Elena Farago

Căteluşul schiop 


Eu am numai trei picioare,
Şi de-abia mă misc: ţop, ţop,
Râd când mă-ntâlnesc copiii,
Şi mă cheamă "cuţu' schiop".


Fraţii mei ceilalţi se joacă
Cu copiii toţi, dar eu
Nu pot alerga ca danşii,
Că sunt schiop şi cad mereu!

Interviu cu un aviator partea a IX-a

  - Zborul, pentru tine, a fost pasiune, ambiţie, dorinţă în a-ţi demonstra că poţi, sau o parte din fiinţa ta, pulsaţiile acelea de preaplin ce invadează minutul?

  - A fost o dragoste ascunsă câţiva ani, probabil până la adolescenţă şi pe care, de când am descoperit-o o păstrez cu sfinţenie în mine, şi-o voi păstra chiar până în momentul când voi merge să completez Escadrila din Ceruri, probabil.

   Primul impuls este să zic pasiune, dar... cred că iniţial a fost dorinţă, apoi ambiţie, muncă şi perseverenţă iar, în final, s-a transformat în adevărată pasiune.

  Şi da... dacă într-un minut, la o persoană normală pulsul trebuie să fie până la 80 de impulsuri parcă, pentru un aviator tot ce depăşeşte este preaplinul acela de adrenalină, care te menţine în forţă, care te transformă într-un vultur în ghearele căruia prada nu are nicio şansă (prada fiind cu siguranţă înaltul).

   - Ce satisfacţii ţi-a adus zborul în viaţă ? Cum te-a ajutat în viaţa personală, de zi cu zi?

   - Fiecare meserie pe care o practici îşi pune, fără să vrei, amprenta asupra comportamentului tău. Toate automatismele de acolo, le aduci în viaţa de zi cu zi sub forma îndemânării. Mai mult, viaţa de pilot cere un program riguros, sever chiar, pe care dacă eşti iscusit îl împleteşti şi-n viaţa personală bine. Am fost mereu un om punctual şi onest. Nu mi-au plăcut jumătăţile de măsură. Nu ! Corectitudinea şi cinstea au fost valori morale sub lumina cărora am acţionat mereu. Recunosc că zborul mi-a format un caracter solid, m-a format ca OM.

   - Vorbeşte-mi despre cel mai frumos moment al carierei de aviator şi cum te-a marcat ?

  - A fost momentul brevetării ca pilot. Mi-amintesc că în august 1980, Vasile Plecşa, un mare elicopterist, a venit la Bobocu, fiind inspector de zbor pe vremea aceea. În ziua când am primit brevetul de zbor, ţin minte că ne-am urcat în elicopter trei persoane : Vasile Pleşca, eu şi maistrul militar, Plăiaşu. Plăiaşu am aflat că a murit într-un accident de elicopter acum vreo doi ani de zile, Dumnezeu să-l odihnească în pace ! Şi... ca să-mi continui ideea,  după ce am decolat, mi-am executat misiunea ordonată cu succes. Spre uimirea mea,  Vasile Pleşca s-a dat jos în acelaşi timp cu mine din elicopter, mi-a dat mâna, m-a îmbrăţişat şi mi-a zis pe un ton hotărât: - De azi eşti pilot de aviaţie ! 

  Acesta pot spune că a fost cel mai frumos moment al carierei mele, când am căpătat încredere în propriile forţe şi când s-a împlinit cu adevărat visul meu. E primul poem al vieţii de pilot, pe care adeseori  îl  recit  în momentele mele de meditaţie.

Sterian Vicol

LEBĂDA BOLNAVĂ, lui Fănuş Neagu

Vinu-i lebada bolnavă
trecută prin geamuri de mănăstiri,
cu spinul cel subtire
înmugurindu-i aripa.
numele celui risipitor.
a începutului de ziuă,
luminând şi piatra, şi grâul tăiat,
şi gura arcuită tacere.
al cântecului inimii mele adăugându-l !...
smulge spinul stelei ca pe un pumnal
din pânza albă a femeii visând...

Socrate

Știu că nu știu nimic, și nici măcar asta nu știu.


Cunoaște-te pe tine însuți. 


Invidia este ulcerul sufletului.


Există doar un lucru bun, știința, și doar unul rău, neștiința.


Cine vrea să miște lumea trebuie mai întâi să se miște el însuși.


Știu că nu știu nimic, dar știu că pot ști mai mult decât știu.


Știu ce e binele, dar săvârșesc adesea răul.


Adevărata înțelepciune înseamnă să-ți recunoști propria ignoranță.

Interviu cu un aviator -partea a VIII-a

  -Ce manevră de zbor ţi-a fost cea mai dragă, o efectuai perfect şi cu care îţi impresionai colegii?

  -Nu aveam una anume! Nu căutam să mă îndrăgostesc de o anume evoluţie, iar între mine şi colegi nu a fost niciodată o întrecere, o concurenţă. Noi ne făceam misiunile şi atât!

  A! În perioada când eram în şcoala militară, mai căutam câteodată să execut cea mai frumoasă aterizare. Sau cea mai frumoasă decolare. Mi-aduc aminte că totdeauna evitam să îmi iau la decolare ca reper, un autobuz în mers. Am avut un coleg, care decola spre est, dar practic ieşea cu avionul spre sud - est deoarece îşi lua ca reper un autobuz care circula între Focşani şi Mândreşti, spre Brăila. Asta ca să înţeleagă cititorul ce înseamnă ca un reper să fie un vehicol în mişcare.  

  - În perioada în care zburai, ţi se spunea de către superiorii tăi că pilotezi bine? Ai născut invidii , respectiv admiraţie, în inimile colegilor?

   - Admiraţie da, invidii nu cred.

   Instructorul niciodată nu-ţi spunea că eşti bun, pentru că ţi-ai fi luat lumea în cap şi cădeai fără să vrei în teribilism, probabil. Sigur, aveam după fiecare cursă aviatică şefi ce întocmeau după zborul de control nişte rapoarte care erau consemnate în carnetul de zbor.

  Mi-aduc aminte că pe atunci existau şi unele controale. Nu m-au mulţumit, pentru că erau subiectivi. Fiindcă dacă cineva nu voia să fii promovat, chiar nu erai. După părerea unui secretar sau altul de partid, care nu precupeţeau să ne facă adesea şicane. Era perioada comunistă, când chiar am avut şi multe satisfacţii. Recunosc că nu-mi aduc aminte cu plăcere de unii secretari de partid, care erau printre altele şi piloţi de recepţie şi control. Ne făceau fel de fel de probleme.

   Iar să fiu superior colegilor, nu am căutat niciodată ! Nici ei nu au avut astfel de ambiţii, din câte îmi amintesc. Noi am căutat să ne perfecţionăm cu toţii la fel. Nu ne-a animat o concurenţă pentru ceva mai mult,  în zbor.

 -  Piloţii, la fiecare zbor, jonglează cu moartea. Ei sunt nu doar stăpânii clipelor sunt chiar şi robii lor, fiind cu fiecare cursă la dispoziţia hazardului. Te-ai temut vreodată că te-ai putea prăbuşi ? Ţi-ai imaginat vreodată cum ar fi dacă nu te-ai mai  întoarce ? Te cuprindeau des astfel de întrebări, şi dacă da, cum le depăşeai?

   - Probabil de fiecare dată aveam un gând ascuns despre aşa ceva. Era riscul meseriei. Glumeam între noi pe această temă. Spuneam : -Măi, care ajunge primul în Rai să rezerve locuri şi pentru ceilalţi!  Sau : - Nu  uitaţi când zburaţi deasupra mănăstirilor aprindeţi o lumânare-două, poate şi-o rugăciune n-ar strica ! Ca să ne menţinem în relaţii cordiale cu Divinitatea ! 

Dante Alighieri

Iubirea mișcă Soarele și celelalte stele.

Când înșeli pe cel ce crede-n tine, / nu pângărești doar dragostea ce-nbie, / ci însuși legământul ce te ține / ca-n lanțuri ferecat de prietenie

Nu există suferință mai mare decât amintirea fericirii trecute, în timp de nenorocire.

William Shakespeare

Să fii ce ești,
Cu fruntea sus să vezi
Doar ce-i frumos și bun!
Să fii din piatră, din granit,
Când cei din jur te-or fi jignit!
Nu-ți pese de țărușul lor!
Ei sunt moșnegi,
Tu fii voinic!
Să fii în suflet un erou!
Să știi să dai, dar să și iei la rândul tău!

Diavolul folosește și scriptura când vrea să-și atingă scopul.

Păcat că nebunilor nu li se îngăduie să spună cu înțelepciune ce au de spus despre nebuniile înțelepților.

Iadul este gol și toți diavolii sunt aici.

Vreau doar să vorbesc despre pumnale, nu să le întrebuințez.

Cumpănește-n gând cuvântul și în faptă gândul.

Nu există moștenire mai prețioasa decât cinstea.

Picătura de... preaplin

     Cu siguranţă ai simţit cel puţin o dată în viaţă cum paharul sufletului s-a încărcat şi a dat pe dinafară. Poate să fi fost paharul răbdării, iubirii, urii, melancoliei, supărării sau al altor trăiri care se acumulează în sufletul unui om.

    Cel mai des te loveşti însă de paharul răbdării.

   Atunci, când aştepţi să se întâmple ceva, să primeşti un indiciu iar acesta întârzie să apară. Momentul în care din sufletul tău curge ultima picătură de răbdare, aceea care nu mai încape în umilul vas şi dă pe dinafară, aceea care răstoarnă însăşi paharul plin, cu greutatea sa.

   Îţi aminteşti atât de bine clipa în care persoana iubită ţi-a promis că te sună, zilele trecute, însă... a uitat, iar tu ai aşteptat în fiecare minut apelul său. Cum secundele se scurgeau  atât de greu când aşteptai! Gândurile te frământau pe toate părţile şi nimic... Hm! Poate că te-a uitat îţi spuneai, sau poate nu te mai iubeşte, sau... existau o infinitate de motive pentru care telefonul nu suna, dar nu, nerăbdarea creştea în tine cu fiecare clipă şi-ţi împleticea bătăile inimii într-un du-te vino din ce în ce mai intens. Raţiunea aproape că nu mai funcţiona, nu găseai nici un motiv întemeiat pentru a nu-şi respecta promisiunea!

Confucius

 A studia și a nu gândi este o risipă. A gândi și a nu studia este periculos.

Când vorbești mult, aproape întotdeauna spui și ce n-ar trebui spus.

Cuvintele sunt vocea inimii. 

Fiecare lucru are frumusețea lui, dar nu oricine o vede.

Ignoranța este noaptea minții, dar o noapte fără lună și stele.

Modestia este fundația solidă a tuturor virtuților.

Natura ne aseamănă. Educația ne deosebește.

Nu contează cât de încet mergi, atâta vreme cât nu te oprești.

Nu trebuie să fii trist că n-ai fost remarcat. Fii trist că n-ai făcut nimic remarcabil.

Oamenii se aseamănă în natura lor; obiceiurile îi diferențiază.

Păstrează credința și sinceritatea ca principii primordiale.

Proștii se plâng că nu sunt cunoscuți de suficient de mulți oameni. Înțelepții se plâng că nu cunosc suficient de mult oamenii.

Raiul înseamnă să fii una cu Dumnezeu.

Tăcerea este prietenul adevărat care nu te trădează niciodată.

Alexandru Paleologu

Farmecul existenței este că nu te poți baza pe nimic. Totuși, cele mai importante lucruri în viața asta sunt, cred eu : iubirea, memoria și umorul. Dacă te naști cu ele e foarte bine; dacă nu, se pot învăța, gândindu-te foarte mult la ele, reprezentându-le în diverse circumstanțe.

Ceea ce salvează cele mai proaste și ingrate împrejurări, ceea ce este esențial, este totuși iubirea. Iată concluzia, după o viață de om: nimic nu contează în afara iubirii care este din Dumnezeu și este Dumnezeu.

Prostia este eternă și invincibilă; e o hidră cu nenumărate capete care cresc la loc de câte ori le tai, de aceea trebuiesc tăiate mereu cu acizii inteligenței, pentru a o ține în șah; e tot ce se poate face contra ei.

Panait Istrati

Este îngrozitor să n-ai un prieten căruia să-i spui cât ești de fericit sau de trist.

Fericiți cei a căror inimă cunoaște pasiunea prieteniei. Numai ea știe să ne facă singurătatea mai puțin ucigătoare și viața suportabilă.

Costache Ioanid

De ce nu vii? 

"De ce nu vii de pe cărări străine 
să-Mi cazi la piept ca un copil iertat? 
Eu n-am fugit, când numai pentru tine, 
ca Isaac am fost pe rug urcat. 

Magda Isanos

Sărută-mă 

Sărută-mi ochii grei de-atâta plâns,
Doar sărutarea ta ar fi în stare
Să stingă focul rău ce i-a cuprins,
Să-i umple de iubire şi de soare.

Petre Ţuţea

Libertatea omului e partea divină din el.

Umanitatea o iubești lesne. Pe om mai greu.

Omul a depășit condiția de animal abia atunci când în el a apărut ideea nemuririi, care nu trebuie confundată nici cu permanența speciei, nici cu concepția estetică a gloriei.

Când mă gândesc la suferințele bătrâneții, îmi dau seama că în natura asta oarbă cel mai mare geniu este geniul morții. Faptul că murim, de cele mai multe ori la timp, este un semn al dragostei lui Dumnezeu pentru noi.

... suferința rămâne totuși cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu.

Fără credință, fără Dumnezeu, omul devine un animal rațional care vine de nicăieri și merge spre nicăieri.

Dacă omul nu e favorizat de divinitate, nu știe nimic. Dacă e un simplu căutător al adevărului. . . caută neaflând, și știe neștiind.

Iisus Hristos este eternitatea care punctează istoria.

Inteligența, oricât de mare, nu e suficientă pentru a te curăța de prejudecăți. Cu cât inteligența e mai mare, cu atât prejudecata e mai voinică, fiindcă ai aparat s-o justifici.

În fața lui Dumnezeu geniul este văr primar cu idiotul.

Un sfânt poate fi și analfabet, dar e superior unui geniu, fiindcă ideea de sfințenie e legată de ideea de minune. Un sfânt poate face o minune. Geniul, face isprăvi nu minuni. Lumea, acum, e ancorată în cultul genialității ca slăvire a progresului în afară. Atât. Or, cu cât suntem mai avansați, mecanic și material, cu atât suntem mai departe de esența reală a lumii, de sfințenie.

Emil Cioran

Este imposibil ca dintr-o mare negație să nu izbucnească o mare afirmație.

Toate neputințele se reduc la una: acee de a iubi, aceea de a evada din propria tristețe.

Fără iluzie, nu există nimic. E straniu să afli taina realității în irealitate.

Oamenii se împart în două categorii: cei care caută sensul vieții fără să-l găsească și cei care l-au găsit fără să-l caute.

Numai suferința schimbă pe om. Toate celelalte experiențe și fenomene nu reușesc să modifice esențial temperamentul cuiva sau să-i adâncească anumite dispoziții pînă la a-l transforma integral.

Plictiseala o cunosc doar oamenii care n-au un conținut lăuntric mai adânc și care nu se pot menține vii decît prin stimulente exterioare. Toate nulitățile caută varietatea lumii din afară, fiindcă superficialitatea nu este altceva decăt realizarea prin obiecte.

Trebuie să învățăm a muri mai rar.

,, Putem noi ca oameni să citim gândurile?”

  Sâmbătă, 12 mai 2012,  la Târgul Nepoţi pentru bunici, desfăşurat la Brăila, m-am oprit la standul Colegiului Naţional Ghe. Munteanu Murgoci unde, mi-a atras atenţia, elevul Florin Bardaş, care şi-a etalat talentul de ,,a citi, influenţa şi ghici viitorul”.

  Recunosc că iniţial am fost sceptică, privind calităţile tânărului de a citi gândurile oamenilor, însă, după ce m-am lăsat supusă experimentului său... mi-am schimbat opţiunea faţă de astfel de calcule...astrale.

 Oare, de unde să ştie tânărul că numărul la care mă gândisem era ziua de naştere a fetiţei mele, iar numele pe care l-am vizualizat mental era al soţului? Hm! Chiar dacă la final mi-a mărturisit că el mi-ar fi sugerat aceste gânduri... parcă tot nu-mi vine să cred că le-a ghicit.

George Coşbuc

Duşmancele 

Las' ochii, mamă, las' să plângă!
Tu-n leagăn tot cu mâna stângă
Mi-ai dat să sug de-aceea sunt
Nătângă!
Dar n-am pus doară jurământ,
Să merg neplânsă în mormânt!


Nu plâng că mi-e de Leana teamă;
De ciudă plâng eu numai, mamă.
Cuvintele ei nu le ieu
În samă,
Dar mi-e ruşine şi mi-e greu,
Că scoală satu-n capul meu.


Ea duce sfat din casă-n casă
Că n-am broboade de mătasă,
N-am şorţ cu flori - şi dacă n-am
Ce-i pasă?

Interviu cu un aviator - partea a VII-a

   -Cea mai mare realizare ce ţi-ai înscris-o în palmaresul meseriei de  aviator, care a fost ?

  - Au fost mai multe! Şi nu au fost remunerate cu decoraţii, diplome sau orice distincţie la care faci acum referire. Au fost realizările profesionale din care eu am căpătat experienţă şi sunt nepreţuite. Ele sunt imprimate în degetele mele dibace, în memoria mea distributivă de care trebuia să fac uz atunci când pilotam.

  Şi da... când privesc spre realizările mele simt că aurul strâns în icoane de sfinţi şi-a scuturat colbul peste cele 13 litere ale numelui meu... şi astfel am câştigat pe drept un loc onorabil în tabloul vieţii... iar pe chip mi s-a întipărit expresia unei fericiri gustate din plin. Acestea le consider eu realizări demne de a-mi încărca palmaresul sufletesc.

  - Dar cea mai neplăcută ? Care a fost nereuşita care ţi-a încărcat ochii de lacrimi în aşa fel încât ai simţit că-ţi fuge pământul de sub picioare ? Te-au marcat în timp astfel de momente?

   - Fiecare om care munceşte are experienţe frumoase, dar trece inevitabil şi prin momente de nereuşită. Aşa că, nici eu nu am fost ocolit de ele. Doar cine nu încearcă nu greşeşte! În fond eşecurile nu există. Ele sunt încercări care s-au soldat cu un altfel de rezultat decât cel scontat. Aminteşte-ţi ce-a spus Edison atunci când, după multe încercări, a inventat becul. Încercările anterioare  descoperirii însemnau muncă, pasiune, acţiune. Dar care, fără o pregătire iniţială, nu aveau vreun rezultat. De aceea le-a privit precum încercări, nicidecum nereuşite.

Ana Blandiana

Poate că mă visează cineva 

Poate că mă visează cineva -
De aceea gesturile
Îmi sunt atât de moi
Şi de neterminate,
Cu scopul uitat
La jumătatea mişcării,
Grotesc,
De aceea contururile mi se şterg
Secundă cu secundă
Şi faptele mi se topesc...
Şi poate cel ce mă visează
E smuls din când în când
Din somn,

Ion Minulescu

Romanţă fără muzică 


Că ne iubim - şi-o ştie lumea toată -
E-adevărat ;
Dar cât ne vom iubi
Nici noi nu ştim,
Nici lumea nu va şti...
Şi nu va şti-o, poate, niciodată...

George Coşbuc

El-Zorab 

La paşa vine un arab,
Cu ochii stinşi, cu graiul slab.
- "Sunt, paşă, neam de beduin,
Şi de la Bab-el-Manteb vin
Să vând pe El-Zorab.

Arabii toţi răsar din cort,
Să-mi vadă roibul, când îl port
Şi-l joc în frâu şi-l las în trap!
Mi-e drag ca ochii mei din cap
Şi nu l-aş da nici mort.

Tudor Arghezi

De-abia plecaseşi 
De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Nepoţi pentru bunici

 

O pagină demnă de raftul de sus al inimii fiecăruia dintre noi

    Acţiunea ,,Nepoţi pentru bunici” s-a desfăşurat astăzi, 12 mai 2012, începând cu orele 15.00, la Brăila şi a fost organizată de către Primăria Municipiului şi Consiliul Judeţean local. Fondurile care s-au strâns cu ocazia acestei manifestări vor fi donate aşezămintelor pentru vârstnici.

   Dincolo de măiestria  mâinilor dibace, peste zecile de obiecte scoase la vânzare astăzi de către şcolari, preşcolari şi cadrele lor îndrumătoare, a plutit aroma gândurilor de iubire desenată cu multă emoţie.  De la jucării dăruite în scopuri nobile, la poveşti despletite din sufletele celor iubitori de frumos, standurile de obiecte deschise astăzi, pe platoul din faţa Palatului Administrativ a Instituţiei Prefecturii Brăila, au făcut deliciul vizitatorilor care au venit cu mic, cu mare, să participe la evenimentul ,,Nepoţi pentru bunici”, în calitate de cumpărători şi ... spectatori.

Maica Tereza , citate despre iubire, partea a- II-a

Faptele bune sunt verigile care formează lanţul iubirii...

     Trebuie să existe un motiv pentru care oamenii bogaţi trăiesc bine. Trebuie că au muncit pentru asta. Mă supăr doar atunci când văd risipa. Când văd oameni aruncând lucruri pe care noi le-am putea folosi.

 Haideţi să ne întâmpinăm mereu unul pe altul cu zâmbete, pentru că zâmbetele sunt începutul iubirii.

 Cuvintele care nu duc mai departe lumina lui Christos, îngroaşă întunericul.

 Nu putem şti niciodată tot binele pe care îl poate face un zâmbet.

 Miracolul nu e că noi facem toate astea, ci faptul că suntem fericiţi făcând-o.

 Nu asteptaţi lideri. Faceţi ce e de făcut singuri, fiecare în parte.

 Dumnezeu nu-ţi cere să reuşeşti, El vrea doar să încerci din tot sufletul.

 Trec o singură dată prin viaţă. Tocmai de aceea orice lucru bun pe care îl pot face sau orice gest de caritate pe care îl pot face pentru cineva, trebuie să îl fac acum … pentru că nu voi mai trece din nou pe aici.

 Noi, cei care nu vrem, conduşi de cei care nu ştiu, facem imposibilul pentru nerecunoscători. Am facut atât de multe, pentru atât timp, primind atât de puţin în schimb, încât suntem calificaţi acum să facem totul din nimic.

 Încerc să dau săracilor în schimbul iubirii ceea ce bogaţii ar cumpara contra unei sume de bani. Nu, nu aş atinge un lepros pentru o mie de lire sterline, dar l-aş vindeca pentru dragostea Lui Dumnezeu.

Cornelia, 12 mai 2012

Ioan Cerghit

"A învăţa pe copil nu înseamnă să-i dăm adevărul nostru, ci să-i dezvoltăm propria gândire,

Maica Tereza - I -

Citate despre iubire:

Să fii nedorit, neiubit, neîngrijit, uitat de toată lumea, cred că e o foame mai mare, o sărăcie mai mare decat a celora care nu au ce sa mănânce.

Nu măreţia gesturilor noastre contează, ci cantitatea de dragoste cu care le-am facut.

Dacă judeci oamenii, când mai ai timp să-i iubeşti?

 De fiecare dată când zâmbeşti cuiva, este un gest de dragoste, un dar către acea persoană, un lucru frumos.

 Am descoperit paradoxul că, dacă iubeşti până când doare, acolo nu există durere, ci şi mai multă dragoste.

 Dacă nu avem pace, e pentru că am uitat că aparţinem unul altuia.

 Dacă vrem ca un mesaj de dragoste să fie auzit, el trebuie sa fie trimis. Pentru a ţine o candelă aprinsă, trebuie să turnam ulei în ea.

 Iisus a spus să ne iubim unii pe alţii. El nu a spus să iubim toata lumea.

 Voiciunea e o plasă a dragostei în care poţi prinde suflete.

 Foamea de dragoste este mult mai greu hranită decat foamea de pâine.

 Dragostea începe prin grija pe care le-o acordăm celor de aproape, celor de acasă.

 Iubirea este un fruct care se coace în orice anotimp şi oricine poate ajunge la el.

Parabolă despre iubire...

                                          Iubirea care dăruieşte ...

   Se spune că a existat odată un arbore bătrân şi maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. 

Când înflorea, fluturi de toate formele şi culorile veneau de pretutindeni şi dansau în jurul lui. Când făcea fructe, păsări din ţări îndepărtate veneau să guste din ele. 

Ramurile sale arătau ca nişte braţe vânjoase. Era minunat. 

Un băieţel obişnuia să vină şi să se joace sub el în fiecare zi, iar copacul s-a obişnuit cu el şi a început să-l iubească. Ramurile sale erau foarte înalte, dar el şi le apleca, pentru ca băiatul să le poate atinge pentru a-i mângâia florile şi pentru a-i culege fructele. 

Iubirea este întotdeauna gata să se încline; ego-ul niciodată. Dacă încerci să te apropii de un ego, acesta se va înălţa şi mai mult, devenind atât de rigid încât să nu-l poţi ajunge. 

Ori de câte ori venea copilul, arborele îşi pleca ramurile. Când micuţul îi mângâia florile, bătrânul copac se simţea cuprins de un val incredibil de fericire. 

Iubirea este întotdeauna fericită atunci când poate dărui ceva; egoul nu este fericit decât atunci când poate lua ceva de la altcineva. 

Băiatul a crescut. Uneori, dormea în poala copacului, alteori îi mânca fructele, sau purta o coroană împletită din florile sale. Se simţea atunci de parcă ar fi fost regele pădurii. 

Florile iubirii te fac întotdeauna să te simţi ca un rege, în timp ce ghimpii egoului te fac să te simţi mizerabil.

Interviu cu un aviator - partea a VI-a

 - După pornirea motorului, până să te ridici de la sol, ce simţeai?

  - Simţeam mirosul zborului cu fiecare inspiraţie şi expiraţie  ce-mi zvâcnea din trup în ritm alert. Degetele mele lunecau în cascadă peste butoanele din bord simţind impulsul lor năvalnic prin toată mâna dornică de a iniţia un nou zbor spre glorie, spre aventura altor clipe din clepsidra timpului meu. Avionul este precum un cal sălbatic, simte dacă eşti nesigur şi te atenţionează. Îţi cere precizie, iar mişcările tale aceasta trebuie să-i comunice. Şi abia apoi vei trăi senzaţia aceea a dominării, după ce v-aţi sincronizat propriile ceasuri: al tău, al pilotului deci şi al aeronavei. Simţi măreţia zborului în care te lansezi şi-aproape te contopeşti cu plămânii cerului şi respiri la unison cu ei... şi respiri... şi zbori... şi respiri... şi zbori... în sufletul pilotului se unesc lumi, se topesc frontiere...

  - Să zbori este un mare risc. Ţi se părea un joc, cu reguli dure, ce sfida gravitaţia sau decolai mereu cu ideea responsabilităţii în tâmple, iar în gânduri cu traiectoria stabilită dinainte? Aveai vreodată momente în care improvizai, în care lăsai pasărea să zboare după dorinţa inimii tale din acel moment? Ţi-ai permis un astfel de moft ?

  - În timpul zborului nu ai voie să trişezi. Niciodată! Să improvizezi da, atunci când situaţia o impune şi când - Doamne fereşte! - eşti în situaţia de a pierde comenzile aparatului de zbor şi ai datoria  să-ţi salvezi viaţa şi să încerci să readuci la sol aeronava.

  Atunci când eşti în aer, altfel se măsoară secundele vieţii. Aeronava nu admite compromisuri din partea pilotului, totul devine independent de voinţa sa. E... doar mâna destinului cea care conduce în astfel de momente. Şi datorită acestor clipe valoroase, când îţi joci viaţa pe un singur zar, aruncat la capătul orizontului, obţii nişte drepturi speciale, pe care nimeni, niciodată nu ar trebui să ţi le conteste.

  Dacă mi-am permis să zbor după placul inimii? Hm... nu a fost pilot care a rămas singur în aeronavă, mai ales după terminarea şcolii de ofiţeri şi să nu încerce să-şi facă de cap.  Este ca un lucru interzis. Te ispiteşte până cedezi. Am făcut destule prostioare recunosc, care puteau să mă coste chiar viaţa, dar a fost plăcerea de a descoperi pe propria piele ce se întâmplă şi de ce îţi era interzis să faci anumite manevre. Ştii povestea mierii din fagure. Eşti tentat să-ţi înmoi degetele în ea şi uiţi că există posibilitatea să fii înţepat de albine.

Invitaţie la... solidaritate

    Mâine, 12 mai 2012, între orele 15.00 – 19.00, Prefectura Brăila a invitat şcolile din judeţ să organizeze un Târg de obiecte confecţionate de elevii din învăţământul primar brăilean.

   Târgul cu lucrările rezultate din activităţile şcolare se va desfăşura în faţa instituţiei Prefecturii brăilene, de pe Calea Călăraşilor, nr. 3. sub sloganul „Nepoţi pentru bunici”.

   Toate produsele realizate de elevi vor fi vândute în cadrul acestui târg, iar sumele  ce se vor strânge vor fi donate centrelor de bătrâni.

   Aşadar, dacă elevii au reuşit să se implice în acest proiect caritabil, noi, persoanele adulte ar trebui să dăm curs invitaţiei lor şi să îi ajutăm să-şi atingă obiectivul vizat, acela de a dărui o părticică din inima lor celor vârstnici, celor care au nevoie de ajutor, fiindu-le alături şi cumpărându-le produsele pline de originalitate.

Radu Gyr

Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! 


Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru pătule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!


Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Radu Gyr

Întrebare 


Adâncă-i noaptea, orele profunde...
Gemând, spre raftul cărţilor mă-ndrum
şi-ntreb în şoaptă fiece volum:
-Tu eşti? Şi cartea fuge şi se-ascunde.


Plângând, întreb portretul ei acum:
-Tu eşti? Şi nici iubita nu-mi răspunde.
Îmi umplu cupa-n vin să mă scufunde,
întreb: -Tu eşti? Şi cupa piere-n fum.

Arsenie Papacioc...

,, (...) Să preţuim timpul... o clipă poate fi un timp

Despre succes...

,, Succesul este atunci când răzbaţi acolo unde

J.A. Comenius

,, Vorbele fără lucruri sunt coji fără sâmburi, teacă fără sabie,

V. Pavelcu

,,Fiecare om seamănă cu unii şi

Cornelia, mai 2012

Interviu cu un aviator - partea a V-a

    - Atunci când pilotai, te simţeai acasă, în lumea ta? Se spune că  aviatorii lasă o parte din inimă la fiecare zbor pe care-l fac. Pentru tine cum a fost?

  - Aşa este ! Normal niciun zbor nu seamănă cu altul şi rămâne ceva din tine la fiecare. Plus că, cu fiecare zbor, ne risipeam discret parfumul la... uşile norilor pe care le scuturam de vise de fiecare dată. Pentru că... trăiam la maximum cum s-ar zice, în fiecare zi noi, aviatorii, cuceream câte un munte nou, orientaţi fiind de busola sfântă a Destinului. Şi... trebuia să biruim mereu, nu aveam voie să ne oprim, să ne temem, să amânăm un exerciţiu sau să rupem foi zilnice din calendarul Timpului fără să merite desprinderea ! Cred că fiecare pilot şi-a scris propria legendă în culoarul norilor, dar că nu toţi au avut curajul să o aştearnă pe hârtie. Pe mine, de exemplu, Dumnezeu m-a înzestrat şi cu aptitudini pentru scris şi de aceea poate mi-am notat zilnic în propriul jurnal frământările şi victoriile culese de pe traiectul cerului. Şi... DA: simţurile mele vibrau la cote înalte atunci când eram într-o aeronavă. Era lumea mea personală în care trebuia să-mi demonstrez abilităţile! Când era vorba de limita vieţii şi a morţii, de-acolo din văzduh, nu-mi negociam trăirile! Chiar iubeam viaţa de pilot ! Nu era un teatru ieftin cum observ că se joacă în alte domenii. Mie mi-a plăcut mereu să fiu sincer cu mine însumi, să-mi analizez mereu alternativele din portativul vieţii.

Nichita Stănescu

Poezia 
Poezia este ochiul care plânge.
Ea este umărul care plânge,
ochiul umărului care plânge.
Ea este mâna care plânge,
ochiul mâinii care plânge.
Ea este ţapa care plânge,
ochiul călcâiului care plânge.

Nichita Stănescu

Leoaica tânără, iubirea 


Leoaica tânără, iubirea
mi-ai sărit în faţă.
Mă pândise-n încordare mai demult.
Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
m-a muşcat leoaica, azi, de faţă.

Mihai Eminescu

Criticilor mei 
Multe flori sunt, dar puţine
Rod în lume o să poarte,
Toate bat la poarta vieţii,
Dar se scutur multe moarte.

E uşor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Înşirând cuvinte goale
Ce din coadă au să sune.

Dar când inima-ţi frământă
Doruri vii şi patimi multe,
Ş-a lor glasuri a ta minte
Stă pe toate să le-asculte,

Ca şi flori în poarta vieţii
Bat la porţile gândirii,
Toate cer intrare-n lume,
Cer veştmintele vorbirii.

Mihai Eminescu

Poet 
Să torni la rime rele,
Cu dactile în galopuri,
Cu gândiri nemistuite
Să negreşti mai multe topuri;

Şi când vezi vreo femeie
Să te-nchini pân’la pământ
Şi de-a sta ca să-ţi vorbească
Să înghiţi orice cuvânt;

Mihai Eminescu

Odă (în metru antic) 

Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce...
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Neîndurătoare.

Teama

     De câte ori nu ţi-a bătut în fereastră teama? Acea soră vitregă a curajului în umbra căreia stă mereu? Cu paşi nesiguri calci de multe ori cărările vieţii şi laşi temerile să-şi facă cuib în sufletul tău. Teama, acea stare de neîncredere în propriile forţe,  face de multe ori să-ţi alunece din mâini pocalul iluziilor! E acel geamăt surd ce se pierde în infinitul din tine şi care te  doboară de multe ori.

  Greşeşti  dacă ţii teama ferecată în suflet şi o laşi să-ţi conducă viaţa,  să-ţi transforme dorinţele în spumă şi să le spargă de malul lumescului. Când picioarele îţi sunt îngropate în nisipul ei, păşeşti atât greu! Aripile ţi se frâng sub descântecul temerilor. Te aperi de ghearele sale şi fugi, undeva într-o lume a umbrei, cu tălpile sângerând, călcând pe cioburile ascuţite ale durerii, ale neîncrederii în tine .

A dărui...

      Într-o şcoală de la ţară, la ora de religie, un copil l-a întrebat pe preot, care le vorbea despre milă ca despre prima virtute pe care trebuie să o avem neapărat ca să ne mântuim:

- Părinte, dar eu, care sunt sărac şi nu am ce dărui, cum să fac eu milostenie? Dacă aş avea şi eu mai mulţi bani, aş da cu dragă inimă, dar aşa…

- Fiule, nu asta înseamnă milă. Uite, de exemplu, ieri dimineaţă, plecând cu treburi, am văzut-o peste drum pe mama ta, ieşind din curte şi ajutând până acasă o bătrână, ce se ostenea cu o legătură de lemne. Mai târziu, am zărit-o iarăşi îndrumând un călător ce se rătăcise şi, chiar dacă nu l-a putut ospăta, un sfat bun şi o cană cu apă rece s-au găsit şi pentru el.

Încrederea în Dumnezeu

     Un om călătorea pe un drum de ţară, împreună cu soţia sa. Obosiţi de atâta mers şi văzând că îi prinde noaptea pe drum, cei doi călători au vrut să tragă la un han. Dar hangiul, om rău, a refuzat să-i primească, spunându-le că nu mai are camere libere. Nevasta omului s-a arătat nemulţumită.

- Ei, lasă, femeie – a încercat să o liniştească omul – lasă, că ştie Dumnezeu ce e mai bine!

- Măi, omule – zise atunci femeia sa – da’ ce poate fi bine când – uite! – nu avem unde sta peste noapte?!

Paulo Coelho

                          Asta e Viaţa...
     Întotdeauna este bine de ştiut când anume se termină o etapă din viaţă. Dacă insişti a te menţine în ea dincolo de timpul rezonabil, îţi vei pierde bucuria şi simţul a ceea ce se află în afara ei. Închide cicluri, sau capitole, sau uşi. Important este să le poţi închide, şi să laşi în urmă momente ale vieţii; momentele care se încheie.
Ţi-ai terminat munca?
Ţi s-a încheiat o relaţie?
Nu mai locuieşti în acea casă?
Trebuie să pleci într-o călătorie?...
Poţi petrece mult timp din prezentul tău, scufundându-te în “de ce” - uri, în a revedea caseta şi a încerca să înţelegi cum, şi pentru ce motiv se întâmplară cutare şi cutare lucruri.
Dar te vei consuma degeaba şi la nesfârşit, căci în viaţă, tu, eu, fiii, fraţii tăi, prietenii, noi toţi, ne îndreptăm inevitabil către a închide capitole, către a da pagina, a termina etape sau momente din viaţă, şi de a merge înainte.

Interviu cu un aviator- partea a IV-a

   - Ai ascuns multe clipe în rama icoanelor  cu aviatori până ai învăţat descântecul manşei aparatului de zbor ?

  - Cu siguranţă, multe. M-am învelit cu mult exerciţiu aviatic datorită unor oameni minunaţi care m-au instruit. Dintre aceştia aş aminti cu plăcere profesionişti ce pot fi consideraţi deschizători de drum pentru mulţi tineri şi care ne-au ajutat să descoperim calităţi nedescifrate chiar de noi înşine. Oameni ce au reuşit să scuture clopoţeii curajului la poarta visurilor noastre şi ne-au întins braţele să zburăm. Au răscolit cu dibăcie aurul din sufletele noastre şi l-au trecut prin propriul foc până ne-au dat forma potrivită. Chiar dacă mă repet, aceşti oameni sunt : locotenent major Ioan Văetuş, primul meu instructor de zbor ; căpitanul Florin Labău, instructorul meu de la elicoptere. Îmi aduc aminte de răposaţii Victor Huci şi Mircea Toader, amândoi morţi în urma prăbuşirii aceluiaşi avion. Îmi amintesc cu recunoştinţă de Virgil Paliştan, de colonelul Ştefan Nicolae - primul meu comandant de escadrilă brăilean, de  ale cărui rădăcini brăilene am aflat după vreo 30 de ani de la momentul cunoştinţei noastre. Maiorul Dragomir Alexandru, brăilean - care chiar dacă era un dur în profesie -  mi-a lăsat o impresie deosebită, deoarece a fost unul dintre piloţii cu mare experienţă de zbor, având mii de ore de pilotaj efectuate în aviaţia sanitară, unde activase anterior venirii lui în Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie.

 Sunt câteva nume care mi-au venit acum în gând, însă au fost şi alţii. Ţin să precizez şi faptul că am avut o relaţie prietenească, nu neapărat de şef – subordonat cu majoritatea piloţilor ofiţeri. Cât am activat în aviaţie, nu a existat o relaţie de tipul acesta de superior versus subaltern, ci am avut o relaţie de amiciţie între noi.  Era şi firesc, pentru că, fiind în aceeaşi cabină, eram precum fraţii, împreună la dispoziţia hazardului.

Inima perfectă

   Se  povesteşte că într-o zi, un tânăr s-a oprit în centrul unui mare oraş şi a început să le spună trecătorilor că are cea mai frumoasă inimă din lume. Nu după mult timp, în jurul lui s-au strâns o mulţime de oameni care îi admirau inima: era într- adevăr perfectă! Toţi au căzut de acord că era cea mai frumoasă inimă pe care au văzut-o vreodată…
   Tânărul era foarte mândru de inima lui şi nu contenea să se laude singur cu ea. Deodată, de mulţime s-a apropiat un bătrânel. Cu glas liniştit, el a rostit ca pentru sine:
- Şi totuşi, perfecţiunea inimii lui nu se compară cu frumuseţea inimii mele!
Oamenii au început să-şi întoarcă privirile spre inima bătrânelului. Până şi tânărul a fost curios să vadă inima ce îndrăznea să se compare cu inima lui. Era o inimă puternică, ale cărei bătăi ritmate se auzeau până departe. Dar era plină de cicatrice, şi erau locuri unde bucăţi din ea fuseseră înlocuite cu altele care nu se potriveau chiar întru totul, liniile de unire dintre bucăţile străine şi inima bătrânului fiind sinuoase, chiar colţuroase pe alocuri. Ba, mai mult, din loc în loc lipseau bucăţi întregi, lăsând să se vadă răni larg deschise, încă sângerânde.