Interviu cu un aviator- partea a XIII-a

- Familia, celălalt pol din viaţa ta, probabil că a fost cea care te-a menţinut mereu în linia întâi. De aceea, te rog, să-mi vorbeşti şi despre ea !

  - Ţi-am zis mai devreme că soţia  m-a susţinut şi încurajat pe parcursul carierei mele. Dar până la încurajarea ei mi-au fost alături mama şi bunicul din partea ei.

  Am fost menţinut mereu în linia întâi de cele două fiice ale mele şi în ultimul timp şi de către Lucas, nepotul meu, pe care îl ador deoarece a dat nenumărate valenţe vieţii mele din ultimii ani. Altfel privesc lumea din jurul meu cred ; încerc să înţeleg divergenţele de opinie dintre tineri şi persoanele ajunse la vârsta a treia.  Observi că şi mie mi-a nins timpul în păr şi îmi place să cred că în cel mai frumos mod cu putinţă. Nu mă consider un mare înţelept, însă am acumulat o experienţă de viaţă, de trăiri intense pe care unii oameni nu le pot simţi toată existenţa lor.

    Familia a fost pentru mine ploaia de vară ce m-a spălat de nisipul strâns în cutele degetelor ostenite uneori de tot cenuşiul cules din locurile unde mergeam să adun informaţii. A fost mătasea aceea moale, a primei zile de primăvară cu care ne place să ne învelim după o iarnă lungă, gura de oxigen proaspăt, după o zi poate plină de stres de la serviciu...

  Soţia mea a fost umărul peste care-mi despleteam of-ul sufletului, iar fiicele mele au fost cei doi trandafiri albi, ale căror petale aruncau bobiţe de rouă în săruturi inocente pe obrajii mei, palizi câteodată. În lumina familiei mele m-am redescoperit mereu, am devenit victorios la sânul ei întâi şi-apoi la cel al lumii. Aş continua la nesfârşit cu semnificaţia Raiului meu familial... dar, devin mult prea sentimental şi - cum una din trăsăturile dominante ale zodiei mele- Rac-ul este sensibilitatea, n-aş vrea să mă dezbrac de vălul ei înaintea cititorilor, mai mult decât ar trebui.

     Dacă eu am reuşit să deschid poarta aerului timp de 16  ani cu multă măiestrie, soţia mea, Gina, a ştiut să-mi folosească mereu cheia sufletului, a cărei uşă a deschis-o întotdeauna cu uşurinţă. Mi-a înflorit acolo veşnicia, prin dăruirea celor două fiice, Lavinia şi Raluca, aşa cum spuneam mai sus, ramurile prin care mă înalţ la cer în fiecare zi.  A suflat cu lumina dragostei şi răbdării în candela căsniciei noastre menţinând-o aprinsă mereu.

   Să nu crezi că a avut o viaţă uşoară alături de mine ! Să ştii că bărbatul vieţii tale, omul prin care îţi respiră jumătatea inimii  este expus riscului, atunci când punea piciorul în carlinga avionului, nu este tocmai plăcut. Adeseori o tachinam şi-i spuneam că doar emoţiile mele au modelat-o interior atât de frumos, au făcut-o puternică şi i-au zguduit imaginaţia în cel mai special mod, i-au scos mereu gândurile din ţesătura lor strâmtă şi le-au dat posibilitatea să zburde. Treci la următoarea întrebare, că deja mi-ai smuls o lacrimă din colţul ochiului !

Mihai Eminescu

Te duci

Te duci şi ani de suferinţă
N-or să te vază ochi-mi trişti,
Înamoraţi de-a ta fiinţă,
De cum zâmbeşti, de cum te mişti.

Şi nu e blând ca o poveste
Amorul meu cel dureros,
Un demon sufletul tău este
Cu chip de marmură frumos.

Mihai Eminescu

Adio

De-acuma nu te-oi mai vedea,
Rămâi, rămâi, cu bine!
Mă voi feri în calea mea
De tine.

De astăzi dar tu fă ce vrei,
De astăzi nu-mi mai pasă
Că cea mai dulce-ntre femei
Mă lasă.

Căci nu mai am de obicei
Ca-n zilele acele,
Să mă îmbăt şi de scântei
Din stele,

Când degerând atâtea dăţi,
Eu mă uitam prin ramuri
Şi aşteptam să te arăţi
La geamuri.

Interviu cu un aviator - partea a XII-a -

  - Aptitudinile conducerii nu ţi-au lipsit, mai ales că parte din funcţiile deţinute de tine s-au situat în acest sector . Vorbeşte-mi puţin despre ele !

  - Aşa cum ai amintit, majoritatea ocupaţiilor mele au fost de conducere.

  Într-adevăr, am fost redactorul şef al publicaţiilor menţionate mai înainte. Îmi plac funcţiile de conducere, mi se potrivesc ca o mănuşă. Şi, ca să fac o paranteză, un prieten îmi zicea cândva că numărul  1  semnifică cifra conducătorilor în numerologie, iar cum eu sunt născut într-o zi de 10, care prin adunare fadică înseamnă unu, iată că o explicaţie pentru aptitudinile mele au găsit-o alţii înaintea mea.

  Şi ca să rămânem în sfera cifrelor, hai să te uimesc cu o coincidenţă de numere. Codul meu de pilot sub care îmi desfăşuram convorbirile radio în primul an de şcoală a fost 515. Aceste cifre se regăsesc şi-n adresa mea de acasă, eu locuind într-un apartament cu numărul 51 la etajul 5. Observi că prin adunare fadică ne dă 11, adică de două ori cifra  1. Cu alte cuvinte cifra învingătorilor se regăseşte pe parcursul vieţii mele în mai multe momente importante. Nu vreau să fac acum o analiză numerologică, dar am amintit, fiindcă tot s-a adus în discuţie lucrul acesta şi s-au legat cumva de întrebarea ta cu aptitudinea de conducător. Iar cifra destinului meu este tot 11, îmi spunea un prieten care este pasionat de acest domeniu. Şi dacă te-am făcut curioasă, caută într-o carte de numerologie semnificaţia cifrei 11 !

  Din iunie 2005 până în prezent, ocup funcţia de preşedinte la F.U.A.P. Brăila, iar înainte, în perioada decembrie 2004-iunie 2005 am fost director  al federaţiei sus-menţionate (Federaţia Uniunii Asociaţiilor de Proprietari).

  Tot funcţie de conducere am deţinut şi în perioada august 1998 - mai 2004, fiind director şi inspector daune auto la Metropol Brăila.

   Mi-a plăcut să dăltuiesc întotdeauna corăbii puternice din sufletul meu. În care să încapă tot greul celor dragi, în care echipa să-şi înalţe catargul cât mai sus, iar eu în calitate de conducător al vasului să transform braţul fiecăruia în învingător. Am avut mereu o echipă unită, mi-a plăcut să cred că aceasta s-a datorat calităţilor mele manageriale. Iar unda de graţie mi-a plăcut să acopere nu doar condeiele, ci şi calităţile lor de oameni. Am văzut prietenii durabile cum au înflorit sub privirea mea şi asta m-a făcut să mă simt fericit.

  Când lucram în învăţământ, pentru că am fost şi dascăl o perioadă scurtă, îmi plăcea să sculptez din sufletele elevilor mei cele mai frumoase opere, să trezesc în ei vise şi aspiraţii înalte. Îmi plăcea să descopăr şi să scot furtuna dinlăuntrul lor, aşezând liniştea în loc.

   Chiar dacă par lipsit de modestie, recunosc, am fost un redactor şef bun, ce nu s-a dat înapoi dinaintea niciunei furtuni ce poate a lovit în mijlocul colectivului redacţional. Îmi place să cred că liantul dintre colaboratorii mei a fost iscusinţa mea. Iar sigiliul ce-a închis scrisoarea prieteniilor alese a purtat semnătura lui Marian Covache.

 Dar... aptitudinele de conducător nu sunt suficiente pentru a excela în activitatea ce-o desfăşori. Uitasem să-ţi zic că am avut o colaborare scurtă şi cu televiziunea, în calitate de redactor şef la postul Mega Tv. Îţi dai seama că aici nu vinzi decât imaginea, nu este suportul de hârtie de pe tarabă pe care luai banii, ci îi obţii doar din imagine.

  Este foarte greu  să poţi pune în aplicare aptitudinea aceasta de manager ! A unei redacţii de ziar sau a oricărei activităţi pe care o impresariezi !

  În presă nu este ca la croitorie: să-ţi alegi o armată de oameni şi să-i pui la treabă. Aici trebuie să faci o triere extraordinară a omului, a materialului uman. Nu oricine ştie să scrie, de exemplu, tu ai fost una din descoperirile pe care le-am făcut din cei 15  ani de presă şi mă laud cu lucrul acesta. Chiar dacă uneori doar scoicile de pe fundul mării ascund perle unice, îmi place să cred că eu am descoperit vreo patru aici, pe uscat. Printre foşnetul vântului de ţară, printre vuietul prelung al Dunării brăilene. Aşa că... alături de tine au mai fost vreo trei jurnalişti pe care îmi place să cred că i-am modelat cât mai potrivit. V-am dat acea formă de care aveaţi nevoie. Ştii cum se spune ! Aurul străluceşte altfel în mâinile dibace ale unui bijutier, spre deosebire de orice  mână ce îl atinge !

  Cum spuneam, în afară de tine mai sunt încă vreo trei jurnalişti care mi-au dat satisfacţii încă de la începutul colaborării. Rar mai întâlneşti oameni ce ştiu să mânuiască pixul cum aţi făcut-o voi.  Tot la Monitorul de Brăila am lucrat cu jurnalişti consacraţi ( adică aveau ceva vechime în presă) dar al căror produs nu era de-o calitate excepţională. Am avut surpriza neplăcută de a nu putea găsi în cadrul absolvenţilor de jurnalism brăileni, achiziţiile profesionale pe care să le fi învăţat în facultate, aşa cum mă aşteptam eu. Erau oameni care nu aveau abecedarul jurnalismului... deci vorbeam limbi străine când puneam problema pregătirii lor profesionale. Majoritatea jurnaliştilor de azi nu au cunoştinţele necesare exercitării unei astfel de profesii: sunt fie sociologi, psihologi, ingineri, preoţi chiar şi aviatori. Eu, pe lângă faptul că am făcut în tinereţe nişte cursuri de jurnalism, acele tabere U.T.C, m-am perfecţionat prin studiu individual permanent, am fost autodidact.

  Mi-a plăcut partea de ţinută a unui ziar, modul de prezentare al subiectelor, lucru pe care nu l-am întâlnit la tinerii absolvenţi de azi. Care nu ştiu măcar cum se face o aşezare a fotografiilor în pagină, titlurile, mărimea lor, caracterele ce trebuie folosite şi multe altele. În presă nu este de ajuns doar să ştii a scrie ; este nevoie de mult mai mult şi nu orice scriitor de la un ziar poate fi numit jurnalist, din păcate. Se fac greşeli simple, de la cuvinte paronime şi exprimări pleonastice, la multe altele. Un exemplu care mă enervează la culme, ar fi faptul că  există o localitate la noi în judeţ, pe care ar trebui să o ştie tot brăileanul, localitatea Gradiştea, leagănul fănuşian. Este numită de mulţi impropriu, Grădiştea. S-a mai făcut precizarea aceasta şi cu alte ocazii, dar observ că este nevoie să facem mereu educaţie cu anumiţi jurnalişti ai generaţiei de azi.   

Friedrich Nietzsche

Dacă vrei să ajungi sus, folosește picioarele tale. Nu te lăsa purtat, nu te cățăra pe spinarea sau pe capul altora.


Vrednic de cinstire este tot ce pare anevoios.


Când te uiți îndelung într-un abis, abisul se uită și el la tine.


Libertatea înseamnă să fim responsabili pentru noi înșine.


Ceea ce nu ne omoară, ne face mai puternici.


Pentru ființa cea mai puternică, răul nu vine de la cel puternic, ci de la cel slab.

Marcus Tullius Cicero

Filozofia este medicina sufletului.


Norocul este orb.


Istoria este învățătura vieții.


Dușmănia este ura care așteaptă prilej de răzbunare.

Interviu cu un aviator- partea a XI-a

  - Cea mai frumoasă amintire din viaţa de jurnalist care a fost ? Cum s-a descurcat inima unui aviator sub terapia cuvintelor ?Ai da... un regat pentru a retrăi acea amintire azi ?

  - L-aş da, dacă l-aş... avea ! Cea mai frumoasă trăire a fost aceea când am realizat singur împreună cu domnul Constantin Ionescu - câteva numere ale ziarului Libertatea. Am avut atâtea materiale scrise încât directorul ziarului ne-a permis să tipărim câteva numere doar cu semnătura mea. Erau articole deosebite care punctau problemele la zi de atunci ; aproape tot ziarul era semnat într-o perioadă, Marian Covache, cu mici excepţii Constantin Ionescu. Atunci am primit cea mai mare încurajare posibilă pe care ar putea să o aibă un jurnalist. Chiar dacă sună a laudă, am avut cele mai multe semnături în cotidianul Libertatea la timpul cât am activat eu acolo şi - de ce să nu amintesc ? - erau jurnalişti de marcă în vremea aceea, nume precum : Rodica Oană, Virgil Matei, Liliana Mitulescu, oameni consacraţi în scris, nemaivorbind de Constantin Ionescu în prezent un ziarist de marcă al Brăilei. Din păcate şi domnia sa a îmbătrânit şi scrie mai puţin în prezent, scrie totuşi, dar nu la potenţa ce a avut-o  atunci...

  Alte satisfacţii au fost când am readus în prim planul presei brăilene cotidianul Monitorul de Brăila care intrase într-un con de umbră puternic. Când am plecat de la Arcaşul şi m-au chemat cei de la Monitorul de Brăila am reuşit, în doar şase luni de zile, să-l repun la locul ce-l merita pe piaţa presei brăilene. 

   Fiecare om, atunci când găseşte  teren fertil, trebuie să ştie cum să planteze un pom, mai ales în sufletul cuiva. Aşa se naşte statornicia. Mie îmi place să cred că am procedat astfel mereu.

  Şi... poate că  aş da chiar un... regat sufletesc, imaginar, pentru această perioadă, sau măcar  mi-aş stropi trei pahare de vise cu ea, aş lăsa lumina unui răsărit sublim să le traverseze sticla, iar din aroma razelor ce le vor reflecta m-aş stropi atunci când m-ar cuprinde dorul acelor vremuri.

• Biserica cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din satul Şuţeşti

Biserica din localitatea Şuţeşti, ctitorie a familiei Grigore Şuţu

Biserica cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din satul Şuţeşti, construită în 1842, prin strădania logofătului Constantin Grigore Şuţu şi a doamnei Ruxandra.

Biserica din localitatea Şuţeşti păstrează parfumul epocii în care a fost construită, chiar dacă timpul şi-a pus amprenta pe zidurile sale exterioare. Ctitorie a lui Costache Grigore Şuţu, Biserica parohială Sfinţii „Constantin şi Elena“ din  Şuţeşti este una dintre cele mai mari lăcaşe de cult de pe întreg arealul judeţului Brăila. Textul pisaniei, scris în limba română, cu alfabet slavon, are următorul conţinut: „Mare al credinţii logofăt, fiul lui Grigorie Şuţul Costake cu soţia sa Rocsandra prea iubită fiică a lui Dimitrie Vornicul Racoviţă, satul Şuţeşti înfiinţându-l ăst sfînt lăcaş clădit-au spre vecinica a moşi părinţilor lor tot pomenire şi acelor din cei coborîţi în veacul de vecie, la una mie sute opt şi patruzeci doi leatul, îngrijitor aflându-să kir Ioan Radiki“.

Zilele comunei Şuţeşti, ediţia a IV-a, 20-21 mai 2012

Un eveniment consemnat în Cartea de onoare a localităţii Şuţeşti

   Zvon de ceas aniversar ne anunţă că într-o localitate brăileană se desfăşoară Zilele comunei Şuţeşti ( 20-21 mai) eveniment cultural de a cărei organizare s-a  ocupat şi anul acesta Primăria şi Consiliul  localităţii respective.

  La invitaţia unui locuitor al acestei comune,  am participat la evenimentele organizate pe 21 mai 2012 şi, nu mare mi-a fost mirarea, să descopăr ospitalitatea şuţenilor, pe care nu avusesem ocazia să o cunosc. Cu mic cu mare, locuitorii satului, dar şi cei din satele vecine s-au strâns ca să asiste la concertul oferit cu ocazia acestui eveniment deosebit, respectiv Ediţia a IV-a a Zilelor comunei Şuţeşti.

   Cântăreaţa de muzică populară, Tina Militaru ale cărei rădăcini o cheamă mereu pe tărâmul natal, a fost amfitrion al spectacolului, derulat pe scena amplasată pe stadionul din localitate.

Spectatorii au fost vădit impresionaţi de prezenţa scenică a următorilor artişti: Tina Militaru, Ilie Roşu, Ştefania Rareş, Trupa Datina, Aurel Moldoveanu, Taraful comunei Şuţeşti, grupul de dansuri populare din Bărăganu, Grupul Vocal Folcloric al Şcolii Generale Şuţeşti şi alţii.

De aplauze s-a bucurat şi primarul Cristian Codreanu care a adresat un salut călduros tuturor invitaţilor de pe scenă şi a făcut urări de ,,La mulţi ani!” (era şi firesc!) celor care îşi serbau ziua onomastică, Elenelor, Constantinilor şi altor persoane ce poartă nume derivate din acestea, de Sfinţi prăznuiţi la 21 mai din an. Într-adevăr, e în obiceiul românilor să fie sărbătoriţi la zile de sfinţi, iar cu această ocazie cu atât mai mult s-au petrecut aleşii acestor nume de  botez.

  La un moment dat, dincolo de perdeaua nopţii şi-a făcut apariţia Luceafărul de seară, care nu a risipit mulţimea, ci din contră, a încins atmosfera de pe stadion, cetăţenii prezenţi strângându-şi mâinile în vesele hore.

 Au rămas în urmă momente superbe, de care locuitorii şuţeni vor vorbi mult timp de acum înainte, mai ales că momentul artificiilor care au îmbrăcat cerul în sclipiri de foc, preţ de câteva minunte, a fost momentul mult aşteptat de cei prezenţi şi, în special, de tinerii care nu dădeau semne de oboseală.

Abraham Lincoln

Poți să păcălești câțiva oameni tot timpul și toți oamenii o perioadă, dar nu poți să păcălești toți oamenii tot timpul.


Libertatea nu este dreptul de a face ceea ce vrem, ci ceea ce se cuvine.


Un prieten este cineva care are aceeași dușmani ca și tine.


Caracterul este precum un copac, iar reputația precum umbra lui. Umbra este ceea ce credem despre el, dar copacul este cel adevărat.


În definitiv, nu anii din viața ta sunt cei care contează, ci viața din anii tăi.


Adevărul este în principiu cea mai bună soluție împotriva calomniei.

Hipocrate

Sufletul e același în toate ființele vii, deși corpul fiecăruia

Interviu cu un aviator - partea a-X-a

Capitolul al II-lea

Aroma vieţii de jurnalist, printre norii fumului de ţigară…

   Pentru că lumea brăileană, în mijlocul căreia trăieşti, te cunoaşte mai mult datorită celei de-a doua meserii pe care ai practicat-o cu succes - aceea de jurnalist - hai să facem un periplu prin perioada aceasta a vieţii tale.

   -Când ai decis să urmezi calea jurnalismului ? Care a fost momentul declanşator şi cine te-a determinat să-ţi prinzi de degete cătuşele unei meserii atât de creative şi puternice în acelaşi timp? Cuvântul scris sau vorbit este o armă puternică, iar tu ai ales să-l foloseşti chiar în profesie. 

    - Într-adevăr, nu m-am temut să arunc pentru a doua oară zarurile vieţii într-o profesie grea şi frumoasă în acelaşi timp. Este lumea cuvintelor, este biserica în care curg  lacrimile şi a of- urile lumii, dar şi realizările oamenilor talentaţi.  Dar... să încep cu primul pas:

  În februarie 1996 am avut un conflict cu unul dintre comandanţii mei din aviaţie: acesta voia să trec pe postul de navigator al unui echipaj ucrainean care urma să zboare în România. Am refuzat să plec cu acel echipaj, iar ulterior aveam să aflu că au căzut în apropierea Clujului şi că au ars toate cele trei persoane din aeronavă.  În urma acestui refuz, s-a creat un conflict între mine şi comandantul unităţii unde lucram. Încetul cu încetul, datorită divergenţelor de opinie dintre noi, starea de tensiune părea că ia amploare din ce în ce mai mult, de aceea, în astfel de condiţii nu mai aveam plăcere să-mi desfăşor aici activitatea.  Era undeva la şase ani după revoluţie, când fiecare făcea ce voia, cum voia  şi nu era tras la răspundere de nimeni.

   Într-o zi de marţi, 13 februarie, am scris un articol, nu-mi mai amintesc tema, pe care l-am trimis la un ziar local, Libertatea.  Am fost sunat de către directorul ziarului şi informat că materialul va fi publicat, iar domnia sa şi-a exprimat dorinţa de a ne vedea. Desigur, am dat curs invitaţiei, iar în urma întrevederii am consimţit la o colaborare. Îmi plăcea să scriu, îmi descoperisem veleităţi scriitoriceşti în  verile frumoase petrecute în taberele de pregătire U.T.C., când am făcut cunoştinţă pentru prima dată cu scrisul la Scânteia Tineretului.

 Am început o colaborare cu acest cotidian brăilean,  Libertatea, colaborare ce a ţinut din februarie până la 1 iunie 1996, dată în care mi-am luat transferul de la aviaţie, cu mult regret.

  Totuşi, mi-amintesc că nu m-am uitat în urmă şi mi-am început activitatea ca jurnalist, am încercat să mă contopesc cu noul loc de muncă de la Libertatea, cu care încheiasem deja un contract .

   Am promovat foarte repede, chiar este o evoluţie cu care mă laud, de la funcţia de redactor simplu, la redactor de rubrică, redactor principal de rubrică şi şef la departamentul social-economic.

  Pe fondul unor schimbări politice în România, ziarul a fost preluat de cineva cu care nu am împărtăşit aceleaşi viziuni ideologice. Aşa că a trebuit să-mi întrerup activitatea la Libertatea, după o perioadă scurtă de colaborare.

Elena Farago

Căteluşul schiop 


Eu am numai trei picioare,
Şi de-abia mă misc: ţop, ţop,
Râd când mă-ntâlnesc copiii,
Şi mă cheamă "cuţu' schiop".


Fraţii mei ceilalţi se joacă
Cu copiii toţi, dar eu
Nu pot alerga ca danşii,
Că sunt schiop şi cad mereu!

Interviu cu un aviator partea a IX-a

  - Zborul, pentru tine, a fost pasiune, ambiţie, dorinţă în a-ţi demonstra că poţi, sau o parte din fiinţa ta, pulsaţiile acelea de preaplin ce invadează minutul?

  - A fost o dragoste ascunsă câţiva ani, probabil până la adolescenţă şi pe care, de când am descoperit-o o păstrez cu sfinţenie în mine, şi-o voi păstra chiar până în momentul când voi merge să completez Escadrila din Ceruri, probabil.

   Primul impuls este să zic pasiune, dar... cred că iniţial a fost dorinţă, apoi ambiţie, muncă şi perseverenţă iar, în final, s-a transformat în adevărată pasiune.

  Şi da... dacă într-un minut, la o persoană normală pulsul trebuie să fie până la 80 de impulsuri parcă, pentru un aviator tot ce depăşeşte este preaplinul acela de adrenalină, care te menţine în forţă, care te transformă într-un vultur în ghearele căruia prada nu are nicio şansă (prada fiind cu siguranţă înaltul).

   - Ce satisfacţii ţi-a adus zborul în viaţă ? Cum te-a ajutat în viaţa personală, de zi cu zi?

   - Fiecare meserie pe care o practici îşi pune, fără să vrei, amprenta asupra comportamentului tău. Toate automatismele de acolo, le aduci în viaţa de zi cu zi sub forma îndemânării. Mai mult, viaţa de pilot cere un program riguros, sever chiar, pe care dacă eşti iscusit îl împleteşti şi-n viaţa personală bine. Am fost mereu un om punctual şi onest. Nu mi-au plăcut jumătăţile de măsură. Nu ! Corectitudinea şi cinstea au fost valori morale sub lumina cărora am acţionat mereu. Recunosc că zborul mi-a format un caracter solid, m-a format ca OM.

   - Vorbeşte-mi despre cel mai frumos moment al carierei de aviator şi cum te-a marcat ?

  - A fost momentul brevetării ca pilot. Mi-amintesc că în august 1980, Vasile Plecşa, un mare elicopterist, a venit la Bobocu, fiind inspector de zbor pe vremea aceea. În ziua când am primit brevetul de zbor, ţin minte că ne-am urcat în elicopter trei persoane : Vasile Pleşca, eu şi maistrul militar, Plăiaşu. Plăiaşu am aflat că a murit într-un accident de elicopter acum vreo doi ani de zile, Dumnezeu să-l odihnească în pace ! Şi... ca să-mi continui ideea,  după ce am decolat, mi-am executat misiunea ordonată cu succes. Spre uimirea mea,  Vasile Pleşca s-a dat jos în acelaşi timp cu mine din elicopter, mi-a dat mâna, m-a îmbrăţişat şi mi-a zis pe un ton hotărât: - De azi eşti pilot de aviaţie ! 

  Acesta pot spune că a fost cel mai frumos moment al carierei mele, când am căpătat încredere în propriile forţe şi când s-a împlinit cu adevărat visul meu. E primul poem al vieţii de pilot, pe care adeseori  îl  recit  în momentele mele de meditaţie.

Sterian Vicol

LEBĂDA BOLNAVĂ, lui Fănuş Neagu

Vinu-i lebada bolnavă
trecută prin geamuri de mănăstiri,
cu spinul cel subtire
înmugurindu-i aripa.
numele celui risipitor.
a începutului de ziuă,
luminând şi piatra, şi grâul tăiat,
şi gura arcuită tacere.
al cântecului inimii mele adăugându-l !...
smulge spinul stelei ca pe un pumnal
din pânza albă a femeii visând...

Socrate

Știu că nu știu nimic, și nici măcar asta nu știu.


Cunoaște-te pe tine însuți. 


Invidia este ulcerul sufletului.


Există doar un lucru bun, știința, și doar unul rău, neștiința.


Cine vrea să miște lumea trebuie mai întâi să se miște el însuși.


Știu că nu știu nimic, dar știu că pot ști mai mult decât știu.


Știu ce e binele, dar săvârșesc adesea răul.


Adevărata înțelepciune înseamnă să-ți recunoști propria ignoranță.

Interviu cu un aviator -partea a VIII-a

  -Ce manevră de zbor ţi-a fost cea mai dragă, o efectuai perfect şi cu care îţi impresionai colegii?

  -Nu aveam una anume! Nu căutam să mă îndrăgostesc de o anume evoluţie, iar între mine şi colegi nu a fost niciodată o întrecere, o concurenţă. Noi ne făceam misiunile şi atât!

  A! În perioada când eram în şcoala militară, mai căutam câteodată să execut cea mai frumoasă aterizare. Sau cea mai frumoasă decolare. Mi-aduc aminte că totdeauna evitam să îmi iau la decolare ca reper, un autobuz în mers. Am avut un coleg, care decola spre est, dar practic ieşea cu avionul spre sud - est deoarece îşi lua ca reper un autobuz care circula între Focşani şi Mândreşti, spre Brăila. Asta ca să înţeleagă cititorul ce înseamnă ca un reper să fie un vehicol în mişcare.  

  - În perioada în care zburai, ţi se spunea de către superiorii tăi că pilotezi bine? Ai născut invidii , respectiv admiraţie, în inimile colegilor?

   - Admiraţie da, invidii nu cred.

   Instructorul niciodată nu-ţi spunea că eşti bun, pentru că ţi-ai fi luat lumea în cap şi cădeai fără să vrei în teribilism, probabil. Sigur, aveam după fiecare cursă aviatică şefi ce întocmeau după zborul de control nişte rapoarte care erau consemnate în carnetul de zbor.

  Mi-aduc aminte că pe atunci existau şi unele controale. Nu m-au mulţumit, pentru că erau subiectivi. Fiindcă dacă cineva nu voia să fii promovat, chiar nu erai. După părerea unui secretar sau altul de partid, care nu precupeţeau să ne facă adesea şicane. Era perioada comunistă, când chiar am avut şi multe satisfacţii. Recunosc că nu-mi aduc aminte cu plăcere de unii secretari de partid, care erau printre altele şi piloţi de recepţie şi control. Ne făceau fel de fel de probleme.

   Iar să fiu superior colegilor, nu am căutat niciodată ! Nici ei nu au avut astfel de ambiţii, din câte îmi amintesc. Noi am căutat să ne perfecţionăm cu toţii la fel. Nu ne-a animat o concurenţă pentru ceva mai mult,  în zbor.

 -  Piloţii, la fiecare zbor, jonglează cu moartea. Ei sunt nu doar stăpânii clipelor sunt chiar şi robii lor, fiind cu fiecare cursă la dispoziţia hazardului. Te-ai temut vreodată că te-ai putea prăbuşi ? Ţi-ai imaginat vreodată cum ar fi dacă nu te-ai mai  întoarce ? Te cuprindeau des astfel de întrebări, şi dacă da, cum le depăşeai?

   - Probabil de fiecare dată aveam un gând ascuns despre aşa ceva. Era riscul meseriei. Glumeam între noi pe această temă. Spuneam : -Măi, care ajunge primul în Rai să rezerve locuri şi pentru ceilalţi!  Sau : - Nu  uitaţi când zburaţi deasupra mănăstirilor aprindeţi o lumânare-două, poate şi-o rugăciune n-ar strica ! Ca să ne menţinem în relaţii cordiale cu Divinitatea ! 

Dante Alighieri

Iubirea mișcă Soarele și celelalte stele.

Când înșeli pe cel ce crede-n tine, / nu pângărești doar dragostea ce-nbie, / ci însuși legământul ce te ține / ca-n lanțuri ferecat de prietenie

Nu există suferință mai mare decât amintirea fericirii trecute, în timp de nenorocire.

William Shakespeare

Să fii ce ești,
Cu fruntea sus să vezi
Doar ce-i frumos și bun!
Să fii din piatră, din granit,
Când cei din jur te-or fi jignit!
Nu-ți pese de țărușul lor!
Ei sunt moșnegi,
Tu fii voinic!
Să fii în suflet un erou!
Să știi să dai, dar să și iei la rândul tău!

Diavolul folosește și scriptura când vrea să-și atingă scopul.

Păcat că nebunilor nu li se îngăduie să spună cu înțelepciune ce au de spus despre nebuniile înțelepților.

Iadul este gol și toți diavolii sunt aici.

Vreau doar să vorbesc despre pumnale, nu să le întrebuințez.

Cumpănește-n gând cuvântul și în faptă gândul.

Nu există moștenire mai prețioasa decât cinstea.

Picătura de... preaplin

     Cu siguranţă ai simţit cel puţin o dată în viaţă cum paharul sufletului s-a încărcat şi a dat pe dinafară. Poate să fi fost paharul răbdării, iubirii, urii, melancoliei, supărării sau al altor trăiri care se acumulează în sufletul unui om.

    Cel mai des te loveşti însă de paharul răbdării.

   Atunci, când aştepţi să se întâmple ceva, să primeşti un indiciu iar acesta întârzie să apară. Momentul în care din sufletul tău curge ultima picătură de răbdare, aceea care nu mai încape în umilul vas şi dă pe dinafară, aceea care răstoarnă însăşi paharul plin, cu greutatea sa.

   Îţi aminteşti atât de bine clipa în care persoana iubită ţi-a promis că te sună, zilele trecute, însă... a uitat, iar tu ai aşteptat în fiecare minut apelul său. Cum secundele se scurgeau  atât de greu când aşteptai! Gândurile te frământau pe toate părţile şi nimic... Hm! Poate că te-a uitat îţi spuneai, sau poate nu te mai iubeşte, sau... existau o infinitate de motive pentru care telefonul nu suna, dar nu, nerăbdarea creştea în tine cu fiecare clipă şi-ţi împleticea bătăile inimii într-un du-te vino din ce în ce mai intens. Raţiunea aproape că nu mai funcţiona, nu găseai nici un motiv întemeiat pentru a nu-şi respecta promisiunea!

Confucius

 A studia și a nu gândi este o risipă. A gândi și a nu studia este periculos.

Când vorbești mult, aproape întotdeauna spui și ce n-ar trebui spus.

Cuvintele sunt vocea inimii. 

Fiecare lucru are frumusețea lui, dar nu oricine o vede.

Ignoranța este noaptea minții, dar o noapte fără lună și stele.

Modestia este fundația solidă a tuturor virtuților.

Natura ne aseamănă. Educația ne deosebește.

Nu contează cât de încet mergi, atâta vreme cât nu te oprești.

Nu trebuie să fii trist că n-ai fost remarcat. Fii trist că n-ai făcut nimic remarcabil.

Oamenii se aseamănă în natura lor; obiceiurile îi diferențiază.

Păstrează credința și sinceritatea ca principii primordiale.

Proștii se plâng că nu sunt cunoscuți de suficient de mulți oameni. Înțelepții se plâng că nu cunosc suficient de mult oamenii.

Raiul înseamnă să fii una cu Dumnezeu.

Tăcerea este prietenul adevărat care nu te trădează niciodată.

Alexandru Paleologu

Farmecul existenței este că nu te poți baza pe nimic. Totuși, cele mai importante lucruri în viața asta sunt, cred eu : iubirea, memoria și umorul. Dacă te naști cu ele e foarte bine; dacă nu, se pot învăța, gândindu-te foarte mult la ele, reprezentându-le în diverse circumstanțe.

Ceea ce salvează cele mai proaste și ingrate împrejurări, ceea ce este esențial, este totuși iubirea. Iată concluzia, după o viață de om: nimic nu contează în afara iubirii care este din Dumnezeu și este Dumnezeu.

Prostia este eternă și invincibilă; e o hidră cu nenumărate capete care cresc la loc de câte ori le tai, de aceea trebuiesc tăiate mereu cu acizii inteligenței, pentru a o ține în șah; e tot ce se poate face contra ei.

Panait Istrati

Este îngrozitor să n-ai un prieten căruia să-i spui cât ești de fericit sau de trist.

Fericiți cei a căror inimă cunoaște pasiunea prieteniei. Numai ea știe să ne facă singurătatea mai puțin ucigătoare și viața suportabilă.

Costache Ioanid

De ce nu vii? 

"De ce nu vii de pe cărări străine 
să-Mi cazi la piept ca un copil iertat? 
Eu n-am fugit, când numai pentru tine, 
ca Isaac am fost pe rug urcat. 

Magda Isanos

Sărută-mă 

Sărută-mi ochii grei de-atâta plâns,
Doar sărutarea ta ar fi în stare
Să stingă focul rău ce i-a cuprins,
Să-i umple de iubire şi de soare.

Petre Ţuţea

Libertatea omului e partea divină din el.

Umanitatea o iubești lesne. Pe om mai greu.

Omul a depășit condiția de animal abia atunci când în el a apărut ideea nemuririi, care nu trebuie confundată nici cu permanența speciei, nici cu concepția estetică a gloriei.

Când mă gândesc la suferințele bătrâneții, îmi dau seama că în natura asta oarbă cel mai mare geniu este geniul morții. Faptul că murim, de cele mai multe ori la timp, este un semn al dragostei lui Dumnezeu pentru noi.

... suferința rămâne totuși cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu.

Fără credință, fără Dumnezeu, omul devine un animal rațional care vine de nicăieri și merge spre nicăieri.

Dacă omul nu e favorizat de divinitate, nu știe nimic. Dacă e un simplu căutător al adevărului. . . caută neaflând, și știe neștiind.

Iisus Hristos este eternitatea care punctează istoria.

Inteligența, oricât de mare, nu e suficientă pentru a te curăța de prejudecăți. Cu cât inteligența e mai mare, cu atât prejudecata e mai voinică, fiindcă ai aparat s-o justifici.

În fața lui Dumnezeu geniul este văr primar cu idiotul.

Un sfânt poate fi și analfabet, dar e superior unui geniu, fiindcă ideea de sfințenie e legată de ideea de minune. Un sfânt poate face o minune. Geniul, face isprăvi nu minuni. Lumea, acum, e ancorată în cultul genialității ca slăvire a progresului în afară. Atât. Or, cu cât suntem mai avansați, mecanic și material, cu atât suntem mai departe de esența reală a lumii, de sfințenie.

Emil Cioran

Este imposibil ca dintr-o mare negație să nu izbucnească o mare afirmație.

Toate neputințele se reduc la una: acee de a iubi, aceea de a evada din propria tristețe.

Fără iluzie, nu există nimic. E straniu să afli taina realității în irealitate.

Oamenii se împart în două categorii: cei care caută sensul vieții fără să-l găsească și cei care l-au găsit fără să-l caute.

Numai suferința schimbă pe om. Toate celelalte experiențe și fenomene nu reușesc să modifice esențial temperamentul cuiva sau să-i adâncească anumite dispoziții pînă la a-l transforma integral.

Plictiseala o cunosc doar oamenii care n-au un conținut lăuntric mai adânc și care nu se pot menține vii decît prin stimulente exterioare. Toate nulitățile caută varietatea lumii din afară, fiindcă superficialitatea nu este altceva decăt realizarea prin obiecte.

Trebuie să învățăm a muri mai rar.

,, Putem noi ca oameni să citim gândurile?”

  Sâmbătă, 12 mai 2012,  la Târgul Nepoţi pentru bunici, desfăşurat la Brăila, m-am oprit la standul Colegiului Naţional Ghe. Munteanu Murgoci unde, mi-a atras atenţia, elevul Florin Bardaş, care şi-a etalat talentul de ,,a citi, influenţa şi ghici viitorul”.

  Recunosc că iniţial am fost sceptică, privind calităţile tânărului de a citi gândurile oamenilor, însă, după ce m-am lăsat supusă experimentului său... mi-am schimbat opţiunea faţă de astfel de calcule...astrale.

 Oare, de unde să ştie tânărul că numărul la care mă gândisem era ziua de naştere a fetiţei mele, iar numele pe care l-am vizualizat mental era al soţului? Hm! Chiar dacă la final mi-a mărturisit că el mi-ar fi sugerat aceste gânduri... parcă tot nu-mi vine să cred că le-a ghicit.

George Coşbuc

Duşmancele 

Las' ochii, mamă, las' să plângă!
Tu-n leagăn tot cu mâna stângă
Mi-ai dat să sug de-aceea sunt
Nătângă!
Dar n-am pus doară jurământ,
Să merg neplânsă în mormânt!


Nu plâng că mi-e de Leana teamă;
De ciudă plâng eu numai, mamă.
Cuvintele ei nu le ieu
În samă,
Dar mi-e ruşine şi mi-e greu,
Că scoală satu-n capul meu.


Ea duce sfat din casă-n casă
Că n-am broboade de mătasă,
N-am şorţ cu flori - şi dacă n-am
Ce-i pasă?

Interviu cu un aviator - partea a VII-a

   -Cea mai mare realizare ce ţi-ai înscris-o în palmaresul meseriei de  aviator, care a fost ?

  - Au fost mai multe! Şi nu au fost remunerate cu decoraţii, diplome sau orice distincţie la care faci acum referire. Au fost realizările profesionale din care eu am căpătat experienţă şi sunt nepreţuite. Ele sunt imprimate în degetele mele dibace, în memoria mea distributivă de care trebuia să fac uz atunci când pilotam.

  Şi da... când privesc spre realizările mele simt că aurul strâns în icoane de sfinţi şi-a scuturat colbul peste cele 13 litere ale numelui meu... şi astfel am câştigat pe drept un loc onorabil în tabloul vieţii... iar pe chip mi s-a întipărit expresia unei fericiri gustate din plin. Acestea le consider eu realizări demne de a-mi încărca palmaresul sufletesc.

  - Dar cea mai neplăcută ? Care a fost nereuşita care ţi-a încărcat ochii de lacrimi în aşa fel încât ai simţit că-ţi fuge pământul de sub picioare ? Te-au marcat în timp astfel de momente?

   - Fiecare om care munceşte are experienţe frumoase, dar trece inevitabil şi prin momente de nereuşită. Aşa că, nici eu nu am fost ocolit de ele. Doar cine nu încearcă nu greşeşte! În fond eşecurile nu există. Ele sunt încercări care s-au soldat cu un altfel de rezultat decât cel scontat. Aminteşte-ţi ce-a spus Edison atunci când, după multe încercări, a inventat becul. Încercările anterioare  descoperirii însemnau muncă, pasiune, acţiune. Dar care, fără o pregătire iniţială, nu aveau vreun rezultat. De aceea le-a privit precum încercări, nicidecum nereuşite.

Ana Blandiana

Poate că mă visează cineva 

Poate că mă visează cineva -
De aceea gesturile
Îmi sunt atât de moi
Şi de neterminate,
Cu scopul uitat
La jumătatea mişcării,
Grotesc,
De aceea contururile mi se şterg
Secundă cu secundă
Şi faptele mi se topesc...
Şi poate cel ce mă visează
E smuls din când în când
Din somn,

Ion Minulescu

Romanţă fără muzică 


Că ne iubim - şi-o ştie lumea toată -
E-adevărat ;
Dar cât ne vom iubi
Nici noi nu ştim,
Nici lumea nu va şti...
Şi nu va şti-o, poate, niciodată...

George Coşbuc

El-Zorab 

La paşa vine un arab,
Cu ochii stinşi, cu graiul slab.
- "Sunt, paşă, neam de beduin,
Şi de la Bab-el-Manteb vin
Să vând pe El-Zorab.

Arabii toţi răsar din cort,
Să-mi vadă roibul, când îl port
Şi-l joc în frâu şi-l las în trap!
Mi-e drag ca ochii mei din cap
Şi nu l-aş da nici mort.

Tudor Arghezi

De-abia plecaseşi 
De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Nepoţi pentru bunici

 

O pagină demnă de raftul de sus al inimii fiecăruia dintre noi

    Acţiunea ,,Nepoţi pentru bunici” s-a desfăşurat astăzi, 12 mai 2012, începând cu orele 15.00, la Brăila şi a fost organizată de către Primăria Municipiului şi Consiliul Judeţean local. Fondurile care s-au strâns cu ocazia acestei manifestări vor fi donate aşezămintelor pentru vârstnici.

   Dincolo de măiestria  mâinilor dibace, peste zecile de obiecte scoase la vânzare astăzi de către şcolari, preşcolari şi cadrele lor îndrumătoare, a plutit aroma gândurilor de iubire desenată cu multă emoţie.  De la jucării dăruite în scopuri nobile, la poveşti despletite din sufletele celor iubitori de frumos, standurile de obiecte deschise astăzi, pe platoul din faţa Palatului Administrativ a Instituţiei Prefecturii Brăila, au făcut deliciul vizitatorilor care au venit cu mic, cu mare, să participe la evenimentul ,,Nepoţi pentru bunici”, în calitate de cumpărători şi ... spectatori.

Maica Tereza , citate despre iubire, partea a- II-a

Faptele bune sunt verigile care formează lanţul iubirii...

     Trebuie să existe un motiv pentru care oamenii bogaţi trăiesc bine. Trebuie că au muncit pentru asta. Mă supăr doar atunci când văd risipa. Când văd oameni aruncând lucruri pe care noi le-am putea folosi.

 Haideţi să ne întâmpinăm mereu unul pe altul cu zâmbete, pentru că zâmbetele sunt începutul iubirii.

 Cuvintele care nu duc mai departe lumina lui Christos, îngroaşă întunericul.

 Nu putem şti niciodată tot binele pe care îl poate face un zâmbet.

 Miracolul nu e că noi facem toate astea, ci faptul că suntem fericiţi făcând-o.

 Nu asteptaţi lideri. Faceţi ce e de făcut singuri, fiecare în parte.

 Dumnezeu nu-ţi cere să reuşeşti, El vrea doar să încerci din tot sufletul.

 Trec o singură dată prin viaţă. Tocmai de aceea orice lucru bun pe care îl pot face sau orice gest de caritate pe care îl pot face pentru cineva, trebuie să îl fac acum … pentru că nu voi mai trece din nou pe aici.

 Noi, cei care nu vrem, conduşi de cei care nu ştiu, facem imposibilul pentru nerecunoscători. Am facut atât de multe, pentru atât timp, primind atât de puţin în schimb, încât suntem calificaţi acum să facem totul din nimic.

 Încerc să dau săracilor în schimbul iubirii ceea ce bogaţii ar cumpara contra unei sume de bani. Nu, nu aş atinge un lepros pentru o mie de lire sterline, dar l-aş vindeca pentru dragostea Lui Dumnezeu.

Cornelia, 12 mai 2012

Ioan Cerghit

"A învăţa pe copil nu înseamnă să-i dăm adevărul nostru, ci să-i dezvoltăm propria gândire,