9 Mai, Ziua Europei
Înălțarea Zmeielor
Apa, miracolul vieții- Săptămâna Verde, 24.04.2024
Săptămâna Verde la Școala Gimnazială Movila Miresii, Brăila
Temele principale, în jurul cărora s-au derulat activitățile preșcolarilor și școlarilor movileni în ,,Săptămâna Verde”au fost următoarele: ,,Ziua Pământului”/ ,,Pădurea – plămânul verde al planetei”/ ,,Apa- miracolul vieții!”/ ,,Carnavalul reciclării”/ ,,Patrula Eco în misiune”.
Elevii au vizionat documentare, studii și statistici pentru fiecare temă proiectată, prin intermediul cărora au intrat în contact cu frumusețea și bogația Planetei Pământ, dar au identificat și problemele, respectiv soluțiile potrivite, îmbrățișând astfel oportunitatea de a se putea implica în menținerea unui mediu sănătos.
Săptămâna Verde s-a dovedit a fi un moment propice de educare în spiritul conștientizării și responsabilizării copiilor, astfel încât fiecare să rostească cu convingere ,,Viitorul Planetei stă și-n mâinile mele!”
Ne pregătim pentru Sărbătoarea Paștelui
Săptămâna Verde, ziua a 5-a, 26 aprilie 2024
La drum prin împrejurimi
Emoții din povești
Când vorbești despre cultura
brăileană, este sufcient să rostești numele unei instituții reprezentative din
acest registru, respectiv Biblioteca Județeană Panait Istrati Brăila.
Astăzi,
23.04.2024, Sala de Lectură a
Bibliotecii ne-a găzduit o activitate din cadrul proiectului de parteneriat
educațional, ,,Cartea, prietena mea”, proiect înscris în CAEJ 2024, poziția 61, editia I, a cărui
coordonator este Grădinița cu PP nr. 56 ,,Negruț” Brăila.
Și chiar dacă, din motive obiective, partenerii noștri nu ne-au
putut fi alături astăzi, emoțiile din povești ne-au dat aripi, datorită
scriitoarei Cornelia Vîju, care ne-a citit o poveste minunată despre alegerile
înțelepte ale vieții și despre prietenie.
Mulțumim gazdelor pentru susținere!
Parcul Zoo Brăila, 23.04.2024
Și
pentru că Săptămâna Verde este dedicată activităților petrecute în natură, o
altă vizită care ne-a încărcat de energie și cunoștințe noi, care vin în completarea
experiențelor noastre de învățare, a fost cea de la Parcul Zoo Brăila.
Natura și misterele ei
Astăzi, în a
doua zi a ,,Săptămânii Verzi”, noi,
elevii claselor I și a III-a, am făcut un tur al orașului nostru, Brăila.
Primul
popas a fost la ,,Secţia de
Ştiinţe ale Naturii” din cadrul Muzeului Brăilei „CAROL I“.
Am văzut, am
aflat, am învățat lucruri fascinante despre flora și fauna brăileană.
Săptămâna Verde, Ziua 2- Salina Aether
Săptămâna Verde, Ziua 1
Atelier cu părinții - Daruri pentru mămici
Metode activ-participative - Hoţul după Tudor Arghezi
Metode activ-participative - Legenda ghiocelului, după o poveste populară- album foto
Ziua Naţională a Lecturii - 15 februarie 2024
Ziua Internațională a Cititului Împreună- ZICI 2024, clasa a III-a
Mica Unire - 24 Ianuarie 2024
Ziua Culturii Naţionale 2024
Tradiții de Sărbători - Capra, Plugușorul, Sorcova
Vremea e de colindat!
Crăciun 2023 - Serbarea clasei a III-a
Centrul de agrement Movila Miresii - inaugurare
Vremea colindelor!
Activitățile lunii decembrie...
În murmur de colind...
Emoții de decembrie
Pentru
a marca un an memorabil pentru fiecare elev cuminte al şcolii movilene,
voluntarii Societății de Cruce Roșie Filiala Brăila coordonați de doamna Florica
Focșa, s-au deghizat în mesagerii Moșului darnic care vine la începutul lunii
decembrie să ofere cadouri.
Prezent
ca de fiecare dată în mijlocul copiilor, domnul primar Dumitru Panțuru s-a
alăturat ieri, 06.12.2023, acestei minunate activități, pășind cu bucurie dincolo
de granița copilăriei, depănând totodată alături de micuți povestea plină de
magie a lui Moș Nicolae.
Activităţi dedicate ZILEI NAŢIONALE A ROMÂNIEI- 1 DECEMBRIE 2023
Școala Altfel, vineri, 10.11.2023
Săptămâna Educației Globale 2023
Săptămâna
Educației Globale este un eveniment extrem de captivant și vizează activități
care abordează Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, cu accent pe promovarea
păcii și protejării planetei.
Elevii
şi preşcolarii Școlii Gimnaziale Movila Miresii, în această săptămână, au
desfășurat activități specifice care au avut ca scop creșterea gradului de
conștientizare cu privire la menținerea păcii, respectului, egalității, acceptării
și conviețuirii în armonie cu semenii.
Oaspete în această perioadă ne-a fost doamna
profesor, Marinela Căldăruș, prof. de desen la Art Classes Group din Marea
Britanie, care le-a propus micuților elevi movileni un proiect de artă, având
ca temă ,,Porumbelul- simbolul păcii” și au scris în limba engleză mesajul ,,Pace
pe pământ”. Invitați au fost Hamza Ovais de 10 ani și Zakariya Shamsuddin de 7
ani, care au povestit despre sistemul de învățământ din UK.
În contextul actual este imperios
necesar ca școala să se alăture instituțiilor care ajută la clădirea
unei societăţi echitabile, sustenabile şi paşnice, motiv pentru care toate provocările
și oportunitățile care se ivesc trebuie valorificate corespunzător, astfel
încât fiecare să poată aduce în jurul său schimbarea în bine.
Proiect didactic - ,,Casa păpușii” după Titel Constantinescu
Unitatea de învăţământ: Şcoala Gimnazială Movila Miresii
Data:
Propunător: Florean Cornelia
Clasa: a III-a
Aria curriculară:Limbă şi comunicare
Disciplina: Limba și literatura română
Unitatea de învăţare: De unde vine toamna?
Subiectul lecţiei: Casa păpuşii, după Titel Constantinescu
Tipul lecţiei: predare- învăţare
Competenţe
specifice :
1.1. Extragerea unor informaţii de detaliu dintr-un text informativ sau literar accesibil;
3.2. Formularea unui răspuns emoţional faţă de textul literar citit ;
Obiective operaţionale
Cognitive
O1. - să citească corect, expresiv, conştient textul din manual;
O2. – să răspundă corect la întrebările adresate, referitoare la conţinutul de idei al textului
O3. –să recunoască personajele textului după replicile acestora
O4. – să
precizeze semnele anotimpului toamna
afective
O5.să manifeste interes pentru activitatea desfăşurată;
psihomotrice :
O 6. -
să scrie lizibil şi
îngrijit pe caiete şi pe tablă, în ritm propriu.
Când timpul cerne emoții pe scena toamnei…
Școala Gimnazială Movila Miresii a strălucit încă o dată la ceas aniversar în lumina blândă a soarelui de toamnă, astăzi, 08.11.2023, când sunt sărbătoriți patronii săi spirituali, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.
Școala Altfel - 08.11.2023 - Școala mea de vis - Răsfoim prin ,,Cartea de onoare” a Școlii Gimnaziale Movila Miresii
Școala Altfel - 07.11.2023 - Sănătatea, înainte de toate- Piramida alimentelor
Școala Altfel - 06.11.2023 - Lumea mea e și lumea ta! Pictează-ți lumea!
Interviuri cu brăileni remarcabili - Dumitru Anghelescu (III)
Cât
de importante sunt pentru pacienți prevenția și igiena orală? Sunteți implicat
în vreun program prin care ei sunt educați în acest sens?
Ar trebui să fie cheia de boltă a
pacientului. Întrebarea ar trebui să fie dacă există vreun program de educație
privind prevenția și igiena în stomatologie la nivel național, susținut
constant și eficient de factorii decizionali. Dar nu cu vorbe și promisiuni, ci
cu bani. În lipsa lor totul este suflare de vânt. Stomatologia, vrem nu vrem,
este o ramură a medicinei finanțofagă. Au mai
existat tendințe din partea firmelor producătoare de medicamente, dar în
subsidiar este vorba de reclamă.
Un
proverb românesc spune că Omul sfințește
locul. Cât de mult a reușit medicul Dumitru Anghelescu să confirme
veridicitatea acestor cuvinte?