Interviuri cu oameni de succes, psiholog Eduard BUCUREȘTEANU - partea I

Stăm de vorbă cu domnul Eduard BUCUREȘTEANU, psiholog clinician și psihoterapeut,  Spitalul de Psihiatrie Sfântul Pantelimon din Brăila.

        Mi-ar plăcea, prin acest interviu, să vorbim despre activitatea și cariera dumneavoastră. Vă invit să facem un periplu al paşilor ce v-au făcut să urcați în fiecare zi. Să descoperim  care a fost primul pas pe drumul  succesului?

Succesul este definit și catalogat diferit de fiecare persoană în parte, în funcție de valorile personale la care se raportează în viață. Pentru unii, câștigurile financiare pot reprezenta un indice al succesului, pentru altcineva viața armonioasă în familie îi poate aduce sentimentul de  împlinire. O altă persoană simte poate că are succes în momentul în care a realizat ceva remarcabil  pe plan profesional.

Eu cred în ideea de echilibru între cele trei componentele importante ale vieții și anume: familie, viață profesională, relații sociale.

Un pom este judecat după rodul ce-l dă şi nu, neapărat, după frunza umbroasă. Se știe că rădăcinile sănătoase hrănesc o coroană sănătoasă. Care sunt rădăcinile dumneavoastră?

Rădăcinile mele sunt destul de adânci și ramificate amplu, între Dunăre și Marea Neagră. Viața mea, de la concepere și până în prezent, s-a manifestat plenar între două orașe: Brăila și Constanța. Originile și cea mai mare parte a vieții sunt legate de Brăila, însă Constanța și-a pus amprenta asupra formării mele, datorită faptului că am trăit și activat acolo o bună perioadă de timp.

O amintire ce vă vine în minte despre părinţi!  De la cine credeţi că aţi moştenit talentul de a vă descurca pe căile atât de întortocheate ale vieții?

Am foarte multe amintiri legate de părinții mei. Au fost și sunt  persoanele cele mai importante din viața mea. Eu sunt copil unic și am beneficiat de o atenție specială și exclusivă din partea lor. Mama a fost cea care s-a ocupat de educație și categoric, valorile primare, ce încă mă călăuzesc, mi-au fost induse de ea. Tatăl a avut însă un rol activ în viața mea, pe partea de educație și înțelegere a rolului masculin în societate, familie etc.

 Copilăria naşte, de cele mai multe ori, lumi extraordinare, pe care le purtăm în suflet mereu. Vorbiţi-ne despre copilăria dumneavoastră! Ce amintiri vă răscolesc sufletul atunci când vă întoarceţi cu gândul la această  perioadă a vieţii?

N-aș spune că sunt amintiri ce mă răscolesc, ci mai degrabă îmi fac sufletul să vibreze de bucurie. Am fost binecuvântat de Dumnezeu să am o copilărie fericită și sunt recunoscător  Divinității pentru aceasta. Sunt atât de multe amintiri frumoase! Mi-e dificil să aleg unele în detrimentul altora. Cred că vacanțele la mare împreună cu părinții și un grup de prieteni apropiați familiei,  erau momentele de vârf. Am crescut într-o curte unde locuiam mai multe familii, iar serile (pentru că dimineața eram la școală) când mă jucam cu vecinii din curte, dar și de stradă, nu pot fi șterse din memorie.

Tocmai de aceea, repet, sunt recunoscător Creatorului pentru această binecuvântare. Știu, prin natura profesiei, că sunt foarte mulți oameni ce nu au avut un astfel de  noroc și care, ajunși la vârsta adultă, au mult de muncă pentru a se elibera de traumele copilăriei. Și, în unele cazuri, poate fi vorba de o muncă ce durează o viața întreagă...

 Există un erou al poveştilor din copilăria dumneavoastră?

Au fost mai mulți, ca la fiecare copil, depinde la ce etapă de vârstă ne raportăm. Inițial, erau împărații și  prinții din povești, apoi, când am descoperit Amintirile din copilărie ale lui Ion Creangă, Nică mi-a devenit un erou pe care încercam să-l imit, cumva... Eu nu am avut rude unde să îmi petrec vacanțe la țară și, pe undeva, am tânjit după astfel de vacanțe despre care nu auzeam decât din povestirile colegilor de școală sau grădiniță. Tocmai de aceea, cred că Nică a intrat rapid și foarte apăsat în ADN-ul meu. Ulterior, când am mai crescut și am descoperit pasiunea pentru sport, în general, și fotbal, în special, eroii mei veneau din această zonă.

 Care a fost momentul când ați plecat din casa părintească şi aţi luat cu asalt viaţa? Cum aţi privit marile încercări ale existenţei? Vorbiţi-ne despre primul loc de muncă! Despre primul salariu ce l-aţi primit şi ce-aţi făcut cu el.

Prima evadare a fost în momentul când am terminat liceul și am intrat la facultate. Alături de câțiva prieteni, am locuit la cămin pe perioada cursurilor și în sesiune. Dacă este să vorbim de primii bani obținuți de mine, tot de acea perioadă se leagă. Am intrat cu medie mare și din prima bursă (de fapt, țin minte că ni s-au dat două burse cumulate pe două luni) mi-am cumpărat o brățară.

Primii bani obținuți din munca efectivă au venit în vacanța de vară ce a urmat primului an de facultate. Am lucrat atunci într-un parc de distracții al mătușii paterne și, la final, din remunerația primită, mi-am plătit școala de șoferi și mi-am cumpărat îmbrăcăminte și alte lucruri necesare la timpul acela. Primii bani obținuți ca angajat cu carte de muncă aveau să vină ceva mai târziu.

 Adeseori, viaţa ne poartă pe căi străine, dar se întâmplă să regăsim, după ani, oameni ce ne-au sădit cândva, în suflet, o floare. Aţi simţit vreodată că nimic nu este întâmplător şi că toate au un scop? Mereu, la timpul potrivit?

Intrăm deja pe tărâmul profesiei mele, cea de psihoterapeut pasionat nu doar de partea strict științifică, ci și de abordarea mai extinsă, cea holistică. Dacă discutăm despre viața și existența umană pe această planetă, în aceste vremuri, pentru mine, întâmplător nu este decât un cuvânt pe care îl uzităm noi, oamenii. Universul, în ansamblul său,  este un angrenaj atât de perfect, încât mi se pare cu neputință ca prezența omului pe Pământ să fie doar rodul unei întâmplări lăsate la voia hazardului. Nu cred că doar ne naștem, trăim o perioadă (în care ne hrănim, muncim și mai facem diverse), apoi dispărem definitiv. Ar fi prea simplu, prea superficial, față de măreția Creației. Tocmai de aceea, eu cred că lucrurile sunt mult mai complexe și mai subtile, iar la momentul acesta depășesc înțelegerea noastră. Cred  în principiul Nimic nu se pierde, totul se transformă, cred cu tărie că nimic nu este ocazional în existența noastră, plecând de la locul unde ne naștem, continuând cu întâlnirile ce le avem de-a lungul vieții cu semeni de-ai noștri și terminând cu trecerea într-o altă dimensiune. Nu, nimic nu este întâmplător!

Consideraţi că aţi fost modelat prin puterea exemplului cuiva? Şi dacă da, care a fost modelul ce l-aţi urmat dumneavoastră pe parcursul vieții?

 Toți suntem modelați de câte cineva pe tot parcursul vieții, atât ca oameni, cât și ca profesioniști. Au existat, firesc, și în viața mea oameni ce și-au pus amprenta asupra formării mele. De la părinții și dascălul care m-au îndrumat în descifrarea alfabetului și cifrelor (în cazul meu, doamna învățătoare Chira Voicu), până la cei ce, adolescenți sau adulți fiind, pun o tușă asupra formării personale. Nu aș vrea să nominalizez pe cineva, este o listă lungă de oameni ce mi-au fost și îmi sunt alături, ei se știu și eu le recunosc aportul. Au toată prețuirea și recunoștința mea, pentru modul cum mi-au impregnat anumite principii sănătoase de viață, acestea fiind: onestitatea, corectitudinea, respectul față de semeni, dorința de a performa și de a oferi și altora din ceea ce am.

 Cât de necesar v-a fost curajul la început de drum?

Ca în orice început, când pășesti pe tărâm necunoscut,  ai nevoie de o doză  de curaj. Chiar dacă în teorie ai anumite idei și principii de acțiune, imprevizibilul răscolește întotdeauna. 

Nietzche spunea foarte frumos că  Cel ce are un de ce pentru care să trăiască, îndură aproape orice. Având foarte bine stabilit în minte de ce-ul pentru care voiam să acționez, am găsit și resursele să depășesc temerile începutului.

 Învăţăturile creştine ne amintesc că întotdeauna i se va da celui ce cere şi i se va deschide celui ce bate. Cât de uşor vi s-au deschis ușile de-a lungul existenței?

 Relația mea cu Divinitatea este una foarte... prietenoasă, dacă pot să mă exprim astfel. M-am născut într-o zi sfântă, de Izvorul Tămăduirii, și cred că,    într-un fel, am fost un răsfățat al Divinului. Mi s-au deschis multe uși de-a lungul existenței; pe unele n-am pășit dintr-o - hai să-i spun! - încăpățânare omenească  alteori poate din imaturitate. Ușile au continuat să mi se deschidă pe culoarele vieții și pe unele am pătruns. Ei bine, dacă de pătruns mi-a fost destul de ușor, de menținut sau mers mai departe nu mi-a mai fost atât de simplu. Am înțeles destul de târziu că există câteva Legi Universale ce acționează permanent în viețile noastre, pentru a menține echilibrul universal.

Pe parcursul vieţii ne regăsim, în anumite momente, la răscruce de drumuri. Cum acţionaţi în astfel de clipe, închideţi cu uşurinţă capitolele sau rămâneţi ancorat, în trecut?

Când suntem  la răscruce, fiecare dintre noi ne fragmentăm, ne spargem în părți diferite, iar una dintre ele este dorința de a fi protejat, adică de a rămâne ancorat în trecut, acolo unde știi cum este și este o zonă de relativ confort și siguranță. Din formarea în psihoterapia traumei știu că oricărei traume din viață este bine să-i dai voie să se vindece în ritmul ei, orice forțare putând complica lucrurile. Încerc pe cât posibil să fiu funcțional social, astfel încât momentul de răscruce să nu se mai activeze des în viața de zi cu zi. Aceasta înseamnă că sunt pe drumul bun, în procesul de refacere. 

 Aţi avut dezamăgiri în viaţă şi, dacă da, care a fost cea mai mare?

 Sigur că am avut; nici nu cred că este om să nu fi avut dezamăgiri. Unele au fost generate de acțiunile mele, altele au venit din partea altora. Prefer ca în viață să mă setez pe aspectele pozitive, așa că nu voi dezvolta acest subiect.

Ați alege, oare, aceeași profesie dacă ați avea posibilitatea să vă întoarceți în timp?

Cu siguranță, da! Profesia aceasta este fascinantă și îți oferă provocări diverse nu zilnic, ci de la o oră la alta, de la o ședință la alta. Există un schimb de emoții cu cei ce intri în contact, schimb pe care cred că nicio altă profesie nu îl oferă. Când lucrezi într-o clinică psihiatrică, provocarea este și mai mare, pentru că intri în contact cu diferite patologii, există presiunea timpului, faptul că nu-i poți acorda fiecăruia atât timp pe cât ai vrea și pe cât ar vrea.

 Ce valoare are timpul pentru dumneavoastră? Reuşiţi întotdeauna să-l gestionați corespunzător? Realizaţi mereu tot ceea ce vă propuneţi sau aveţi şi momente când simțiți că timpul, parcă, se comprimă?

Timpul este resursa noastră cea mai prețioasă, deși nu conștientizăm acest lucru mereu. Am scris cândva un articol și spuneam că timpul este tic-tac-ul neprețuit al vieții. Putem recupera, recondiționa, reevalua sau revizui orice în viață, însă timpul este irecuperabil. Clipele petrecute  Acum și Aici nu mai pot fi întoarse; tocmai de aceea transmit mereu un mesaj foarte ferm: nu vă complaceți în lucruri mici, nu va irosiți pe mize obscure, nu pierdeți timpul!

 După ce principiu de viaţă v-aţi ghidat în activitatea dumneavoastră? V-a motivat, oare, să vă depășiți  limitele?

Să dau întotdeauna 100%  în ceea ce fac, să am o disciplină a muncii și să mă educ continuu. Fără studiu, fără educație permanentă, nu poți performa. În orice domeniu, talentul sau conjunctura  te pot duce spre vârf, însă dacă nu ai o creștere bazată pe o fundație solidă, căderea este garantată și ireversibilă.