp, se dă un ajutor dezechilibrat și este un gol mare între generații. Pentru că - da! - sunt bătrâni care au dus greul acestei societăți... Sunt de acord! Trebuie să-i respectăm! Nu am niciun fel de obiecție! Dar față de tineri, nu se observă sprijin mai deloc. Și dau exemplu tinerii ce ies din liceu, din facultăți, ce nu au nicio viziune asupra societății în care trebuie să se integreze pe piața muncii.

De pildă, tinerii ce termină Facultățile de Drept, care nu au nicio brumă de cunoștințe cu privire la ceea ce se întâmplă în domeniul legislației, dreptului...  Indiferent că alegi să te faci notar, jurist, avocat, judecător, executor... toată paleta aceasta a profesiilor. Am sesizat că nu au absolut nicio cunoștință practică. Și am ajuns la părerea aceasta deoarece mi-au venit doi-trei tineri vara la practică, am  stat de vorbă cu ei, le-am dat niște hotărâri judecătorești să le analizeze și, spre uimirea mea, am văzut că unii nu știau ce înseamnă reclamant și pârât măcar.

Vă dați seama? Ce să le mai ceri să-ți interpreteze o anumită speță! Sfatul meu pentru tineri este să încerce să capete experiență în timpul școlii, să fie cumva insistenți cu avocații, judecătorii care-i iau pe lângă ei în perioada de practică. Să se implice, să-și dorească să facă propuneri, analize... să observe cum merge un proces, să fie cât mai implicați. Aș merge până-ntr-acolo cu propunerea mea încât aș recomanda  să fie consemnat prin lege lucrul acesta. Adică să fie cumva obligația instituțiilor  să  trimită studenții să lucreze cu avocați ce-au acumulat experiență (bineînțeles ca un serviciu remunerat corect, deoarece fără acest stimulent nimeni nu are interesul de a te iniția, de a te forma) și, desigur, în conformitate cu proceduri specifice. Mă refer la semnarea în prealabil a unor documente de confidențialitate.

Doar astfel avem șansa să schimbăm ceva în viitor: investind în tineri și în perfecționarea lor.