Interviuri cu oameni de succes, avocat Theodor DRAGU - partea I

Stăm de vorbă cu domnul Theodor DRAGU, avocat la Tribunalul Brăila.

          Mi-ar plăcea, prin acest interviu, să vorbim despre activitatea și cariera dumneavoastră. Vă invit să facem un periplu al paşilor ce v-au făcut să urcați în fiecare zi. Să descoperim  care a fost primul pas pe drumul  succesului?

O să încep cu o mărturisire: de felul meu sunt o persoană sinceră, dezarmant de sinceră. Mă simt onorat că mă considerați un om de succes, în ansamblu. Profesional, recunosc, nu cred că am atât de mult succes încât să devin unul din intervievații prezenți în această carte, mai ales că practic o muncă nu chiar atât de frumoasă pentru majoritatea oamenilor.

 Consider că cel mai important pas din cariera mea  a fost curajul de a trece peste insuccesele anterioare - mă refer  la examenul de intrare în Barou- și de a merge mai departe. După aceea, toate au curs de la sine.

Avocatura este o meserie ce nu se compară cu altele; în care astăzi ai o brumă de bani, după aceea, poate, nu îi mai ai. Astfel că, permanent trebuie să știi să te echilibrezi în viață și să anticipezi orice situație când riști, poate, să pierzi controlul.

Așadar, consider că primul pas în cariera mea, deoarece întrebarea vizează acest segment al vieții mele, a fost  voința de a merge mai departe. Tăria de a nu claca la primul insucces. Și s-a întâmplat acum 9-10 ani.

Un pom este judecat după rodul ce-l dă şi nu, neapărat, după frunza umbroasă. Se știe că rădăcinile sănătoase hrănesc  o coroană sănătoasă. Care sunt rădăcinile dumneavoastră?

 Rădăcinile îmi sunt părinții. Deși răspunsul este unul comun, recunosc că, dacă nu aveam susținerea permanentă a familiei, poate că nu realizam nimic.

 După aceea, tulpina este familia mea actuală: soția care m-a încurajat continuu, iar acum copiii. Ca origine, sunt brăilean get-beget.

 O amintire ce vă vine în minte despre părinţi!  De la cine credeţi că aţi moştenit talentul de a vă descurca pe căile, atât de întortocheate, ale vieții?

 De la tatăl meu. Acesta mi-a insuflat dorința de a cunoaște. Mama este mai ambițioasă, dar tata, poate și pentru că a lucrat ca ofițer de poliție, are simțul dreptății adânc înrădăcinat în el. Corectitudinea el  mi-a insuflat-o! Din păcate, în vremurile de azi, această virtute considerată de unii nobilă, mi-a adus serioase deservicii.

 Copilăria naşte, de cele mai multe ori, lumi extraordinare, pe care le purtăm în suflet mereu. Vorbiţi-ne despre copilăria dumneavoastră! Ce amintiri vă răscolesc sufletul atunci când vă întoarceţi cu gândul la această  perioadă a vieţii?

Copilăria mea a fost foarte  frumoasă, dat fiind faptul că părinții mei mi-au asigurat tot ce am avut nevoie. Având în vedere că am avut un tată ce a putut să-mi ofere și din punct de vedere financiar destul de mult, în limitele bunului simț, desigur,  acestea  însemnând multe vacanțe în diferite  locuri. Chiar mi-aș dori ca și copiii mei să trăiască aceeași copilărie ca a mea, iar eu să reușesc să le-o ofer. Fără griji și cu dorințe împlinite.

 Vacanțele ce le-am petrecut eu în copilărie, adolescență și vârsta majoratului,  nu mă refer doar la cele cu părinții, ci la cele cu colegii de școală,  facultate... sunt clipe pe care nu le voi uita niciodată.

Și dacă tot am atins acest punct, amintesc că tot părinții mi-au insuflat dragostea de munte, aceasta în comparație cu marea ce nu mă prea încânta.        Mi-amintesc cu plăcere  vizitele în Stațiunea Durău, cu toate acele drumuri aventuroase, cu cântecele ce le cântam în mașină… veselia și inocența acelor clipe încă-mi sunt întipărite în minte și acum.

Există un erou al poveştilor din copilăria dumneavoastră?

Da! Bunicul meu din partea mamei. Acesta a crescut fără părinți și dragostea sa a revărsat-o din plin asupra mea. El este promotorul dragostei mele pentru pescuit. El  mi-a cultivat pasiunea aceasta a pescuitului pe care sper s-o transmit și eu copiilor mei.

 Vorbiți-ne despre momentul când ați plecat din casa părintească şi aţi luat cu asalt viaţa! Cum aţi privit marile încercări ale existenţei? Vorbiţi-ne despre primul loc de muncă! Despre primul salariu pe care l-aţi primit şi  ce-aţi făcut cu el.

Momentul plecării mele a fost acela când mi-am cerut soția în căsătorie, acum 11 ani. După ce am locuit un an împreună cu părinții, aceștia m-au ajutat    să-mi  cumpăr o locuință proprie și astfel m-am rupt de familie.

Primul salariu...  nu pot să nu subliniez, mai ales că sunteți movileancă, l-am obținut de la Primăria Movila Miresii, unde am avut primul loc de muncă, prin intermediul acestui om deosebit, Dumitru Panțuru. Dar... să nu-l laud prea mult ca să nu roșească! El mi-a dat enorma șansă să pun în aplicare tot ce învățasem, când eram abia ieșit din facultate, fără experiență. Ba chiar a închis ochii la micile stângăcii de la început de drum! De aici am obținut deci, primul salariu: trei milioane care, pe  atunci, stând  la părinți, cu fosta prietenă la timpul acela, actuala soție, ne-au  ajuns și să mergem într-un concediu, și să ieșim undeva la un restaurant. Dacă  stau să mă gândesc și să fac un simplu exercițiu de imaginație, salariul de atunci se consumă acum la o masă modestă...

 Adeseori, viaţa ne poartă pe căi străine, dar se întâmplă să regăsim, după ani, oameni ce ne-au sădit cândva, în suflet, o floare. Aţi simţit vreodată că nimic nu este întâmplător şi că toate au un scop? Mereu, la timpul potrivit?

          Într-adevăr, căile vieții ne surprind de multe ori. Da, chiar și eu am convingerea că nimic nu este întâmplător și că toate ni se întâmplă cu un motiv. Că atunci când emiți în Univers gânduri pozitive și nu încerci să schimbi fără motiv destine, ești răsplătit din plin. Este un fel de lege a bumerangului. Ce dăruiești, aceea ți se va întoarce, sub diferite forme de manifestare, desigur.

 Am simțit că am o misiune nobilă pe Pământ, atunci când ni s-a născut primul copil. Am înțeles că toate au un rost în viață... chiar l-am privit a fi momentul meu de cotitură. Au avut loc niște transformări interioare uimitoare,  am realizat că am o nouă familie și, dintr-o dată, prioritățile mi s-au reorientat pe harta vieții.

Consideraţi că aţi fost modelat prin puterea exemplului cuiva? Şi dacă da, care a fost modelul pe ce l-aţi urmat dumneavoastră pe parcursul vieții?

Tatăl meu, după cum am subliniat și la o întrebarea anterioară. Corectitudinea tatălui, nu cred că o voi regăsi la cineva... Indiferent de câte alternative a avut în viață, tatăl meu a ales corectitudinea și pentru aceasta îl admir enorm. Am credința că-i voi urma acest principiu  pe tot parcursul vieții, dar, probabil, și prin prisma muncii ce o prestez, niciodată  nu mă voi dezice de adevăr și dreptate.

 Cât de necesar v-a fost curajul la început de drum?

 Da, curajul de a porni iar și iar, chiar dacă ești lovit și cazi, trebuie să te ridici și să continui lupta. Într-adevăr, acest curaj de a porni din nou mi l-a dat mama, care este o fire ambițioasă ce m-a îmbărbătat și m-a ajutat să merg mai departe. La începuturi au fost momente când mă pierdeam, dar mama a fost stâlpul meu de susținere... De exemplu, examenul dat la Barou a fost un tren pe care consider că l-am luat la momentul potrivit. Iar mama a fost persoana ce mi-a dat imboldul necesar. Și pentru lucrul acesta i-am fost și încă-i sunt recunoscător. Este o mamă minunată pe care orice tânăr și-ar dori să o aibă. Mi-a fost confidentă, prietenă și mi-a întins mâna când simțea că am nevoie de sprijin. Sunt prea sărace cuvintele ca s-o descriu...

Învăţăturile creştine ne amintesc că întotdeauna i se va da celui ce cere şi i se va deschide celui ce bate. Cât de uşor vi s-au deschis ușile de-a lungul existenței?

 Nu pot să afirm că mi s-au deschis singure, dar nici că m-aș fi chinuit prea mult! Ușile cunoștințelor, ale profesiei, ale vieții, în general, le-am deschis dacă am muncit pentru lucrul acesta. Nimic n-am obținut fără să depun efort și să perseverez în scopul propus. Dacă sunt oameni ce au reușit pe alte criterii decât propriul efort, vă garantez că acela nu a fost succes, ci doar o reușită providențială.

  Pe parcursul vieţii ne regăsim, în anumite momente, la răscruce de drumuri. Cum acţionaţi în astfel de clipe, închideţi cu uşurinţă capitolele sau rămâneţi ancorat în trecut?

 Nu! Nu rămân ancorat în trecut! De fel sunt un om activ, prezent, rațional până în cele mai mici detalii. Probabil și datorită profesiei, am o astfel de atitudine. Las cu ușurință trecutul în urmă, mă concentrez pe tot ceea ce am de făcut la timpul prezent și... nu am regrete niciodată. Sunt de concepție că toate lucrurile se întâmplă pentru că așa trebuie, chiar și cele negative. Din toate învățăm câte o lecție. Este o lege umană, așa este concepută viața... ce pot să zic?

 Fiecărui moment eu îi ofer ceea ce-i aparține, la fel ca și-n pilda aceea din Biblie: Dă Cezarului ce-i al Cezarului și lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu.

 Timpul nostru este alcătuit din momente. Unele de desprindere, de eliberare, altele de elan, motivație, impuls...